Să mergi sau să nu mergi la Carul cu Bere
Posted on May 30, 2012
Una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Bucureşti, Carul cu Bere, era locul în care în copilărie şi tinereţe, am mâncat unii dintre cei mai buni mici din lume care veneau însoţiţi de faimoasele chifle făcute la locul faptei, pufoase şi gustoase de putea fi mâncate ca atare fără altă mâncare. Şi mai aveau halbele alea de bere cu însemnul casei care făceau berea parcă şi mai bună şi mai proaspătă.
În timp, am făcut câteva experienţe cu localul, după renovare. Prima, deosebit de bună, asta poate pentru că m-am dus acolo cu pile…. Aveam un grup de străini în vizită la institutul la care lucram şi cum eu eram omul cu relaţiile internaţionale, eram “ghidul” lor peste tot. Am făcut o rezervare cu pile cum ziceam, tocmai pentru a mă asigura că francezul, americanul şi cei doi englezi din grup vor pleca cu o părere mult mai bună despre România decât veniseră (ceea ce s-a şi întâmplat).
Totul a fost absolut impecabil – masă aranjată special, program artistic destul de autentic şi chiar de calitate, chelnări de jur împrejur, salată de vinete, sarmale, mămăliguţă, pastramă, fripturi de diverse feluri, telemea, mici, murături şi bere – toate excepţionale! Şi-am plecat de acolo mândră nevoie mare şi încântată de faptul că avem un astfel de loc şi frumos şi cu servicii de calitate şi cu mâncare excelentă. O reclamă mai bună pt. România nici că se putea.
Dar entuziasmul meu s-a prăbuşit lamentabil la vreo lună de la acest eveniment când, m-am hotărât să iau prânzul acolo cu o franţuzoaică – să-i arăt şi ei ce grozavi suntem. Doar că m-am dus fără pile. Şi surpriză…. Chelnări rari şi plictisiţi, serviciu la limita acceptabilului, chifle cam vechi, mâncarea oarecare….. M-am desumflat şi n-am mai dat pe acolo mult timp.
Am mai fost o dată cu nişte prieteni şi am fost la fel de dezamăgită. Şi iar n-am mai dat pe acolo câţiva ani, până luni aseară, când am ajuns absolut întîmplător după ce am fost la lansarea romanului Nopţi de Vamă a amicului meu Dan Niţă, la Club A.
Carul cu Bere – extrem de aglomerat pentru o seară de luni dar am găsit totuşi o masă şi am comandat, fetele, câte o ceafă de porc la grătar (care e totdeauna bună, nu?) iar unul dintre băieţi un ciolan de porc cu mămăligă, de foarte mare poftă.
Serviciul – nici bun, nici prost – fiind atâta lume, totul părea să meargă pe bandă rulantă şi f. depersonalizat. Ceafa de porc, în mod excepţional, a fost subţire, un pic prea făcută, dar mai ales fără gust. Cum au reuşit, habar n-am! Am gustat şi eu din ciolan că arată bine – dar doar imaginea era de el – prea fiert în interior şi făcut cu o crustă cam uscată şi iar…fără gust. Ş iar mă intreb cum, doamne iartă-mă, au reuşit să strice două feluri de mâncare care, în mod normal, sunt un succes asigurat?
Concluzia – dacă mă mai duc la Carul cu Bere va fi doar ca să fac poze (că aseară n-am avut măcar aparatul la mine) şi să-l arăt şi la alţii – de mâncat însă, în altă parte! Nu ştiu de ce unii dintre noi nu sunt în stare să facă lucrurile până la capăt şi se mulţumesc cu minima rezistenţă pe principiul “merge şi aşa”.
Păcat!
P.S. După ce am scris articolul am vorbit cu prietenii cu care am fost la restaurant şi tocmai am aflat că în urma minunatului ciolan doi dintre ei s-au simţit rău (deşi prietenul meu nu a mâncat decât jumătate din porţie şi prietena mea a mâncat doar puţin din porţia lui). Se pare că eu am scăpat cu viaţă pt. că am gustat doar f. puţin. No comment.
» Filed Under Altele, Am aflat, Am mincat la, Am vazut, De prin Romania | 2 Comments
Ce să vezi pe lângă Târgovişte – Mănăstirea Dealu
Posted on May 28, 2012
Dacă Mănăstirea Viforâta mi s-a părut o bijuterie, curată, organizată şi armonioasă, Mănăstirea Dealu, aflată f. aproape, tot în satul Viforâta (tot la aprox. 2km de Tîrgovişte pe drumul spre Sinaia – există şi autobuze din Târgovişte până la mănăstire ca şi pt. Viforâta), m-a impresionat prin frumuseţea bisericii sale, prin poziţie şi arcadele sale elegante, prin priveliştea spre Târgovişte şi Valea Voievozilor, prin arhitectura originală şi aerul cu adevărat princiar. Nu-mi vine să cred că am trecut de-atâtea ori prin zonă fără s-o văd.
De obicei eu nu prea intru în detalii de istorie dar această mănăstire are o încărcătură atât de bogată încât nu pot să nu-i spun un pic din poveste.
Peste prima biserică ridicată de Mircea cel Bătrân pe la sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea, Radu cel Mare a construit biserica Sf. Nicolae din cărămidă placată cu piatră cu o arhitectură deosebită care a folosit mai târziu drept inspiraţie pentru biserica de la Curtea de Argeş mai încărcată însă cu elemente baroce.
