Direcția Nepal – Aventuri pe urmele cărții lui Sega (I)

Posted on May 31, 2016

 

Din cînd în cînd iau decizii spontan și fac cîte-o nebunie, sau așa mi se pare mie în acel moment. Ca să spun adevărul, nu e niciodată cu adevărat o nebunie și nici chiar spontan. Pritocesc cîte-o idee pe care o plimb de colo colo pînă se adună suficientă dorință ca să iau o decizie. Acum vreo 2 săptămîni, m-am decis brusc să plec în Nepal.

Aventuri-in-Nepal-2016

Dacă Mexicul a fost o alegere firească odată ce ne-am decis să plecăm spre Argentina (căci dacă ai un prieten bun mexican, doar n-o să ajungi pe continentul ăla și să nu dai o tură pe la siturile maya – una dintre cele mai bune decizii luate vreodată în viață), dacă la Machu Picchu am visat vreo 3 ani pînă am reușit să ajung acolo, dacă Africa rămîne o mare prioritate pe lista mea de călătorii, Asia e cumva în coada listei. Am multe prejudecăți și rețineri și abia de vreo 2-3 ani cochetez cu o vagă idee de a face un drum pe acolo. N-am nici o pornire deocamdată către China ori Japonia. Am auzit și am citit multe povești despre India, am văzut poze, am ascultat oameni pasionați care ar folosi orice prilej să ajungă din nou acolo și eu tot simt o strîngere de inimă. Parcă aș merge mai degrabă în Thailanda ori Cambodgia. Tibetul pare fascinant dar încă nu găsesc resursele fizice pentru o călătorie care mi se pare mai solicitantă decît pot eu acum. Mă rog, prostii. Dar prostiile astea sunt creatoare de frîne și frînele astea se înfrîng în timp și cu răbdare – cel puțin așa funcționez eu.

Și iată că, deodată, am găsit soluția: plec în Nepal cu Sega. Cum cine e Sega? Pe scurt, un brașovean matematician, fost copywriter și regizor de reclame care s-a hotărît la un moment dat să plece în lume să se (re)găsească pe sine și care e autorul a două romane NAMASTE, un Roman de Aventuri Spirituale, unul în India și al doilea în Nepal. După cutremurul din Nepal care l-a prins acolo, Sega a scos o ediție specială a cărții despre Nepal, beneficiile obținute din vînzarea acestei ediții mergînd spre supraviețuitorii dezastrului.

1-DSC_0101

O să vă zic mai multe despre Sega cînd mă voi întoarce din călătoria cu el în Nepal.

Pînă atunci, aș vrea să zică el despre el și despre „Aventuri în Nepal…. cum scrie la carte”, căci așa se numește aventura în care ne invită în luna octombrie. Templul Maimuțelor, pagode, plută, munte, tabără de refugiați, Grădina Sacră, junglă, elefanți, canoe, crocodili, rugi funerare, dansuri, sat arhaic și multe altele fac parte din această aventură.

ain00033

(Foto: Sega)

Nu în ultimul rînd, vom fi față-n față cu personajele cărții lui Sega. Eu abia aștept să-l cunosc pe Lama, personaj pitoresc, absolut fascinant.

ain00027

(foto: Sega)

Cum Sega, a acceptat să-l iau la întrebări, hai să vedem ce ne povestește. Eu am avut multe întrebări și Sega a avut răbdare cu mine și mi-a răspuns la toate, așa că n-o să pun, astăzi aici, tot interviul, ca să ne bucurăm pe îndelete.

Doamnelor și Domnilor, Sega despre Nepal:

“A: Din punctul meu de vedere, prima întrebare pentru tine e și cea mai banală: care a fost momentul în care ai decis că trebuie să pleci în lume după tine însuți? Sau mai bine zis, care a fost motivația din spatele deciziei de a pleca în căutare?

Sega: O fi banală întrebarea, dar momentul cu pricina se numără printre cele mai dificile din viața mea. Nu am plecat ca într-o excursie, așa cum pleacă tot omul călător. A fost mai degrabă o ruptură de tot ceea ce devenisem, căci ajunsesem, de fapt, într-o fundătură. Sună mai bine în limba engleză: dead end. “Sfârșit mort”. Prin urmare, aș spune că plecarea mea de atunci a fost ca o moarte. Dar și ca o renaștere.

 

A: Pare că Nepalul a cîștigat cumva în căutările tale. De ce Nepal mai mult decît India? Deși intuiesc răspunsul, de ce Nepal mai mult decît muntele Athos?

