Turismul românesc nu se dezminte încă
Posted on August 13, 2015
Din cînd în cînd, un sfîrșit de săptămînă cu prieteni de-o viață e exact ce ar trebui să-ți prescrie doctorul. Ca să te luminezi și să te așezi în zîmbete vechi și sigure. Copii, căței, prieteni, lac, urcat prin pădure, alergat pe dealuri, flori, păsări, joacă, mîncare bună, o berică rece și-un vinuț curat, rîsete și liniște – a fost bine. Dar pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, trebuia să existe ceva care să strice echilibrul.
Mă mai supăr eu pe una, alta, dar rar mă enervez atît încît să și scriu despre asta. Un cazinou, un restaurant prost, un oraș lăsat de izbeliște, chestii din astea și foarte rar.
De data asta, sîmbăta trecută, un popas de la Paltinu a reușit să însumeze tot ce poate fi mai rău în turismul românesc: nepricepere, aroganță, mîncare proastă, proastă creștere și lipsă de creier. Toate la un loc. Unde? La Pensiunea Popas Viaduct Valea Doftanei.
Are o locație absolut perfectă cu o terasă cu mese și băncuțe de lemn chiar de-asupra lacului Paltinu, în pădure. Ideal. Ar putea fi una dintre cele mai reușite locații din țară. Și totuși nu e. Pentru că cine o administrează o face precum statul român: prost și fără cap. Și mai mult, cu foarte multă aroganță și obrăznicie.
Noi eram o trupă de 8 adulți cu 2 copii și un cățel. Inițial am vrut să bem doar niște bere și să dăm eventual ceva de mîncare copiiilor. Dar cum una dintre fete ajunsă acolo mai repede comandase cartofi prăjiți cu brînză, ni s-a făcut poftă unora dintre noi și am mai cerut 3 porții de cartofi. La mase serveau doi tineri, un băiat și o fată. Cînd băiatul a venit să ne ia comanda, cu un aer ușor pierdut, fata l-a întrebat dacă are carnet (nu toată lumea ține minte 3 feluri de beri și 3 porții de cartofi prăjiți). N-avea. I l-a dat pe-al ei și a plecat la altă masă (nu știam atunci c-o voi regreta). Comandăm unii bere neagră, alții blondă, cartofi și cred că ceva de băut pentru copii.
Au venit berile duse pe tavă alături de pahare. Băiatul lasă tava pe masă, deschide o bere neagră, ne-o dă, apoi se întoarce către masa de alături să ia comanda.
– Vă rog frumos, nu ne deschideți și berile astea?
-Da, imediat, stați puțin.
– Păi, deschideți-le și pe urmă puteți lua comanda alături, nu?
Ușor contrariat sau derutat – nu am reușit să interpretez corect expresia de pe fața lui – se întoarce și desface berile. Iau o bere, torn într-un pahar și le pasez mai departe. Mă întorc la berea mea să-mi torn și eu… ia paharul de unde nu-i !
– Mă, unde-i paharul meu? (Am crezut că mi l-a luat careva dintre ai mei, desigur)
– Uitați aici, l-am luat eu că am crezut că n-aveți nevoie – zise chelnărul senin.
Ha?? Am eu un moment de derută de data asta. Ce mama naibii am putut face să dau impresia că nu vreau pahar?? Mă scutur, îmi revin și-mi dă prin cap replica aia “Amice, ești idiot”. N-o zic tare să nu jignesc. Încep însă să mă amuz – frate, e greu rău cu gînditul. Facem glume, rîdem. Bietul băiat!
Bietul băiat vine și cu cartofii. O farfurie cu cartofi și două mai mici goale. ?????
– Poftim? Ăștia-s cartofii?
– Da, zice, pe jumătate ezitant, pe jumătate iritat și pe o altă jumătate (ce să-i fac avea prea multe) ușor obraznic. Ca și cum ar fi zis: Ce să vă fac!? Asta ați cerut, asta vă aduc.
– Păi am cerut 3 porții. De ce le-ați adus pe toate pe o singură farfurie? Să le împărțim noi, sau cum?
– Păi, nu, dar atîta ați vrut.
– Cum atîta am vrut? Am cerut 3 porții de cartofi deci 3 farfurii cu cartofi. Ce e neclar?
Băiatul a mormăit ceva nemulțumit, eu am împărțit cartofii (ăia cîți erau) și m-am pus pe mîncat. După ce că erau puțini (mă rog, era porție de garnitură – dar nu știu ce l-a împiedicat să ne sugereze că poate să ne aducă porție dublă) erau și extrem de proști (acum mă refer la cartofi). Adică din ăia congelați de cea mai slabă calitate. Evident că am comentat și printre altele am și tras concluzia logică că nu băiatul e de vină, ci managerul. Pe care l-am făcut de 2 parale. Cînd am plecat, băiatul era tare supărat, așa că l-am consolat că nu e el de vină. Managerul care trebuia să-l învețe sau să-l trimită să învețe era vinovat.
– Păi, eu altceva învăț, mi-a zis cu ciudă și cu un puseu de personalitate, învăț pentru facultate.
L-am bătut ușor pe umăr: – Bine atunci, învață pentru facultate, și lasă-te de asta.
Zău, mi-a fost milă!
Dar stați puțin că nu s-a terminat. La ieșire, în fața restaurantului, mă acostează un nene în negru, cu lanț de aur la gît și extrem de bățos.
– Am înțeles că ați avut o problemă cu cartofii.
– Păi, da, erau f. proști. Erau din cei congelați.
– Da’ la orice restaurant dacă vă duceți, tot din ăștia vi se dau.
– Aha… Înțeleg că par să nu prea fi fost prin restaurante… Dar dumneavoastră în ce calitate mă întrebați?
-Eu sunt managerul.
– Și de ce sunteți agresiv? E o metodă să convingeți clienții să mai vină?
– Nu, dar dumneavoastră ați venit aici să comandați trei porții de cartofi la mișto…..
