Andalucia la grămadă și pe scurt
Posted on April 29, 2016
Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Așa se zicea pe vremea mea și fac și eu haz de necaz că scriu din an în paște pe blog. Săracul blog mi-a cerut parola că s-a simțit deja părăsit. De plimbat, stați liniștiți, mă plimb în continuare doar că scrisul a virat-o ușor spre alte drumuri. Nu de tot, adică n-o să bată chiar vîntul pe aici și, dacă mă concentrez puțin, o să fiu un pic mai vioaie.
Deocamdată, deși sunt restantă cu multe povești, o să le las restante și-o să atac ultima prospătură, adică Andalucia de unde tocmai m-am întors de cîteva zile.
Turul a fost cam așa: Malaga, Ronda, Cadiz, Sevilla, Cordoba, Granada. Cu mașina, că nu mai am vîrsta și forța să car bagaje prin autobuze sau trenuri cîteva sute de kilometri.
Încă sunt îngropată în poze așa că deocamdată cîte puțin despre fiecare.
Malaga
Mă așteptam să fie mai puțin interesantă și mai de trecere așa. Mi s-a părut curățică, verde și plăcută.
Ronda
Minunată, originală, un pic turistică dar de neratat.
Juzcar
O mică glumă albastră între satele albe, amuzantă dar cam kitsch. Putea fi ceva mult mai tare. Oricum de poze, bună.
Cadiz
Atmosferă de port, nu cine știe ce interesant – sincer, aș fi putut sări lejer peste oraș fără prea mari regrete
Sevilla
Încîntătoare, savuroasă, cu parcuri absolut splendide și un Alcazar minunat. Am prins și o zi din feeria de Abril dar despre asta zic data viitoare.
Cordoba
Preferata mea – elegantă, curată chiar dacă destul de turistică, cu atmosferă și foarte multă personalitate. Iar Mezquita/Catedrala – o nebunie!
Granada
Turistică, cosmopolită, agitată, cățărată, colorată. Alhambra – o dantelă întreagă.
Peste tot, plin de flori, păsări, căței, pisici și portocali sălbatici.
Spaniolii din zonă funcționează cam pe același model cu noi – foarte gălăgioși – uneori chiar mai gălăgioși ca noi, aruncă pe stradă la fel ca noi, mănîncă semințe pe stradă, serviciile la restaurant sunt varză, altfel amabili fără să dea pe-afară.
Foarte mult kitsch mai ales în materie de produse turistice. Cordoba stă un pic mai bine, mai ales la produsele din piele. Cu alte cuvinte, dacă vreți shopping, nu e cea mai bună alegere.
Din punctul meu de vedere, punctul cel mai slab al zonei e mîncarea. Cu excepția a 2-3 feluri de mîncare locale care au fost f. bune (coadă de taur, cremă de fructe de mare, salmorejo). Sigur, eu sunt subiectivă mai ales că nu mănînc mîncare dulce – sunt sigură că unele feluri erau bune dar nu pentru mine.
De fapt, cred că totul ar fi fost ok dacă n-ar fi fost micul dejun pe care nu am reușit să-l schimbăm în nici o zi. Absolut toate restaurantele din toate orașele unde am fost aveau fix același lucru: tostas. Nu, nu tostas de care știam eu din Mexic (miam) ci niște chifle mari tăiate pe din două, încălzite, nu cine știe ce gustoase la care-ți aduceau ca la hotel, o cutiuță de pate, sau unt, sau un pic de brînză, sau o combinație de salsa de roșii cu un soi de bacon tăiat mărunt (și care mirosea dubios). În general, din ce am gustat în materie de salamuri și șunci, cam nimic n-a fost pe gustul meu. Salvarea venea de la uleiul de măsline f. bun cu care puteai stropii nenorocirea s-o salvezi. Dar fix același lucru peste tot. Multă, multă pîine…. Nici vorbă de ouă sau omletă. Omletă făceau doar la prînz și de fapt nu era chiar omletă că era o chestie mai mult cu cartofi și ceva ou. În fine, cu excepția celor trei feluri de mîncare menționate care mi-au plăcut, cele mai bune chestii pe care le-am mîncat au fost….paste, evident la restaurant italienesc.
Berea însă bună 🙂
Nici dulciurile lor nu m-au încîntat cine știe, în schimb am mîncat niște clătite excelente la un bar arăbesc.
Cu cazările a fost bine că doar sunt expert în a alege, dar tot am avut o aventură în Granada pe care trebuie neapărat să o povestesc. De data asta, chiar va veni și urmarea căci nu pot sări peste picanterii.
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment
Ski în Chamonix? Spectaculos? Absolut!