Sega:  Sincer să fiu, în Nepal am ajuns fără să-mi doresc prea tare, mai mult din nevoia de a-mi prelungi viza pentru India. Pe Everest nu voiam să urc, cu Yeti nu intenționam să mă întâlnesc. Am descoperit însă la poalele Himalayei o țară fascinantă, cu oameni iubitori și locuri ireal de frumoase, de care m-am îndrăgostit iremediabil. Asta în ciuda câtorva țepe, a drumurilor cu hârtoape (foarte periculoase la vremea aceea), a unei nopți petrecute în arest și a situației de atunci cu maoiștii.

M-am întors acolo după 5 ani și două cărți publicate, pentru un scurt popas în drumul meu spre India, unde    plănuiam să stau o perioadă mai lungă ca să scriu cartea a 3-a și ultima din seria Namaste. Socoteala de acasă. Ei bine, am rămas în Nepal 9 (nouă) luni, răstimp în care am conceput “Aventurile în Nepal cum scrie la carte”, născute sănătoase și vioaie în ianuarie 2014. Au trecut 3 ediții de atunci și aventurile astea cum scrie la carte nu dau semne că vor să se cumințească și ele odată.

N-aș zice că Nepalul înățimilor amețitoare înseamnă pentru mine mai mult decât India, tărâmul legendar al căutătorilor spirituali, al culorilor vii și al mirosurilor tari, sau decât Athos, muntele auster al nevoitorilor ortodocși. Fiecare mi-a modelat existența într-un fel unic și incomparabil și va trebui să scriu cărțile ca să dezvolt ideea.

 

A: Am citit (chiar de la tine) că există o multitudine de implicații și înțelesuri pentru Namaste. Pentru cei care nu știu, care este înțelesul pe care-l dai tu cuvîntului?

Sega: Namaste nu e un cuvânt oarecare. Când îl rostești, îți aduci aminte că te raportezi la cel din fața ta ca de la esență la esență, dezbrăcat de tot ce e aparent și trecător. De aici “lumina din mine recunoaște lumina din tine”, “divinitatea din mine salută divinitatea din tine” și toate celelalte interpretări ale acestui salut străvechi.

 

A: Faci în cartea despre Nepal niște paralelisme între poveștile creștine și cele spunse de diverși nepalezi, care mi-au amintit de Cartea de nisip a lui Borges. Ideea lui Borges, cel puțin așa cum o înțeleg eu, e că miturile omenirii sunt puține, dar suficiente. Pe mine m-a amuzat ironia din interpretările tale dar chiar aș vrea să-mi spui ce crezi tu despre sursa și motivația acestor povești.

Sega: Te referi la povestea lui Siddhartha spusă de ricșarul din Kapilavastu și la povestea lui Varlaam și Ioasaf, spusă de mine în replică. Trebuie să-ți destăinui că în realitate ricșarul a fost mut ca un pește, dar mi-a plăcut să-l transform într-un personaj vorbăreț, cu ajutorul căruia să pot exprima niște lucruri… Am lucrat mulți ani în publicitate și știu cam care e treaba cu miturile, poveștile și propaganda. Nu arareori am deturnat propagandistic o poveste sau un mit în favoarea unei mărci sau a alteia. Marea Renunțare a lui Siddhartha, întâmplată acum 2.500 de ani, a fost repovestită propagandistic mai întâi de către arabi. Ei vorbeau despre un prinț indian pe nume Budasaf, stâlcind cuvântul sanscrit bodhisattva care înseamnă “cel ce va deveni Buddha”. În versiunea lor, prințul Budasaf renunță la idolatrie și ajunge să îmbrățișeze o religie monoteistă. De aici până la Ioasaf nu a mai fost decât un pas, pe care departamentul de creație al Bisericii Creștine l-a făcut cu grație. Așa s-a născut povestea lui Varlaam și Ioasaf, o poveste impresionantă, convingătoare, menită să convertească pe loc la creștinism.

Josaphat

Sfântul Ioasaf predicând, scenă dintr-un manuscris grec din secolul al XII-lea (sursă Wikipedia)

Și cine știe? S-ar putea ca până la urmă și povestea lui Siddhartha să nu fie decât o născocire bazată pe o istorisire mai veche, pierdută în negura timpului, la rândul ei întemeiată pe unul dintre miturile alea puține și suficiente aduse în discuție de Borges.”

 

Eu abia aștept să continui discuțiile cu Sega direct acolo, la fața locului. Pînă atunci, va urma partea a II-a a interviului, mai multe poze și povești despre Lama și la ce să ne așteptăm în Nepal. Unde mergem, nu????

 

» Filed Under Am aflat, am citit, Prin lume | 1 Comment

Andalucia la grămadă și pe scurt

Posted on April 29, 2016

Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Așa se zicea pe vremea mea și fac și eu haz de necaz că scriu din an în paște pe blog. Săracul blog mi-a cerut parola că s-a simțit deja părăsit. De plimbat, stați liniștiți, mă plimb în continuare doar că scrisul a virat-o ușor spre alte drumuri. Nu de tot, adică n-o să bată chiar vîntul pe aici și, dacă mă concentrez puțin, o să fiu un pic mai vioaie.