(A, am uitat să vă spun că și pe vecinii noștri de masă tot așa bine i-au servit și-au plecat la fel de mulțumiți ca noi și da, mai aveau ceva ce ne puteau oferi: pizza, de 3 feluri, din cea congelată.)
La care a mai apărut un personaj în tricou care se ocupa de grătar – foarte supărat și chiar un pic mai agresiv – care a încercat să ne arate el că noi eram clienții ticăloși și oportuniști care am venit acolo să mergem la ei la toaletă și să comandăm la mișto. Că așa fac unii clienții – vin aici doar să meargă la toaletă.
La faza asta deja m-a pufnit rîsul și le-am promis o reclamă demnă de serviciile lor. Care ….este!
» Filed Under Am mincat la, De prin Romania, Insemnari din calatorii | 2 Comments
În căutarea biodiversității – amfibieni în Covasna
Posted on July 29, 2015
Aveam programat, în week-end-ul trecut, să dăm corn în corn (sau măcar cap în cap, dacă nu dădeam de coarne) cu vipera, la tabăra de #biodiversitate de la Comandău, organizată de Doru Panaitescu, cu un grup de bloggeri, mari amatori de natură (Renate și Cătălin Nenciu de la Travelbadgers, Vali Petcu (Zoso), Daria Stoian și Bogdan Epure de la Nihasa, Morarasu Romina).
N-a fost să fie pentru că viperele n-au avut chef să-și scoată la iveală capetele, cu sau fără corn. Asta nu înseamnă că nu ne-am ales cu alte trofee fotografice: șopîrle, tritoni și broaște au fost, pentru scurtă vreme, modelele cele mai admirate. N-aveți teamă, toate au fost mînuite cu grijă, fotogafiate, hidratate și apoi eliberate în mediul lor.
Ce-am găsit?
- Broasca rîioasă brună (Bufo Bufo) – absolut spectaculoasă, grăsană cu niște ochi galbeni senzaționali, cu labele puternic palmate ceea ce o face un bun săpător.
- Tritoni de munte de diferite culori și mărimi – probabil am mai văzut tritoni cîndva dar sigur i-am confundat cu șopîrle sau salamandre. Sper ca de acum încolo să-i recunosc.
- Broasca roșie de munte – care se afla acolo din abundență
- Șopîrle de munte
- Buhai de baltă cu burta galbenă care se răsucește cu burta în sus în reflex de apărare.
În drumul nostru spre poiana unde speram să dăm de ceva vipere, am reușit să mai zăresc un scatiu (adică l-a zărit Doru și mi l-a arătat cu degetul) și ne-am dedat la niște plăceri total vinovate ca tăvălitul pe mușchi, lăfăitul în poiană cu afinele la nas (adică la gură) și cu o puzderie de frăguțe cu care ne-am îndopat fără limite pentru că ne-au petrecut cam pe tot drumul. Cum să le reziști? Nu, n-am nici o remușcare.
În drumul de întoarcere spre casă, ne-am oprit în pădurea de la Reci în căutare de niște broscuțe foarte speciale și de cerbi lopătari și de orice altceva am mai fi avut noroc să vedem, avînd în vedere bogăția de floră și faună a locului.
De cerbi n-am avut parte pentru că am fost adoptați de o gașcă de cîini care au ținut morțiș să meargă cu noi prin pădure și care se alergau și lătrau suficient încît să ne știe toată pădurea.
Broaște însă am găsit, ba chiar de două feluri:
- Rana Arvalis pe care toată lumea visează s-o vadă la perioada împerechierii pentru că masculul capătă culoarea albastră. Poate, cîndva, om avea și noi noroc.
- Rana lessonae – o broscuță mică verde cu ochi aurii, extrem de frumoasă.
Cu ce ne-am mai ales?
Cu un ceaun cu carne de cerb și vită cu multe legume, vrăjit cu multe incantații pînă-n noapte, ba încă și ceva vreme a doua zi dimineață. Cu un pic de cîntat la chitară, cu veselie, cu farmecele unui Mercedes GLA 220 cu care mi-a cam plăcut să merg, cu mult aer curat, flori, ciuperci și gîze și cu un pic de răcoreală binevenită după canicula din București. Pentru mine a contat foarte mult și compania. E reconfortant să mergi într-o astfel de aventură cu oameni plăcuți, cum zic eu, „normali”.
În concluzie, mai vreau, mai ales că eu trebuie să găsesc lupul. Și-o să insist pînă-l găsesc și-ntre timp, mai un șerpișor, mai o pasăre, mai o mură….
Pentru această tabără, am beneficiat de suportul celor de la Lipton (ca parte din campania #mievara) si Tiriac Auto (care ne-a pus la dispozitie noul Mercedes GLA 220, 4×4, 2.2 litri, 170CP, automat).
» Filed Under Am vazut, biodiversitate, De prin Romania | Leave a Comment
Alba-neagra pe linia Făgăraș – Rupea – Viscri
Posted on July 10, 2015
Într-o țară cu atîtea monumente abandonate, fiecare restaurare e o mare bucurie – e ca o bilă albă într-o mare de bile negre care se tot adună.
Acum două săptămîni am revăzut, după cinci ani (Au, ce?! Deja cinci???), cetățile Rupea și Făgărașului și biserica fortificată de la Viscri. Trei bile albe dar și trei neagre.
1A – Una bucată bilă albă – habar n-am cît de fidel și corect arhitectonic a fost refăcută Rupea. Știu doar că în 2010 abia începuseră lucrările și m-am bucurat că, în sfărșit, s-au găsit bani pentru asta. Vedeți aici cum arăta pe atunci. Mie-mi plac și pietrele foarte mult dar parcă e păcat să lași să fie tocite de timp pînă la dispariție. Din 2013, de cînd s-au încheiat lucrările, tot zic să ajung acolo. N-am citit nimic înainte ca să nu-mi fac idei preconcepute și, pentru mine, a fost o surpriză extrem de bună. Poate pentru specialiști, restaurarea a fost mai degrabă o cosmetizare dar, sincer, mie mi-a plăcut așa cosmetizată și poate cam turistică cum e. Turnuri, bastione, creneluri, căsuțe, scări (fericirea lui Fix) și curți interioare. Cam goale, dar chiar și așa, o alternativă incomparabil mai bună decît ce-a fost acum cinci ani. Clar bilă albă.
