Seminar foto la Padina cu Dan Dinu

Posted on June 22, 2012

La începutul anului am găsit un curs foto pt. începători, online, ţinut de Dan Dinu pe photolife .ro – după câte ştiu eu singurul de acest fel de pe la noi.

Şi pentru că mi s-a părut f. util, am recidivat, dar de data asta cu un curs pe viu – adică la munte. Unde? În Bucegi, în zona Padina.

Pe site-ul photolife.ro o să găsiţi mai multe cursuri interesante.

Dar să vă povestesc cum a fost.

Am plecat joi dimineaţa pe la 10 şi jum. pentru că trebuia să fim la Centrul Naţional Salvamont de la Padina cel târziu la 4 p.m. şi ştiam că drumul durează ceva.

În Moroieni (venind dinspre Târgovişte) se face un drum la stânga, marcat, spre Peştera şi Padina dar nu sfătuiesc pe nimeni s-o ia pe acolo pentru că drumul e forestier şi destul de prost şi are vreo 30 de km. Acum se merge cel mai uşor pe la Cuibul Dorului (depăşiţi Moroieni şi ajungeţi la cota 1000 – cum intraţi în jud. Prahova se face drumul spre stânga spre Peştera). La Cuibul Dorului drumul e marcat ca închis dar nu vă lăsaţi păcăliţi – e deschis şi asfaltat pe 8 km. După aprox. 8 km, drumul asfaltat merge înainte până la Piatra Arsă iar drumul spre Padina şi Peştera se face spre stânga şi e forestier pe aprox. 10 km). Desigur drumul nu e grozav dar se poate face cu orice maşină – se pare că până în toamnă îl vor asfalta până la Peştera. Şi în plus e f. frumos că trece pe lângă lacul Bolboci care este de un verde absolut demenţial! Desigur, pentru şofer se cer opriri pentru a putea admira lacul că de la volan e mai greu când ochii sunt pe drumul solicitant.

Prima seară a fost dedicată teoriei – compoziţie, abordare, lumină, filtre, cum se fotografiază o cascadă…..şi evident pentru a face cunoştinţă unii cu alţii.

Un grup de oameni normali, extrem de drăguţi (am fost 11 cu totul) într-o atmosferă relaxată. Eu cu prietena mea Roxana doar cu nişte biete compacte – ceilalalţi oameni muşcaţi de pasiune, cu aparate adevărate şi cu tot ce trebuie pe lângă – obiective, filtre….

De stat am stat în camere de 6 paturi (cu paturi suprapuse) comode, curate – o baie de partea cealaltă a culoarului f. curată şi civilizată, cu duşuri cu apă caldă (nu chiar tot timpul că era pe bază de celule solare).

Mâncare de casă f. bună – ciorbe, sarmale, fripturi, prăjituri….. ce mai, bun, bun.

Vineri am avut 2 trasee – unul de dimineaţă, mai lejer aşa ca de încălzire – Cheile Tătarului pt. pozatul cascadelor şi Peştera Ialomiţei unde am fost insotiti de cei doi ciobanesti de la centrul Salvamont – mama si fiu – doi draguti – Ursu si Blacky- ea o nebuna si o jucausa, el un fel de Fix mult mai mare.

După masă pe la 5 şi jum. am pornit spre Schit ca să prindem apusul sus. Mai întâi însă am prins o ploaie cam după două treimi de drum ceea ce ne-a făcut să urcăm destul de repejor până la refugiul din Schei unde ne-am şi adăpostit şi ne-am încălzit că se lăsase cam răcorel. A stat ploaia, au venit oile cu câini numai buni de pozat şi am urcat în creastă să ne pregătim de apus.

Care apus? Nori peste tot – doar o fantă mică de cer pe unde am sperat să prindem un soare şi ne-am tot învărtit de pe la 8 până după 9 tot fixând trepiedurile şi încercând să bănuim pe unde o să apară gălbiorul.

Şi-a apărut – total neaşteptat, preţ de vreun minut şi jumătate, în care n-am ştiut unde să ne aşezăm mai bine să prindem un asfinţit cum eu personal n-am mai văzut.

