Cu Teodora și gașca prin Deltă

Posted on October 13, 2015

E foarte potrivit pentru zile ca astea să te uiți la poze care să te încălzească și să te înveselească. Și cum am încă amintiri din vara asta nespuse, o să fac cu voi o plimbare virtuală în Deltă, pe barca Teodora, cu o gașcă absolut memorabilă (Renate și Cătălin Nenciu de la TravelBadgers + văru, Mihai Codrescu, Irina Petre, Cristina Escobici, Matei Cosmin, Cristina Pandur, Crinu Ivan, toți în frunte cu Dragoș Nedelcu, gazda noastră.

Am ajuns miercuri seară la vasul Teodora acostat la Tulcea, unde am și dormit în noaptea aia după o masă copioasă cu ….pui, că peștele încă nu era prins. Vă zic din start că Victor, căpitanul vasului, gătește genial (și nu numai peștele) și că e unul dintre puținii oameni de la care am mîncat pește de 2 ori pe zi, eu care abia de mănînc pește de 2 ori pe an. Și mai are și un ajutor serios în Florică cu care face o echipă extrem de eficientă și organizată. Sincer, noi n-am avut nici o grijă.

Au fost 4 zile pline în care am stat practic doar pe apă, am prins (ei, nu chiar toți – am fost și cîțive care nici n-am pus mîna pe undiță) pește de felurite feluri în cantități uimitoare, gătit în jdemii de feluri de Victor, ne-am plimbat cu bărcile pe canale, am văzut mii de păsări și ceva broaște și bizami, ba chiar și un șarpe.

Am jucat Dixit seara, ne-am ferit de musculițele care se încăpățînau să vină seara la becurile noastre, ne-am dus blidați cu tot felul de sprayuri și brățări anti-țînțari (și bine am făcut) și ne-am cam codit să împărțim puntea cu niște chestii care semănau cu vispile, doar că erau de vreo 5 ori mai mari și care ne-au gonit într-o seară la culcare înainte de vreme pentru că li s-a părut că e mai interesat la becurile noastre decît în scorbura lor de copac de pe mal. Inutil să spun că a 2-a zi ne-am căutat alt loc de „parcare”.

A fost o tură de 4 zile care s-a dovedit pentru toți total insuficientă așa că ne-am propus să refacem plimbarea la anul în aceeași formulă. (Și de altfel, între timp am mai făcut o tură cam în aceeași componență pe la cramele din zona Pietroasele despre care urmează să vă povestesc.)

Și dacă nu v-am convins cu păsările și peștele, poate vă conving cu frumusețea Deltei, o frumusețe care se admiră cel mai bine în tăcere. Așa că eu o să tac și vă mai las cu cîteva poze.

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la | Leave a Comment

#biodiversitate la Gura Dobrogei, căldură mare și multe căprițe

Posted on September 6, 2015

Ei, dragii moșului, grea luna august: week-end la Breaza (despre care am scris deja), o nouă tabără de #biodiversitate (de data asta la Gura Dobrogei), o tură prin Deltă cu Barca Teodora, un pic de mare la Vama Veche și o nouă tură la Făgăraș.

Cu ce să încep, că deja abia mă mai descurc printre poze? O luăm la rînd, zic eu, că așa e mai ușor de gestionat. Cum despre Breaza am scris, mergem în Dobrogea.

Stat la cort, căldură mare, monșer, ceaun cu pulpițe cu legume – delicios, poze la șopîrlițe, dar mai ales la țestoase de toate dimensiunile – care țestoase s-au dovedit extrem de rapide și de agitate față de ce știam noi despre ele. A fost o mare încercare să le fotografiem căci o luau la picior de cum erau puse la pozat. Nici vorbă să pozeze elegant ca broasca bufo bufo. Dar le-am înțeles pentru că le era probabil și lor la fel de cald ca și nouă.

Cheile Dobrogei au fost admirate de la umbră că zău dacă am avut forța lui Doru Panaitescu să umblăm după șerpișori în plin soare. L-am lăsat pe el să asude și noi ne-am relaxat, ceea ce am cam făcut mare parte a timpului. Cum ziceam, căldură mare, monșer. Nici șerpii nu s-au arătat!

Dar n-am stat doar în sălbăticie. Am fost și la căprițe. Nu orice fel de capre, ci din cele franțuzești, crescute la ferma de capre a firmei Elcomex unde am făcut o vizită și am văzut unde și cum cresc caprele și cum se mulg. Tot acolo am și mîncat diverse feluri de brînzeturi de capră absolut delicioase pe care le le voi căuta de aici încolo prin magazine. Recunosc, deși m-am cam simțit vinovată, am mîncat și un pic de friptură de ied, gătită senzațional, căreia nu i-am rezistat. A, și o plăcintă genială!

