Criza scriitorului aplicată unui biet blogger
Posted on November 26, 2012
Sufăr de criza scriitorului şi nici măcar nu sunt scriitor. N-am nici un roman publicat, poeziile stau prin sertare, scriu doar un blog de călătorii fără pretenţii de mare creaţie artistică, cele câteva texte pt. muzică pe care le-am scris se pierd în negura timpurilor şi cu toate astea sufăr de blocajul scriitorului.
De aproape o săptămână încep articole, scriu un paragraf şi mă opresc pentru că nu-mi place nici cum am scris, nici ce am scris şi pentru că n-am nici cea mai vagă idee cum să continui. Am deja 4 drafturi şi-mi vine să mă iau la palme că mă învârt în jurul lor şi le dau târcoale ca un căţel care-şi caută un loc anume dar nu-l găseşte.
Şi ce n-am încercat….citesc zilnic, iau notiţe mentale cât mai des cu putinţă, îmi fac liste şi planuri, îi citesc pe alţii mai pricepuţi sau pur şi simplu pe cei care-mi plac şi mă inspiră de obicei, mă uit la poze, mă extaziez în faţa pozelor altora, caut destinaţii necunoscute sau nemaivăzute, ascult muzică de diverse stiluri că poate doar, doar, vreun stil m-o lovi în moalele capului şi-mi va da starea aceea minunată când te izbeşte ispiraţia.
Mi-am căutat scuze: că sunt obosită, că am viroză şi nu ies din casă, că e mohorât afară, că abia acum m-a lovit cu adevărat melancolia întoarcerii din vacanţa din Peru, că nu mă ajută Fix, că pozele din Peru nu sunt bune, că nu ştiu ce vreau, că alţii sunt mult mai buni, că sunt puturoasă, că…. hai că dacă mai caut, mai găsesc vreo cinci-şase scuze.
Dă-le-ncolo de scuze! Că n-am.
Dragi amici, prieteni, simpatizanţi, bloggeri sau nu, am nevoie de sfaturi, de încurajări, de strigăte de pe margine, de CEVA! Voi ce faceţi dacă (poate nu e cazul…) vi se întâmplă chestia asta?
Un bogger disperat
» Filed Under Altele | 4 Comments
Top 10 destinaţii de călătorie de la Funtur
Posted on November 20, 2012
În decursul timpului am tot avut diverse liste de priorităţi şi pasiuni pe care însă nu le-am prea adus la zi în ultima vreme, dar o să rectific chestia asta la îndemnul Ioanei de la Printre rânduri (căreia îi mulţumesc pentru idee) pentru că e o idee foarte bună să-ţi mai faci din când în când câte o auto-evaluare ca să vezi ce s-a mai schimbat. Gusturile şi dorinţele se mai schimbă cu timpul.
Sincer, n-a fost uşor să mă rezum la 10 şi ordinea nu este neapărat valorică. Iată cum arată topul meu în acest moment:
10. Praga – un oraş pe care l-am văzut şi pentru că tatăl meu m-a bătut îngrozitor de mult la cap, el fiind într-o totală admiraţie a acestui oraş unde fusese de 2 ori. Şi recunosc că i-am dat dreptate – un oraş încărcat de istorie, unul dintre cele mai frumoase oraşe medievale din Europa. Nu sunt deloc originală spunând că cel mai mult mi-a plăcut Prazsky Hrad (complexul palatului). Ce mi-a mai plăcut f. tare a fost şi încântătoarea plimbare seara pe Valtava cu Jazz boat.
9. Fortificaţiile din Transilvania – mi-au plăcut mai toate cele pe care le-am văzut (şi mai am încă multe de văzut), Cârţa, Biertan, Prejmer, Cincu, Valea Viilor……, dar preferata mea a fost Hărman – curată, îngrijită, bine organizată, plină de flori, cu un joc de scări de lemn pe fundalul zidului alb care m-a ţinut în loc preţ de vreo câteva ore, deşi mai aveam ceva drum de făcut la plecarea de acolo.
8. Vulcanii noroioşi de la Buzău – senzaţia de altă lume, mai ales dacă ai noroc, ca mine, să dai de o zi cu nori şi soare. Ce mi-a plăcut f. mult e că zona era foarte curată, fără urme de “civilizaţie” umană ceea ce făcea atmosfera şi mai autentică şi mai misterioasă. În plus, din Bucureşti e aproape şi e o alegere f. bună pentru situaţiile în care nu ai mult timp de plimbare.
7. Valea Loirei – adică o parte din ea – în 5 zile nu ai cum vedea toate castelele din zonă. Castelul meu favorit, asta dacă fac un efort să aleg, ceea ce e f. greu, e Chenonceau poate şi datorită arcadelor sale înălţate peste apă şi a grădinilor absolut splendide.