Deocamdată, deși sunt restantă cu multe povești, o să le las restante și-o să atac ultima prospătură, adică Andalucia de unde tocmai m-am întors de cîteva zile.

 photo 1-DSC_0129_zpsxe8sqw7e.jpg

Turul a fost cam așa: Malaga, Ronda, Cadiz, Sevilla, Cordoba, Granada. Cu mașina, că nu mai am vîrsta și forța să car bagaje prin autobuze sau trenuri cîteva sute de kilometri.

Încă sunt îngropată în poze așa că deocamdată cîte puțin despre fiecare.

Malaga

 photo 1-DSC_0075_zpserf7hnve.jpg

Mă așteptam să fie mai puțin interesantă și mai de trecere așa. Mi s-a părut curățică, verde și plăcută.

Ronda

 photo 1-DSC_0253_zpskvo9j0kx.jpg

Minunată, originală, un pic turistică dar de neratat.

Juzcar

 photo 1-DSC_0296_zpszqiocf24.jpg

O mică glumă albastră între satele albe, amuzantă dar cam kitsch. Putea fi ceva mult mai tare. Oricum de poze, bună.

Cadiz

 photo 1-DSC_0167_zpsqczlis6w.jpg

Atmosferă de port, nu cine știe ce interesant – sincer, aș fi putut sări lejer peste oraș fără prea mari regrete

Sevilla

 photo 1-DSC_0219_zps3wibsxmc.jpg

Încîntătoare, savuroasă, cu parcuri absolut splendide și un Alcazar minunat. Am prins și o zi din feeria de Abril dar despre asta zic data viitoare.

Cordoba

 photo 1-DSC_0133_zpsypbwwhap.jpg

Preferata mea – elegantă, curată chiar dacă destul de turistică, cu atmosferă și foarte multă personalitate. Iar Mezquita/Catedrala – o nebunie!

Granada

 photo 1-DSC_0022_zpsrsopxxrg.jpg

Turistică, cosmopolită, agitată, cățărată, colorată. Alhambra – o dantelă întreagă.

Peste tot, plin de flori, păsări, căței, pisici și portocali sălbatici.

 photo 1-DSC_0160_zpsjdy3lf2r.jpg

 photo 1-DSC_0104_zpsil1mw5oz.jpg

 photo 1-DSC_0280_zpsdljpy99j.jpg

Spaniolii din zonă funcționează cam pe același model cu noi – foarte gălăgioși – uneori chiar mai gălăgioși ca noi, aruncă pe stradă la fel ca noi, mănîncă semințe pe stradă, serviciile la restaurant sunt varză, altfel amabili fără să dea pe-afară.

Foarte mult kitsch mai ales în materie de produse turistice. Cordoba stă un pic mai bine, mai ales la produsele din piele. Cu alte cuvinte, dacă vreți shopping, nu e cea mai bună alegere.

Din punctul meu de vedere, punctul cel mai slab al zonei e mîncarea. Cu excepția a 2-3 feluri de mîncare locale care au fost f. bune (coadă de taur, cremă de fructe de mare, salmorejo). Sigur, eu sunt subiectivă mai ales că nu mănînc mîncare dulce – sunt sigură că unele feluri erau bune dar nu pentru mine.

De fapt, cred că totul ar fi fost ok dacă n-ar fi fost micul dejun pe care nu am reușit să-l schimbăm în nici o zi. Absolut toate restaurantele din toate orașele unde am fost aveau fix același lucru: tostas. Nu, nu tostas de care știam eu din Mexic (miam) ci niște chifle mari tăiate pe din două, încălzite, nu cine știe ce gustoase la care-ți aduceau ca la hotel, o cutiuță de pate, sau unt, sau un pic de brînză, sau o combinație de salsa de roșii cu un soi de bacon tăiat mărunt (și care mirosea dubios). În general, din ce am gustat în materie de salamuri și șunci, cam nimic n-a fost pe gustul meu. Salvarea venea de la uleiul de măsline f. bun cu care puteai stropii nenorocirea s-o salvezi. Dar fix același lucru peste tot. Multă, multă pîine…. Nici vorbă de ouă sau omletă. Omletă făceau doar la prînz și de fapt nu era chiar omletă că era o chestie mai mult cu cartofi și ceva ou. În fine, cu excepția celor trei feluri de mîncare menționate care mi-au plăcut, cele mai bune chestii pe care le-am mîncat au fost….paste, evident la restaurant italienesc.

Berea însă bună 🙂

 photo 1-DSC_0147_zpsc1hm8dez.jpg

Nici dulciurile lor nu m-au încîntat cine știe, în schimb am mîncat niște clătite excelente la un bar arăbesc.

