Cum stăm cu patriotismul
Posted on August 16, 2013
Mama iubea pamîntul ăsta cum iubea oamenii, lucid şi adînc, fără iluzii siropoase sau ranchiună puerilă. Iată de ce sunt fericitul posesor al unui sentiment asemănător patriotismului. De ce asemănător? Pentru că acest cuvînt, “patriotism”, şi-a pierdut miezul, tocit, făţărnicit şi răstălmăcit în ani de maltratare a oricăror valori reale. Ar fi multe cuvinte într-o listă de sunete golite de sens de ani mulţi de propagandă şi îndoctrinare. Şi dacă îndoctrinarea n-a prins cu adevărat, căci prea era transparentă şi brută, nici întregi n-am scăpat. Nici noi cei care am auzit cuvinte ca “patriotism”, “ţară”, “popor”, “cinste”, hărnicie”, “muncă”, aruncate în ochi ca arme şi supte de miez pînă la greaţă, nici cei care s-au născut într-o lume tulbure a trecerii, ca lumea de după război.
Ne-am împărţit în două tabere: una căreia i se străpezesc dinţii când printre ei se strecoară astfel de cuvinte şi alta care continuă să le rostogolească sonor pe buze, prelungind abuzul. Ar mai fi şi o a treia categorie – cei care evităm cuvintele ca să nu le trădăm. Dacă ar fi după mine, aş scoate pentru o vreme cuvintele astea şi le-aş înlocui, ca să le lăsăm să se odihnească şi să se reîncarce.
Tot aşa, ca după o boală lungă şi grea, ne-am trezit cu două extreme. Una care cade în păcatul individualismului, al cinismului şi al negării oricăror valori – suntem o naţie de hoţi, de şmecheri, laşi şi trîntori, avem conducătorii pe care-i merităm, ne-ar trebui un dictator care să pună biciul pe noi pentru că altfel nu suntem buni de nimic, suntem un popor de manelişti şi mîncători de seminţe şi avem o ţară frumoasă dar e păcat că e locuită. E partea aceea din noi care se apără, care vrea să supravieţuiască şi al cărei subconştient fuge de tragismul şi iraţionalul contextului. E mai uşor să te autoconvingi că omul pe care-l iubeşti e un ticălos demn de dispreţ, leneş şi trădător decît să suferi iubind un om ale cărui imperfecţiuni te dor pînă în oase.
Cealaltă extremă e cea a mistificării, a credinţei oarbe care se agaţă cu disperare de colacul naţionalist – suntem poporul ales, la noi în munţi e centrul energetic al lumii, arienii s-au născut pe acest tărâm, limba noastră e mai veche ca latina şi greaca, e mama limbii indo-europene, ce mai, acest pămînt e unic şi măreţ, suntem inteligenţi, talentaţi şi inventivi. E o formă de religie şi asta, o formă de disperare pe care o mascăm exaltînd valori, ca să nu ne lăsăm pradă deznădejdii. E mai uşor să crezi că femeia pe care o iubeşti e cea mai harnică, cea mai pură şi cea mai frumoasă din lume decît să accepţi că vîrsta îi îngreunează trupul şi-i sapă faţa, că mîncarea are gustul rutinei şi că ochii nu-i mai strălucesc cînd le apari în faţă.
Calea de mijloc? Echilibrul? Nu vin decît după acceptare, după înţelegere. Noi încă n-am înţeles iar pînă la acceptare e cale lungă.
Anii lungi de culpabilizare s-au aşezat încet, insidios şi perfid peste fragilitatea noastră şi ne luptăm cu lipsa de dragoste şi respect faţă de noi înşine. Nu mai ştim cine suntem, ce vrem, de unde venim şi ce ne dorim în afară de confortul mărunt din jurul nostru care să ne apere de lumea cea rea.
Iată de ce patriotismul e floare rară. Chiar dacă lent şi dureros, am credinţa că îşi va găsi locul firesc şi autentic într-un spaţiu care e, pînă la urmă, casa noastră. Casa noastră cu pereţi scorojiţi pe ici pe colo, cu tablouri autentice din loc în loc, cu falsuri, cu kitsch-uri, cu capodopere şi comori.
Astfel de semne de patriotism autentic, nedeclarativ şi fără emfază am găsit la Ardeu, unde cîţiva oameni fac ceea ce ar trebui să facă mulţi – îşi fac treaba cu pasiune, cu voinţă şi firesc. Oamenii ăştia despre care o să povestesc curînd sunt cei care mi-au reamintit ce înseamnă patriotism.
E legătura cu piatra din prag pe care calci cu mai mult drag decît pe alte pietre din drum, e sentimentul acela de frumos familiar care te face să te simţi mai relaxat în marea de la ţărmul tău decît în ocean, e siguranţa pe care ţi-o dă foşnetul frunzelor din copacul din curte şi umbra sa tihnită, e povestea, mitul şi cîntecul pămîntului pe care calci în fiecare zi.
» Filed Under Altele, De prin Romania
Comments
2 Responses to “Cum stăm cu patriotismul”
Leave a Reply
Cum stăm cu #rotravel patriotismul http://t.co/yGNIMgLksB via @funtur
[…] şi poveşti despre oameni care au trăit pe acest pământ construind, iubind, luptînd şi muncind aşa cum ne spune lutul, piatra şi metalul îngropat de […]