Mini foto-poveste cu vrabia mălai visează

Posted on May 30, 2013

 

De o săptămână, am o relaţie constantă, ambiguă şi disfuncţională cu un vrăbioi. O să mă întrebaţi de unde ştiu că e acelaşi şi mai ales, că e vrăbioi. Sigur e vrăbioi, că prea e căpos şi cantonat în rutină, prea piuie la fel şi prea stă în acelaşi loc. Vine pe balconul meu de la et.10 şi piuie disperat (încă nu m-am prins de ce – nu ştiu dacă visează la mălai or la cine ştie ce tandreţe maternă) pe la 6 dimineaţa, adică cu vreo oră înainte de ora mea obişnuita de trezire.

Vrabiuta

În primele două dimineţi m-am dus la el şi i-am strigat în urmă, în timp ce dădea bir cu fugiţii (v-am zis eu că-i vrăbioi), să-şi caute alt loc de făcut vocalize la ora aceea matinală. După 8, aşa e civilizat! Ce, credeţi că m-a ascultat? Am închis eu uşa de la balcon bombănind la adresa zburătoarelor care n-au altceva de făcut decât să mă terorizeze pe mine. “Ăsta o face special” mi-am zis eu când m-am prins că e acelaşi specimen.

vrabiuta 2

Apoi m-am înduioşat. Săracu…. l-o fi lăsat mă-sa de izbelişte şi-acu ţipă şi el după un pic de afecţiune. Şi am început să-l hrănesc pe principiul “ţi-o fi foame, mamă… Hai să-ţi dea mama ceva să mănânci să te mai întremezi.” Merge la băieţi.

Acu, vine des în cursul zilei, se uită dacă i-am pus de mâncare, ciuguleşte între piuituri, ia o pauză, mai piuie puţin uitându-se în dreapta şi-n stânga, se uita chiorâş când mă duc în uşa balconului şi-încep să-l fluier uşor şi fuge pe pervazul alăturat când fac vreo mişcare mai bruscă. Încerc din când în când să port o conversaţie dar până acum n-am înregistrat vreun succes notabil. Eu insist şi om vedea care cedează mai repede.

Vrabiuta 3

Hopa, iar a venit. Mă duc să văd dacă vrea să vorbim. Cu grijă, că deja am crize de gelozie din partea domnului Fix.

 

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania

Comments

One Response to “Mini foto-poveste cu vrabia mălai visează”

  1. Bloggarimea călătoare cu Young Tours la mare : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on June 18th, 2013 1:06 pm

    […] taci din ciocul ălă odată! Degeaba strig eu la vrabioiul (pe care l-am botezat şi semi-adoptat) care ţipă ca disperatul pe balcon la 6 dimineaţa. Întâi […]

Leave a Reply