Program de vară
- iunie – august – 9h – 21h
- septembrie – octombrie – 9h – 19h
Tarife
- 10 lei adulti (8 lei la grupuri)
- 5 lei copii (4 lei la grupuri)
1N – Și-acum vine și bila neagră – e cam pustietate pe-acolo – o căsuță cu ceva răcoritoare și pufuleți și una și mai mică cu artizanat. Un WC ok și cam atît. Nu sunt în nici un caz adeptul circului de la castelul Bran dar se pare că noi n-avem cale de mijloc – ori deloc, ori foarte prost. Ei, poveste veche în turismul de la noi.
2A – A doua piesă albă – Cetatea Făgărașului. Acum 5 ani am fost doar prin curtea interioară unde nu era chiar mai nimic și jeleam că e păcat de așa cetate să stea închisă. De un an s-a deschis muzeul și cetatea poate fi vizitată și în interior. Și sunt multe lucruri refăcute pe acolo. Oricum, cetatea e spectaculoasă și ca arhitectură și ca poziție. Pare să placă și lebedelor care se simt f. bine acolo cu pui cu tot. Foarte clar bilă albă.
Programul de vară
Luni: Inchis
Marți-Vineri: 08:00-19:00
Sâmbătă-Duminică: 10:00-18:00
Ultima intrare cu o oră înainte de intrare.
Tarife:
Adulți – 15 RON
Elevi, studenți, pensionari – 7 RON
Gratuit – copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora
2N – Bila neagră – vine de la catedrala cu copolă cu foiță de aur care a crescut lîngă cetate și care îți strică pozele dintr-un anumit unghi. N-am loc aici de o părere personală legată de acest tip de aberații și nu pot repeta expresiile la adresa bisericii române, mitraliate la foc rapid și acum 5 ani și acum, că nu vreau să șochez vreun drept credincios, doamne ferește! O speranță poate e – un localnic mi-a spus că nu ar exista aprobările necesare și ar trebui dărîmată. Să dea domnul!
3A – A treia bilă albă e aceeași bilă de acum 5 ani – fortificația de la Viscri care e la fel de spectaculoasă și care mi se pare una dintre cele mai frumoase din Transilvania. Albă, mare, cu scări, turnuri, bastioane, o priveliște minunantă, biserica cu o orgă de 300 de ani, altar cu pictura originală, băncuțele de lemn și panourile pictate – toate originale, muzeu, curtea interioară cu flori și șopîrlițe la soare. Minunat! – O mare bilă albă, albă!
3N – Bila imens neagră – drumul pînă acolo – cel mai prost pe care am condus în ultimii 6-7 ani. Mai prost decît ăsta, ca drum județean, nu e decît drumul dintre Pucioasa și Breaza pe care am luat-o eu acum vreo 3 ani, uitîndu-mă pe google maps și care s-a dovedit a fi două drumuri cu o bucățică de 2 km de bolovani între ele. (Inutil să spun că eram singura nebună pe acolo și doar cu domnul Fix care n-are cunoștințe nici de condus nici de mecanică – în caz de ceva- și că am făcut febră musculară la antebrațe și la fesieri. Doi kilometri în 20 de minute, la pas, pardon la roată, ca-n desenele animate.) La Viscri, cei 8 km dus + 8 km întors sunt o cursă cu obstacole care cred că e una dintre cele mai bune școli de șoferie aplicată. Un maxim 30 la oră, cu momente de desene animate ca la drumul menționat mai sus.
Cine să înțeleagă de ce drumuri ca cel dintre Făgăraș și Rupea (care nu are decît 40 km vs. 125km prin Brașov), cel pîna la Viscri, (și multe altele între satele din Transilvania care sunt pline de fortificații numai bune de vizitat), sau drumul între Pucioasa și Breaza (30 km. vs. 60km prin Sinaia), sunt ignorate de autoritățile județene cu o seninătate demnă de chestii mult mai constructive?!
4a-4n – Ar mai fi o mică biluță neagră dar care, prin compensație, vine la pachet și cu o biluță albă.
La fortificație e pauză de masă – adică dacă sosești ca noi acolo între 13 și 15, te uiți la poarta închisă și la programul de pe ea. Sincer, la orice mă așteptam dar la asta ba. În grădina de la intrare însă e un indicator către Café așa că am ieșit pe ulița din spate (de fapt, din față…mă rog, complicat….) și-am dat de o gospodărie amenajată cu ceva mese la care să bei și să mănînci ceva în pauza aia de prînz care are și un magazinaș cu cipici și borcane. Pisicii, cățeii, copiii și berzele cu pui vin la pachet. Liniște, umbreluțe, o cafea bună. De mîncare nu știu, că noi mîncasem, dar mirosea bine și ca la o casă de oameni, a ciorbiță și fripturică.
Per total, cîntăresc mai greu bilele albe decît pe cele negre. Sau mai bine zis, încerc să le ignor pe cele negre, căci cele albe merită cu vîrf și îndesat. Eu sigur mă mai duc pe acolo!
» Filed Under Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii | Leave a Comment
Cum o fi ziua lui Fix?
Posted on June 25, 2015
O fi de plecare? Mai e mult pînă se trezește? Gata, s-a sculat! S-o grăbesc. Hai la baie, hai mai repede să plecăm! Cutia aia nu mai face clic o dată să ne urcăm în ea? Hmm, la roata asta a fost ăla mai mare și alb. Sau o fi fost ciufulita aia mică? Asta-i roata mea, să fie clar.
Mamă, cum miroase pe aici pe lîngă lac…..Nu înțeleg cu cine vorbește mami. Ce, cine ce are cu coada mea?? Ce-i aia? O zburătoare. Mami rîde de ea și de mine că m-a luat de coadă. O nebună! Pasărea, nu mami. Cred.