Posted on February 19, 2016
Plec la ski. Pînă aici nimic spectaculos. Ce mare lucru? Multă lume merge la ski iar eu fac asta de vreo 30 de ani. Spectaculos e că merg la Chamonix, adică în Franța. Nu la Sinaia, nu la Poiană, nici în Austria, nici măcar în Bulgaria. Nu pare spectaculos, nici așa? Cu toate astea este. Pentru că acum 25 de ani, să mergi la ski la Chamonix era de neimaginat. N-aveam nici măcar vise despre cum ar fi să skiez în Franța. Era un mare bucurie și să reușesc să merg o săptămînă la Sinaia. Lumea din afară nu exista. Nu visam la ea pentru că nu aveam suficiente repere. Pentru cei care n-au trecut prin asta, e foarte greu de imaginat. E ca și cînd ai locui într-o casă fără ferestre spre exterior, unde știi că sunt alte case dar habar n-ai cum arată. Grădinile și curțile interioare nu au vedere decît la cîteva bucățele de cer. Chiar și pentru mulți dintre cei care au trăit maturitatea atunci, amintirile s-au estompat și frustrările au fost împinse undeva în subconștient.
Cînd în sfîrșit s-au deschis ușile și ferestrele, limitările au fost de natură financiară. Un bilet de avion costa cel puțin 350 de euro în Europa, cazarea era piperată pentru un salariu ce reprezenta cam 80-100 de euro pe lună și o călătorie în Europa (despre alte continente nu prea puteam discuta), făcută în condiții de minim confort și cu mare economii la mîncare (adică se lua salamul de Sibiu la drum), era un efort serios.
Chiar ieșind din condițiile noastre specifice, capacitatea de a călătorii a crescut spectaculos o dată cu apariția Internetului.
Ni se pare normal acum să găsim cazare rapid și la o gamă foarte largă de preț și condiții, să putem zbura cu mai puțin de 100 de euro în Europa, să ne facem traseele extrem de ușor doar privind o hartă, să putem avea chiar imaginea străzii unde vom sta, să rezervăm bilete la un muzeu sau un card care să ne scape de toate grijile de transport.
Ski-ul nu e un sport ieftin – faci o investiție în echipament și nici scaunele și cabinele nu sunt tocmai pe semințe. Miracolul e că diferența dintre a skia la Brașov sau la Chamonix nu mai e insurmontabilă. Hai să facem o mică socoteală – bilet avion Geneva 160 euro în sezon de iarnă (se poate găsi și mai ieftin dacă îți rezervi din timp și urmărești ofertele). Un apartament de 4 persoane pt. o săptămînă – 900 euro adică aprox. 225 euro/persoană.
Transport microbuz Geneva -Chamonix – aprox. 45-50 euro dus/întors. Cea mai logică variantă e închirierea de ski-uri online – noi am găsit ski-uri la 46 de euro / 7 zile fără clăpari (dacă nu vrei să te cari cu clăparii în bagaj, mai dai aprox. 12 euro). Cel mai scump e pass-ul care poate fi între 220 și 300 euro pe 5-7 zile. Cheltuielile mari te duc cam la 700 de euro la care trebuie să adaugi mîncarea (sigur nu-i ieftin dar nu trebuie să mănînci tot timpul la restaurant că doar ai apartament). Mai bei o bere, mai cumperi vreun flecușteț…. hai să zicem 1000 euro. În condițiile în care pregătești totul din timp, ai toate șansele să scazi suma la zbor și cazare și dacă te duci într-un grup mai mare poți ajunge la o sumă decentă. Sigur, nu-i oricum puțin, dar nu mai e de neatins. În plus, marele avantaj acum e că poți face cheltuielile treptat. Biletele de avion le cumperi cu mai multe luni înainte, dai un avans la apartament de 30%, cumperi pass-ul online și ai o mică reducere dacă o faci cu cel puțin 3 zile înainte. E mai ușor de suportat. Ei, și doar n-o să mergi la Chamonix în fiecare iarnă!
Foto:
Ziceți voi că nu e spectaculos! Cînd mă întorc, vă spun dacă e tot atît de spectaculos și la fața locului și dacă merită efortul financiar.
» Filed Under Altele, De prin Europa, Fun Turism, Sport extrem | Leave a Comment
Blogul și pauzele sale
Posted on January 22, 2016
Oricît de mult mi-ar plăcea să cred că-s buricul pămîntului și nu respirați bine fără articolele mele, e clar că încă nu a intrat nimeni în depresie pentru că blogul meu stă cuminte și total liniștit de mai bine de o lună. Și BBC încă n-a comentat nimic că nu mi-am făcut o trecere în revistă a anului trecut.
N-am scris nimic nici despre liste, planuri și intenții pentru anul ăsta. Și chiar așa va și rămîne pentru n-am nici ce-a mai vagă intenție de a face liste. Despre anul trecut vă zic atît: a fost unul extrem de amestecat cu multe drumuri minunate dar și cu un final de an atît de dramatic încît a marcat imaginea întregului an.
Cine mai citește din cînd în cînd ce scriu, o să mă ierte, sper, pentru pauzele lungi. Așa-i cu ăștia care vor să facă prea multe de-odată. Cu toate astea, nu disper și nici nu renunț. Sunt pe-aici căci mi-e drag blogul meu, că de, e-al meu.
Fără liste clare și promisiuni, vă zic doar atît: că anul ăsta am luat deja bilete de avion pentru 10 zile în Andalucia și abia aștept să vină luna aprilie!
Mă pregătesc de o vizită în Canada și m-am luat cu mîinile de cap cînd am văzut cîtă birocrație implică viza. Frate, e mai rău ca în State! O să-mi prind urechile și o să mă enervez sigur! Dar de hotărîtă, sunt hotărîtă! Am o prietenă bună la Montreal și deja i-am promis că mă duc, așa că nu mai pot da înapoi.
