2014 – călător și muzical

Posted on December 23, 2014

 

De cînd cu blogul, am început să fac și recapitulări, liste, retrospective și planuri. Ei, anul ăsta a fost un an mai cuminte pentru blog, cu mai puține călătorii decît mi-aș fi dorit, cu mult mai puține povești, dar cu multă muzică.

Dar să fiu cinstită, n-am stat chiar acasă tot timpul. Să recapitulăm cu ce se laudă 2014 în materie de călătorii:

1. Februarie – 4 zile perfecte în Londra, orașul în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, cu bonus Shakespeare cu Jude Law. Am restanțe vreo 2-3 povești.

 

 photo 1-DSC_0689_zps13929793.jpg

 

2. Martie – Disneyland parizian – absolut delicios, perfect pentru moralul oricui – cu bonus o zi de Paris. Aici am restanțe majore la ambele capitole.

 photo 1-DSC_0022-001_zps002c922a.jpg

 photo 1-DSC_0744_zps052753a9.jpg

 

3. Mai – 9 zile în Irlanda, adică Dublin cu împrejurimi și Galway cu împrejurimi – o listă lungă de povești rămase încă nespuse.

 photo 1-DSC_0314_zps4d2463f5.jpg

 photo 1-DSC_0115_zpscffd66d6.jpg

 

4. August – La Odăi, în Țara Loviștei cu calul și pe coclauri – o mini vacanță relaxantă bună de repetat.

 photo 082-DSC_0123_zps54fd2849.jpg

 

5. Septembrie – O mică vacanță de mare la vecinii noștri bulgari, la Kavarna – n-am scris despre asta pentru că despre coasta bulgară am mai scris și, de data asta, am stat 3 zile doar la soare și la relaxare.

 photo 1-DSC_0259_zpsb7498f26.jpg

 

6. Octombrie – O plimbare prin delta Văcărești și o vizită la Fortul 13 de la Jilava

 photo 102-DSC_0209_zps548d0217.jpg

 photo 1-DSC_0322_zps4b459989.jpg

Am mai făcut cîteva călătorii virtuale cu o grupă de studenți extrem de drăguți și simpatici de la ASE în proiectul celor de la Paravion.

 photo 21-DSC_0034_zps608a91cc.jpg

Ar mai fi trebuit să fie și o tură de Istanbul dar n-a fost să fie – rămîne pentru anul care vine.

Au fost multe cărți minunate în care călătoresc în fiecare dimineață și de care nu m-aș putea lipsi.

Și a fost foarte multă muzică, muzică cu Song-ul într-un an al unei reveniri la care nu m-aș fi gîndit niciodată – un an în care am avut o emisiune la TV, un concert la Fac. de Drept – Universitate, în iunie, un turneu la Bacău și Onești, un turneu la mare, un flash-mob la Murfatlar și un spectacol de colinde la Sala Radio cu casa plină.

Sala Radio dec. 2014

A urmat o înregistrare la TV în cadrul emisiunii “Vă rugăm să aveți o viață frumoasă” pe care o puteți vedea pe 26 dec. la TVR2 la ora 20:10 și va urma participarea la o emisiune în direct, tot la TVR2 la emisiunea “Ieri, Azi, Mîine”, mîine în ajunul Crăciunului, la ora 16:00.

Despre planurile pentru 2015, vă zic după Crăciun.

Pînă atunci, vă invit cu drag să ne urmăriți la TVR și vă urez sărbători cît mai senine și mai aproape de bucuria și iubirea cu care ne-ar prinde bine să ne înconjurăm!
 photo 1-DSC_0002_zpsad5dd3f1.jpg

La Mulți Ani!

 

 

» Filed Under Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, evenimente

Comments

Leave a Reply