Gata, vreau acasă că mi-e foame. Trebuie să mă opresc să mă uit dacă vine după mine că altfel mă ceartă. Hai, vii o dată?
Mie mi-e foame și ea se învîrte prin casă. Cică pune de cafea. Adică moșmodește ceva pe sus. Pe urmă cică mergem să dăm de mîncare la flori și la vrăbiuțe. Pe urmă cică termină cafeaua. Nu înțeleg de ce sunt eu ultimul mereu. Mă rog. Mă resemnez că n-am ce face. Gata. MÎNCARE! …
Ah, ce bine e. Mă frec un pic cu botul de covor. Mami rîde. Bine că se-amuză și nu se supără. Mi-a pus păturica mea pe canapea lîngă ea și mă strigă. Mai stau puțin, mai dau o tură. Doar n-o să mă duc acum la primul chemat. Să mă mai strige. M-am suit lîngă ea și mă frec de pătură și mami mă freacă pe spate. Bine, bine…mmmmm. Mami a luat cartea și bea cafeaua citind și mîngîindu-mă pe mine. Nu-i rău.
A venit un nemernic de porumbel. Mă reped lătrînd pe balcon. Mami îmi zice ceva că nu, că cică e vrăbiuță, e mică și ea… Ei, n-am văzut bine. Mă urc iar pe canapea dar pe partea cealaltă, să fie clar că toată canapeaua e a mea.
Gata, mă culc, că mami iar stă cu ochii în chestia aia căreia-i zice laptop și n-o să mai aibă timp de mine.
A, ce? E rost de ceva? O joacă mică? Unde se duce? La bucătărie. A, poate îmi dă ceva bun. Mmmm, chestiile astea roșii sunt f. bune. Gata, s-au terminat. Hai, ne jucăm un pic cu mingea? Bine, ți-o dau o dată, de două ori, dar pe urmă trebuie să mă prinzi, da? Ok. Iar s-a așezat cu chestia aia în brațe. E de somn.
Șase, se scoală. A, mergem pe balcon. Ia-mă și pe mine-n brațe un pic. Bate vîntul, acolo jos se mișcă ceva, mi-e un pic frică dar mami mă ține bine. M-a dat jos. Cică sunt greu. Cît or fi 12 kg? Nu-s mai greu ca nesuferita aia de Kira, precis. Vai ce mă enervează că din cauza ei nu mai e locul meu la Lica. Acolo aveam și jucărie și se juca Dan cu mine. Acum nu mă mai duce mami că am făcut pipi acolo și m-a certat. Păi, trebuia s-o elimin pe urîta aia! Dar tot acolo e și nu pleacă! Miroase în toată casa a ea. Sunt foarte supărat.
Mami, e tîrziu, hai, ce mai faci? Nu mergem afară? Cică mai stai puțin că e devreme. Asta înseamnă că nu plecăm încă. Bine, dar eu vreau acum. Mai stăm, mai stăm…… Gata, s-a sculat. Mergem!
Iar ne întîlnim cu ăștia – bine el e drăguț și simpatic dar ea e pisăloagă rău și nu-mi place cum miroase. Nu știu de ce se tot bagă în sufletul meu. Eu mă duc mai încolo. Mă enervează și mami asta care-i mîingîie pe toți, chiar și pe obraznica asta. Strig la ea că deja e prea mult. Cică sunt gelos. Ce-o fi aia? Nu sună de bine dar nici nu pare supărată. Nu cred că e prea rău.
Acasă, acasă!!! Mi-e foame! Am urcat în cutia aia cu omul ăla care mă place foarte tare și pe care pot să mă sui. M-am ales cu un mîngîiat pe cap. Bun.
Papa! Bun! Și-acum mingea! Nu, nu aia, n-o vreau pe aia, eu o vreau pe asta. Nu înțeleg de ce se încăpățănează. Azi n-o vreau pe aia! Și vreau să mă alergi în jurul mesei! Așa da.
Iar s-a așezat în fața laptop-ului. Eu mă culc. Unde să mă culc? Deocamdată dincolo că mă întind cît vreau. Mami mișună prin cameră. Se pregătește de culcare. Mă duc și eu după ea. Stai să pun capul pe tine. Nu te mai freca , că nu stau bine! Bine, mă întorc eu că așa nu putem dormi. Eu alerg, sau așa cred…..
» Filed Under Altele | Leave a Comment
Sintra, demnă de o mini-vacanță
Posted on June 10, 2015
Azi, de ziua Portugaliei, constat că am restanțe mari la scris. Ei, asta nu-i nici o noutate dar nu e bine să mă culc pe urechea asta a indulgenței față de sine. Am scrie cîte ceva despre Lisabona dar practic nimic de Sintra, Porto sau Aveiro. Ce să aleg pentru azi? Păi, să zicem, Sintra, regatul palatelor.
La o aruncătură de băț de Lisabona, adică la 30 km – 40 de minute cu trenul (trenurile sunt foarte dese, de la gara Rossio, la aprox. 4 euro dus-întors sau gratuit cu Lisboa card), Sintra e de obicei, subiectul unei călătorii de o zi. Uneori mai e și combinată (așa cum am făcut și noi) cu Cabo da Roca. Mare greșeală!
Greașeala nu e să mergi la Cabo da Roca care e chiar spectaculos – o coastă prăvălită în marea de un albastru incredibil în punctul cel mai vestic al Europei continentale.
Sintra merită clar mai mult de o zi. Cred că varianta cea mai bună e o jumătate de zi de Cabo da Roca (e autobuz din Sintra) și eventual Cascais și Estoril pentru plajă (pe care noi însă nu le-am văzut) dar, în orice caz, cel puțin o zi jumătate în Sintra. Dacă ar fi după mine, Sintra ar merge foarte bine de o mini-vacanță de cîteva zile.