Și mai vreau la ski în Franța la finalul lunii viitoare pentru care sunt în pregătiri avansate.
Sper să văd din nou Delta anul ăsta, și nu o dată, ba chiar de două ori cu excelenta gașcă de anul trecut și-nc-odată cu prieteni care vin din Belgia. Parcă și-n Belgia aș mai merge, dar poate nu chiar anul ăsta.
Mă mai tentează un city break la Barcelona că parcă nu mi-a ajuns prima vizită.
Mergem desigur în tabere de #biodiversitate cu Doru Panaitescu – abia aștept!
Și cîntatul cu SONG va rămîne o permanență, ca și aventura cu SDT unde pregătim tot felul de chestii.
Restul, ce-o mai fi, să fie! Și hai, că scriu mai des că mi-a cam lipsit căsuța asta și-am vizitat-o cam rar în ultima vreme.
Am o mulțime de povești restante și-un pogon de poze. Dacă vedeți că mă dau dusă, mai trageți-mă și voi de mînecă!
» Filed Under Altele, biodiversitate | 3 Comments
Week-end de București fără Crăciun….încă
Posted on December 10, 2015
Dacă nu plecați din București în acest sfîrșit de săptămînă, chiar că aveți ce face. Eu nu știu încă ce să aleg și m-am gîndit să vă dau și vouă de furcă, măcar așa cu cîteva propuneri:
- Vineri, 11 decembrie, teatru la Godot, de la ora 22, Secretul Fericirii de Alexandru Popa, cu Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton.
- Sîmbătă 12 decembrie, de la ora 16, puteți merge la sala Elvire Popesco a Institutului Francez Bucureşti, să vedeți Puzzle suprarealist, în cadrul Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film, ediţia a IV-a.
Puzzle suprarealist – trei manifeste de avangardă, cu sound design & live Foley’Ala şi pagini bizare de Urmuz:
“Ballet mécanique”, r. Fernand Léger & Dudley Murphy, sc. F. Léger, 1924
“Un chien andalou”, r. Luis Buñuel, sc. Salvador Dalí & L. Buñuel, 1929 – cu o intervenţie psihanalitică din “Spellbound”, r. Alfred Hitchcock, decoruri S. Dalí, 1945
“Entr’acte”, r. René Clair, sc. Francis Picabia & R. Clair, 1924
După spectacol vor avea loc discuţii moderate de către criticul de film Irina Margareta Nistor (directorul festivalului) la care va participa dr. Florian Predescu, psihanalist (Bastia/Corsica).
Biletele le găsiți:
– online pe eventbook.ro
https://eventbook.ro/film/bilete-festival-psihanaliza-film-2015-puzzle-suprarealist
– la casa de bilete Elvira Popescu (Bd. Dacia, nr. 77)
– la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45) și Kyralina (Str. Amzei nr. 10).
- Joi (adică azi), vineri și sîmbătă, începînd de la ora 20, la Muzeul Țăranului Român, vor fi cîte două concerte, în cadrul seriei Hibernal de chitară. Mă tentează f. tare toate, dar mai ales cel de chitară de sîmbătă cu Jose Luis Ruiz del Puerto.
Intrarea este liberă.
- La ArCub, sîmbătă 12 dec, e un concert de jazz cu Tudy Zaharescu, tot de la ora 20, în concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.
Tudor Zaharescu va cînta alături de Ana Mardare (voce) Emil Bâzgă şi Silviu Albei (trompete), Mihai Sebastian (saxofon), Sorin Gabriel Dragoş (pina și sintetizator), Jan Stoian (chitară) şi Laurențiu Horjea (chitară bas).
Biletele le găsiți la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.
- De azi, joi 10 dec., începînd cu ora 19 și pînă duminică avem o expoziție a cretivității românești, o galerie Experimentalist.ro, la The Ark, unde vor fi prezenți 30 de artiști români pe care-i veți vedea chiar la lucru.
Intrarea se face cu invitație pentru care vă puteți înscrie aici.
Gata, am amețit. Iar sunt prea multe evenimente și eu nu știu ce să fac. Voi unde mergeți?
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment
Muzica, dragostea mea eternă – concert SONG
Posted on December 2, 2015
Mărturisesc, fără rușine, că blogul a avut ceva de suferit datorită pasiunii mele pentru cîntat care m-a furat un pic de la scris. Să nu credeți că-mi place mai puțin să călătoresc și-am făcut-o cît de mult am putut și anul acesta.
Și n-am încetat să iubesc scrisul, doar că scrisul nu-l poți grăbi, nu-l poți face printre picături. Așa că scriu mai rar.
Nu-mi pare rău că m-a furat un pic muzica – cînt de cînd mă știu. Încă de cînd aveam 3 ani, la bunicii mei “adoptivi” (am fost fericita posesoare a 3 rînduri de bunici, a 3-a pereche fiind niște bătrîni la care au stat ai mei în chirie cînd aveam eu 3-6ani, bunici tare dragi de care-mi amintesc cu multă tandrețe). Bunicul Călinescu, care fusese avocat și care, joia după-amiază, ținea “jour” cu alți cîțiva intelectuali prieteni, mă suia pe un scăunel de unde urlam cît mă țineau plămînii, și cum mult patos se pare, “Căpitane de Județ” (acum nu-l mai știu, dar promit să-l învăț).