Construcţia lui Radu cel Mare a început întâi la 1499 cu clădirile din jurul mănăstirii şi clopotniţa. “Cu mila lui Dumnezeu, Io Radul Voevod, fiul lui Vlad Voievod, Domn a toată ţara Ungrovlahiei, începu acest turn al sfântului părintelui nostru Nicolae făcătorul de minuni în anul 7007 [1499] luna august 26 zile,” spune o inscripţie a vechii clopotniţe, aflată sub stema lui Radu cel Mare.
Biserica a fost complet terminată în timpul lui Neagoe Basarab pe la 1520. Deteriorată în rânduri de diverse invazii şi cutremurul din 1802, ea a fost pe rând în grija multor domnitori, inclusiv Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei.
În timpul Războiului de Independenţă a fost folosit drept un lagăr al prizonierilor turci ca din 1879 până în 1883 să fie sediul şcoalii divizionare de ofiţeri, apoi a şcoalii copiilor de trupă, pentru ca din 1912 să fie sediul liceului militar “Nicolae Filipescu”.
Cutremurul din 1940 şi-a spus şi el cuvântul şi mănăstirea a fost din nou refăcută în 1953-1958 adăpostind casă sanatorială şi de odihnă pentru preoţii şi călugării în vârstă a Casei de Pensii şi Ajutoare până în 1986, an în care a redevenit mănăstire de maici.
În pronaosul bisericii se află mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul lui Mihai Viteazul a căror sarcofagele din marmură au fost executate între 1912 și 1913 de Carol Storck. Aceasta însă e o poveste lungă şi pasionantă mai ales pentru amatorii de istorie.
În curtea mănăstirii se află şi o statuie ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazu, înconjurat la nivelul 2 de oşteni, pe un soclu de marbură albă, f. bine plasată şi perfect proporţionată pentru locul ales.
E una dintre acele mănăstiri care respiră linişte dar şi maiestate în acelaş timp. Fără a fi prea mare, curtea îngrijită şi simplă pune în evidenţă zidurile albe şi din cărămidă ale chiliilor iar arcadele acestor au o eleganţă delicată şi perect echilibrată.
În latura dinspre Valea Voieviozilor şi oraşul Tărgovişte se deschide o terasă sub două arcade din care poţi admira întreaga vale şi care pare gândită ca o pictură.
Mănăstirea e frumoasă şi pe dinăuntru şi pe dinafară, echilibrată perfect ca o creaţie de artă rafinată, elegantă şi cu un soi de simplitate princiară care dă măsura istoriei locului şi a nenumăraţilor domnitori şi oameni de cultură care au trecut pe aici.
La plecare te petrece acelaşi turn care se deschide spre drumul şerpuitor şi plin de verdeaţă al mănăstirii, de unde pleci cu sentimentul de linişte şi de verticalitate al acestui loc care te încântă şi te bucură ca o moştenire adâncă şi frumoasă.
E un loc care trebuie văzut poate şi pentru a ne aminti măreţia care există în istoria oricărui popor.
» Filed Under Altele, Am aflat, Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii | 2 Comments
Impresii de la Noaptea Muzeelor
Posted on May 22, 2012
Ei, şi a mai trecut o noapte de plimbat prin muzeele Bucureştene.
N-am fost nici pe departe la câte aş fi vrut şi nu datorită vremii, care până la urmă a fost chiar plăcută. Am văzut întâi expoziţia de fotografie World Press Photo de la Biblioteca Naţională care e deschisă până pe 10 iunie şi care merită văzută dacă sunteţi amatori de fotografie şi apoi am mers la Muzeul de Istorie unde am petrecut ceva timp vizitând muzeul special pt. poze, mai puţin la tezaur unde nu e voie şi eu sunt fată cuminte şi nu încalc genul ăsta de reguli. Muzeul mai găzduieşte şi o mică expoziţiei a poştei.
Evident că nu m-am putut abţine şiam făcut poze cu Traian şi lupoaica lui, minunata statutuie atât de caricaturizată în ultima vreme care deşi nu chiar aşa odioasă ca în poze (adică Traian că lupoaica e o arătare), e extrem de nefirească. Lupoaica pare să stea suspendată în aer – atât de ciudată e priza (sau mai bine zis lipsa prizei) mâinilor personajului – şi într-adevăr, din cap pare să-i crească un baston. În plus, poziţionarea sa e complet neinspirată. Dacă ar fi fost plasată pe platforma de la intrarea în muzeu, eventual încadrată într-un intrând sau arcadă, poate că n-ar mai fi părut aşa aiurea. E cumva în drum şi neterminată.
Pe urmă am rămas în muzeu să ascultăm şi un mic concert de muzică veche cu două fete minunate, talentate şi frumoase (chitară şi vioară) pe care din păcate n-am aflat cum le cheamă (programul a fost un pic schimbat) şi apoi am asistat în faţa muzeului la o mică reconstituire istorico-militară făcută de Asociaţia Tradiţia Militară
şi Asociaţia Deutsches Freikorps. Amuzant mai ales pt. copii.
Pe urmă am vrut să mergem la Observator dar când am ajuns acolo, era o coadă de vreo două ore aşa că am hotărât că asta nu-i de noi. Toată distracţia era să ne plimbăm nu să stăm pe loc atâta timp.
Mediafax zice că au fost vreo 100.000 de vizitatori. Ce pot spune e că erau f. mulţi peste tot pe unde am fost şi pe stradă, tineri, bătrâni, cu copiii, în grup, ceea ce m-a bucurat f. tare şi mi-a dat speranţe că bucureştenii nu sunt majoritatea doar ascultători de manele.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, evenimente | Comments Off on Impresii de la Noaptea Muzeelor