În ultima noapte înainte de plecarea spre București, ne-am hotărît să mergem să dormim pe malul mării la Vadu. Ceea ce s-a dovedit o aventură întreagă cu mașinile pe coclauri noaptea, cu trei dintre băieți mergînd pe jos vreo 2 km ca să nu dau eu cu mașinuța cu burta de nisip și să nu ajungem în bălării că deja îi patina fundul de parcă i-aș fi dat palincă, nu motorină. Cert e că la 12 noaptea eram toți în mare, în apa răcoritoare și liniștită, cu stele (inclusiv căzătoare) deasupra. Excelent!

Și nici plaja cu baie de a 2-a zi n-a fost tocmai rea. Vadu are acum un aer de Vamă Veche de pe vremuri. Stat la cort sau rulotă, cu o singură cherhana prin preajmă (la care prețurile sunt însă mult mai sus decît la Vamă), lume destul de multă. E încă suficient de sălbatic dar e deja cam populat și nu are nici culoarea și nici pitorescul Vămii (despre care mai vorbim). Dar e bună pentru cei care vor o plajă naturală și o baie bună.

Am încheiat plimbarea apoteotic pe faleză la Constanța unde iar am făcut spume la gură cu cuvinte irepetabile la vederea Cazinoului, am mîncat binișor în portul Tomis și-am finalizat cu o înghețată.

Per total, ceva poze cu animăluțe și păsări, o trupă excelentă (cu Doru Panaitescu, Giovanni Fichera (italianul vorbitor de română și iubitor de natură), Mircea Panaitescu, Alexandru Silviu (care a făcut și pozele cu căprițe), bursuceii Renate și Cătălin Nenciu, Dragoș Nedelcu, Aurelian Nedelcu) – cu care sper să ne mai întîlnim – mîncare bună, relaxare, un week-end bun.

Tabara de diversitate de la Gura Dobrogei este a patra tabara din seria celor sase cuprinse in proiectul #biodiversitate organizat de Wildescapes cu sprijinul Lipton, Goodyear Romania si Tiriac Auto. Partener logistic: Paralela 45. Partener local: Elcomex.

Știu, urmează Delta. Greu, domnule, greu! Dar sigur urmează.

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, biodiversitate, De prin Romania | Leave a Comment

Turismul românesc nu se dezminte încă

Posted on August 13, 2015

Din cînd în cînd, un sfîrșit de săptămînă cu prieteni de-o viață e exact ce ar trebui să-ți prescrie doctorul. Ca să te luminezi și să te așezi în zîmbete vechi și sigure. Copii, căței, prieteni, lac, urcat prin pădure, alergat pe dealuri, flori, păsări, joacă, mîncare bună, o berică rece și-un vinuț curat, rîsete și liniște – a fost bine. Dar pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, trebuia să existe ceva care să strice echilibrul.

Mă mai supăr eu pe una, alta, dar rar mă enervez atît încît să și scriu despre asta. Un cazinou, un restaurant prost, un oraș lăsat de izbeliște, chestii din astea și foarte rar.

De data asta, sîmbăta trecută, un popas de la Paltinu a reușit să însumeze tot ce poate fi mai rău în turismul românesc: nepricepere, aroganță, mîncare proastă, proastă creștere și lipsă de creier. Toate la un loc. Unde? La Pensiunea Popas Viaduct Valea Doftanei.

Are o locație absolut perfectă cu o terasă cu mese și băncuțe de lemn chiar de-asupra lacului Paltinu, în pădure. Ideal. Ar putea fi una dintre cele mai reușite locații din țară. Și totuși nu e. Pentru că cine o administrează o face precum statul român: prost și fără cap. Și mai mult, cu foarte multă aroganță și obrăznicie.

Noi eram o trupă de 8 adulți cu 2 copii și un cățel. Inițial am vrut să bem doar niște bere și să dăm eventual ceva de mîncare copiiilor. Dar cum una dintre fete ajunsă acolo mai repede comandase cartofi prăjiți cu brînză, ni s-a făcut poftă unora dintre noi și am mai cerut 3 porții de cartofi. La mase serveau doi tineri, un băiat și o fată. Cînd băiatul a venit să ne ia comanda, cu un aer ușor pierdut, fata l-a întrebat dacă are carnet (nu toată lumea ține minte 3 feluri de beri și 3 porții de cartofi prăjiți). N-avea. I l-a dat pe-al ei și a plecat la altă masă (nu știam atunci c-o voi regreta). Comandăm unii bere neagră, alții blondă, cartofi și cred că ceva de băut pentru copii.

