Mărţişorul şi pe la alţii – marteniţa şi lidhka
Posted on March 1, 2013
N-am scris eu despre mărţiţor până acum, dar parcă nu pot trece chiar aşa fără să-l bag în seamă. Până la urmă, dincolo de partea sa superficială sau comercială, e un simbol frumos, asociat vieţii, dragostei şi primăverii care e probabil cel mai incitant şi mai “agitat” anotimp.
Obiceiul mărţişorul (asupra cărei istorie nu voi insista din motive evidente), nu se regăseşte însă numai în România, ci cam pe întreg teritoriul ocupat cândva de traci.
Iniţial reprezentat doar de un fir alb de lână împletit cu unul roşu, el reprezintă împletirea iernii cu a verii, a dragostei cu divinitatea, a masculinităţii cu feminitatea, simbol al renaşterii şi al reînvierii naturii. Se pare că, în timp, celor două fire li s-a adăugat o monedă de aur sau argint. George Coşbuc spunea că ţaranii puneau copiilor mărţişoare “ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”
În Bulgaria, mărţişorul poartă numele de “marteniţa” şi se poartă toată luna martie sau până vezi o rândunică, o barză sau un copac înflorit.
În Macedonia, el e purtat doar de copii, până pe 9 martie când îl leagă de creanga unui copac ca acesta să fie roditor.
În Albania se numeşte “lidhka” şi e purtat tot de copii, din 14 martie până când apar primele rândunici. Se agaţă apoi de un copac pentru a alunga spiritele rele.
Dintre toate legendele despre mărţişor, cel mai mult îmi place cea a voinicului care a învins zmeul ce furase soarele. Soarele îşi luase înfăţişarea unei fete frumoase pe care zmeul a închis-o în palatul său lăsând lumea fără soare şi veselie. Deşi l-a învins pe zmeu şi a redat lumii soarele, în urma luptei, rănile tânărului au fost prea grave şi el s-a stins. Sângele lui a curs pe zăpada albă şi, după ce s-a topit zăpada, în locurile acelea au răsărit ghiocei vestind sosirea primăverii. Firul roşu al mărţişorului reprezintă dragostea şi curajul tânărului şi albul puritatea ghiocelului.
Sunt multe alte poveşti şi legende frumoase care împletesc obiceiuri păgâne cu cele creştine. Personal, mi-ar plăcea să nu uităm ce stă în spatele unui obiect pe care unele fete în poartă doar ca semn al popularităţii lor sau ca măsură a afecţiunii unui partener – un simbol al primăverii, al întoarcerii florilor şi păsărilor, al bucuriei vieţii până la urmă.
Să ne bucurăm că vor înverzi copacii, se va topi toată gheaţa iernii, ne vom descotorosi de hainele groase şi ne vom plimba cât vom putea mai mult.
» Filed Under Am aflat, Am vazut, De prin Europa
Comments
Leave a Reply