Sigur, se cîștigă timp dacă în loc să mergeți pe jos, folosiți autobuzele locale 434 (Palatul Național Sintra – Palatul Pena și Castelul Maurilor) și 435, (Palatul Național Sintra – Quinta da Regaleira – Palatul Seteais – Palatul Monserrate). Noi nu le-am folosit așa că în ceva mai mult de o jumătate de zi am apucat să vedem doar primul traseul.
Am început cu centrul adică cu Palatul Național (regal) Sintra – alb, original, elegant. Nu o să fac nici un pic de istorie aici că Wikipedia și altele asemenea sunt mai mai deștepte ca mine în această privință. Palatul e o surprinzătoare și încîntătoare combinație între stilurile gotic renascentist, maur (mudejar) și manuelin, cu niște azulejos care te lasă cu gura căscată.
Castelul Pena este în mod clar vedeta locului ceea ce nu e ușor avînd în vedere competiția. Este un castel exact dintr-o poveste. Colorat în cărămiziu și galben, cu azulejos predominant albastre, cu arcade, pod batant, donjon, turnuri și turnulețe, domuri și metereze, gargui, terase, te transportă instantaneu în lumea poveștilor din copilărie. Ar putea fi kitsch și nu e – e vesel, frumos, extravagant și unic. Deși mult înaintea lui Gaudi, cumva mi-a adus aminte de acesta, prin îndrăzneala arhitecturii. Palatul are și un domeniu (parc) destul de mare și în pantă pentru care îți trebuie ceva timp și energie.
Și cum se vede palatul dinspre Castelul Maurilor
Care Castel al Maurilor e cu totul și cu totul altceva. De la un castel colorat ca o bomboană, vesel și strălucitor ca-n basme, trecem la alura elegantă dar mult mai austeră a unei fortificații construite în timpul ocupației arabe în sec.XIII-lea care cuprinde un zid de apărare lung de 750m, de-alungul căruia se cațără o mulțime de trepte. Unde poți cumpăra haine și obiecte cu specific arab, vezi și o grădină frumoasă și, dacă ai noroc, ai parte și de un spectacol.
Iată cum se vede castelul de la Pena.
Și de la Pena și de la zidul maur, ai o priveliște excelentă. Așa am avut ocazia să văd de la distanță marea, valea și întreg orașul dar și ce am ratat.
Adică, am ratat Quinta da Regaleira, Seteais, Monserrate și o plimbare mai așezată prin diversele parcuri ale Sintrei.
Data viitoare, și sigur va exista o dată viitoare, nu le voi mai rata. Ba, voi sta chiar 2-3 zile acolo. Amatori?
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment
O zi de vară pe Mătăsari
Posted on June 7, 2015
Pe scurt, o stradă, un eveniment: Femei pe Mătăsari
cutii, cutiuțe; vase pictate; coșuri, flori; sucuri; cercei, brățări; biciclete; proiecte de creație; pantofi; pălării; Red’s; tineri, copii, adulți; ținute; Scrie despre Tine; concursuri; bazar; găluște cu prune; muzică; alergare; conferințe; haine și hăinuțe; case și poduri; căței; fotografii….
Mai e o zi în care le veți regăsi pe toate.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment
9 zile de lumină și baroc sicilian
Posted on May 31, 2015
Mă chinui de vreo 2 ani să ajung în Sicilia și în sfîrșit am reușit la începutul acestei luni, adică între 1 și 10 mai. Perfect ca vreme – cald fără exagerări și senin mai tot timpul. Bine, acolo plouă rar, așa că șansele să prinzi vreme senină sunt foarte mari.
A fost un mic tur de forță dar nu în modul rapid înainte.
Adică a fost cam așa:
Trei nopți Catania cu o plimbare de o zi pe coastă pînă la Taormina
O noapte la Noto trecînd prin Siracuza
O noapte la Ragusa trecînd prin Modica
Trei nopți la Palermo trecînd prin Favara și Agrigento (și cu un drum la Monreale desigur)
O noapte la Cefalu.
Ca să putem face asta fără să ne prindem picioarele în bagaje și să facem sus-jos prin autobuze sau trenuri, am închiriat o mașină și, n-o să vă vină să credeți, ne-am descurcat f. bine. Școala Bucureștiului s-a dovedit încă o dată o pregătire solidă pentru cam orice condiții.
Adică, dacă stai prost cu nervii, nu știi să parchezi pe orice locșor cît de mic, nu ești atent la motocicliști, pietoni și la alți șoferi care circulă fără prea multă atenție pentru oricine altcineva din trafic, dacă ai probleme să urci pe străzi cu pantă mare și foarte înguste și mai ales dacă te nu prinzi că GPS-ul, în zone rezidențiale cu străzi mici, înguste și cu tot felul de sensuri interzise, dă în bîlbîială și te învărte în pătrat (asta pentru că n-are cerc), să nu conduci în Sicilia!
Pentru că n-aveam nici una dintre problemele de mai sus, ne-am descurcat fără incidente și fără nervi, ba chiar a fost soluția ideală pentru a ne plimba prin atîtea locuri. Mărturisesc că a trebuit să fac o planificare destul de serioasă anterior dar care s-a dovedit foarte utilă.
Sicilia s-a urcat direct pe locul 3 în materie de cazare, după Mexic și Peru. Adică am stat excelent în toate cele 5 locuri unde am făcut rezervare și la prețuri foarte decente. O să revin că merită.
De mîncare ce să zic? Fericire totală despre care voi elabora în alt articol.
Înainte de a face 0 scurtă dare de seamă, o să spun că am ajuns în Sicilia în mare parte datorită lui Iulian de la ici-colo ale cărui articole mi-au și fost de mare folos.
Catania – frumoasă, plăcută, mult mai frumoasă decît mă așteptam, cu mult mai multe lucruri de văzut decît speram.
Aci Castello – delicios
Taormina – hmm… pentru mine, dezamăgitoare. Sigur, e o părere subiectivă pe care o s-o explic cîndva. Pe scurt, după Cinque Terre, coasta sorentină și amalfiteană, și mai ales Capri….. Să nu se înțeleagă însă că mi-a displăcut. Nici vorbă. Doar că, dacă n-aș fi văzut-o, n-ar fi fost nici o dramă.
