Machu Picchu subiectiv – Cusco turistic sau autentic (I)
Posted on January 18, 2015
Un acces de tuse mai sănătos m-a lăsat în miez de noapte cu ochii pe pereți și cum toți pereții au poveștile lor, m-am gîndit să-mi aleg una de adormit. Doar că peretele de lîngă patul meu e plin de povești vechi și lungi cu tați, căței și iubiți, care nu sunt tocmai potrivite pentru somn, ci mai degrabă pentru introspecție.
Pentru că prețuiesc orele mele de somn fără de care, din păcate, nu pot funcționa corespunzător și cum faza cu oile la mine nu merge, m-am gîndit să-mi spun o poveste care să mă ducă într-un loc relaxant unde să-mi leagăn mintea cu folos.
Și uite-așa am ajuns la băi, dar nu la orice băi, ci în plin munte peruvian. Vouă v-am spus povestea așa că n-o să mă repet. Ideea e că, după bălăceala de azi noapte, am cam rămas cu mintea prin Peru, mai precis în zona Machu Picchu despre care am tot scris și tot n-am terminat. Am povestit tot traseul Salkantay dar despre muntele sfînt mai nimic. Că de, ce să zic eu despre muntele sacru care să nu fie platitudine sau să nu rămînă la nivelul de sfaturi tehnice!?
Prin urmare rămîn pe terenul subiectivității și spun în primul rînd că dacă voi avea marele noroc să mai ajung vreodată acolo, voi avea grijă să stau mai mult în Cusco înainte, nu numai pentru acomodarea cu înălțimea (Cusco, capitala imperiului incaș, este un oraș aflat într-o vale montană la 3300m altitudine) ci și pentru a intra într-o anumită atmosferă de care m-am privat atunci.
Și uite cum am găsit eu un motiv să mai amîn Machu Picchu. Rămînem deocamdată la Cusco, unde am petrecut doar două jumătăți de zi și n-am scăpat nici acum de regretul de a fi trecut în prea mare grabă pe lîngă magie. Deși e considerat cel mai turistic oraș al Peru-ului, nu mi s-a părut artificial nici un moment. Poate am avut noroc în luna octombrie că nu mișunau turiștii prea tare. Oricum, orașul este unul dintre puținele în care m-am simțit ca-ntr-o poveste veche, am avut sentimentul acela de istorie și de încremenire în timp.
Piața centrală a orașului (Plaza de Armas) cu Catedrala și Biserica de la Compañía de Jesus, în care se îmbină stil masiv colonial cu baroc, e genul de piață în care te aștepți oricînd să apară o paradă sau măcar cîțiva colonialiști călare.
Nu departe de piața mare este Piaza Regicijo în care vrei să stai, să te oprești din orice fugă, să te uiți pur și simplu la clădiri și la lume și să te împaci cu omenirea. Este și locul unde găsești unele dintre cele mai bune restaurante și chiar și un muzeu al ciocolatei unde, dacă vrei, poți participa la un curs de 2 ore și poți și mînca o mulțime de minunății.
O piață mică dar bogată și absolut încîntătoare, e piața San Blas unde se află biserica cu același nume, centrul cultural, magazine cu obiecte de artă și tradiționale și un tîrg tradițional la sfîrșit de săptămînă. Numai acolo poți să-ți petreci lejer cîteva ore.
Nu-mi plac articolele prea lungi și oricum am ajuns într-un punct în care realizez că mai am foarte multe de spus despre Cusco așa că iată un bun pretext să mai amîn Machu Picchu și să pregătesc o continuare în care va fi vorba despre Qurikancha – templul inca peste care spaniolii au ridicat mănăstirea Santo Domingo – străzile și casele orașului, cazarea excelentă și mîncarea pe care am lăudat-o peste tot (dar prea puțin aici) și ce poți vedea în jurul orașului.
Ca un mic avans, asta e doar o priveliște care se vede de la ruinele Saksaywaman:
și cam așa mulțumită arăt eu la un restaurant din Cusco:
Citiți continuarea aici.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 4 Comments
Prima călătorie în lume – Budapesta în comunism
Posted on January 7, 2015
Cu cît scotocesc mai mult prin fotografii, cu atît mai tare mă identific cu amintirile și-mi dau tîrcoale povești pe care fie le uitasem, fie le lăsasem undeva la păstrare pentru dospit. Unele povești așa sunt, au propria lor respirație și apar cînd se împlinesc.
