Caramitru-Mălăele, un Crăciun şi două stele – unic, sperăm repetabil
Posted on December 22, 2011
Joi seara am fost la Teatrul National la o poveste, la spectacolul-improvizaţie “Caramitru-Mălăele, un Crăciun şi două stele”.
Poate a fost o improvizaţie dar a avut calitatea un spectacol unic, de o calitate dincolo de ireproşabil şi profesionalism.
L-am considerat întotdeauna pe Caramitru ca unul dintre cei mai mari recitatori, un actor cu subtlitate, un actor inteligent şi foarte versatil.
Ion Caramitru – Fotografie Cinemagia, autor x_anonimus_c
Despre Mălăiele ce pot zice? Este probabil produsul cel mai bun al generaţiei sale, un actor complet, absolut irezistibil în rolurile de comedie şi impresionant în cele dramatice, un actor a cărei ironie inteligentă te pune mereu pe gânduri. L-am văzut în 1980 jucând în Fraţii Karamazovi, într-o vreme când mai toată lumea îl vedea doar ca actor de comedie. Excepţional! Şi excepţional a fost de atunci încoace, în orice rol a făcut.
Horaţiu Mălăiele – fotografie proprie, Wikimedia Commons
Un dialog de poezie în succesiuni rapide în care cei doi actori au trecut prin poezia de dragoste, dramatică, satirică sau umoristică de la Eminescu, Shakespeare, Topârceanu, la Nichita Stănescu sau Marin Sorescu.
Caramitru ne-a impresionat şi ne-a făcut să râdem cu fineţe şi forţă. Mălăiele ne-a făcut să hohotim cu stilul său inconfundabil dar ne-a făcut şi să plângem, căci acest actor “suferă” de aceaşi mare durere de care suferim mulţi – durerea patriotismului pus greu la încercare. Aşa că, uimitor, am plecat de acolo cu ochii în lacrimi. Sau poate nu e uimitor. E bine.
Şi, ca să fie totul perfect, cei doi actori n-au venit cu mâna goală ci cu un al treilea partener despre care, spre marea mea ruşine, nu ştiam prea multe.
Adrian Naidin – violoncelist, compozitor, absolvent al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – a fost incredibil! O combinaţie de jazz, muzică de cameră şi folclor românesc pe un violoncel care a atins note de-o frumuseţe şi perfecţiune pe care rar am auzit-o, acompaniat, din când în când cu o voce absolut incredibilă!
Un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, o gradare şi un control pe care le-am auzit numai la marii cântăreţi de operă. Sincer, mi-a tăiat respiraţia! Nu cred că mai sunt mulţi muzicieni de calibrul ăsta în România (deşi, cine ştie, la cum se promovează valorile la noi, or mai fi şi alţii pe care nu-i vedem decât foarte rar).
Trei artişti, trei valori, trei probe de talent şi inteligenţă!
Un cadou adevărat de Crăciun!
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, evenimente
Comments
Leave a Reply