Castelul Malahide între stafii și flori
Posted on July 17, 2014
E lumea plină de stafii, care de care mai faimoase, mai teribile sau mai pretențioase. Nici un castel care se respectă n-ar îndrăzni să-și renege stafiile.
Malahide, castelul irlandez cu care am zis că voi începe călătoria mea prin amintiri și povești castelane, în lunga sa istorie de 9 secole, a devenit mîndrul posesor a cel puțin cinci stafii importante.
Castelul a fost construit la 1185 de către Sir Richard Talbot care a primit de la Henry II pămînturile și portul Malahide (devenind astfel Lord de Malahide). Pentru o scurtă perioadă de 11 ani însă, a fost luat din posesia familiei Talbot și acordat de către Oliver Cromwell parlamentarului Miles Corbet care a sfîrșit spînzurat. Un sfîrșit previzibil cînd te-apuci să semnezi pedeapsa cu moartea lui Charles I. Desigur, o moarte atît de violentă nu putea să fie fără urmări. Din cînd în cînd (de preferință de ziua lui de naștere) Corbet are chef de apariții.
Corbet se mai întîlnește prin castel cu un trio extrem de interesant a cărei poveste are toate ingredientele unui film cu priză la public. Începe dramatic, romantic, medieval/cavaleresc cu moartea lui Sir Walter Hussey, ucis în duel în chiar ziua nunții lui cu Lady Maud Plunkett care devine astfel, într-o singură zi, o servitoare ajunsă la rang de soție și văduvă totodată. Doamna cu pricina bîntuie și ea castelul dar nu de durerea morții primului soț, deși acesta murise în duel apărîndu-i numele și onoarea. De asta se ocupă el personal, văitîndu-se de durere și preumblîndu-și periodic rana, așa în văzul lumii (mă rog, a celor mai înzestrați). Ea bîntuie în tandem cu cel de-al 3-lea soț. Dar nu e prea clar dacă el o aleargă pe ea, fiind cam iute din fire, sau ea stă în urma lui bîntuindu-l și după moarte, căci bîrfa zice că devenise cicălitoare rău și insuportabilă. Aici ar putea fi partea comică.
Mormîntul lui Maud – foto Patrick Healy
Ce lipsește însă din toată această bîntuială este chiar elementul cel mai palpitant și personajul care ar da sarea și piperul istoriei. Cel de-al doilea soț a fost, nici mai mult nici mai puțin, cel care s-a bătut în duel cu nefericitul Hussey. De unde se trage concluzia că fie domnul cu pricina l-a provocat pe soțul doamnei pentru a-i face felul și a-i ocupa locul în patul ei, fie Maud era o creatură perfidă și perversă care n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să-l ia de bărbat fix pe cel care-i omorîse primul bărbat și o mai și denigrase. Hamlet curat, ce mai! Ce nu înțeleg eu este cum poate lipsi chiar acest personaj important din gala stafiilor!
Se zice că mai umblă pe acolo stafia nebunului castelului, Puck, care a pus ochii pe cine nu trebuia și-a sfîrșit înjunghiat. Și-a luat rolul de nebun prea în serios. Și-n plus, el chiar și-a propus să bîntuie castelul ca să-i supere pe Talboți pînă la ultimul.
Castelul nu e mare dar e compact, adunat, cu alura aceea clasică de castel medieval cu turnuri crenelate. Într-un alt decor ar putea fi locuința ideală pentru familia Adams. Învelit însă în iederă pînă aproape de jumătate, aflat în mijlocul unor grădini largi și luminoase cu tipicul gazon impecabil (și îngrijit permanent după cum am putut vedea pe viu), castelul e mai degrabă romantic.
Castelul a fost locuit de familia Talbot pînă în 1975 cînd, Rose, sora ultimului Lord Talbot, mort în 1973, a vîndut castelul și domeniile statului irlandez. Mare parte din mobilier se păstrează sau s-a recuperat și castelul pare și acum locuit.
Fără o opulență ostentativă, interioarele sunt cochete și elegante, cu stucaturi și candelabre fermecătoare, mobilă elaborată și vizibil funcțională.
În afara poveștilor de familie, ghidul mai lasă o urmă de mister cînd ajungi în camera de stejar (Oak Room) lambrisată cu stejar și cu cîteva piese de mobilier extrem de frumoase. Pe un set de panouri sculptate, se află o încuietoare despre care ghidul spune că n-a fost deschisă niciodată pentru că nimeni n-a dorit să forțeze și să distrugă lucrătura în lemn. Ei, vă imaginați atunci cum m-am gîndit instantaneu la pasaje secrete și vise închise pentru totdeauna într-un loc suspendat în timp. Poate e doar o poveste menită să aprindă imaginația. Ei și?
Castelul mai are multe povești dar mai bine vă duceți voi acolo să-l vedeți, mai ales că are o curte molcomă, o grădină botanică cu o seră elegantă și cu un aer de grădină secretă, gîndită și împărțită inteligent, un mic lac și-un păun ce-și face veacul într-una dintre aceste separeuri romantice.
La intrare se află și ruinele unei mănăstiri (acum închise), în fața clădirii noi (dar bine încadrate în peisaj) unde se află recepția (de unde se iau bilete și se intră în grădini), un magazin de suveniruri și un fel de cafenea.
Prețul: 12 lire adult, 6 – copil, 8 – student, 7,5 – senior
Program: 9:30-16:30
Cel mai bine se ajunge acolo din centrul Dublin-ului cu trenul DART – 25-30 min. Sau cu autobuz 102.
Și-acum partea de concurs – am un suvenir din Irlanda pentru cel care îmi trimite cel mai amuzant, palpitant sau dramatic comentariu la acest articol sau chiar un articol pe adresa anca@funtur.ro. Pentru cine se încumetă la articol, va exista la sfîrșitul seriei despre castele și un premiu mai consistent, deocamdată secret.
» Filed Under Altele
Comments
4 Responses to “Castelul Malahide între stafii și flori”
Leave a Reply
Ador castelele vechi! Mi se par cele mai mai fumoase cladiri! iar decoratiuniile sunt cele mai uimitoare!
Castele mi se par cele mai inedite contructii existente!Iar locul unde unde sunt amplasat sunt alese specific pentru a crea un peisaj minunat!
Ce castel absolut minunat si o arhitecura pe masura!
[…] Vederea este pusă la bătaie în concursul cu castele care va […]