Am încheiat 2014 cu amintiri și îl voi începe 2015 la fel, cu amintirea primei călătorii în străinătate de acum 50 de ani. Nu prea departe – la Budapesta. Și nu în vacanță, ci pentru ochii mei defecți – ei, nici măcar eu nu m-am născut perfectă. Dar pentru că aveam o mamă extraordinară, luptătoare, optimistă și perfecționistă, am plecat la Budapesta unde exista un oftalmolog care putea prescrie lentile de contact. Pe vremea aceea era o mare noutate și mama s-a gîndit că așa ar fi putut scăpa piticuțul de ochelari.
Sursă foto: Wikipedia
Poate că e greu de înțeles acum ce însemna în 1965 să pleci la Budapesta, mai ales cu un copil de nici 10 ani. Nu era așa ușor să iei aprobări și pașapoarte și, financiar vorbind, era un efort foarte mare. Și vorbim de perioada de oarecare deschidere, în care lucrurile păreau să se îndrepte spre bine, se găsea de mîncare, se atenuase teroarea primilor ani de comunism, se încerca o reîntoarcere spre vest. Ghinion. N-a durat decît cîțiva ani. Oricum, chiar și așa, plecarea chiar într-o țară „prietenă” era o întreagă aventură.
Drumul – cu trenul la cușetă desigur.
Cazare –la particular, aranjat prin cunoștințe.
Bani – puțini + coniac și mănuși de piele pentru vînzare.
Perioada – vreo 4 zile.
Nu-mi amintesc cum a fost cu trenul – doar că a fost lung, am dormit (probabil a fost pe perioada nopții), am avut o oprire în care m-am trezit cînd au venit vameșii unguri să se uite la bagaje și cam atît.
De cazare-mi amintesc că era într-o zonă urîtă a orașului – totul mi se părea gri și trist și probabil așa și era – într-o cameră înaltă, veche și întunecoasă. Gazda era cam urîcioasă și de altfel cam așa mi s-au părut cam toți pe stradă.
La plecarea de acasă, mama mi-a explicat unde mergem și de ce și m-a avertizat că nu avem bani decît pentru doctor, mîncare și cazare și că n-o să-mi poată cumpăra nimic în plus. Am înțeles atît de bine încît în toată acea perioadă n-am cerut absolut nimic, nici măcar o înghețată pe stradă la care mă uitam doar cu coada ochiului. Ei, de-o înghețată a avut mama bani și, la mulți ani după aceea, mi-a povestit cît de tare am înduioșat-o și cît de mîndră a fost de mine. Pentru mine n-a fost așa greu dar pentru mama a fost probabil foarte dureros.
Povestea cu lentilele de contact n-a fost să fie căci pe vremea aceea erau abia la început și nu mi-au folosit la nimic – așa că m-am întors tot cu rețete de ochelari.
Și m-am mai întors și cu impresii amestecate:
Negative – zona unde stăteam și gazda și impresia că ungurii sunt urîcioși, mofluzi (poate că erau căci nici la ei nu era o feerie generală pe vremea aia) și cam șovini. Am intrat cu tata într-o tutungerie să-și ia țigări și tata a cerut în franceză, apoi în engleză, apoi în italiană și tot ce a primit a fost un dat din umeri. Cineva de la coadă i s-a adresat în franceză: “Dacă știți atîtea limbi străine, de ce nu știți și maghiara?” “Cînd maghiara o să devină limbă internațioanlă o să încerc să învăț cîte ceva” a fost răspunsul prompt al tatii. Pînă la urmă i-au dat țigări dar mi-a fost greu să uit atitudinea. Un copil de 10 ani percepe lucrurile astea mult amplificat.
Mîncarea proastă – cum nu aveam bani, nu ne permiteam să mergem la restaurant așa că am mîncat fie de la pachet fie la niște bufete cu autoservire unde am gustat cea mai ciudată și mai proastă mîncare din viața mea – pentru mine a fost de nemîncat – era un fel de ciulama cu un gust ciudat ușor dulceag și total neobișnuit. Între timp, am avut ocazia să mănînc și bine la Budapesta.
Pozitive – Bastionul Pescarilor care mi s-a părut fascinant. Cred că m-a impresionat mai puțin poziția și perspectiva (eram probabil prea mică să apreciez așa ceva) cît piatra în sine, scările și arcadele, un loc unde te puteai juca și visa la basme. Ultima dată cînd am fost acolo, am recunoscut imagini pe care le păstram încă de atunci. Și am înțeles și de ce mi-a rămas atît de mult timp în minte.
