Turneu cu Song-ul la marea noastră

Posted on August 25, 2014

 

Acum două week-end-uri am fost la mare. Nu oricum însă, ci cu Song-ul. Între 8 și 10 august, am avut un turneu plin, 2 zile jumătate cu patru spectacole la Mangalia – Hotel Paradiso alături de Nicu Covaci, Mangalia – Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul galei de închidere a celei de-a XI-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu, Cumpăna – Casa de Cultură și Eforie Nord – Hotel Apollo.

Turneul a fost o reușită pentru noi – a fost lume, au fost aplauze, am fost foarte frumos primiți, sunt sigură că am făcut o figură frumoasă și ne-am onorat numele. Despre asta au mai scris alții așa că eu o să povestesc despre restul.

De dormit, am dormit la Eforie Nord. N-o să spun la ce hotel am stat dar ce pot spune e că avea acel aer din perioade de mult uitate, cu abajururi de plastic în modele “deosebite” (colega mea de cameră mai că a avut coșmaruri deoarece creația minunată se afla la capul ei), lipsă aer condiționat, un aparat TV minuscul (nu că interesa pe cineva….) și o servire la micul dejun demnă de povești cu sindicaliști. Modelul era cam așa: stăteai o oră să primești o omletă sau două ouă ochiuri cu ceva, ți se aducea omleta sau ochiurile super turtite, dar n-aveai tacîmuri, pe urmă n-aveai sare, pe urmă n-aveai pîine. Cafeaua sau ceaiul (ori/ori) o/îl primeai din altă sursă, adică de la bar, ceea ce s-a dovedit de bun augur întrucît băiatul de la bar era mult mai rapid și serviabil. De obicei, în astfel de situații, te simți iritat, pe urmă te înfurii și ceri socoteală, și dacă ești turist riști să-ți strici toată dimineața. Noi nu eram turiști, eram și în grup, așa că după primii nervi și indignare, ne-am relaxat și am dat-o pe glume.

 photo 108-DSC_0177_zps4baa57a5.jpg

După reclamă, distanța de la hotel pînă la mare era de 100 de metri și da, de la balconul meu, se vedea undeva o bucățică de mare (de la cei de pe partea cealaltă a culoarului,…. ați ghicit…., nu) dar noi am bănuit că se refereau la 100m în linie dreaptă și eventual cu elicopterul. Asta am realizat cînd am făcut prima tentativă de ajungere la plajă.

Ca să respectăm adevărul istoric, vineri seara, mai după miezul nopții, am vrut de fapt să mergem la un club să dansăm. Nu ne-a ieșit – era unul la drumul mare care însă te izbea în stomac și cutia toracică cu toată forța bașilor din dotare, încă de la ușă. Singura persoană care părea să danseze acolo era o animatoare urmărită din priviri de cîțiva turiști trîntiți în fotolii cu ceva băuturi la purtător. Muzica n-am prea reușit s-o identific datorită traumei la care a fost supus întreg corpul, inclusiv creierul. Și să mai dai și bani pentru chestia asta ni s-a părut un pic exagerat, chiar pentru unii disperați să danseze. Eu prefer contorsionările de plăcere, nu de suferință. Așa că, ne-am îndreptat spre mare. Care mare a tot fugit pe diverse străduțe, aflate într-o beznă mai mare sau mai mică, a cotit printr-un gang, a coborît niște scări rupte și luminate doar de lună (noroc cu luna plină) și s-a așezat în sfîrșit la picioarele noastre. A spălat ea toate păcatele, nu numai picioarele.

 photo 105-DSC_0171_zps43c4132c.jpg

A doua zi, după faimosul mic dejun amintit,  am plecat spre plajă, de data asta pe alte drumuri decît cele de noapte care s-au dovedit și mai traumatizante: pe șosea pe lîngă mașini, apoi pe plajă pe lîngă nudiști, dus-întors de vreo cîteva ori, ba spre nu știu ce plajă, ba spre restaurant. Duminică am încercat altă variantă că știa careva dintre noi un drum sigur. Hai, doar nu credeți că vreunul pavat sau ceva… coclauri, praf, printre diverse hoteluri mai vechi sau mai noi, mai goale sau mai abandonate, cu un peisaj dezolant și bătut de soartă. Drept compensație, drumul a fost la fel de lung, probabil ca să ne dorim și mai tare o baie și o bere. Ei, baia da, a fost excelentă în ambele zile. Apă curată și numai bună, nici prea caldă nici prea rece. Iar berea, de, ca berea.