Siracusa – în orașul în sine e de văzut teatrul grec cu tot complexul său dar ce e cu adevărat de văzut e insula Ortigia unde se desfășoară barocul sicilian în plenitudinea sa.
Noto – încă se află pe locul 1 pentru mine – mic, compact, absolut încîntător, cît mai baroc sicilian cu putință.
Modica – cățărat pe coastă, potrivit pentru exersat urcușul în pantă, dar cu o arhitectură și o priveliște care merită tot efortul.
Ragusa – adică Ragusa Ibla, zona veche – minunată, compactă, cu atmosferă aparte.
Favara – o surpriză complet neașteptată, de neratat.
Agrigento – adică Valle dei Templi – pentru iubitorii de pietre și coloane, așa ca mine, o frumusețe.
Palermo – poate surpriza cea mai frumoasă – un oraș viu, plin, contrastant, exact pe gustul meu.
Monreale – spectaculos deși nu neapărat pe gustul meu, dar sigur demn de plimbare.
Cefalu – la bătaie cu Noto pentru locul 1 – excelent plasat, pitoresc, frumos rău.
Am văzut Etna doar de la depărtare și, mărturisec, că dacă aș fi știut, aș fi dat ușor Taormina pe o plimbare pînă la minunea asta de munte. Rămîne pe data viitoare.
Acum, ce pot să-mi doresc e să mai am un pic de timp de respirație ca să apuc să vă zic despre una, alta în secolul ăsta. Dar de scris, sigur mai scriu. Că am ce. Sicilia e o insulă care are cam de toate pentru toți. Zău!
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | 3 Comments
Bruxelles – non multa sed multum
Posted on April 28, 2015
Vreau să vă conving să mergeți la Bruxelles. Și asta nu doar pentru că are o poziție excelentă de unde poți ajunge foarte repede la Brugge, Gent, Anvers, pe coastă, în zona valonă, ba chiar și la Paris sau Amsterdam.
Aș vrea să vă conving că Bruxelles merită o vizită în sine. Vă previn că va urma o avalanșă de poze și că titlul nu se referă la articol ci chiar la oraș.
Pentru că e capitala europeană, Bruxelles e locul unde poți întîlni oameni de foarte multe naționalități cu care poți socializa și ai unde – oricînd găsești spectacole, festivaluri, expoziții și tot felul de evenimente.
Eu am prins festivalul internațional de muzică Klara, (acronim pentru klassieke radio) care se desfășoară la Bruxelles, Antwerp şi Bruges, în perioada 6-21 martie, ca parte a Festivalului Flandrei la Bruxelles.
Ce s-a întîmplat anul ăsta?
Noi am fost la 4 dintre spectacole, dintre care unul absolut ieșit din tipare și care mi s-a părut genial și ca idee și ca realizare: Dark was the Night
Ansamblul berlinez Kaleidoskop cîntă pe întuneric, deplasîndu-se printre paturi de iarbă. Într-o sală mare sunt puse niște paturi simple, acoperite cu un strat de iarbă. Spectatorii își lasă pantofii într-o cameră la intrare și-și pun o pereche de ciorapi groși de lînă, primesc o pătură (sau două) și o pernă, și se întind apoi pe paturile cu iarbă. Spectacolul începe cu o lumină foarte slabă care se diminuează încet pînă dispare. Membrii ansamblului cîntă în întuneric (nu mă întrebați cum că habar n-am) mișcîndu-se printre paturi. Efectul este absolut extraordinar. Cum sună Romeo și Julieta de Prokofiev în întuneric cu violoniștii împrăștiați în jurul tău, e greu de explicat. Pot spune doar că merită să încercați.
Din păcate am ratat un spectacol pe 10 martie (nu ajunsesem încă) cu Orchestra Filarmonicii din Bruxelles, dirijată de Wayne Marshall, care a interpretat live coloana sonoră a filmului “West Side Story”, simultan cu proiecţia acestuia pe ecarn, la care partea audio a fost editată să păstreze doar vocile actorilor. Asta zău că-mi pare rău c-am ratat!
Am avut iar norocul, pe care-l puteți avea și voi pînă pe 26 iunie, de a vedea retrospectiva Chagall la Muzeul regal de artă din Bruxelles, o expoziție cu peste 200 de lucrări din peste 20 de instituții artistice, genul de expoziție pe care-l vezi o dată-n viață.
Și dacă tot sunteți acolo, vedeți și Old Masters. Ca să nu mai zic că alături e muzeul Magritte.
Ce-ar mai fi de văzut prin Bruxelles?
Piața mare (Grote Markt), cu casele breslelor, primăria orașului, Casa Regală, care e absolut încîntătoare și un loc numai bun să bei o bere sau o cafea bună.
Catedrala Sf.Mihail și Sf. Gudula cu un amvon baroc absolut minunat de Hendrik Frans Verbruggen
Centrul benzilor desenate în care-mi promit să ajung data viitoare ca să-l văd pe Tintin.
Galeriile St Hubert
Muzeul instrumentelor muzicale
Dacă ai noroc, ca mine, să mergi prin oraș cu un cunoscător, poți vedea cîteva case Art Nouveau minunate, parcuri cu rațe mai altfel decît ale noastre și copaci noduroși cum la noi sigur nu vezi.
Găsești localuri neobișnuite ca Goupil le Fol în care am băut niște cocktail-uri senzaționale într-un decor dement, total inimaginabil într-un bric-a-brac de nedescris, cu absolut tot ce îți poți imagina – discuri pe tavan, cărți peste tot, tablouri, statuete, animale împăiate, măști, candelabre, tonomat, fotolii diverse, roșu predominant, lumină caldă – toate pe fundal de șansonete franțuzești. Un loc foarte original dar și romantic.