De data asta, m-a furat SONG-ul, dragostea mea de studenție, fără de care, anii de facultate ar fi fost mult mai terni și triști.
SONG-ul, s-a reunit de mai bine de un an și jumătate cu dirijorul Daniel Jinga. Am avut cîteva concerte și turnee anul trecut, inclusiv unul de colinde pe 10 decembrie la Sala Radio.
Anul acesta, tot la Sala Radio, recidivăm, dar nu cu colinde ci cu o călătorie muzicală în jurul lumii, cu piese cunoscute și altele noi pe care abia așteptăm să vi le cîntăm.
Vă așteptăm cu drag și foarte multă bucurie, sîmbătă 5 decembrie, la Sala Radio, la ora 19:30!
» Filed Under Altele, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment
Bologna – arcade, turnuri și parmezan
Posted on November 23, 2015
Dacă am plecat cu ideea că voi vedea un orășel drăguț, Bologna mi-a depășit cu mult așteptările. Poate nu este la fel de căutat sau mediatizat ca alte orașe italiene, dar ar trebui să fie. Cînd mi-au propus Renate și Cătălin de la Travel Badgers să facem o tură de week-end la Bologna, habar n-aveam ce vom găsi acolo. Mi-am făcut un pic temele cu cîteva zile înainte de plecare dar chiar și așa, nu m-am așteptat să găsesc un oraș atît de încîntător.
Am ajuns acolo într-o stare nu tocmai grozavă, nici fizic nici psihic, dar am plecat de acolo mult mai bine și am prins curaj să revin într-un București tensionat și depresiv.
Ce ne-a surprins imediat ce am ajuns în centru a fost curățenia și căldura orașului. Orașul e foarte îngrijit și elegant, în culori galben, portocaliu și cărămiziu, culori care-i dau o căldură aparte. Mai toate străzile au trotuare care trec pe sub porticuri – vreo 42 de km (din care cam 38 în centrul istoric) și deși la parterul caselor vechi din centru sunt nenumărate magazine, dintre care multe de mîncare, nimic nu pare kitsch sau murdar. Șuncile sau roțile de parmezan din vitrine sunt apetisante și magazinele cochete și luminate bine. N-am văzut magazine de nimicuri și tarabe improvizate. Sigur, am găsit un tîrg de antichități sîmbătă, dar nu de tipul bîlci. Ca să zic așa, orașul e tare “curățel”. În Piazza Maggiore sunt lucrări de restaurare dar mai trebuie și astea din cînd în cînd ca să poți păstra un oraș atît de vechi. La cît de bine arată orașul, se vede că se fac periodic restaurări.
Ca să fac o istorie foarte scurtă, au trecut pe acolo, încă din sec.9 î.Hr, etruscii, celții, galii, romanii. În anul 88 î.Hr, Bologna era deja municipiu devenind, în perioada romană, al 2-lea oraș al Italiei cu o populație care a atins 30000 de locuitori. A trecut apoi în stăpînire bizantină și apoi lombardă, ca în 774 să fie cucerit de Charlemagne care a dăruit orașul Papei Adrian I.
Universitatea din Bologna e considerată ca prima universitate, creată în 1088, cu cîțiva ani înaintea Universității de la Oxford.
Centrul vechi e considerat al doilea cel mai mare din Europa.
Are 21 de turnuri păstrate din cele 180 construite în secolele 12 și 13.
Cum ziceam, 38km de porticuri numai în centrul istoric care îți dau cumva un sentiment de siguranță și dau eleganță străzilor.
Ce să vedeți în mod special?
- Turnuri medievale dintre care, cele mai faimoase, sunt Le Due Torri, unul mai scund și foarte înclinat (Garisenda) și unul mai înalt (Asinelli), cu o istorie remarcabilă, doar ușor înclinat, în care se poate și urca contra 3 euro și un efort considerabil care însă merită pentru panorama de sus. Se pare că turnurile World Trade Center au fost construite avînd ca inspirație cele două turnuri din Bologna. Mai vedeți Turnul Prediparte unde de asemenea te poți urca și care are la bază un mic hotel.
- Basilica San Stefano care la fațadă nu pare cine știe ce dar care e absolut spectaculoasă la interior. Noi am intrat și seara (are un aer de mister și fantezie care te transpune cumva într-o atmosferă ca din Codul lui Da Vinci) și am revăzut-o apoi pe zi. Minunată.
- Desigur, sediul principal al Univeristății, Archiginnasio din Palatul Poggi unde se află biblioteca municipală și unde, dacă vă plac lemnul și sculpturile în lemn puteți vedea amfiteatrul numit Teatrul Anatomic (3 euro) unde se făceau autopsiile. Nu vă temeți, nu are nimic sinistru datorită lemnului cald.
- Sanctuarul Madona di Luca, unde noi n-am avut timp să ajungem pentru că e un pic de drum de urcuș pe deal dar se pare că oferă o foarte frumoasă perspectivă asupra orașului.