6. Cascada Iguazu din Argentina – o cădere de apă, sau mai bine zis o mulţime de căderi de apă care se prăvălesc cu o forţă greu de imaginat de jur împrejurul unei văi abrupte în formă de U şi unde ai acel sentiment de micime în faţa grandorii şi puterii naturii. O rezervaţie naturală extrem de îngrijită şi bine păzită de argentinieni care au tururi extrem de bine organizate şi pe care le-aş recomanda oricând. Şi-n plus ai şi ocazia să faci un duş natural.
5. Machu Picchu – chiar dacă ştiam multe despre oraşul inca şi văzusem nenumărate fotografii, ruinele oraşului vechi te impresionează oricum. Poziţia e spectaculoasă iar vremea care evoluează de la ceaţă, la soare şi chiar un pic de ploaie nu face decât să mărească farmecul locului pe care l-ai vrea însă golit de turişti astfel încât să-l poţi admira şi simţi în linişte. E posibil doar la prima oră, dacă ajungi cu primul autobuz. Oricum, e un loc care nu trebui ratat – crează vise şi dă nostalgii – şi sfatul meu e să nu staţi după ghid ci să citiţi înainte ca să puteţi să vă plimbaţi printre ruine şi să vă puteţi imagina o lume fascinantă şi complexă, să rezonaţi cu pietrele şi istoria lor. N-am apucat încă să scriu despre asta dar o voi face în curând.
4. Siturile maya din peninsula mexicană Yucatan – care sunt atât de speciale, de grandioase şi de unice încât nu-mi pot imagina că ar putea lipsi de pe lista de călătorii a oricui. Toate siturile pe care le-am văzut, absolut fără excepţie, sunt excepţionale şi vreau să merg din nou în zonă să văd şi ce n-am văzut. Oricum, dacă e să aleg, aş alege Uxmal, cel mai romantic dintre situri şi unul dintre locurile în care am avut acel sentiment de plinătate pe care-l ai de câteva ori în viaţă în care te simţi complet, ca parte a universului.
3. Barcelona – fără nici un dubiu datorită arhitecturii sale. Sigur, şi poziţia sa între dealuri şi la mare e spectaculaosă dar ceea ce face ca oraşul să fie altfel decât altele, e şcoala extraordinară de arhitectură şi evident clădirile realizate de Gaudi. Ştiu că există două tabere separate dar cred că nici nu se putea altfel cu un artist atît de neconvenţional ca Gaudi. Fiecare coloană sau sculptură din Sagarda Familia e o minune, casa Batlo e un deliciu al curbelor iar Parcul Gruel e un prilej de mirare şi încântare pe care mi-ar plăcea să le gust din nou.
2. Londra – nici nu ştiu ce-aş putea spune despre Londra pe care l-am adoptat la Lumea Mare şi care rămâne oraşul ăn care mă simt cel mai bine şi în care mi-ar plăcea să locuiesc măcar în perioada de vreme bună. E ceea ce numesc eu un oraş adevărat, adică unul plin de viaţă, de oameni şi atât de multe lucruri de văzut că n-aş şti să numesc numai unul. E oraşul în care eu mă simt într-o stare de exaltare continuă.
1. Anacapri – de fapt, mai punctual Vila San Michele – un vis împlinit care s-a ridicat, dacă nu chiar a depăşit visul. Visul meu de a vedea un loc magic creat de un om extraordinar care şi-a petrecut o pare parte a vieţii pentru şi în acest loc. Lumina, culorile, originalitatea dar mai ales căldura acestui loc m-a făcut să regret că nu pot trăi în acea casă, pe acea coastă, sub acel soare, cu ochii la acea mare şi păzită de sfinxul roşu şi de spiritul lui Axel Munthe. Este singura locaţie care a reuşit să depăşească Londra în topul meu.
Doamne, câte ar mai fi intrat pe lista asta a preferinţelor……
Articolul face parte dintr-o campanie a blogosferei de turism (a călătorilor pasionaţi adică) şi vă rog să-i citiţi şi pe: Printre rânduri, Placerea de a călători, TravelBadgers, World Traveller, 1001 Călătorii, Mirel Matyas, Buckelist, Catherine’s Crossroad, Paravion, Elena Cîrîc, Turism Market, În Turneu, Laura şi Apollo prin lumea largă
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, Prin lume | 7 Comments
Anacapri şi visul lui Axel Munthe
Posted on November 15, 2012
Am luat o pauză în poveştile despre Peru pentru că am amânat destul de mult să scriu despre Capri şi Anacapri. Cred că am făcut-o de teamă că nu voi reuşi să scriu suficient de bine încât să redau ce am simţit acolo. La sfârşitul lui iunie – începutul lui iulie, după cum probabil ştiţi deja, am făcut o tură prin Italia şi trebuie să mărturisesc că am avut trei motive:
1. Să merg să-mi văd vara şi nepoata în Toscana şi să le iau cu mine în plimbări prin Italia;
2. Să apuc măcar o parte din Campionatul European de Tango Argentinian de la Roma unde au participat prietenii mei Tudor şi Raluca de la Happy Feet Studio care de altfel au şi intrat în semi-finală, lucru de care sunt tare mândră, mai ales că e prima lor participare la un astfel de concurs – Bravo lor!;
