Bologna – arcade, turnuri și parmezan
Posted on November 23, 2015
Dacă am plecat cu ideea că voi vedea un orășel drăguț, Bologna mi-a depășit cu mult așteptările. Poate nu este la fel de căutat sau mediatizat ca alte orașe italiene, dar ar trebui să fie. Cînd mi-au propus Renate și Cătălin de la Travel Badgers să facem o tură de week-end la Bologna, habar n-aveam ce vom găsi acolo. Mi-am făcut un pic temele cu cîteva zile înainte de plecare dar chiar și așa, nu m-am așteptat să găsesc un oraș atît de încîntător.
Am ajuns acolo într-o stare nu tocmai grozavă, nici fizic nici psihic, dar am plecat de acolo mult mai bine și am prins curaj să revin într-un București tensionat și depresiv.
Ce ne-a surprins imediat ce am ajuns în centru a fost curățenia și căldura orașului. Orașul e foarte îngrijit și elegant, în culori galben, portocaliu și cărămiziu, culori care-i dau o căldură aparte. Mai toate străzile au trotuare care trec pe sub porticuri – vreo 42 de km (din care cam 38 în centrul istoric) și deși la parterul caselor vechi din centru sunt nenumărate magazine, dintre care multe de mîncare, nimic nu pare kitsch sau murdar. Șuncile sau roțile de parmezan din vitrine sunt apetisante și magazinele cochete și luminate bine. N-am văzut magazine de nimicuri și tarabe improvizate. Sigur, am găsit un tîrg de antichități sîmbătă, dar nu de tipul bîlci. Ca să zic așa, orașul e tare “curățel”. În Piazza Maggiore sunt lucrări de restaurare dar mai trebuie și astea din cînd în cînd ca să poți păstra un oraș atît de vechi. La cît de bine arată orașul, se vede că se fac periodic restaurări.
Ca să fac o istorie foarte scurtă, au trecut pe acolo, încă din sec.9 î.Hr, etruscii, celții, galii, romanii. În anul 88 î.Hr, Bologna era deja municipiu devenind, în perioada romană, al 2-lea oraș al Italiei cu o populație care a atins 30000 de locuitori. A trecut apoi în stăpînire bizantină și apoi lombardă, ca în 774 să fie cucerit de Charlemagne care a dăruit orașul Papei Adrian I.
Universitatea din Bologna e considerată ca prima universitate, creată în 1088, cu cîțiva ani înaintea Universității de la Oxford.
Centrul vechi e considerat al doilea cel mai mare din Europa.
Are 21 de turnuri păstrate din cele 180 construite în secolele 12 și 13.
Cum ziceam, 38km de porticuri numai în centrul istoric care îți dau cumva un sentiment de siguranță și dau eleganță străzilor.
Ce să vedeți în mod special?
- Turnuri medievale dintre care, cele mai faimoase, sunt Le Due Torri, unul mai scund și foarte înclinat (Garisenda) și unul mai înalt (Asinelli), cu o istorie remarcabilă, doar ușor înclinat, în care se poate și urca contra 3 euro și un efort considerabil care însă merită pentru panorama de sus. Se pare că turnurile World Trade Center au fost construite avînd ca inspirație cele două turnuri din Bologna. Mai vedeți Turnul Prediparte unde de asemenea te poți urca și care are la bază un mic hotel.
- Basilica San Stefano care la fațadă nu pare cine știe ce dar care e absolut spectaculoasă la interior. Noi am intrat și seara (are un aer de mister și fantezie care te transpune cumva într-o atmosferă ca din Codul lui Da Vinci) și am revăzut-o apoi pe zi. Minunată.
- Desigur, sediul principal al Univeristății, Archiginnasio din Palatul Poggi unde se află biblioteca municipală și unde, dacă vă plac lemnul și sculpturile în lemn puteți vedea amfiteatrul numit Teatrul Anatomic (3 euro) unde se făceau autopsiile. Nu vă temeți, nu are nimic sinistru datorită lemnului cald.
- Sanctuarul Madona di Luca, unde noi n-am avut timp să ajungem pentru că e un pic de drum de urcuș pe deal dar se pare că oferă o foarte frumoasă perspectivă asupra orașului.
- Puteți vedea orașul mai de sus, în afară de turnul Asinelli și Modona di Luca, și din turnul Catedralei San Pietro sau de la San Michele in Bosco.