Dar pozele…şi restul poveştii data viitoare ca să păstrăm şi un mic suspance.

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, Excursii, Insemnari din calatorii | 3 Comments

Călătorie prin lumea noastră de zi cu zi – Forţa Nouă – forţa clasei de mijloc

Posted on June 14, 2012

Cum bine ştiţi, eu nu scriu articole politice tocmai pentru că, la fel ca mulţi dintre voi, m-am retras într-o zonă de confort a pasiunilor mele, înconjurată de oameni ca mine, normali, care nu doresc să-şi amărască fiecare moment al zilei cu dezamăgirile şi mizeriile unei mediu ale căror valori au fost de mult răsturnate, răstălmăcite sau devalorizate.

Nu mai citesc ziare din 1990, evit să ascult veştile şi noutăţile la TV (pe care oricum le aflu chiar dacă nu vreau) şi încerc să-mi fac viaţa bucurându-mă de lucrurile frumoase şi bune din jurul meu, încercând să ignor sau să ocolesc realităţile meschine ale societăţii româneşti.

Şi, ca mulţi dintre voi, detest politica şi pe politicieni pe care-i consider o tagmă de şmecheri, profitori şi cinici, care ar avea mai degrabă loc în spatele gratiilor decât în fruntea ţării.

Azi o să ies din bula mea de confort pentru că se întâmplă ceva. A început de fapt să se întîmple la începutul anului când s-a ieşit în stradă şi când, câteva mii de oameni, la iniţiativa unui grup denumit Împreună 2012, au început să poarte discuţii în mediul online şi să caute soluţii pentru o societate defectă.

O societate în care statul (alias politicienii noştri) nu ne reprezintă, ba chiar din contră, continuând linia comunistă, joacă rolul de stăpân, un stăpân rău, dictator şi prost. Un stăpân care ne fură banii, timpul şi munca şi nici măcar nu ştie să-i gestioneze sau mai bine zis, îi gestionează în folos propriu fără nici cea mai mică ruşine sau decenţă. Un stăpân care ne tratează cu dispreţ şi condescendenţă, lipsindu-ne de demnitate şi aducându-ne la blazare şi resemnare.

Astăzi s-a întâmplat ceva – s-a lansat Forţa Nouă, o mişcare politică care doreşte să ne reprezinte pe noi cei mulţi din clasa de mijloc – antreprenori mici şi medii, angajaţii acestora sau ai multinaţionalelor, profesori, medici, arhitecţi, fermieri etc, şi nu în ultimul rând tinerii din şcoli şi facultăţi care vor face parte din această clasă şi de care avem nevoie aici şi nu prin alte ţări, noi toţi cei care reprezentăm coloana vertebrală a unei societăţi.

Unii dintre noi am trecut prin perioada comunistă – cred că e suficient pentru o viaţă de om – e vremea să ne luăm înapoi lumea, societatea şi visele. Avem dreptul la o viaţă normală şi la zâmbetele pe care ni le fură în fiecare zi un stat închistat, birocratic şi tiran.

“Timp de 22 de ani, singura clasă din România căreia i-a mers bine, a fost clasa politică. Iar preţul l-a plătit mereu clasa de mijloc, cea din care faci şi tu parte” se spune în manifestul mişcării Forţa Nouă.

„Forţa Nouă” îi cheamă alături pe toţi cei care nu au mai făcut parte din eşaloanele superioare ale partidelor din ultimii 22 de ani, pe cei care se regăsesc în Manifestul „Forţa Nouă” şi în cele nouă principii ale sale şi care cred în cele nouă priorităţi de acţiune propuse pe care le regăsiţi pe site-ul mişcării www.fortanoua.ro

Forţa Nouă e o mişcare în care putem să ne implicăm. De fapt în care, dacă vrem să scăpăm din cercul vicios şi circul dezgustător al partidelor noastre politice, AR TREBUI să ne implicăm. Ca să avem şi noi un cuvânt de spus despre lumea noastră. A NOASTRĂ şi nu a LOR.

» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania, evenimente | Comments Off on Călătorie prin lumea noastră de zi cu zi – Forţa Nouă – forţa clasei de mijloc

Aventuri cu maşina spre Austria (II)

Posted on June 13, 2012

Zilele astea îmi dă târcoale, când mai aproape, când mai departe, o viroză nesuferită care stoarce şi ultima picătură de energie din mine dar eu, nu şi nu, că mâine plec la munte….. Şi-o să fie ori la bal, ori la spital. Mă duc la un curs foto în zona Padina şi mă întorc duminică seara. Până luni , când sper să fiu scăpată de orice viruşi şi îmbogăţită cu o experinţă pe care o aştept de ceva vreme, o să vă las cu continuarea păţaniilor cu maşina în drum spre Austria.

Aşa, unde rămăsesem? A, cu maşina în pană între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Şi nu în orice fel de pană, ci una dublă şi iremedibilă.

Pe la 7 seara apare şi nea cu platforma, caţără maşina, ne ia şi pe noi în cabină şi pentru că în Râmnicu Vâlcea reprezentanţa Skoda era închisă ne decidem să-l lăsăm să ne care până la Sibiu unde avea Tudor nişte rude la care puteam dormi şi era şi reprezentanţă unde puteam lăsa maşina peste noapte.

Şi-aşa făcurăm cam 120 de km zdronca-zdronca, încet şi f. încet până la Sibiu unde am găsit într-adevăr un paznic la reprezentanţă, am lăsat maşina şi-am revenit dimineaţă la 8 şi jumătate să rezolvăm problema.

Da’ credeţi c-a fost simplu? Apăi nu că, în primul rând acolo lucrurile se făceau mai aşezat, aşa ca-n Ardeal. Se uită un moşulică pe toate părţile maşinii, o studiază preţ de vreo 20 de minute în care eu făceam deja pitici pe creier şi ne zice apoi calm că trebuie schimbate nu numai cauciucurile dar şi cele 2 jante că-s lovite şi ei n-au cum să le îndrepte.

Zic că bine, orice, numai să facem maşina să meargă şi să plecăm cât mai repede. Mai stă un pic, se mai învârte un pic şi zice că nici cauciucurile celelalte nu sunt bune, că sunt diferite şi all-seasons şi austriecii nu primesc decât cu cauciucuri de iarnă că e abia martie.

Mă enervez şi decid să schimb tot. OK. Perfect. Doar o mică problemă – n-au cauciucuri de iarnă cum îmi trebuie mie – trebuie să caute în oraş. Şi caută, şi caută preţ de vreun ceas jumate în care eu simt că mă indrept cu paşi siguri, nu spre Austria, ci spre balamuc.

În fine, un băiat descurcăreţ găseşte nu ştiu pe unde 2 cauciucuri de iarnă şi se duce după ele – se întoarce după o altă jumătate de oră şi mai durează manopera (mult mai puţin de altfel decât toată tevatura anterioară).

Moşul nu se lasă şi mă mai sperie de-o chestie – am o pleznitură la bara din faţă

– Aveţi dovadă?

– Dovadă de ce?

– De accident.

– Păi n-a fost nici un accident – am atins o ţeavă pe care n-am văzut-o.

– A, păi nu e bine, că vă opreşte la graniţă şi vă cere dovada.

Mă panichez. Şi mă duc glonţ la poliţie să declar că am găsit maşina lovită în parcare la Sibiu. Mai pierdem pe acolo aproape o oră şi în sfârşit pe la ora 2 după amiază plecăm spre Viena.

E inutil să vă spun că nu m-a întrebat nimeni nimic la graniţă nici de cauciucuri, nici de dovadă. Iar distracţia asta m-a costat aproape 300 de euro care ar fi fost mult mai utili pe post de cadouri.

Despre cum a fost acolo şi ce aventuri am mai avut cu maşina, vă povestesc altă data şi vă mai dau nişte poze de pe-acolo să vă mai răcoriţi.