- Puteți vedea orașul mai de sus, în afară de turnul Asinelli și Modona di Luca, și din turnul Catedralei San Pietro sau de la San Michele in Bosco.
- Piazza di Nettuno unde se află statuia lui Neptun (care, din păcate, e înconjurată cu un gard de sîrmă) și imediat lîngă, Piazza Maggiore (unde se fac lucrări de restaurare) unde se află și Biserica San Petronio, Palazzo Communale și Palazzo del Podesta.
- Biserica San Domenico unde se găsesc cîteva statuete de Michelangelo.
- Sanctuarul Santa Maria della Vita unde se află o lucrare excepțională în teracotă, Compianto del Cristo Morto (lamentație pentru Christ mort), cu statui în mărime naturală creată de către Niccolò dell’Arca în a 2-a jumătate a sec.15.
- Casa Isolani, care găzduiește acum magazine și restaurante și în porticul căreia se zice că poți vedea trei săgeți. Legenda spune că ucigașii tocmiți de un lord să-i asasineze soția care-l înșelase, au ratat ținta pentru că soția, care era foarte frumoasă, le-a apărut goală. Noi am căutat săgețile (și nu eram singurii) și nu le-am găsit. Dar porticul e foarte frumos.
- Cîndva exista un sistem de canale bine pus la punct care acum este însă acoperit. Se mai vede un singur canal dar, dacă nu vreți să fiți dezamăgiți, nu mergeți să căutați fereastra de pe pod de pe via Piella. E mică, de fier și total neinspirată. Puteți vedea însă mai bine canalul de pe strada paralelă, Via Malcontenti.
Mai sunt o mulțime de biserici, palate și o grămadă de muzee de văzut la care noi n-am mai ajuns Sper însă să mai merg acolo unde aș mai sta măcar vreo 4 zile pentru că mi-au rămas multe lucruri de văzut dar și pentru că mi-a plăcut atmosfera și căldura orașului, ca să nu mai vorbim de mîncare…..
La Bologna se ajunge ușor, sunt multe zboruri low cost, de la aeroport se ajunge repede cu autobuzul BLQ care costă 6 euro/călătorie și dacă stați ca noi la Suite Hotel Elite, de la aeroport faceți cam 10 minute (2 stații pînă la Ospedale Maggiore). De la hotel se fac cam 10 minute pe jos pînă la intrarea în centrul istoric și hotelul este foarte curat și comod. În plus, are un mic dejun excelent cu de toate – omletă, cîrnați, șuncă, brînză și o mulțime de produse de patiserie absolut geniale.
Mîncarea oricum e minunată, cu specialitățile orașului: tortellini in brodo, tagliatelle ragù, lasagane bolognese, zuppa inglese, brînzeturile de tip parmezan din care am luat și pentru acasă și sunt senzaționale, șuncile apetisante și mai ales, peste tot, niște foietaje cu cremă, cu glazură, cu fructe, cu tot ce vreți voi, care te pot face să iei în greutate în timp record.
Am mîncat foarte bine și ca la ei acasă la Trattoria dell Autotreno unde am fost ținuți din scurt la ce și cum se mănîncă. Un lucru e clar, parmezanul are regulile lui!
Sfatul meu, oricum, e să mergeți la Bologna pentru că e imposibil să nu vă placă și să nu stați doar două zile, cum am stat noi. Dacă vă hotărîți, ziceți-mi și mie și mai merg și eu :).
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 2 Comments
Mitul conștiinței individuale, culpabilizare și educație
Posted on November 9, 2015
Miercuri seară, eram la Unirii și așteptam niște prieteni să mergem la Universitate. Un puști de vreo 20 de ani a aruncat un pachet gol de țigări pe jos. I-am atras atenția și evident că mi-a replicat, ușor agresiv, că “așa fac toți”. Ceva din privirea mea și degetul îndreptat spre coșul care se afla chiar sub nasul lui l-au făcut să-și schimbe atitudinea. Aș fi vrut însă să am și alte argumente decît intimidarea. “Așa e frumos”sau “Așa e normal” nu au absolut nici o valoare pentru un copil care și-a văzut părinții aruncînd pe jos, căruia la școală nu i-a spus nimeni cum ar fi normal să se poarte și care știe că nu-l penalizează nimeni pentru asta, ba, mai mult, adulți cu poziții sociale importante fac lucruri mult mai grave.
Povestea asta cu culpabilizarea victimelor e o practică veche, pe care cei mai în vîrstă o știu foarte bine. Erai vinovat că întîrziai 5 minute la semnat condica pentru că nu avusesei suficientă conștiință să pleci cu vreo 2 ore înainte, ca să te poți urca într-un mijloc de transport în comun, pe scară. Căci viața nouă așa se crează – cu omul nou.
Erai vinovat că vrei să te distrezi, că faci o glumă, că te îmbraci nepotrivit pentru un cetățean responsabil al lumii noi.
Erai vinovat la școală că nu înțelegeai ce ți-a predat un profesor de lucru, devenit peste noapte profesor de istorie, și pentru că nu reușeai să reproduci, cuvînt cu cuvînt, cît mai mult din textul arid din cartea de istorie. Erai vinovat pentru că părinții tăi nu fuseseră din popor, oameni curați din mediul muncitoresc.