- Piazza di Nettuno unde se află statuia lui Neptun (care, din păcate, e înconjurată cu un gard de sîrmă) și imediat lîngă, Piazza Maggiore (unde se fac lucrări de restaurare) unde se află și Biserica San Petronio, Palazzo Communale și Palazzo del Podesta.
- Biserica San Domenico unde se găsesc cîteva statuete de Michelangelo.
- Sanctuarul Santa Maria della Vita unde se află o lucrare excepțională în teracotă, Compianto del Cristo Morto (lamentație pentru Christ mort), cu statui în mărime naturală creată de către Niccolò dell’Arca în a 2-a jumătate a sec.15.
- Casa Isolani, care găzduiește acum magazine și restaurante și în porticul căreia se zice că poți vedea trei săgeți. Legenda spune că ucigașii tocmiți de un lord să-i asasineze soția care-l înșelase, au ratat ținta pentru că soția, care era foarte frumoasă, le-a apărut goală. Noi am căutat săgețile (și nu eram singurii) și nu le-am găsit. Dar porticul e foarte frumos.
- Cîndva exista un sistem de canale bine pus la punct care acum este însă acoperit. Se mai vede un singur canal dar, dacă nu vreți să fiți dezamăgiți, nu mergeți să căutați fereastra de pe pod de pe via Piella. E mică, de fier și total neinspirată. Puteți vedea însă mai bine canalul de pe strada paralelă, Via Malcontenti.
Mai sunt o mulțime de biserici, palate și o grămadă de muzee de văzut la care noi n-am mai ajuns Sper însă să mai merg acolo unde aș mai sta măcar vreo 4 zile pentru că mi-au rămas multe lucruri de văzut dar și pentru că mi-a plăcut atmosfera și căldura orașului, ca să nu mai vorbim de mîncare…..
La Bologna se ajunge ușor, sunt multe zboruri low cost, de la aeroport se ajunge repede cu autobuzul BLQ care costă 6 euro/călătorie și dacă stați ca noi la Suite Hotel Elite, de la aeroport faceți cam 10 minute (2 stații pînă la Ospedale Maggiore). De la hotel se fac cam 10 minute pe jos pînă la intrarea în centrul istoric și hotelul este foarte curat și comod. În plus, are un mic dejun excelent cu de toate – omletă, cîrnați, șuncă, brînză și o mulțime de produse de patiserie absolut geniale.
Mîncarea oricum e minunată, cu specialitățile orașului: tortellini in brodo, tagliatelle ragù, lasagane bolognese, zuppa inglese, brînzeturile de tip parmezan din care am luat și pentru acasă și sunt senzaționale, șuncile apetisante și mai ales, peste tot, niște foietaje cu cremă, cu glazură, cu fructe, cu tot ce vreți voi, care te pot face să iei în greutate în timp record.
Am mîncat foarte bine și ca la ei acasă la Trattoria dell Autotreno unde am fost ținuți din scurt la ce și cum se mănîncă. Un lucru e clar, parmezanul are regulile lui!
Sfatul meu, oricum, e să mergeți la Bologna pentru că e imposibil să nu vă placă și să nu stați doar două zile, cum am stat noi. Dacă vă hotărîți, ziceți-mi și mie și mai merg și eu :).
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 2 Comments
Mitul conștiinței individuale, culpabilizare și educație
Posted on November 9, 2015
Miercuri seară, eram la Unirii și așteptam niște prieteni să mergem la Universitate. Un puști de vreo 20 de ani a aruncat un pachet gol de țigări pe jos. I-am atras atenția și evident că mi-a replicat, ușor agresiv, că “așa fac toți”. Ceva din privirea mea și degetul îndreptat spre coșul care se afla chiar sub nasul lui l-au făcut să-și schimbe atitudinea. Aș fi vrut însă să am și alte argumente decît intimidarea. “Așa e frumos”sau “Așa e normal” nu au absolut nici o valoare pentru un copil care și-a văzut părinții aruncînd pe jos, căruia la școală nu i-a spus nimeni cum ar fi normal să se poarte și care știe că nu-l penalizează nimeni pentru asta, ba, mai mult, adulți cu poziții sociale importante fac lucruri mult mai grave.
Povestea asta cu culpabilizarea victimelor e o practică veche, pe care cei mai în vîrstă o știu foarte bine. Erai vinovat că întîrziai 5 minute la semnat condica pentru că nu avusesei suficientă conștiință să pleci cu vreo 2 ore înainte, ca să te poți urca într-un mijloc de transport în comun, pe scară. Căci viața nouă așa se crează – cu omul nou.