Au venit berile duse pe tavă alături de pahare. Băiatul lasă tava pe masă, deschide o bere neagră, ne-o dă, apoi se întoarce către masa de alături să ia comanda.

– Vă rog frumos, nu ne deschideți și berile astea?

-Da, imediat, stați puțin.

– Păi, deschideți-le și pe urmă puteți lua comanda alături, nu?

Ușor contrariat sau derutat – nu am reușit să interpretez corect expresia de pe fața lui – se întoarce și desface berile. Iau o bere, torn într-un pahar și le pasez mai departe. Mă întorc la berea mea să-mi torn și eu… ia paharul de unde nu-i !

– Mă, unde-i paharul meu? (Am crezut că mi l-a luat careva dintre ai mei, desigur)

– Uitați aici, l-am luat eu că am crezut că n-aveți nevoie – zise chelnărul senin.

Ha?? Am eu un moment de derută de data asta. Ce mama naibii am putut face să dau impresia că nu vreau pahar?? Mă scutur, îmi revin și-mi dă prin cap replica aia “Amice, ești idiot”. N-o zic tare să nu jignesc. Încep însă să mă amuz – frate, e greu rău cu gînditul. Facem glume, rîdem. Bietul băiat!

Bietul băiat vine și cu cartofii. O farfurie cu cartofi și două mai mici goale. ?????

– Poftim? Ăștia-s cartofii?

– Da, zice, pe jumătate ezitant, pe jumătate iritat și pe o altă jumătate (ce să-i fac avea prea multe) ușor obraznic. Ca și cum ar fi zis: Ce să vă fac!? Asta ați cerut, asta vă aduc.

– Păi am cerut 3 porții. De ce le-ați adus pe toate pe o singură farfurie? Să le împărțim noi, sau cum?

– Păi, nu, dar atîta ați vrut.

– Cum atîta am vrut? Am cerut 3 porții de cartofi deci 3 farfurii cu cartofi. Ce e neclar?

Băiatul a mormăit ceva nemulțumit, eu am împărțit cartofii (ăia cîți erau) și m-am pus pe mîncat. După ce că erau puțini (mă rog, era porție de garnitură – dar nu știu ce l-a împiedicat să ne sugereze că poate să ne aducă porție dublă) erau și extrem de proști (acum mă refer la cartofi). Adică din ăia congelați de cea mai slabă calitate. Evident că am comentat și printre altele am și tras concluzia logică că nu băiatul e de vină, ci managerul. Pe care l-am făcut de 2 parale. Cînd am plecat, băiatul era tare supărat, așa că l-am consolat că nu e el de vină. Managerul care trebuia să-l învețe sau să-l trimită să învețe era vinovat.

– Păi, eu altceva învăț, mi-a zis cu ciudă și cu un puseu de personalitate, învăț pentru facultate.

L-am bătut ușor pe umăr: – Bine atunci, învață pentru facultate, și lasă-te de asta.

Zău, mi-a fost milă!

Dar stați puțin că nu s-a terminat. La ieșire, în fața restaurantului, mă acostează un nene în negru, cu lanț de aur la gît și extrem de bățos.

– Am înțeles că ați avut o problemă cu cartofii.

– Păi, da, erau f. proști. Erau din cei congelați.

– Da’ la orice restaurant dacă vă duceți, tot din ăștia vi se dau.

– Aha… Înțeleg că par să nu prea fi fost prin restaurante… Dar dumneavoastră în ce calitate mă întrebați?

-Eu sunt managerul.

– Și de ce sunteți agresiv? E o metodă să convingeți clienții să mai vină?

– Nu, dar dumneavoastră ați venit aici să comandați trei porții de cartofi la mișto…..

(A, am uitat să vă spun că și pe vecinii noștri de masă tot așa bine i-au servit și-au plecat la fel de mulțumiți ca noi și da, mai aveau ceva ce ne puteau oferi: pizza, de 3 feluri, din cea congelată.)

La care a mai apărut un personaj în tricou care se ocupa de grătar – foarte supărat și chiar un pic mai agresiv – care a încercat să ne arate el că noi eram clienții ticăloși și oportuniști care am venit acolo să mergem la ei la toaletă și să comandăm la mișto. Că așa fac unii clienții – vin aici doar să meargă la toaletă.