Erai vinovat că doreai să citești cărți și să vezi filme „imperialiste”, erai vinovat că-ți doreai produse de lux, ca ciocolată sau portocale ca urmare a unei mentalități capitaliste găunoase, demnă de dispreț. Pînă la urmă erai vinovat că mîncai prea mult și că nu aveai tăria de a răbda de frig, demn și fericit că țara își plătește datoriile și că înalți monumente eterne și mărețe.
Erai vinovat dacă vorbeai cu străini care te puteau corupe, deturnîndu-ți conștiința către calea depravării și inegalității sociale.
Erai făcut vinovat de atît de multe lucruri și tratat pe măsură încît și cei mai puternici ajungeau să se simtă vinovați, chiar dacă, rațional, știau foarte bine că vina era exact la cei care acuzau.
Și acum au apărut voci care au trecut de la culpabilizarea directă și plină de ură de tip: așa le trebuie, sunt sataniști, și-au căutat moartea cu muzica lor, chiar și titlul unui cîntec spune asta…… la un stil mai subtil de genul: noi suntem de vină pentru că nu facem fiecare ce trebuie, schimbarea trebuie să vină din noi, fiecare dintre noi trebuie să devenim mai responsabili, dacă am fi toți mai corecți lucrurile astea nu s-ar mai întîmpla. Cu alte cuvinte, avem nevoie de conștiință individuală, trebuie să fim toți mai buni, mai frumoși, mai puternici…
Mulți dintre cei care spun asta acum sunt bine intenționați. E chiar frumos și aș vrea să apuc vremuri în care să fim atît de evoluați. E însă total nerealist. Da, e minunat să fim toți conștienți, buni și frumoși. Doar că, dacă vrem să ne dăm această șansă trebuie să schimbăm un întreg sistem defect și mentalitățile pe care le-a creat.
Da, e o prostie să nu ai asigurare, e riscant – problema e că, în acest moment, nu e cu mult mai riscant decît să ai. Nu ești mai bine tratat și nici pe bani mai puțini dacă ai asigurare.
Da, e o totală inconștiență, chiar o crimă, să nu respecți niște norme minime de siguranță – problema e că, uneori te costă atît de mult financiar, ca timp și nervi să faci acest lucru încît îți adormi vigilența și responsabilitatea și ajungi să crezi (sau să te minți) că așa merg lucrurile și că așa fac toți, cu atît mai mult cu cît, chair și atunci cînd ești corect ești hărțuit.
Da, e total incorect să nu ai contracte de muncă și să faci tot felul de exhibiții să înșeli statul – problema e că statul te înșeală constant, de mult și grav, așa că ți se pare justificat să fraudezi. Reprezentanții statului înșiși fraudează mult mai grav și mai substanțial – cam greu să rămîi corect și pur în astfel de condiții.
Știu, sunt o moară stricată pentru unii: singura noastră șansă este educația care dă posibilitatea individului să-și dezvolte conștiința. Cînd vorbesc de educație nu mă refer doar la acumularea de cunoștințe, ci și la educație civică, morală și etică. Să-i învățăm pe copii, încă din primii ani, că nu se aruncă gunoi pe jos, că nu se scuipă pe stradă, că agresivitatea nu-i un răspuns bun la nimic, că e mai ușor să trăiești respectîndu-i pe ceilalți, că ura nu face altceva decît să te consume interior, că minciuna are picioare scurte și că satisfacția de a creea ceva cu mîinile sau mintea proprie e mult mai mare decît cea de a fura, că democrația înseamnă să fii liber în măsura în care nu încalci libertățile sau drepturile altcuiva, că diferențele între noi sunt mult mai mici decît am crede.
Calea acum e să schimbăm întreg sistemul și să începem să construim un sistem educațional care să ne dea șanse să evoluăm. Conștiința individuală e bine venită dar nu este, acum, aici, suficientă.
Și, nu, victimele nu sunt vinovate cu nimic!
» Filed Under Altele | Leave a Comment
Noaptea-n care vin adevărații monștri
Posted on October 31, 2015
Astăzi îmi propusesem să scriu din nou despre Sicilia dar uite că veștile din dimineața asta m-au deturnat cam de la tot ce aveam de gînd să fac azi. Și dacă subiectul nu are legătură cu călătoriile și e cam pătimaș, sper că veți înțelege.
Cuvinte ca “tragedie” sau “dramă” au ajuns să fie atît de uzate și abuzate în presă, încît atunci cînd avem o situație cu adevărat tragică sau dramatică, nu mai știm (el cel puțin) cum s-o catalogăm. Indiferent cum i-am spune, accidentul de azi noapte de la clubul Colectiv, ca și moartea polițistului Bogdan Gigina (asta ca să vorbesc doar de cele mai recente accidente) au scos la iveală cam toate tarele de care suferim azi. Tare de care suferim, de fapt, de mult și care se accentuează precum bolile netratate.