Erai vinovat că vrei să te distrezi, că faci o glumă, că te îmbraci nepotrivit pentru un cetățean responsabil al lumii noi.
Erai vinovat la școală că nu înțelegeai ce ți-a predat un profesor de lucru, devenit peste noapte profesor de istorie, și pentru că nu reușeai să reproduci, cuvînt cu cuvînt, cît mai mult din textul arid din cartea de istorie. Erai vinovat pentru că părinții tăi nu fuseseră din popor, oameni curați din mediul muncitoresc.
Erai vinovat că doreai să citești cărți și să vezi filme „imperialiste”, erai vinovat că-ți doreai produse de lux, ca ciocolată sau portocale ca urmare a unei mentalități capitaliste găunoase, demnă de dispreț. Pînă la urmă erai vinovat că mîncai prea mult și că nu aveai tăria de a răbda de frig, demn și fericit că țara își plătește datoriile și că înalți monumente eterne și mărețe.
Erai vinovat dacă vorbeai cu străini care te puteau corupe, deturnîndu-ți conștiința către calea depravării și inegalității sociale.
Erai făcut vinovat de atît de multe lucruri și tratat pe măsură încît și cei mai puternici ajungeau să se simtă vinovați, chiar dacă, rațional, știau foarte bine că vina era exact la cei care acuzau.
Și acum au apărut voci care au trecut de la culpabilizarea directă și plină de ură de tip: așa le trebuie, sunt sataniști, și-au căutat moartea cu muzica lor, chiar și titlul unui cîntec spune asta…… la un stil mai subtil de genul: noi suntem de vină pentru că nu facem fiecare ce trebuie, schimbarea trebuie să vină din noi, fiecare dintre noi trebuie să devenim mai responsabili, dacă am fi toți mai corecți lucrurile astea nu s-ar mai întîmpla. Cu alte cuvinte, avem nevoie de conștiință individuală, trebuie să fim toți mai buni, mai frumoși, mai puternici…
Mulți dintre cei care spun asta acum sunt bine intenționați. E chiar frumos și aș vrea să apuc vremuri în care să fim atît de evoluați. E însă total nerealist. Da, e minunat să fim toți conștienți, buni și frumoși. Doar că, dacă vrem să ne dăm această șansă trebuie să schimbăm un întreg sistem defect și mentalitățile pe care le-a creat.
Da, e o prostie să nu ai asigurare, e riscant – problema e că, în acest moment, nu e cu mult mai riscant decît să ai. Nu ești mai bine tratat și nici pe bani mai puțini dacă ai asigurare.
Da, e o totală inconștiență, chiar o crimă, să nu respecți niște norme minime de siguranță – problema e că, uneori te costă atît de mult financiar, ca timp și nervi să faci acest lucru încît îți adormi vigilența și responsabilitatea și ajungi să crezi (sau să te minți) că așa merg lucrurile și că așa fac toți, cu atît mai mult cu cît, chair și atunci cînd ești corect ești hărțuit.
Da, e total incorect să nu ai contracte de muncă și să faci tot felul de exhibiții să înșeli statul – problema e că statul te înșeală constant, de mult și grav, așa că ți se pare justificat să fraudezi. Reprezentanții statului înșiși fraudează mult mai grav și mai substanțial – cam greu să rămîi corect și pur în astfel de condiții.
Știu, sunt o moară stricată pentru unii: singura noastră șansă este educația care dă posibilitatea individului să-și dezvolte conștiința. Cînd vorbesc de educație nu mă refer doar la acumularea de cunoștințe, ci și la educație civică, morală și etică. Să-i învățăm pe copii, încă din primii ani, că nu se aruncă gunoi pe jos, că nu se scuipă pe stradă, că agresivitatea nu-i un răspuns bun la nimic, că e mai ușor să trăiești respectîndu-i pe ceilalți, că ura nu face altceva decît să te consume interior, că minciuna are picioare scurte și că satisfacția de a creea ceva cu mîinile sau mintea proprie e mult mai mare decît cea de a fura, că democrația înseamnă să fii liber în măsura în care nu încalci libertățile sau drepturile altcuiva, că diferențele între noi sunt mult mai mici decît am crede.
Calea acum e să schimbăm întreg sistemul și să începem să construim un sistem educațional care să ne dea șanse să evoluăm. Conștiința individuală e bine venită dar nu este, acum, aici, suficientă.
Și, nu, victimele nu sunt vinovate cu nimic!