O altă mare bucurie a fost că ai mei au făcut o mare efort și m-au dus la Luna Park – un parc de distracție f. mare pe vremea aceea la care noi doar visam (care mai tîrziu s-a transformat în Vidam Park care a fost închis definitiv se pare în 2013). M-am dat într-o grămadă de trenulețe și alte chestii care se învîrteau, se roteau în toate direcțiile, se ridicau, zburau…ce mai, o nebunie! M-am îmbufnat că nu m-au dus în Castelul Groazei dar și mai tare pentru că nu m-au lăsat să mă dau în roller coaster (ei nu se urcau iar eu eram prea mică să merg singură). Au compensat cu Castelul Fermecat unde am trecut printr-o grămadă de aventuri (dar positive).
Articolul ăsta e un pic stîngaci și copilăresc pentru că este scris cu mintea și impresiile de la 10 ani. Am mai fost doar o singură dată la Budapesta unde am stat doar o zi acum vreo 8 ani în drumul de întoarcere din Austria. Cam puțin – poate că e momentul să-i fac o vizită mai serioasă.
Poate chiar anul ăsta în care, deocamdată nu am programate decît două plecări serioase: Sicilia în mai și Iordania cîndva în toamnă. Pe lîngă astea mai vedem….
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 4 Comments
2014 – călător și muzical
Posted on December 23, 2014
De cînd cu blogul, am început să fac și recapitulări, liste, retrospective și planuri. Ei, anul ăsta a fost un an mai cuminte pentru blog, cu mai puține călătorii decît mi-aș fi dorit, cu mult mai puține povești, dar cu multă muzică.
Dar să fiu cinstită, n-am stat chiar acasă tot timpul. Să recapitulăm cu ce se laudă 2014 în materie de călătorii:
1. Februarie – 4 zile perfecte în Londra, orașul în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, cu bonus Shakespeare cu Jude Law. Am restanțe vreo 2-3 povești.
2. Martie – Disneyland parizian – absolut delicios, perfect pentru moralul oricui – cu bonus o zi de Paris. Aici am restanțe majore la ambele capitole.
3. Mai – 9 zile în Irlanda, adică Dublin cu împrejurimi și Galway cu împrejurimi – o listă lungă de povești rămase încă nespuse.
4. August – La Odăi, în Țara Loviștei cu calul și pe coclauri – o mini vacanță relaxantă bună de repetat.
5. Septembrie – O mică vacanță de mare la vecinii noștri bulgari, la Kavarna – n-am scris despre asta pentru că despre coasta bulgară am mai scris și, de data asta, am stat 3 zile doar la soare și la relaxare.
6. Octombrie – O plimbare prin delta Văcărești și o vizită la Fortul 13 de la Jilava
Am mai făcut cîteva călătorii virtuale cu o grupă de studenți extrem de drăguți și simpatici de la ASE în proiectul celor de la Paravion.
Ar mai fi trebuit să fie și o tură de Istanbul dar n-a fost să fie – rămîne pentru anul care vine.
Au fost multe cărți minunate în care călătoresc în fiecare dimineață și de care nu m-aș putea lipsi.
Și a fost foarte multă muzică, muzică cu Song-ul într-un an al unei reveniri la care nu m-aș fi gîndit niciodată – un an în care am avut o emisiune la TV, un concert la Fac. de Drept – Universitate, în iunie, un turneu la Bacău și Onești, un turneu la mare, un flash-mob la Murfatlar și un spectacol de colinde la Sala Radio cu casa plină.
A urmat o înregistrare la TV în cadrul emisiunii “Vă rugăm să aveți o viață frumoasă” pe care o puteți vedea pe 26 dec. la TVR2 la ora 20:10 și va urma participarea la o emisiune în direct, tot la TVR2 la emisiunea “Ieri, Azi, Mîine”, mîine în ajunul Crăciunului, la ora 16:00.
Despre planurile pentru 2015, vă zic după Crăciun.
Pînă atunci, vă invit cu drag să ne urmăriți la TVR și vă urez sărbători cît mai senine și mai aproape de bucuria și iubirea cu care ne-ar prinde bine să ne înconjurăm!
La Mulți Ani!
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment