Înțelepciunea pămîntului – călătoria ca educație II
Posted on October 1, 2014
Ziceam, mai acu’ să tot fie ceva vreme, că pentru mulți, călătoriile au fost o sursă de educație. Dar să nu ziceți că vorbesc din auzite, uite, eu mărturisesc că n-am prea învățat geografie la școală. Mai deloc.
Era greu să înveți ceva de la o profesoară care făcea dezacorduri între subiect și predicat și care, în momentul în care a vrut să explice cum apar cutremurele, a apelat la limba gimnastică. Aplicînd mîinilor din dotare o energică mișcare de forfecare, îți țugui inteligent gurița, îți așeză ferm și îndesat capul pe gușulița dublă (inutil, să vă zic ce poreclă avea, nu?), făcu ochii mari ca Marin Moraru în Căldură Mare cu privire placidă și plină de semnificații și zise această propoziție memorabilă, rămasă în istorie: “Faliile face așa”.
Trebuie totuși să recunosc că a fost suficient de sugestiv încît să-mi amintesc. Din nefericire, restul explicațiilor ei nu s-au ridicat niciodată la nivelul poveștii despre cutremure. Prin urmare, n-am știut niciodată să desenez Carpații de curbură, sau orice altă formă de relief de altfel.
Ceea ce n-am învățat la școală, am învățat umblînd. Am aflat mult mai multe despre țări, munți, mări sau rîuri pregătindu-mi călătoriile sau pur și simplu călătorind. Parcă lumea se vede altfel de pe creasta Piatrei Craiului și capătă sens. Parcă așa te dumirești care-i nordul și pe unde e una alta. Adică, capeți perspectivă.
Poiana Zănoaga iarna
Și pentru că eu nu am poze digitale de pe creastă, am găsit un filmuleț
Unul dintre marile cîștiguri pe care-l capeți călătorind este modestia, prin prisma unei perspective mai largi. Dacă tu în satul tău din care n-ai ieșit în veci ești cel mai înalt la 1,80 ai tăi, ai toate șansele să fii tare mîndru, încrezător că ești cel mai grozav om din lume. Dar dac-ai da nas în nas cu unul de 1,90 din satul vecin?
Vorbele înțelepte de azi: “Ah ! cela rend modeste de voyager; on voit quelle petite place on occupe dans le monde.” (Ah! călătoriile te fac modest. Vezi ce loc mic ocupi în lume). Este ce scria, într-o scrisoare către Luise Colet, Gustave Flaubert, un mare iubitor de călătorii (a călătorit, printre altele, prin Turcia, Grecia, Italia, Egipt, Liban, Palestina, Siria) care a și scris de altfel o mulțime de carnete de călătorii.
Pe de altă parte, călătoriile te fac mai încrezător – descoperi că poți face mult mai multe decît credeai, că oamenii sunt tot oameni oriunde te-ai duce, cu aceleași bucurii, vise și tristeți, că îi înțelegi mai bine pe ceilalți și uneori chiar pe tine însuți.
Dar despre asta, poate, altă dată.
» Filed Under am citit, Am vazut, De prin Romania, vorbe de duh | Comments Off on Înțelepciunea pămîntului – călătoria ca educație II
Cu calul pe coclauri românești – II
Posted on September 19, 2014
Ziceam ceva de stînă și mîncare. Da, știu, a trecut ceva timp, dar zău că amintirile mele sunt proaspete!
Ce-au muncit mîinile binecuvîntate ale Mariei pentru noi? Mămăligă vîrtoasă, burduf, telemea și o brîncă de umflat burta pînă la plesneală, ceva peștișori la grătar și-o pastramă de oaie de-aia adevărată de care n-am mai mîncat de multă vreme! Ei, a mai pus degețelele la învîrtit bunătățile pe grătar și Mircea.
Mergeți acolo neapărat – zona e tare frumoasă, la stînă sunt niște mogîldețe albe de căței care vor fi, nu peste mult, niște namile de ciobănești albi, adică albe că-s fete, și o să vedeți cum are o stînă acces la Internet. Ca să nu mai spun că veți constata pe limba și burta proprie cît de bună și sănătoasă e mîncarea de la Maria. Și unde mai pui că poți cumpăra și ceva brînză adevărată pentru acasă. Căluții o să ți-o care în siguranță pînă jos la Odăi.
Dar să nu credeți că ăsta a fost singurul moment în care am mîncat sănătos și nemăsurat. De cînd am ajuns acolo, numai bine am mîncat. Micul dejun a fost totdeauna consistent și extrem de variat, avînd în vedere muncile de peste zi la strunitul cailor (mă laud, caii se descurcau și singuri). În plus, pe lîngă Gigi care ne-a făcut niște chestii memorabile cum ar fi o ciorbă de perișoare delicioasă (chiar și pentru mine care nu-s amator de zeamă), am mai avut un “bucătar” printre noi, Florina, care ne-a trîntit niște omlete din alea complicate și niște cartofi copți în jar, cu unt și un sos de usturoi, de te-ai fi lins și pe degetele de la picioare dacă n-ar fi fost total nerecomandat. A, și niște mere tot în jar cu scorțișoară și dulceață de să faci concurență cățeilor la lătrat la lună. Să zic sau să nu zic? Hai, că zic: ne-am îndopat și cu porumb copt și fiert, și-am băut bere și vinișor numai bune de povești la foc.
Pe lîngă călărit caii ăia minunați, mai aveam în program un atelier de cioplit în lemn și unul de ciupercăreală (adică de mers după ciuperci și învățat care-i care). Dar n-am avut decît un amator la aceste activități, Camelia, care însă a fost foarte hotărîtă și-n ultima seară a luat un băț și l-a muncit să scoată din el un baston. Nu-mi mai amintesc dacă rezultatul final a fost unul demn de o expoziție că eram foarte ocupată cu vinișorul. Iar a doua zi, am plecat cu ea și cu Gigi la ciuperci. Eu doar așa de băgător de seamă, să mai plimb picioarele prin pădure și să fac poze. Dar tot am găsit și eu cîteva ciuperci și m-am ales și cu tare multă frumusețe.
Ba, în ultima seară ne-am apucat și de jocuri – nu, n-am jucat jocuri de noroc ci din alea intelectuale. Nu mă întrebați cum se numește jocul pe care l-am jucat că sunt ramolită dar aflu eu, că mi-a cam plăcut. (update: am aflat. “Dixit”)
Duminică, la plecare, am fost invitați la Gigi și Mircea acasă la Brezoi unde ne-am delectat cu înghețată f[cut[ de Gigi și cu afine și am văzut ce muzeu de casă au oamenii ăștia frumoși și calzi.
Pe scurt, a fost un week-end minunat – relaxant, bun, plăcut, plin, cu oameni drăguți și isteți, cu zîmbete multe, cu dormit la saci, cu cai, căței, mîncare de pomenit, duș în natură, povești la foc, călărit și umblat pe coclauri. Adică un week-end pe care vi-l doresc și vouă.
Doar să vă luați lucruri mai groase că noapte pe-acolo nu-i așa cald și la cabană la sac trebuie să fii dotat.
Mi-au zis Gigi și Mircea că în octombrie sunt acolo niște culori de nu-ți mai vine să pleci!
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Excursii, Ne-am cazat la | Comments Off on Cu calul pe coclauri românești – II
Înțelepciunea pămîntului – călătoria ca educație
Posted on September 9, 2014
Am rămas datoare cu niște proverbe englezești. Oricum, e ceva vreme de cînd mă gîndesc la un mini-serial despre proverbe, mai bine zis despre adevărurile pe care le tot repetăm, mai pompos sau mai simplu, uneori avînd impresia că inventăm roata.
E o perioadă în care se scriu multe cărți de dezvoltare personală, se dau multe sfaturi de viață, se scriu cuvinte “înțelepte” despre cum să fii fericit sau care sunt țelurile adevărate ale vieții ca și cum am descoperi acum adevărul despre lume și oameni.
Cred despre majoritatea proverbelor sau zicalelor lumii ceea ce crede și Borges despre miturile omenirii în Cartea de Nisip – ah, pe asta am uitat s-o trec în lista de cărți preferate – că sunt puține, dar suficiente.
Și pentru că acesta este pînă la urmă un blog de călătorii, o să încep cu o vorbă despre umblat:
“Nu cine trăiește multe știe multe, ci cine umblă mult știe multe.” – e o vorbă culeasă de Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu).
Același lucru îl spunea și Thomas Fuller, scriitor și preot britanic din sec.17: “He that travels much knows much” (cel ce călătorește mult, știe multe).
Euripide credea că a prin experiențe și călătorii, te educi iar Sf. Augustin era de părere că “Lumea e o carte și cei care nu călătoresc citesc doar o pagină.”
Fără a jigni pe cineva sau a privi cu dispreț pe cei care practică turismul, vorbele astea se referă la călători, nu la turiști. Ca la orice activitate umană, ceea ce contează este scopul. Pentru mulți, turismul este un mod de a-și petrece vacanța, de a se odihni și a se relaxa – nu e nimic rău în asta.
A călători însă, pe lîngă relaxarea implicită, are cu totul alte scopuri. S-au făcut multe interviuri, clasamente și liste cu sfaturi despre cum și de ce să călătorim. Am fost un pic surprinsă cînd am citit că mulți călătoresc pentru a evada. Cred că nu poți evada nicăieri de tine însuți și că oriunde ai merge, te iei cu tine. Dacă scopul e de a fugi, există multe șanse să nu înveți nimic din nici o călătorie. Fuga vine la pachet cu temerile și frustrările noastre și e greu să vezi ceva cu adevărat prin ceața fricii.
Dar dacă pleci la drum cu ochii și mintea deschise, poți avea surpriza să obții mai mult decît ai sperat – educație, toleranță, bucurie, frumusețe, aventură, comunicare și, de ce nu, înțelepciune.
În mod sigur, înveți despre lume, oameni și, nu în ultimul rînd, despre tine însuți.
» Filed Under Altele | 2 Comments