Festivalul de film istoric de la Râșnov, la a 6-a ediție
Posted on August 3, 2014
Pînă pe 10 august mai puteți participa la cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric care se desfășoară în fiecare vară la Râșnov. Organizat în Cetatea Râşnov şi în Cinematograful Amza Pellea, anul acesta, festivalul se derulează sub umbrela a două mari teme – „Marele Război” și „Anul 1989″, comemorînd 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984.
Veți vedea filme dedicate, printre care Forty Four de Palo Bielik sau War Horse de Steven Spielberg, veți avea parte de evenimente speciale și conferințe ce vor avea loc pe toată durata festivalului.
Un eveniment special este filmul Tabu sau A Story of the South Seas, ultima peliculă a regizorului german Friedrich Wilhelm Murnau, un film de autor, a cărui premieră a avut loc la o săptămînă de la moartea regizorului. Turnat în insulele Bora-Bora, făcut cu distribuție de amatori, Tabu, organizat în două părți (Paradisul şi Paradisul pierdut), reprezintă “confruntarea între cultura modernă şi cea tradiţională, între sacru şi profan, între individ şi societate sau între libertate şi constrângere”.
Intrarea este liberă pe toată perioada festivalului.
Ce ocazie mai bună puteți găsi să vizitați cetatea Râșnov și să participați și la un eveniment cultural unic în România? Vă așteaptă o vacanță culturală.
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania, evenimente | Comments Off on Festivalul de film istoric de la Râșnov, la a 6-a ediție
Umorul într-una din casele sale – Dublin
Posted on July 28, 2014
Ceea ce mă ține sănătoasă mintal într-o lume debusolată și debusolantă, duală și paradoxală, e umorul (sigur, și instinctul extrem de puternic de supraviețuire).
Poate e un motiv suficient să-mi placă britanicii (mă rog, englezii, scoțienii, galezii, irlandezii…. nu vreau să supăr pe nimeni cu patalamaua de britanic).
Dacă ești turist și dorești să vezi o capitală spectaculoasă, Dublin-ul nu este alegerea potrivită. E însă un oraș cu o personalitate foarte bine definită, colorat în centru, foarte verde cam peste tot, cu multe flori, liniștit provincial în zonele din afara centrului, cu arhitectură georgiană și victoriană, cu uși viu colorate, extraordinare, cu nelipsitele pub-uri pline, cu muzee, catedrale și biserici, rîu, poduri, castele, statui, parcuri, lepriconi și bere. Adică, cam de toate.
Umorul e o prezență palpabilă în Irlanda, un umor extrem de apropiat de cel românesc, un umor cu nenumărate valențe și nuanțe, de la clasic pînă la sec sau negru, e un haz de necaz care, în ciuda unor păreri care califică umorul drept superficial și laș (nu intru în amănunte aici), este, după părerea mea, una dintre cele mai redutabile arme de supraviețuire și curaj.
De la vremea capricioasă, la mîncarea proastă și limita resurselor, la băutură și istorie, umorul este parte din spiritul irlandez.
“I have decided to drink only on days starting with T” (Am decis să beau doar în zile care încep cu T) – scrie pe unul dintre tricouri – după care urmează: Tuesday (marți), Thursday (joi), Today (azi), Tomorrow (mîine), Thaturday (în loc de Saturday – sîmbătă), Thunday (în loc de Sunday – duminică).
Felicitări, vederi, tricouri sau magneți îți amintesc în permanență de vremea insulară.
Little Dublin Museum e exemplul perfect de umor ca mod de viață. Un muzeu mic care o să vi se pară o mică bijuterie, unde oricine are mintea deschisă primește o lecție de toleranță și de cum să spui lucrurilor pe nume, fără false patriotisme și încrîncenări retrospective.
Muzeul are două componente: la etaj cîteva săli cu obiecte și fotografii primite din donații care ilustrează istoria orașului fără texte școlărești și o cameră dedicată formației U2, o mare mîndrie a orașului;
La parter, o cameră tapetată cu foi de flipchart pe care e desenată întreaga istorie a orașului cu nativi irlandezi, vikingi și normanzi, sintetic dar mai ales extrem de amuzant.
Probabil personajul cel mai prezent este regele Sitric, zis și Silkbeard (barbă de mătase) firesc aș zice, avînd în vedere că a domnit timp de 46 de ani și a condus faimoasa Bătălie de la Clotarf în 1014 unde, în alianță cu vikingii, l-a înfrînt pe oponentul său Brian Boru. Aici lucrurile par cel puțin discutabile și perspectiva modern-umoristică a istoriei e demnă de cele mai bune serii de desene de tip cartoon. Singura problemă e că, pentru a te bucura pe deplin de ea, trebuie să știi engleză destul de bine.
Dacă nu știați, vikingii sunt primii turiști ai lumii 🙂
Chiar dacă 7 euro mare mult pentru un muzeu atît de mic, după părerea mea, sunt 7 euro extrem de bine investiți – înveți ceva istorie și contribui și la propria sănătate mintală.
P.S. Dacă vreunul dintre voi are ceva dubii în legătură cu textele din imagini și chiar nu se descurcă, îi stau la dispoziție cu o traducere liberă.
P.P.S. Vederea este pusă la bătaie în concursul cu castele care va continua.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Fun Turism | 3 Comments
Castelul Malahide între stafii și flori
Posted on July 17, 2014
E lumea plină de stafii, care de care mai faimoase, mai teribile sau mai pretențioase. Nici un castel care se respectă n-ar îndrăzni să-și renege stafiile.