Cu cazările a fost bine că doar sunt expert în a alege, dar tot am avut o aventură în Granada pe care trebuie neapărat să o povestesc. De data asta, chiar va veni și urmarea căci nu pot sări peste picanterii.

 

 

» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment

Ski în Chamonix? Spectaculos? Absolut!

Posted on February 19, 2016

Relaxare la ski la Bad Gastein

Plec la ski. Pînă aici nimic spectaculos. Ce mare lucru? Multă lume merge la ski iar eu fac asta de vreo 30 de ani. Spectaculos e că merg la Chamonix, adică în Franța. Nu la Sinaia, nu la Poiană, nici în Austria, nici măcar în Bulgaria. Nu pare spectaculos, nici așa? Cu toate astea este. Pentru că acum 25 de ani, să mergi la ski la Chamonix era de neimaginat. N-aveam nici măcar vise despre cum ar fi să skiez în Franța. Era un mare bucurie și să reușesc să merg o săptămînă la Sinaia. Lumea din afară nu exista. Nu visam la ea pentru că nu aveam suficiente repere. Pentru cei care n-au trecut prin asta, e foarte greu de imaginat. E ca și cînd ai locui într-o casă fără ferestre spre exterior, unde știi că sunt alte case dar habar n-ai cum arată. Grădinile și curțile interioare nu au vedere decît la cîteva bucățele de cer. Chiar și pentru mulți dintre cei care au trăit maturitatea atunci, amintirile s-au estompat și frustrările au fost împinse undeva în subconștient.

Cînd în sfîrșit s-au deschis ușile și ferestrele, limitările au fost de natură financiară. Un bilet de avion costa cel puțin 350 de euro în Europa, cazarea era piperată pentru un salariu ce reprezenta cam 80-100 de euro pe lună și o călătorie în Europa (despre alte continente nu prea puteam discuta), făcută în condiții de minim confort și cu mare economii la mîncare (adică se lua salamul de Sibiu la drum), era un efort serios.

Chiar ieșind din condițiile noastre specifice, capacitatea de a călătorii a crescut spectaculos o dată cu apariția Internetului.

Ni se pare normal acum să găsim cazare rapid și la o gamă foarte largă de preț și condiții, să putem zbura cu mai puțin de 100 de euro în Europa, să ne facem traseele extrem de ușor doar privind o hartă, să putem avea chiar imaginea străzii unde vom sta, să rezervăm bilete la un muzeu sau un card care să ne scape de toate grijile de transport.

Ski-ul nu e un sport ieftin – faci o investiție în echipament și nici scaunele și cabinele nu sunt tocmai pe semințe. Miracolul e că diferența dintre a skia la Brașov sau la Chamonix nu mai e insurmontabilă. Hai să facem o mică socoteală – bilet avion Geneva 160 euro în sezon de iarnă (se poate găsi și mai ieftin dacă îți rezervi din timp și urmărești ofertele). Un apartament de 4 persoane pt. o săptămînă – 900 euro adică aprox. 225 euro/persoană.

DSC_0018

Transport microbuz Geneva -Chamonix – aprox. 45-50 euro dus/întors. Cea mai logică variantă e închirierea de ski-uri online – noi am găsit ski-uri la 46 de euro / 7 zile fără clăpari (dacă nu vrei să te cari cu clăparii în bagaj, mai dai aprox. 12 euro). Cel mai scump e pass-ul care poate fi între 220 și 300 euro pe 5-7 zile. Cheltuielile mari te duc cam la 700 de euro la care trebuie să adaugi mîncarea (sigur nu-i ieftin dar nu trebuie să mănînci tot timpul la restaurant că doar ai apartament). Mai bei o bere, mai cumperi vreun flecușteț…. hai să zicem 1000 euro. În condițiile în care pregătești totul din timp, ai toate șansele să scazi suma la zbor și cazare și dacă te duci într-un grup mai mare poți ajunge la o sumă decentă. Sigur, nu-i oricum puțin, dar nu mai e de neatins. În plus, marele avantaj acum e că poți face cheltuielile treptat. Biletele de avion le cumperi cu mai multe luni înainte, dai un avans la apartament de 30%, cumperi pass-ul online și ai o mică reducere dacă o faci cu cel puțin 3 zile înainte. E mai ușor de suportat. Ei, și doar n-o să mergi la Chamonix în fiecare iarnă!

Chamonix_Valley_Panorama

Foto: Paul Nash

Ziceți voi că nu e spectaculos! Cînd mă întorc, vă spun dacă e tot atît de spectaculos și la fața locului și dacă merită efortul financiar.

» Filed Under Altele, De prin Europa, Fun Turism, Sport extrem | Leave a Comment

« go backkeep looking »