Italia mai spre sud – Napoli şi altele…..

Posted on July 11, 2012

Şi cum orice vacanţă se termină (evident prea repede pentru gustul meu) şi orice lucru bun e prea scurt, iata-mă iar în Bucureşti, un Bucureşti sufocant şi sufocat unde e mai cald decât în Italia, chiar şi în zona Napoli şi Roma. Acolo măcar serile şi dimineţile sunt plăcute iar noaptea e respirabil.

Dar nu e cazul să mă vait, nu-i aşa?

Am zis deja unde am fost în prima săptămână. A urmat o jumătate de zi şi două nopţi în Napoli, o zi pe coasta Sorrentină şi Amalfitană, o zi la Capri/Anacapri şi două zile la Roma.

Puţin, f. puţin….a cam fost tur de forţă dar a meritat. Din fericire la Roma mai fusesem, deci n-am fost chiar total disperată.

N-am apucat încă să descarc toate fotografiile şi până să mă liniştesc şi să povestesc mai în detaliu ce şi cum, o să vă pun doar câteva poze din partea doua a călătoriei.

 

» Filed Under Altele, Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la, Prin lume

Comments

One Response to “Italia mai spre sud – Napoli şi altele…..”

  1. Călătorind prin Italia – Toscana, Pisa : Experiente turistice on July 13th, 2012 8:11 pm

    […] dintre voi ştiu ce înseamnă să descarci, să organizezi şi să selectezi poze după o cătătorie. Complicat rău, dar şi plăcut. O dată cu pozele mai călătoreşti o dată, îţi dai seama ce […]

Leave a Reply