Malahide, castelul irlandez cu care am zis că voi începe călătoria mea prin amintiri și povești castelane, în lunga sa istorie de 9 secole, a devenit mîndrul posesor a cel puțin cinci stafii importante.
Castelul a fost construit la 1185 de către Sir Richard Talbot care a primit de la Henry II pămînturile și portul Malahide (devenind astfel Lord de Malahide). Pentru o scurtă perioadă de 11 ani însă, a fost luat din posesia familiei Talbot și acordat de către Oliver Cromwell parlamentarului Miles Corbet care a sfîrșit spînzurat. Un sfîrșit previzibil cînd te-apuci să semnezi pedeapsa cu moartea lui Charles I. Desigur, o moarte atît de violentă nu putea să fie fără urmări. Din cînd în cînd (de preferință de ziua lui de naștere) Corbet are chef de apariții.
Corbet se mai întîlnește prin castel cu un trio extrem de interesant a cărei poveste are toate ingredientele unui film cu priză la public. Începe dramatic, romantic, medieval/cavaleresc cu moartea lui Sir Walter Hussey, ucis în duel în chiar ziua nunții lui cu Lady Maud Plunkett care devine astfel, într-o singură zi, o servitoare ajunsă la rang de soție și văduvă totodată. Doamna cu pricina bîntuie și ea castelul dar nu de durerea morții primului soț, deși acesta murise în duel apărîndu-i numele și onoarea. De asta se ocupă el personal, văitîndu-se de durere și preumblîndu-și periodic rana, așa în văzul lumii (mă rog, a celor mai înzestrați). Ea bîntuie în tandem cu cel de-al 3-lea soț. Dar nu e prea clar dacă el o aleargă pe ea, fiind cam iute din fire, sau ea stă în urma lui bîntuindu-l și după moarte, căci bîrfa zice că devenise cicălitoare rău și insuportabilă. Aici ar putea fi partea comică.
Mormîntul lui Maud – foto Patrick Healy
Ce lipsește însă din toată această bîntuială este chiar elementul cel mai palpitant și personajul care ar da sarea și piperul istoriei. Cel de-al doilea soț a fost, nici mai mult nici mai puțin, cel care s-a bătut în duel cu nefericitul Hussey. De unde se trage concluzia că fie domnul cu pricina l-a provocat pe soțul doamnei pentru a-i face felul și a-i ocupa locul în patul ei, fie Maud era o creatură perfidă și perversă care n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să-l ia de bărbat fix pe cel care-i omorîse primul bărbat și o mai și denigrase. Hamlet curat, ce mai! Ce nu înțeleg eu este cum poate lipsi chiar acest personaj important din gala stafiilor!
Se zice că mai umblă pe acolo stafia nebunului castelului, Puck, care a pus ochii pe cine nu trebuia și-a sfîrșit înjunghiat. Și-a luat rolul de nebun prea în serios. Și-n plus, el chiar și-a propus să bîntuie castelul ca să-i supere pe Talboți pînă la ultimul.
Castelul nu e mare dar e compact, adunat, cu alura aceea clasică de castel medieval cu turnuri crenelate. Într-un alt decor ar putea fi locuința ideală pentru familia Adams. Învelit însă în iederă pînă aproape de jumătate, aflat în mijlocul unor grădini largi și luminoase cu tipicul gazon impecabil (și îngrijit permanent după cum am putut vedea pe viu), castelul e mai degrabă romantic.
Castelul a fost locuit de familia Talbot pînă în 1975 cînd, Rose, sora ultimului Lord Talbot, mort în 1973, a vîndut castelul și domeniile statului irlandez. Mare parte din mobilier se păstrează sau s-a recuperat și castelul pare și acum locuit.
Fără o opulență ostentativă, interioarele sunt cochete și elegante, cu stucaturi și candelabre fermecătoare, mobilă elaborată și vizibil funcțională.
În afara poveștilor de familie, ghidul mai lasă o urmă de mister cînd ajungi în camera de stejar (Oak Room) lambrisată cu stejar și cu cîteva piese de mobilier extrem de frumoase. Pe un set de panouri sculptate, se află o încuietoare despre care ghidul spune că n-a fost deschisă niciodată pentru că nimeni n-a dorit să forțeze și să distrugă lucrătura în lemn. Ei, vă imaginați atunci cum m-am gîndit instantaneu la pasaje secrete și vise închise pentru totdeauna într-un loc suspendat în timp. Poate e doar o poveste menită să aprindă imaginația. Ei și?
Castelul mai are multe povești dar mai bine vă duceți voi acolo să-l vedeți, mai ales că are o curte molcomă, o grădină botanică cu o seră elegantă și cu un aer de grădină secretă, gîndită și împărțită inteligent, un mic lac și-un păun ce-și face veacul într-una dintre aceste separeuri romantice.
La intrare se află și ruinele unei mănăstiri (acum închise), în fața clădirii noi (dar bine încadrate în peisaj) unde se află recepția (de unde se iau bilete și se intră în grădini), un magazin de suveniruri și un fel de cafenea.
Prețul: 12 lire adult, 6 – copil, 8 – student, 7,5 – senior
Program: 9:30-16:30
Cel mai bine se ajunge acolo din centrul Dublin-ului cu trenul DART – 25-30 min. Sau cu autobuz 102.
Și-acum partea de concurs – am un suvenir din Irlanda pentru cel care îmi trimite cel mai amuzant, palpitant sau dramatic comentariu la acest articol sau chiar un articol pe adresa anca@funtur.ro. Pentru cine se încumetă la articol, va exista la sfîrșitul seriei despre castele și un premiu mai consistent, deocamdată secret.
» Filed Under Altele | 4 Comments