Lumea Mare şi poveşti cu 11 bloggeri

Posted on January 27, 2013

 

Lume, lume….. (surle, trâmbiţe, trompete, tobe, salve….mă rog, tot tacâmul), s-a adunat blogărimea de travel la Lumea Mare  într-o mare întâlnire cu: bloggeri mici şi bloggeri mari/mai molcomi sau mai sprinţari/mai glumeţi sau mai serioşi/mai sfătoşi sau mai poeţi.

Ascultatori la povesti

Revenind la proza noastră cea de toate zilele, într-o lume ce pare acaparată de Becali, Guţi sau Năstaşi, e reconfortant şi cumva liniştitor să te aduni cu oameni frumoşi şi normali, cu oameni care gândesc, simt şi trăiesc cu mintea deschisă şi care îşi văd de pasiunea şi drumul lor. Ieri, cei  de la Lumea Mare au avut o ediţie un pic mai specială a întîlnirilor cu poveşti cu care ne-a obişnuit de ceva vreme. Cunoşteam o parte dintre cei 11 (din 22) bloggeri “finalişti” de la Lumea Mare, , fie de la întâlnirile anterioare ale Lumii Mari, fie din Blogosfera de Turism. Cei care au venit ieri au fost în ordinea apariţiei: TravelBadgers, Hai la Bord, ImperatorTravel, Trans-ferro (prin video call – Iulian e cu trenul prin Europa), Blogul de călătorii, Turistu, Viajoa, Laura și Apollo, Ici-coloMeet the Sun și TravelGirls.

Catalin de la Travelbadgers

  Anda – Hai la Bord

Imperator

 Iulian (Trans-ferro – prezenţă video)

Gabriela de la viajoa

Lucian – Ici-colo

Claudia (dreapta) – Meet the Sun

Despre o parte dintre ei am aflat de puţină vreme şi m-am bucurat să-i văd la faţă. Nu am totdeauna suficient timp să citesc toate articolele care apar pe multele blogguri de călătorii dar încerc să citesc în fiecare zi măcar un articol, două scrise de alţii. E o plăcere să călătoreşti, chiar şi virtual, în alte locuri decât cele pe care le ştii sau să vezi lucruri pe care le-ai văzut, sub altă lumină. Iar un sfat, o părere, o sugestie e mereu binevenită. În ultima vreme, a crescut lista mea de destinaţii de călătorie şi datorită celor care împărtăşesc aceaşi pasiune şi care mi-au deschis interesul pentru un anumit loc prin articolele lor, lucru pentru care le mulţumesc.

Întâlnirea s-a lăsat, nu numai cu poveşti, dar şi cu cadouri aşa cum ne-au obişnuit cei de la Lumea Mare. Şi-am şi votat: nu pentru că nu ne-ar fi încântat toţi povestitorii, ci pentru că un pic de competiţie şi recunoaştere a valorii face bine tuturor. Ce pot însă să vă spun e că n-a fost chiar uşor să alegem doar trei dintre cei 11 bloggeri. Cei trei care au adunat cele mai multe voturi (în ordine crescătoare) au fost fetele de la Travelgirls, Cezar, bine cunoscutul Imperator  şi Claudia cu Meet the Sun. Mie mi-au plăcut f. mult şi Lucian cu Ici-colo şi Cătălin (Travelbadgers). 

Claudia, care de altfel a şi fost prima pe “podium”, a pus cel mai bine în cuvinte ce înseamnă călătoria pentru noi toţi – modul de a trăi cu pasiune, cu bucurie şi frumuseţe. A cîştigat un binemeritat bilet spre Lisabona, oferit de unul dintre sponsorii întâlnirii.

Au mai fost şi alte premii, cărţi, sticle de  vin, nu numai pentru vorbitori dar şi pentru restul călătorilor la tombola deja proverbială a întâlnirilor cu Lumea Mare. Şi, n-o să vă vină să credeţi, că nici mie nu mi-a venit, am câştigat şi eu…..o noapte la Hotel Cişmigiu despre care, recunosc nu ştiu încă mare lucru. Abia aştept să aflu cum e să stai la hotel în propriul tău oraş. Mie nu mi s-a mai întâmplat.

Îmi pare rău că nu au ieşit toate pozele cu toţi vorbitorii la podium. Mulţumesc tuturor bloggerilor pentru orele de “normalitate” de ieri, pentru zămbete şi emoţii, mulţumesc pentru cadou şi mai ales, mulţumesc celor de la Lumea Mare care reuşesc să dea mai multă concreteţe acestei lumi a călătoriilor şi să adune la un loc oameni buni, frumoşi şi deschişi, aşa ca ei.

  Travelgirls

Alex (Turistu) cu Alex (Lumea Mare)

În mijloc Bogdan (Laura şi Apollo)

 

 

 

 

» Filed Under Am vazut, De prin Romania, evenimente

Comments

12 Responses to “Lumea Mare şi poveşti cu 11 bloggeri”

  1. sorin on January 27th, 2013 5:28 pm

    Ultima poza este geniala. Toti cu telefoane:). Multumesc de poze! Felicitari organizatorilor si povestitorilor!

  2. anca on January 27th, 2013 6:07 pm

    Nu puteam sa ratez 🙂

  3. Iulian Sirbu on January 27th, 2013 9:51 pm

    Anca, felicitari pentru premiu! Nici eu nu am stat pana acum la hotel in Bucuresti 😉

    Sorin, nu sunt chiar toti cu telefoane, Loredana isi tinea fata in palme 🙂

  4. Loredana on January 27th, 2013 10:46 pm

    Iulia, bine ca nu dormeam :))

  5. Loredana on January 27th, 2013 10:48 pm

    Iulian, pardon 😀

  6. Cum a fost la Poveşti din LumeaMare cu bloggerii de travel | impresii din lumea mare on January 29th, 2013 9:07 am

    […] A mai scris despre eveniment şi Anca Argeşiu. […]

  7. Lucian on January 29th, 2013 11:10 am

    vezi, Cataline? noi am primit mentiune 🙂

    multumesc, Anca! si ca sa te bucuri la maxim de noaptea la hotel iti recomand sa faci un drum in tara (macar la Brasov, Sibiu etc, vreo doua zile macar) iar la intoarcere sa te cazezi direct la Cismigiu 🙂

  8. anca on January 29th, 2013 11:23 am

    Mai, ca buna idee! Sa stii ca asa o sa fac. Iata un motiv suplimentar sa mai dau o tura pe undeva 🙂

  9. A fost odată un povestitor on January 30th, 2013 2:01 pm

    […] Anca:  Lumea Mare şi poveşti cu 11 bloggeri […]

  10. Marian on February 7th, 2013 2:06 am

    Superb post, este o placere sa vad cat de bine se pot intelege unii!

    Ca tot vorbim despre bloggeri, despre tot felul de intalniri si desigur despre turism, nu aveti idee unde pot gasi o lista cu cat mai multi bloggeri romani ce scriu despre turism?
    Multumesc anticipat.

  11. anca on February 7th, 2013 9:04 am

    Mulţumesc pt. mesaj. Am văzut că aveţi un site de turism proaspăt lansat. Fiecare dintre blogurile de turism menţionat în articol are câte un blogroll aşa că dacă faceţi o vizită, veţi găsi o listă destul de lungă de bloguri de turism. Vă urez succes.

  12. A fost odată un povestitor | meetSun.ro on September 1st, 2020 9:20 am

    […]  Lumea Mare şi poveşti cu 11 bloggeri (pe lângă un rezumat obiectiv şi concis are şi poze […]

Leave a Reply