Machu Picchu subiectiv – Cusco turistic sau autentic (II)
Posted on February 11, 2015
A trecut ceva vreme de la primul episod despre Cusco ceea ce nu înseamnă că orașul a dispărut din memoria sau visele mele. De fapt, în ultima vreme, chiar dacă am scris puțin despre călătorii, am tînjit și visat mult. Mă simt ruptă între pasiuni mai mici sau mai mari și necesitatea de a-mi cîștiga existența căci n-am căpătat încă nici o rentă care să mă ajute să fac doar ce-mi place. Ei, să nu credeți acum că mă vait, e doar o nostalgie și dorința aia banală și prostească de a avea mai mult timp.
Cel mai mult și mai mult mi-e dor de America latină. Îmi sar gîndurile de la Cusco la Merida, de la Iguazu la Edzna, de la Arequipa la Buenos Aires. Dar azi o să mă concentrez pe Cusco, unul dintre orașele care au rămas în mine și unde m-aș duce din nou, oricînd.
Cred că orașul m-a cucerit în primul rînd printr-o luminozitate aparte care face culorile mai tari și mai limpezi (care se datorează probabil înălțimii sale) și prin mixtura de străzi înguste, clădiri coloniale și arhitectura pre-columbiană. Orașul are un aer autentic și fantastic în același timp, cel puțin pentru ochiul unui european ca mine.
Pozele mele ratate (nu mai revin asupra poveștii că iar mă enervez inutil) spun prea puțin despre această lumină și acestă fantezie.
Zidurile incașele de la baza orașului sunt ca o promisiune pentru toți iubitorii de SF. Aceleași ziduri le regăsești în Machu Picchu doar că în oraș ele se îmbină cu zidurile albe ridicate deasupra de către spanioli, cu porțile albastre, balcoanele de lemn și cu petele de culoare ale magazinelor. Nimic nu pare să strice aerul de poveste din altă lume.
Am visat multă vreme să văd Machu Picchu, acum visez să mai ajung o dată în Peru și să stau o săptămînă la Cusco, să colind străduțele în pantă, să intru în magazinele de artă, să stau cîteva ore în Catedrală și în Biserica de la Compañía de Jesus, dar mai ales să merg la ruinele incașe.
La Sacsayhuaman poți ușor să-ți imaginezi că ești pe o altă planetă, de unde te aștepți să răsară ceva omuleți cu capul mare și ochi imenși. Complexul este ridicat pe un deal de pe care poți vedea întreg orașul și mare parte a pietrelor sale au folosit la construcția clădirilor din oraș, în special de către spanioli. Din fericire, unele dintre pietre erau atît de mari încît nu au putut fi refolosite și au rămas să ne uimească pe noi.
Eu am văzut situl după Machu Picchu și eram cumva pregătită dar, chiar și așa construcțiile sunt fantastice iar priveliștea către oraș minunată.
Poza asta e ca să aveți o perspectivă corectă asupra mărimii zidurilor extratereste cu pricina:
Combinația între civilizația inca și colonială e foarte vizibilă la Qorikancha (Templul Soarelui) deasupra căreia spaniolii au construit Templul San Domingo. Chiar dacă mi-a plăcut arhitectura exterioară a bisericii coloniale, personal am avut impresia că spaniolii ar fi putut-o ridica în altă parte lăsînd templul incaș la locul lui, fie el și în ruine. Dar asta-i doar impresia mea. Oricum ar fi, merită sigur o vizită.
Mai sunt multe lucruri de văzut în și pe lîngă Cusco dar despre astea, despre mîncare și despre cazare vă zic data viitoare. Și zău că ajung eu și la Machu Picchu cîndva!
Episodul III aici.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume
Comments
Leave a Reply