Anul 2013 – o retrospectivă senină pentru un an bun

Posted on December 31, 2013

 

E o zi liniștită, fără alergături, cumpărături, vizite sau treburi de rezolvat. E o zi numai bună de ultimă zi a unui an – nu că aș pune prea tare preț pe convențiile umane legate de timp și spațiu. E doar o zi a cărei semnificație e exact aceea pe care i-o dăm noi.  Eu zic că e o zi de bucurie pentru un an bun. Și uite cum mă fac eu cu o retrospectivă – banal, total lipsit de originalitate dar, cumva, firesc.

Făcînd abstracție (atît cît e posibil) de contextul economico-politic care a fost catastrofal, 2013 a fost un an bun pentru mine prin plinătatea sa: am avut de lucru suficient încît să nu am probleme financiare majore, am cîntat, am citit și am scris mai mult decît în alți ani, am călătorit destul (nu pare niciodată de ajuns dar m-am gîndit să nu-l mînii pe ăl de sus că s-ar putea să-mi dea un bobîrnac peste nas).

Pe blog n-am scris mai mult decît în 2012 dar, sper eu, am scris un pic mai bine. În schimb, am scris la Scrie despre Tine destul, astfel încît am terminat anul cu o primă formă brută a unei piese. Am mai scris două povestiri scurte pe care voiam de mult să le scriu dar nu m-am încumetat pîna acum, una pe blog și alta în cărticica de povești de Crăciun adunată de Lumea Mare.

1461064_766846963329047_1502268479_n

Am cîntat prima dată karaoke și n-a fost rău și m-am întîlnit și-am cîntat de mai mult de o dată cu cei din Song ceea ce a fost o mare bucurie.

Îm materie de citit am avut un an extraordinar alături de Khaled Hosseini, Salman Rushdie, Irvin Yalom, Carlos Luiz Zafon (A cărui Umbră a Vîntului a fost și pusă la bătaie într-un concurs),  Mihail Șișkin, Italo Calvino, și mulți alții, dar mai ales Markus Zusak cu Hoțul de Cărți care ocupă în acest moment locul 1 în topul meu de cărți preferate.

1-DSC_0023

Pe unde m-am plimbat?

1. În martie, am dat o tută de ski în Mayrhofen, Austria unde poți skia cu adevărat.

DSC_0027.NEF

2. La începutul lunii mai, am revenit la Napoli și mai ales Capri de care m-am îndrăgostit în 2012 – o dragoste care s-a declarat perenă. Am o rezervare la un hotel în Capri și pentru anul viitor – rămîne să văd dacă reușesc. Oricum , am rămas restantă cu povești de acolo.

 photo 1-DSC_0204_zps29bd69d5.jpg

 photo DSC_0151_zps15b9ca3e.jpg

3. În iunie am fost la Vama Veche și pe la bulgari cu o grupă drăguță de bloggeri, invitati de Young Tours.  Relaxant, amuzant, extrem de plăcut – ca de obicei, o plăcere!

 photo 1-DSC_0387_zpse6f64758.jpg
4. În august am fost cu Ioana de la Viajoa pe la cetățile dacice – extrem de interesant, cu un grup extrem de drăguț, o plimbare foarte intensă în care am văzut și am făcut o mulțime de chestii și-n care m-am simțit excelent.

 photo 290-DSC_0556_zpsf5e058bb.jpg

5. În septembrie a fost Portugalia – Lisabona, Sintra, Porto, Aveiro. Am rămas restantă cu multe din plimbarea de acolo – eu mă bucur că am adunat atîtea încît mai am destul material de scris. Și o grămadă de poze.
 photo 1-DSC_0137_zps0c4c77e1.jpg
 photo DSC_0113_zps2d35a20c.jpg
 photo DSC_0022_zpscaa71c7f.jpg
 photo 1-DSC_0226_zpse3a184b4.jpg

6. La sfîrșitul lunii septembrie am ajuns și în Turcia – Istanbul și mai ales Cappadochia unde am fost cu Bursucii Călători cu care m-am simțit extrem de bine și de relaxant și cu care am văzut o zonă splendidă unde am făcut mai multe poze într-o săptămînă decăt am făcut în alte locuri într-o lună. Și unde am fost și cu balonul – nu puteam să nu mai spun o dată asta.

 photo 1-DSC_0207_zps949adb03.jpg

 photo 1-DSC_0315_zps82f94afb.jpg
 photo DSC_0252_zpsf436d2df.jpg

Ce va fi la anul? Nu vă zic acum. Vă zic…la anu’.

Pînă atunci, să aveți o seară veselă și să începeți noul an sănătoși și voioși și cu planuri multe, multe!

 

 

» Filed Under Altele, am citit, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania

Comments

2 Responses to “Anul 2013 – o retrospectivă senină pentru un an bun”

  1. Vlad on January 3rd, 2014 11:58 am

    Buna Anca! La multi ani!

    Acum e “la anul”… so… ce va fi anul asta? 🙂

  2. anca on January 3rd, 2014 12:48 pm

    Hold your horses ca vine, vine….. Maine vine si lista cu anul asta 🙂

Leave a Reply