» Filed Under Altele | Leave a Comment
Noaptea-n care vin adevărații monștri
Posted on October 31, 2015
Astăzi îmi propusesem să scriu din nou despre Sicilia dar uite că veștile din dimineața asta m-au deturnat cam de la tot ce aveam de gînd să fac azi. Și dacă subiectul nu are legătură cu călătoriile și e cam pătimaș, sper că veți înțelege.
Cuvinte ca “tragedie” sau “dramă” au ajuns să fie atît de uzate și abuzate în presă, încît atunci cînd avem o situație cu adevărat tragică sau dramatică, nu mai știm (el cel puțin) cum s-o catalogăm. Indiferent cum i-am spune, accidentul de azi noapte de la clubul Colectiv, ca și moartea polițistului Bogdan Gigina (asta ca să vorbesc doar de cele mai recente accidente) au scos la iveală cam toate tarele de care suferim azi. Tare de care suferim, de fapt, de mult și care se accentuează precum bolile netratate.
Zău dacă-mi pasă că și alții au corupție sau sisteme de tip mafiot. Adică-mi pasă pentru că asta spune ceva despre noi ca specie. Dar cum lucrurile trebuie luate din aproape-n aproape, m-aș limita acum la tarlaua noastră, care tarla supurează deja prin locuri din ce în ce mai vizibile și duhnește deja a cangrenă.
Ca să nu lungesc pelteaua, cam ce se vede cu ochiul liber? Educația din ce în ce mai defectoasă, cinismul și ticăloșenia celor care conduc această tară, corupția care nu numai că ține în loc dezvoltarea economică și calitatea vieților noastre dar care, ca și sistemul comunist al cărui model îl urmează în mare parte, naște monștri de incapacitate, optuzitate, lăcomie, o totală absență a empatiei și prostie. Nu, nu prostia aia cuminte, decentă care n-are nici o vină. Prostie agresivă, șmecheră și deja paranoică a celor care încep să semene, din ce în ce mai mult, cu fostul nostru dictator (mă scuzați, nici acum nu-mi vine să-i zic numele).
Dosarele de la parchet, din fericire din ce în ce mai numeroase (să dea domnul să fie și cu rezultat semnificativ) mai scot la vedere cîte-o pădure tăiată de cîte-un mare mahăr, șmecher nevoie mare, cîte-un plagiat penibil de calibru greu, cîte-o mită care se învîrte în jurul unor sume aberante chiar și pentru țări mai bogate decît a noastră, abuzuri flagrante și peste toate, disprețul profund și tupeist a celor care se consideră de neatins și mai ales demni de tot ce fură.
Între alde Ponta și răposatul nu e decît o clipă. Între Oprea și Vișinescu, doar o secundă. Asta ca să dau doar 2 exemple.
Mai grav e că noi, cei care facem parte din “pulime” (scuzați termenul licențios dar el reflectă exact atitudinea “conducătorilor iubiți” ), care sufeream și-așa de sindom post-traumatic, ne îmbolnăvim din ce în ce mai rău. Cu un sistem educațional incalificabil care e în continuă prăbușire încă din anii 80, cu spălarea pe creier care se practică, în diverse variante, de vreo 60 de ani, nici nu știu dacă ar trebui să ne mire reacțiile unora.
Nu știu dacă ce mă sperie cel mai rău e faptul că un polițist și-a pierdut viața pentru că cineva a abuzat de poziția sa, că drumurile sunt cum sunt, că traficul e infernal, că au murit oameni pentru că nu s-au respectat niște reguli de PSI, că legile, chiar atunci cînd sunt clare și bune, nu sunt respectate, că se dau legi peste noapte în regim de urgență pentru a ascunde abuzuri și fraude, că auzim de un număr impresionant de violuri și crime.
Cred că ce mă sperie și mai rău e că există “oameni” care se bucură de moartea altora, care sunt atăt de ignoranți și lipsiți de logică încît confundă un concert obișnuit cu un ritual satanist, care sunt atît de habotnici și spălați pe creier încît își supun copiii la ore de îndoctrinare care nu au nici o legătură nici cu creștinismul nici cu educația, în schimb critică vehement și agresiv o sărbătoare păgînă care păcătuiește poate doar prin superficialitate, că există indivizi care iau apărarea violatorilor și criminalilor, că există ființe care se bucură cînd o femeie e bătută de mineri.
Rămîn la părerea mea că fără educație nu avem nici o șansă, nici măcar aceea de a ieși în stradă.
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | Leave a Comment