Sigur, în Bruxelles, poți bea, ca și în alte părți ale Belgiei, nenumărate tipuri de bere și se mănîncă foarte bine în restaurante de tot felul, unele cu aer de epocă și cu stil.
Ce mi-a mai plăcut foarte mult au fost nenumăratele statui, de toate felurile și dimensiunile. Manneken Pis, una dintre emblemele orașului, mi s-a părut una dintre cele mai modest,e deși de un umor incontestabil, mai ales că are o garderobă întreagă.
Cred că cel mai mult mi-au plăcut niște miniaturi care mi s-au părut expresive și ingenioase și care nu cred că aveau mai mult de 20 de cm înălțime
E clar că mi-a plăcut, nu? Și mai vreau. Voi nu?
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment
Belgia – Sunt flamanzii mofluzi?
Posted on April 7, 2015
Am făcut niște afirmații legate de Belgia pe care ar fi cazul să le și susțin, așa-i? Cel puțin așa ar fi frumos din partea mea – nu arunci așa cu cuvinte și păreri nefondate!
1) Flamanzi sunt mai reci.
Pe pielea proprie am observat că în zona flamandă lumea zîmbește mai puțin. Am simțit-o la Brugge și mai ales la Gent.
La Gent se ajunge extrem de ușor de la Bruxelles, cu trenul. Trenurile sunt foarte dese și drumul durează cam 35-40 de minute. Un bilet standard dus-întors e 17,8 euro. Există diverse reduceri, inclusiv pentru week-end (10 euro dus/întors luat pe internet). Iar gara din Gent e minunată.
Prima oprire a fost la castelul medieval Gravensteen, aflat în mijlocul orașului, pe malul rîului Lieve, un castel nu prea mare și destul de gol.
În afară de o sală cu cîteva obiecte expuse (majoritatea arme) și un mic muzeu cu instrumente de tortură, în rest, castelul merită pentru priveliștea de sus și mai ales pentru filmulețul cu povești și explicațiile pe care le auzi la ghidul audio/video pe care-l primești cînd cumperi bilet (4 euro). Povestea, în episoade, e succintă și cu umor și face toți banii. Dar, despre ce să vezi la Gent, mai vorbim noi.
La ieșirea din castel, ne-am oprit să mîncăm o waffle (gaufre) și să bem o ciocolată caldă – lucru absolut obligatoriu în Belgia (mai ales în Gent), la un mic local foarte aproape de castel. Pentru cine nu știe, Gent este de fapt locul unde s-au născut aceste delicii, și anume în localul Max care se află și acum acolo și care merită o vizită. De fapt, probabil oriunde te-ai opri în Gent, orice waffle e bun.
Dar să revenim. La micul restaurant (mai degrabă o cafenea) la care ne-am oprit, aveau nenumărate modele de waffle absolut delicioase. Mai puțin delicios a fost serviciul. Un nene cam încruntat, ce părea să dorească să fie în orice altă parte, ne-a luat comanda fără a schița măcar un zîmbet cît de mic și tot așa ne-a și servit. Cuminți, conform indicațiilor prietenilor, am vorbit în engleză, nu în franceză. Tot nu ne-a folosit la nimic – cînd am cerut nota, mi s-a răspuns scurt și rece “You can pay at the bar”. Noroc că eram deja îndulcite de la niște waffle cu căpșuni, banane și frișcă și o ciocolată caldă, așa că nu ne-a păsat prea tare. La bar, o tipă frumușică de vreo 35 de ani: “Vorbiți românește?” “Da, sunteți româncă?” am întrebat cu gura pînă la urechi. Mi-a răspuns tot cu un zîmbet și uite-așa am aflat că era măritată cu un belgian flamand și că era acolo de vreo 15 ani. “Nu prea îmi place aici dar ce să fac, soțul meu e de aici. Flamanzii sunt cam mofluzi și reci”.
Am probat asta și la o terasă de pe pitorescul chei Korenlei unde am vrut să bem o bere și am fost serviți cam ca la noi la mare, la Eforie. Mai să renunțăm – dar chiar mi-era sete așa că am luat o bere mică și am plecat rapid fără să lăsăm bacșiș (oricum acolo nu se prea lasă).
La un restaurant din Brugge chiar am renunțat să mai intrăm pentru că doamna care servea la barul pentru acasă a fost foarte ciufută și nepoliticoasă și am stat în fața unor scări care duceau în restaurant așteptînd să fim invitați. Acolo nu era nimeni și nici nu s-a ivit cineva timp de aproape 10 minute. Așa că am plecat și am intrat într-un restaurant (de fapt, o “sorbetiere”) tare drăguț, De Medici, unde am băut o bere bună și un ceai aromat, am mîncat niște paste excelente și-am luat și ceva dulciuri acasă. Și unde am fost serviți foarte bine și cu zîmbetul pe buze.
Iar seara, înainte de plecare, ne-am oprit la un restaurant unde am mîncat niște midii excelente și-am băut un pahar de vin numai bun, într-o atmosferă foarte caldă cu un serviciu excelent și plin de zîmbete.
Și proba cea mai interesantă de echilibru între rece și cald a venit de la un chelnăr din Anvers, la o terasă chiar La Umbra Catedralei (chiar așa se numea). Afară era soare și călduț și am vrut să mă așez la o masă dar chelnărul mi-a spus destul de abrupt că masa e rezervată. Imediat, a ieșit într-adevăr un grup din interior și s-a mutat la masa cu pricina. M-am așezat la alta un pic mai într-o parte care avea doar parțial soare. Am comandat o bere și un waffle (care parcă n-a fost așa bun ca cel de la Gent). Atmosfera era liniștită, caldă și…. însoțită de muzică clasică. Asta pentru că am avut marele noroc ca la ieșirea din catedrală să dau de un nene care se instalase cu pianina chiar acolo lîngă intrare și cînta minunat. Era puțină lume, eram deja extrem de relaxată și, ca să fie totul perfect, a venit chelnărul la mine foarte zîmbitor și m-a invitat să mă mut la o masă care tocmai se eliberase și era în plin soare. Așa că totul a fost cum nu se poate mai bine.