3. Vroiam neapărat să ajung la Anacapri să văd Villa San Michele.
Am recitit “The Story of San Michele” (în română tradusă cu titlul Cartea de la San Michele) de Axel Munthe cu puţin timp înainte de plecarea în Italia, ceea ce mi-a întărit fascinaţia pentru locul respectiv şi dorinţa de a trăi măcar câteva minute emoţia şi încărcătura pe care mi-a transmis-o autorul.
Dacă n-aţi citit cartea, citiţi-o – e o carte plină de lumină, vis, fascinaţie, căldură, o dragoste imensă, o obsesie de-o viaţă, o probă de psihologie fină, o împletire între umor pragmatic şi o pasiune imensă. Autorul, un doctor suedez fascinat de lumina şi misterul insulei, a trăit mare parte a vieţii sale în Anacapri unde a reconstruit vila San Michele aşa cum a visat. Iar iubitorii de animale se vor îndrăgosti de autor iremediabil.
Cartea, care e o biografie romanţată, este atât de bine scrisă încât e f. greu să nu te îndrăgosteşti de vilă şi de insulă şi să nu-ţi doreşti să le vezi.
Deşi insula are două sate – Capri şi Anacapri, care în vremea lui Axel Munthe erau separate şi în veşnică rivalitate, eu o să mă refer la insula întreagă aşa cum o ştie toată lumea – Capri, cu toate că, sub influenţa cărţii, eu aş înclina mai mult spre Anacapri.
Am stat o singură zi pe insulă ceea ce s-a dovedit total insuficient – de unde şi nevoia de mă întoarce acolo. În primul rând că nu ai timp să vezi tot şi-n al doilea rând că insula e o oază unde te poţi rupe de lume, chiar dacă e plină de turişti – te rupi de lumea obişnuită şi de prozaismul cotidian.
Pentru 50 euro de persoană, puteţi lua o barcă cu motor să faceţi un tur de două ore al insulei lucru pe care noi l-am şi făcut cu Alberto care a fost f. săritor şi deschis şi care vorbea nu numai engleză dar şi spaniolă, cred că şi un pic de germană. Nouă ni l-a recomandat un chelnăr foarte drăguţ şi vorbăreţ de la una din terasele din port (Marina Grande de la nordul insulei acolo unde ajung navele din Napoli sau Sorrento).
Mai există un port numit Marina Piccola la partea sudică a insulei. Dar despre turul cu barca, despre ce mai poate fi văzut pe insulă şi alte amănunte practice o să vă zic altă dată pentru că acum vreau să vă arat Villa San Michele.
Am avut noroc că nu era foarte multă lume la vilă şi am putut să mă bucur de romantismul, lumina şi căldura locului. Atmosfera e incredibilă – este unul din puţinele exemple pe care le ştiu unde un om a reuşit să realizeze un vis exact aşa cum şi-a dorit, aşa cum a visat. O casă caldă, deschisă şi de o luminozitate extraordinară. Lumina a fost obsesia lui Munthe şi, ca o ironie amară, el aproape că a orbit datorită acestei lumini care i-a ars ochii. Un preţ pe care l-a plătit pentru visul său.
Vila, care e acum proprietatea guvernului suedez, are are un patio unde eu una aş sta după-amiaza cu o carte şi ceva muzică.
Cele câteva camere nu sunt prea mari dar sunt aranjate cu migală pentru a pune în evidenţă fiecare obiect, fiecare statuie sau mobilă, într-o manieră neconvenţională. Fiecare piesă de acolo e aleasă cu grijă şi-şi găseşte perfect locul într-un amestec surprinzător şi în acelaşi timp absolut încântător.
Din casă ieşi într-o loggia cu statui şi arcade de marmură şi într-o grădină cu artefacte şi flori şi cu o alee ce urmăreşte coasta astfel încât să privească spre mare.
În grădină există un mormânt grec, un foişor dedicat astăzi astăzi rezervaţiei de păsări pe care Munthe a creat-o şi o capelă încojurată de un culoar cu arcade albe de unde sfinxul de marmură roşie priveşte veşnic marea de un albastru incredibil şi Marina Grande. Dar despre sfinx vă las să citiţi în carte.
Tot ce vă mai pot spune e că realitatea e la nivelul poveştii şi locul a rămas definitiv parte din mine ca şi admiraţia mea pentru un om extraordinar.
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | 7 Comments