Nu vă mai spun că sîmbătă seara iar am plecat după cluburi, de data asta cică după unele de pe plajă – și iar am umblat o sută de ani prin oraș (desigur pe un alt drum că pe noi rutina ne omoară) pînă cînd dintr-o trupă serioasă am ajuns doar vreo 6, căci, unii au simțit că făcuseră deja suficientă mișcare pentru o singură seară. Cum ați bănuit presupun, la cele 2 cluburi de pe plajă n-am intrat. Important e că am avut voință și-am căutat. Tot mai bună a fost o bere și-o vorbă pe terasa hotelului.

Bomboana de pe tortul acestui turneu a fost însă, fără nici un dubiu, cîștigînd locul întîi la mare distanță de concurență, minunatul nostru șofer și mașina lui tîrîtoare. Autocar se numea ea, doar că avea atitudini de rată. Șofer se numea el, doar că avea atitudini de căruțaș, unul morocănos și nemulțumit care nu dădea drumul la aer condiționat decît cînd ne suiam să plecăm – adică cît să faci atac de cord, fiert în suc propriu. Și cine a scăpat, a trăit să moară de frig în noaptea de duminică la întoarcere, pe principiul că dacă e omul obosit să nu-l lăsăm să adoarmă înainte să ajungă acasă în patul lui personal.

Genial a fost însă condusul prin oraș. Nu cred c-a existat vreo curbă mai strînsă pe care s-o fi luat din prima, nu cred c-a ratat vreo stradă pe care să fie parcate mașini pe ambele părți și pe care nici un om sănătos la minte nu s-ar fi aventurat.

 photo 043-DSC_0095_zps805329c0.jpg
Iulian dirijînd șoferul

La final, bilanțul s-a lăsat cu băieții mutînd manual mașini de pe stradă ca să poate trece căruțașul șef – asta în vreme ce trebuia să ajungem la hotel să ne cazăm, să ne luăm costumele și să plecăm la Mangalia să ne pregătim de spectacol. Nu vă temeți, am ajuns că avem băieți puternici. Pe partea cealaltă a străzii unde se afla hotelul era o parcare mare dar ce mai contează?! Ce farmec ar mai fi avut dacă ar fi intrat cu mașina direct în parcare și nu ne-ar fi plimbat pe străduțele din cartier ca să ne dea și ocazia să cărăm bagajele preț de vreo 10 minute pe jos?

 photo 10418483_10203574518556892_8435743570842747148_n_zps8395df62.jpg

 photo 10502465_10203574604439039_5243170053131380470_n_zps462585c5.jpg

Seara pe la 11 cînd să plecăm de la spectacol înapoi spre hotel, rata nu și nu….. că bendix, că chestii… ce mai, stătea acolo abandonată undeva pe niște coclauri pe care o cățărase șoferul nostru jucăuș și nu voia să plece de acolo sub nici o formă. Sincer, eu o înțeleg. De ce-ar fi vrut să fie iar tîrătă printre mașinuțe nevinovate ba chiar tarabe de plajă?!!! Am uitat să vă spun – ca s-o parcheze acolo de unde n-a vrut să plece, șeful volanul a intrat pe o alee cu dughene și tarabe care ducea spre plajă și noi ne-am simțit ca în Bangkok în piața aia care se strînge cînd trece trenul. Știți voi despre ce vorbesc.

Am convins-o însă pe biata mașină să plece punînd cu toții umărul la trasul și împinsul ei, din diverse unghiuri și cu foarte multe îndemnuri. Am mai mutat încă o mașină de care nu putea trece în curbă domnul vizitiu și bendixul s-a aliniat cu stelele și-am ajuns pînă la urmă la hotel.

 photo 10577158_931903860158824_821864378350591811_n_zps0129d47e.jpg

 photo 10534076_931904206825456_2625055848002429021_n_zps6174a051.jpg

Nu putem zice că nu ne-am distrat! A fost un turneu cu SONG-ul complet, unul dintre multele din viața noastră, cu tot cu aventuri ca să avem ce să ne amintim și să povestim și la alții.

 

P.S. Nu toate pozele îmi aparțin, pe unele le-am “furat” de la colegele mele Simona și Luiza cărora le mulțumesc.

 

» Filed Under Altele, De prin Romania, evenimente

Comments

Leave a Reply