Cu alte cuvinte, totul e posibil și generalizările sunt periculoase.
Revin cu alte păreri subiective despre Belgia, sper eu, în scurt timp. Pănă atunci, v-aș întreba pe voi: voi ce păreri subiective aveți despre belginei?
» Filed Under Am aflat, Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment
Belgia în rezumat extins
Posted on March 29, 2015
Pînă pun la punct pozele, iată un pic de Belgie din ce-am văzut într-o săptămînă.
De data asta am plecat la prieteni ceea ce a schimbat un pic perspectiva, întîi pentru că am aflat lucruri despre o țară într-o altă lumină decît cea de călător și apoi pentru că m-am dat un pic pe mîna lor în ideea că sigur știau mult mai multe despre Belgia decît am citit sau aflat eu.
Primele două zile le-am petrecut la Genappe (la jumătatea drumului dintre Bruxelles și Charleroi) unde am niște prieteni care stau în Belgia de 25 de ani și care și-au luat o casă veche de peste 100 de ani pe care au restaurat-o absolut minunat – o muncă de 5 ani migăloasă și deloc ușoară, dar ce nu fac un inginer și-o pictoriță cu răbdare și simț estetic?!
Care prieteni m-au plimbat un pic prin zona valonă unde am văzut un încîntător castel la Bouillons, o citadelă cu o priveliște splendidă, o catedrală și nenumărate saxofoane la Dinant și ruinele mănăstirii de la Villiers –la-Ville. Mai sunt multe de văzut în zonă – Namur, Waterloo, Lavaux Saint-Anne, Liege, Mons, Chimay (pentru iubitorii de bere și de castele), Jehay și încă multe, într-o zonă delurită și verde, cu multe castele și rîul Meuse de-a lungul căruia cred că se poate face un traseu frumos.
Apoi m-am mutat la o prietenă în Bruxelles – e locul ideal unde să stai, avînd în vedere poziția centrală și rețeaua bine pusă la punct de trenuri. Cu trenul sau mașina poți ajunge de la Bruxelles în mazim 3 ore oriunde în Belgia, faci vreo 2 ore pînă la Amsterdam, o oră jumătate pînă la Paris, 2 ore pînă la Koln, 2 ore pînă la Luxemburg.
Am împărțit ce-am văzut în zona flamandă în 2 categorii: Bruxelles și Anvers (Antwerpen), orașe mai mărișoare care mi s-au părut asemănătoare, cu un centru vechi impresionant, cu multe muzee și viață culturală. Cu observația că Bruxelles nu prea mai poate fi considerat flamand pentru că este deja un oraș cosmopolit unde lucrează foarte mulți străini, (ca prietena mea care e acolo de 3 ani).
Brugge și Gent sunt două mici bijuterii, destul de asemănătoare dar la fel de încîntătoare. Mi-ar fi greu să spun care mi-a plăcut mai mult și fiecare dintre ele merită măcar 2 zile. Sigur, pot fi văzute și într-o zi pentru că nu sunt f. mari dar eu am simțit că mi-ar fi plăcut să rămîn mai mult – o să vă povestesc de ce.
Pînă la detalii despre fiecare, pot să vă zic așa:
- Majoritatea flamanzii sunt mai reci și mai puțin comunicativi decît majoritatea valonilor – simțit pe pielea proprie și povestit de cei care locuiesc acolo
- Majoritatea restaurantelor au mîncare bună – cartofi prăjiți, fructe de mare, waffles cu tot felul de combinații
- Ciocolata e peste tot și greu de refuzat – norocul meu e că specialitatea lor e cea neagră iar eu prefer blondele (chiar și la bere)
- Berea e uimitoare – ți-ar trebui o lungă perioadă ca să guști din toate cele peste o mie de sortimente locale – de cele mai multe ori mult mai tari ca cele cu care suntem noi obișnuiți
- Te descurci foarte bine în engleză dacă nu știi franceză – în partea flamandă e chiar recomandabil să folosești engleza în loc de franceză
- E bină să urmărești evenimentele culturale în perioada în care te duci – sunt foarte multe – eu am prins festivalul Klara și o retrospectivă senzațională Chagall (pe care o mai puteți prinde pentru că e deschisă pînă în iunie).
- În principiu, nu se dă bacșiș la restaurant – turiștii dau totuși dar în nici un caz 10%.
- Intrările la diverse obiective nu sunt ieftine dar, în general, merită. În general, în Belgia nu e ieftin – o bere simplă, mică e minimum 4 euro. O masă la restaurant (unul mediu) cu un fel de mîncare și-o bere sau un pahar de vin e cam 20-25 euro/persoană.
- În materie de artizanat, dantelele sunt de departe cîștigătoare
- Chiar dacă aeroportul Charleroi e mai departe de oraș, oricum merită să mergi cu lowcost – au autobuze de la aeroport către Gara de Sud (Station Midi) la fiecare jumătate de oră și costă 14 euro de drum, adică 28 dus-întors.
- Nu vă așteptați la foarte multă ordine, disciplină și curățenie – e totuși ceva mai curat ca la noi – dar am văzut multe gunoaie chiar și la marginea cîmpului și a căii ferate, chiar în zona flamandă.
Pentru iubitorii de castele, iată aici o listă impresionantă
Mai există un tur interesant al coastei – există un tramvai numai bun pentru asta pe care mi-am propus să-l iau cu prima ocazie cînd mai merg în Belgia – dar într-o perioadă mai caldă căci pe coasta Mării Nordului nu e chiar ca la Mediterană.
Zona flamandă e plină de mori de vînt absolut senzaționale – merită o tură cu mașina.
Vin și detaliile și poveștile, sper eu curînd, într-o ordine aleatorie după cum o să mă inspire probabil pozele. Sau poate aveți voi vreo preferință. Ce să fie mai întăi, ruine și castele, statui, Brugge, Gent, Bruxelles, Anvers?
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | Leave a Comment