Zău dacă-mi pasă că și alții au corupție sau sisteme de tip mafiot. Adică-mi pasă pentru că asta spune ceva despre noi ca specie. Dar cum lucrurile trebuie luate din aproape-n aproape, m-aș limita acum la tarlaua noastră, care tarla supurează deja prin locuri din ce în ce mai vizibile și duhnește deja a cangrenă.
Ca să nu lungesc pelteaua, cam ce se vede cu ochiul liber? Educația din ce în ce mai defectoasă, cinismul și ticăloșenia celor care conduc această tară, corupția care nu numai că ține în loc dezvoltarea economică și calitatea vieților noastre dar care, ca și sistemul comunist al cărui model îl urmează în mare parte, naște monștri de incapacitate, optuzitate, lăcomie, o totală absență a empatiei și prostie. Nu, nu prostia aia cuminte, decentă care n-are nici o vină. Prostie agresivă, șmecheră și deja paranoică a celor care încep să semene, din ce în ce mai mult, cu fostul nostru dictator (mă scuzați, nici acum nu-mi vine să-i zic numele).
Dosarele de la parchet, din fericire din ce în ce mai numeroase (să dea domnul să fie și cu rezultat semnificativ) mai scot la vedere cîte-o pădure tăiată de cîte-un mare mahăr, șmecher nevoie mare, cîte-un plagiat penibil de calibru greu, cîte-o mită care se învîrte în jurul unor sume aberante chiar și pentru țări mai bogate decît a noastră, abuzuri flagrante și peste toate, disprețul profund și tupeist a celor care se consideră de neatins și mai ales demni de tot ce fură.
Între alde Ponta și răposatul nu e decît o clipă. Între Oprea și Vișinescu, doar o secundă. Asta ca să dau doar 2 exemple.
Mai grav e că noi, cei care facem parte din “pulime” (scuzați termenul licențios dar el reflectă exact atitudinea “conducătorilor iubiți” ), care sufeream și-așa de sindom post-traumatic, ne îmbolnăvim din ce în ce mai rău. Cu un sistem educațional incalificabil care e în continuă prăbușire încă din anii 80, cu spălarea pe creier care se practică, în diverse variante, de vreo 60 de ani, nici nu știu dacă ar trebui să ne mire reacțiile unora.
Nu știu dacă ce mă sperie cel mai rău e faptul că un polițist și-a pierdut viața pentru că cineva a abuzat de poziția sa, că drumurile sunt cum sunt, că traficul e infernal, că au murit oameni pentru că nu s-au respectat niște reguli de PSI, că legile, chiar atunci cînd sunt clare și bune, nu sunt respectate, că se dau legi peste noapte în regim de urgență pentru a ascunde abuzuri și fraude, că auzim de un număr impresionant de violuri și crime.
Cred că ce mă sperie și mai rău e că există “oameni” care se bucură de moartea altora, care sunt atăt de ignoranți și lipsiți de logică încît confundă un concert obișnuit cu un ritual satanist, care sunt atît de habotnici și spălați pe creier încît își supun copiii la ore de îndoctrinare care nu au nici o legătură nici cu creștinismul nici cu educația, în schimb critică vehement și agresiv o sărbătoare păgînă care păcătuiește poate doar prin superficialitate, că există indivizi care iau apărarea violatorilor și criminalilor, că există ființe care se bucură cînd o femeie e bătută de mineri.
Rămîn la părerea mea că fără educație nu avem nici o șansă, nici măcar aceea de a ieși în stradă.
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | Leave a Comment
Cu Teodora și gașca prin Deltă
Posted on October 13, 2015
E foarte potrivit pentru zile ca astea să te uiți la poze care să te încălzească și să te înveselească. Și cum am încă amintiri din vara asta nespuse, o să fac cu voi o plimbare virtuală în Deltă, pe barca Teodora, cu o gașcă absolut memorabilă (Renate și Cătălin Nenciu de la TravelBadgers + văru, Mihai Codrescu, Irina Petre, Cristina Escobici, Matei Cosmin, Cristina Pandur, Crinu Ivan, toți în frunte cu Dragoș Nedelcu, gazda noastră.
Am ajuns miercuri seară la vasul Teodora acostat la Tulcea, unde am și dormit în noaptea aia după o masă copioasă cu ….pui, că peștele încă nu era prins. Vă zic din start că Victor, căpitanul vasului, gătește genial (și nu numai peștele) și că e unul dintre puținii oameni de la care am mîncat pește de 2 ori pe zi, eu care abia de mănînc pește de 2 ori pe an. Și mai are și un ajutor serios în Florică cu care face o echipă extrem de eficientă și organizată. Sincer, noi n-am avut nici o grijă.
Au fost 4 zile pline în care am stat practic doar pe apă, am prins (ei, nu chiar toți – am fost și cîțive care nici n-am pus mîna pe undiță) pește de felurite feluri în cantități uimitoare, gătit în jdemii de feluri de Victor, ne-am plimbat cu bărcile pe canale, am văzut mii de păsări și ceva broaște și bizami, ba chiar și un șarpe.
