Bucureştiul cu poveşti din case vechi boiereşti – casa Melik
Posted on April 24, 2013
Aşa s-a făcut să umblu zilele astea mai mult pe jos prin Bucureşti prin cartierele vechi din zona bisericii armeneşti şi prin zona Mântuleasa. Doamne, noroc cu temele de la Scrie despre Tine că altfel mai treceau zece ani până mă hotăram să mă duc la Casa Melik unde e Muzeul Theodor Pallady.
Cred că motivul pentru care m-a tentat muzeul n-a fost neapărat pentru Pallady care îmi place dar pentru care nu am o pasiune din asta care să mă bântuie. Tentaţia a venit după ce am citit despre casa unde se află muzeul – casa Melik cu arhitectură tradiţional românească, considerată cea mai veche din Bucureşti, construită undeva pe la mijlocul anilor 1700. Casa găzduieşte acum nu numai picturi ale lui Pallady dar şi alte tablouri, ceramică, mobilă, sculptură şi tapiserii dintr-o colecţie donată de familia Răut, prietenii pictorului.
M-am dus acolo cu inima un pic strânsă de teamă că voi fi uşor dezamăgită aşa cum am fost când m-am dus la Muzeul Enescu din Palatul Cantacuzino (Casa cu Lei).
Din momentul în care am coborât din maşină m-am relaxat instantaneu. Oricâte maşini ar trece pe Spătarului, zona are aerul acela interbelic şi liniştit, cu case somptuoase şi pline de armonie burgheză şi tihnită. Unele sunt în ruină altele au căpătat o faţă nouă, la altele se lucrează intens.
Curtea muzeului nu e mare dar are farmecul acela care mă bucură pe mine – e îngrijită fără a fi pedantă. Gazoanele englezeşti şi arbuştii tăiaţi la linie arată spectaculos dar sufletul meu mai rebel simte nevoia de un pic de sălbaticie. Şi-n curtea asta aş putea sa-mi petrec ceva dimineţi.
De la poartă, o alee te duce direct la uşa de intrare trecând pe sub o mica boltă deocamdată fără frunze. Uşa aş fi luat-o acasă. Ba nu, aş fi lăsat-o, aş fi luat toată casa.
Înainte de a intra, am dat întâi o tură prin curte până la statuia lui Pallady şi-apoi prin stânga casei pe lângă pomişorii înfloriţi.
Când am intrat în muzeu, am aflat desigur că dacă vreau să fac fotografii trebuie să plătesc 50 de lei şi asta fără bliţ, biletul costând însă doar 5 lei. Nu prea înţeleg politica de marketing având în vedere că nu aveau un album cu fotografii ci doar un mic pliant de 1 leu şi jumătate. Asta e.
Casa m-a surprins plăcut – tot interiorul este de un gust desăvârşit. Colecţia donată de familia Răut e un amestec de stiluri, epoci şi zone ce fac din casă un loc cald şi extrem de bine echilibrat. Spaţiile sunt largi dar nu foarte înalte cu un soi de lumină filtrată, înmuiată şi de tavanele din lemn, care alungă intunericul fără agresivitate.
Are aerul din casa bunicii mele de la mansarda unei vile de pe Romei. Bucataria bunicii îmi creea o stare extrem de specială dar nu pentru că era a bunicii ci pentru calitatea ei în sine. E o lumină dulce, romantică şi-n acelaşi timp tihnită, cu un soi de plinătate a fericirii depline. De câteva ori, stând la masa cu mosaic facută de matuşă-mea şi privind jocul de lumini de la gemuleţele ce se aflau la nivelul podelei, am avut un sentiment straniu de altă viaţă, în alt timp. O viaţă perfectă ca-n reclamele alea în care o femeie frumoasă, suplă şi romantică, îmbrăcată cu o legeritate studiată, priveşte pe un geam imens către un peisaj de vis. O stare care-mi trece uneori pe la nas în câte o după-amiază aurie şi caldă. Aşa e şi în Casa Melik – o casă în care ai putea locui, e caldă, e vie şi toate obiectele sunt parte din trai, din rasuflare şi din pace.
La Capri, în Vila San Michele, unde lumea îşi încetineşte mersul într-o beatitudine soră cu nemurirea, nu stă nimeni după tine să te păzească – poţi avea suficientă intimitate încât să te laşi înglobat în suflul casei şi să trăieşti fericirea, fie ea şi numai pentru o jumătate de oră. Aici, deşi eram singurul vizitator, eram urmarită şi păzită de două femei şi asta pe un spaţiu de aprox. 200m2. Am încercat să fac abstracţie de parchetul care scârţâia extrem de personal. Dacă aş fi fost singură nu m-ar fi deranjat de loc într-o astfel de casă unde scârţâitul parchetului vine la pachet cu istoria şi farmecul sau. Doar că, pe lîngă al meu se mai suprapuneau două seturi ce-mi marcau urmăritorii, aducându-mi aminte că sunt într-un spaţiu public din care nimic nu-mi aparţine, nici măcar atmosfera.
La parter, nu se vizitează întreg spaţiul ci doar un fel de hol ce se deschide spre dreapta după intrare. Din acest hol, treci de o arcadă largă şi urci spre dreapta pe o scară de lemn cu o balustradă simplă, delicată şi elegantă.
Spaţiul de la etaj este un mare dreptunghi cu o sală mare pe mijloc din care, pe ambele părţi se intră în două şi respectiv trei camere de dimensiuni diferite care comunică la rândul lor între ele şi în care sunt grupate exponatele.
În prima sală din dreapta sunt doar schiţe de Pallady , în majoritate nuduri. În următoarea, în afară de tablouri, sunt vase de ceramică din toate zonele lumii, vase mari aflate pe câte un piedestal pe podea sau vase mici şi statuete în casete cu geam. Camerele de pe partea cealaltă sunt un amestec de mobile, picturi şi obiecte decorative.
Am plecat de acolo nu numai cu bucuria pe care mi-o dă frumuseţea în atâtea forme ale creaţiei dar şi cu bucuria ca spaţiul e respectat. Soarta a fost mai buna cu această casă plină de poveşti şi frumuseţe decât cu multe altele de la noi.
Iar acum, m-a năpădit nostalgia după acel ceva pe care nu-l pot prinde, ceva-ul acela din altă viaţă după care tânjeste inima câte-o dată.
Nu ştiu dacă şi voi simţiţi aşa ceva vreodată.
» Filed Under Am aflat, Am vazut, De prin Romania
Comments
2 Responses to “Bucureştiul cu poveşti din case vechi boiereşti – casa Melik”
Leave a Reply
[…] La Urbanesc mi-am pus deoparte o pălăriuţă haioasă de designer, gen fes turcesc, pe care nu m-a lăsat inima s-o las singură fără capul meu, aşa că am scos bani şi m-am dus într-acolo fericită să mă împopoţonez. Dar m-am dus înarmată şi cu aparatul foto căci zărisem ceva case în zonă care mi-au adus aminte de aerul acela burghez pe care-l iubesc la cartierele vechi bucureştene. […]
[…] o taxă cu condiţia ca ea să fie decentă. Cum să plătesc 50 de lei să fotografiez în Casa Melik? Nu că n-ar fi frumoasă dar asta înseamnă mai mult de 10 euro. Intrarea la muzeu e 5 lei şi […]