Cînd timpul se dilată

Posted on December 16, 2013

 

Uneori timpul se dilată și te lasă să trăiești prelungit. Uneori două zile adună mai multe minute decît o săptămînă.

Două zile de cantonamement de scris într-o deltă aruncată între toamnă și iarnă, cu treceri dureroase și cathartice în trecut (c-așa-i cu scrisul ăsta despre tine), cu rîsete, bere și țigări și mult dezmăț culinar la final foarte tîrziu în noapte, cu oameni frumoși și talentați rău.

1-DSC_0138-001

1-DSC_0343

Din trecut în alt trecut în aceași zi e mult pentru un singur om și mă simt ușor depășită de emoții chiar dacă mă țin tare.

Aseară, după două zile de scris intens, în drum spre Preoteasa (pentru cei mai tineri sau care nu știu, mă refer la Casa Studenților) am aflat că au ieșit oamenii în piață la Universitate și m-am bucurat chiar dacă pe mine mă trăgea în acel moment trecutul. Trecutul ăla bun, furat, într-o lume kafkiană și inumană a ceaușismului (de care unii au uitat, dar care are reververații lungi și tenace în prezentul nostru și de care nu știu cum vom scăpa dar tot sper…), trecutul unei perioade de grație care pe mulți dintre noi ne-a salvat dintr-o lume gri, inumană și terifiantă.

Antena de Chihlimbar Sopot

Cîți din cei care au avut norocul să treacă prin SONG au fost aseară la întîlnirea lui Oanță? Nu știu, mulți, din generații diferite, cu amintiri diferite, dar cu Oanță în comun. Și-am vorbit, ne-am îmbrățișat, ne-am bucurat să ne vedem mutrele familiare, ne-am hlizit la multele amintiri și-am cîntat cum n-am mai cîntat de mult!

A fost un sfîrșit de săptămînă bun care mi-a adus moralul acasă. Mi-s dragi oamenii de la Scrie Despre Tine. Mi-e dragă zbaterea și chinul scrierii.

Și nu am cuvinte să spun cît îmi sunt de dragi oamenii cu care am trecut prin cele mai fantastice, mai pasionale și mai creative momente din viața mea, cu care am rîs, am plîns, am împărțit paturi de cămin și colinde în Scheii Brașovului, alături de care mi-au tremurat genunchii pe scena Ateneului, cu care am țopăit în lanul de rapiță, cu care am dansat în discotecile Costineștiului, alături de care am iubit și am trăit și am cîntat, am cîntat și iar am cîntat. Și pentru acest trecut, le mulțumesc și îi mulțumim cu toții lui Oanță, fără de care noi n-am fi fost noi.

Am o vorbă tandră, un gînd luminos și un pahar de vin curat pentru Oanță. Avem noi toți, cei care am fost, suntem pentru totdeauna SONG!

Pentru Oanță!

 

» Filed Under Altele, De prin Romania

Comments

2 Responses to “Cînd timpul se dilată”

  1. Experienţe de Călătorie – FUNTUR on December 22nd, 2013 6:20 pm

    […] în apropierea sărbătorilor. Cumva, anul ăsta a fost însă mai încărcat pentru mine cu un week-end plin de introspecție și scris continuat tot cu o călătorie în timp, în trecutul unei […]

  2. Anul 2013 – o retrospectivă senină pentru un an bun : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on December 31st, 2013 4:54 pm

    […] n-am scris mai mult decît în 2012 dar, sper eu, am scris un pic mai bine. În schimb, am scris la Scrie despre Tine destul, astfel încît am terminat anul cu o primă formă brută a unei piese. Am mai scris două […]

Leave a Reply