Am jucat Dixit seara, ne-am ferit de musculițele care se încăpățînau să vină seara la becurile noastre, ne-am dus blidați cu tot felul de sprayuri și brățări anti-țînțari (și bine am făcut) și ne-am cam codit să împărțim puntea cu niște chestii care semănau cu vispile, doar că erau de vreo 5 ori mai mari și care ne-au gonit într-o seară la culcare înainte de vreme pentru că li s-a părut că e mai interesat la becurile noastre decît în scorbura lor de copac de pe mal. Inutil să spun că a 2-a zi ne-am căutat alt loc de „parcare”.
A fost o tură de 4 zile care s-a dovedit pentru toți total insuficientă așa că ne-am propus să refacem plimbarea la anul în aceeași formulă. (Și de altfel, între timp am mai făcut o tură cam în aceeași componență pe la cramele din zona Pietroasele despre care urmează să vă povestesc.)
Și dacă nu v-am convins cu păsările și peștele, poate vă conving cu frumusețea Deltei, o frumusețe care se admiră cel mai bine în tăcere. Așa că eu o să tac și vă mai las cu cîteva poze.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la | Leave a Comment
#biodiversitate la Gura Dobrogei, căldură mare și multe căprițe
Posted on September 6, 2015
Ei, dragii moșului, grea luna august: week-end la Breaza (despre care am scris deja), o nouă tabără de #biodiversitate (de data asta la Gura Dobrogei), o tură prin Deltă cu Barca Teodora, un pic de mare la Vama Veche și o nouă tură la Făgăraș.
Cu ce să încep, că deja abia mă mai descurc printre poze? O luăm la rînd, zic eu, că așa e mai ușor de gestionat. Cum despre Breaza am scris, mergem în Dobrogea.
Stat la cort, căldură mare, monșer, ceaun cu pulpițe cu legume – delicios, poze la șopîrlițe, dar mai ales la țestoase de toate dimensiunile – care țestoase s-au dovedit extrem de rapide și de agitate față de ce știam noi despre ele. A fost o mare încercare să le fotografiem căci o luau la picior de cum erau puse la pozat. Nici vorbă să pozeze elegant ca broasca bufo bufo. Dar le-am înțeles pentru că le era probabil și lor la fel de cald ca și nouă.
Cheile Dobrogei au fost admirate de la umbră că zău dacă am avut forța lui Doru Panaitescu să umblăm după șerpișori în plin soare. L-am lăsat pe el să asude și noi ne-am relaxat, ceea ce am cam făcut mare parte a timpului. Cum ziceam, căldură mare, monșer. Nici șerpii nu s-au arătat!
Dar n-am stat doar în sălbăticie. Am fost și la căprițe. Nu orice fel de capre, ci din cele franțuzești, crescute la ferma de capre a firmei Elcomex unde am făcut o vizită și am văzut unde și cum cresc caprele și cum se mulg. Tot acolo am și mîncat diverse feluri de brînzeturi de capră absolut delicioase pe care le le voi căuta de aici încolo prin magazine. Recunosc, deși m-am cam simțit vinovată, am mîncat și un pic de friptură de ied, gătită senzațional, căreia nu i-am rezistat. A, și o plăcintă genială!
În ultima noapte înainte de plecarea spre București, ne-am hotărît să mergem să dormim pe malul mării la Vadu. Ceea ce s-a dovedit o aventură întreagă cu mașinile pe coclauri noaptea, cu trei dintre băieți mergînd pe jos vreo 2 km ca să nu dau eu cu mașinuța cu burta de nisip și să nu ajungem în bălării că deja îi patina fundul de parcă i-aș fi dat palincă, nu motorină. Cert e că la 12 noaptea eram toți în mare, în apa răcoritoare și liniștită, cu stele (inclusiv căzătoare) deasupra. Excelent!
Și nici plaja cu baie de a 2-a zi n-a fost tocmai rea. Vadu are acum un aer de Vamă Veche de pe vremuri. Stat la cort sau rulotă, cu o singură cherhana prin preajmă (la care prețurile sunt însă mult mai sus decît la Vamă), lume destul de multă. E încă suficient de sălbatic dar e deja cam populat și nu are nici culoarea și nici pitorescul Vămii (despre care mai vorbim). Dar e bună pentru cei care vor o plajă naturală și o baie bună.
Am încheiat plimbarea apoteotic pe faleză la Constanța unde iar am făcut spume la gură cu cuvinte irepetabile la vederea Cazinoului, am mîncat binișor în portul Tomis și-am finalizat cu o înghețată.
Per total, ceva poze cu animăluțe și păsări, o trupă excelentă (cu Doru Panaitescu, Giovanni Fichera (italianul vorbitor de română și iubitor de natură), Mircea Panaitescu, Alexandru Silviu (care a făcut și pozele cu căprițe), bursuceii Renate și Cătălin Nenciu, Dragoș Nedelcu, Aurelian Nedelcu) – cu care sper să ne mai întîlnim – mîncare bună, relaxare, un week-end bun.
Tabara de diversitate de la Gura Dobrogei este a patra tabara din seria celor sase cuprinse in proiectul #biodiversitate organizat de Wildescapes cu sprijinul Lipton, Goodyear Romania si Tiriac Auto. Partener logistic: Paralela 45. Partener local: Elcomex.
Știu, urmează Delta. Greu, domnule, greu! Dar sigur urmează.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, biodiversitate, De prin Romania | Leave a Comment