Yurika Masuno, o victimă a unui întreg sistem
Posted on September 4, 2012
Am urmărit acum câtea zile, cu uimire, o discuţie la unul dintre canalele TV legată de problema taximetristilor piraţi şi a “combinatorilor” de la aeroportul Henry Coanda. Şi asta după ce Yurika Masuno, o fată de numai 20 de ani venită aici să predea japoneza în cadrul unui program de schimburi între studenţi, a căzut victimă nu numai unui criminal, ci a unui întreg sistem care se dovedeşte atât de corupt şi găunos încât nu dă doi bani nici măcar pe viaţa umană.
Ce m-a uimit la emisiunea respectivă a fost răceala şi detaşarea cu care se discuta despre această crimă şi despre posibilele soluţii care ar trebui sau ar putea fi luate pentru a creşte securitatea la aeroport. Eu nu pot să nu mă gândesc la o fată tânără şi inocentă care nu a depăşit 20 de ani, pentru că un număr de persoane din administraţia aeroportului, din securitatea aeroportului, din poliţie şi cred că putem mări reţeaua, nu consideră că trebuie să-şi facă treaba şi care, nici acum după acest incident, nu fac altceva decât să discute, să găsească ţapi ispăşitori, să se arate indignaţi şi să-şi vadă în continuare de treburi.
Sursă foto: Ştiri ProTV
Acum se fac anchete, verificări şi rapoarte – în curând, incidentul va fi uitat şi lucrurile vor reveni la “normal”, adică taximetriştii piraţi vor continua să mişune în jur şi prin aeroport, combinatorii vor continua să asalteze turiştii străini sosiţi pe aeroportul nostru internaţional iar noi vom continua să ne ruşinăm gândindu-ne la imaginea României şi la diversele calificative cu care ne căptuşim. Şi asta datorită unora care nu vor să-şi facă treaba şi continuă să trateze o omenire întreagă cu un dispreţ suveran şi al căror tupeu a depăşit de mult, şi cu mult, puterea noastră de toleranţă şi înţelegere. Şi care arată, o dată în plus, cât preţ pun pe viaţa umană.
Uimitoare e seninatatea si degajarea cu care unii spun liniştit ca există o lege care nu poate fi aplicată în acest moment deoarece există un decret care anulează sancţiunile aplicate de către poliţie taximetriştilor piraţi. Şi….asta e…. ca şi cum ar trebui să ne obişnuim cu ideea şi cu situaţia.
De cate ori nu v-aţi întors pe aeroport dintr-o călătorie şi aţi fost abordat chiar de la ieşirea în hol de diverşi indivizi, mulţi dintre ei extremi de dubioşi, care vă ofereau transport? Probabil, de fiecare dată. Cel puţin mie mi s-a întâmlat absolut de fiecare dată. Eu nu iau niciodată taxi de la aeroport – pentru că nu ştiu peste cine dau şi pentru că preţurile sunt mult exagerate.
Oficial, totul ar trebui să fie bine. În 2010 aeroportul Henri Coandă a atribuit 250 de permise auto pentru activitatea de taxi, din care 193 pentru persoane fizice autorizate şi 13 pentru societăţi comerciale, iar tariful maxim practicat s-a stabilit la 3,5 lei/kilometru. Doar că, unii taximetrişti folosesc “maimuţe” (dispozitive de păcălit aparatul de taxat şi implicit clientul), taximetriştii piraţi roiesc pe lângă şi în aeroport fără nici o grijă, iar combinatorii mişună nestingheriţi de nimeni în plin aeroport, zi de zi, sub nasul tuturor fără ca cineva să ia măsuri reale.
Nu mai e cazul să zicem că japoneza ar fi încă în viaţă dacă poliţia şi-ar fi făcut treaba – criminalul era cunoscut, fusese deja amendat, era suspect în alte cazuri de crimă, furt şi viol şi cu toate astea, se afla în aeroport şi a acostat-o pe japoneză fără nici o problemă. What the f…? cu scuze, dar chiar nu mai am cuvinte! Nu e numai dramatic, dar şi penibil! Corupţia, incompetenţa, indiferenţa şi cinismul au atins cote care frizează absurdul. Şi dacă vreţi să fim şi pragmatici, şi prostia. A nu te gândi care sunt efectele unui astfel de caz pentru imaginea noastră, pentru relaţiile internaţionale şi până la urmă pentru turism (asta dacă eşti atât de ticălos încât să nu pui preţ pe viaţa oamenilor, desigur), este de-a dreptul prostie!
Eu una m-am săturat de prostie, incompetenţă, indiferenţă, corupţie, ticăloşie, dar mai ales lipsă de UMANITATE! Mi-e ruşine pentru ce s-a întâmplat cu Yurika Masuno, mă doare că un om a murit astfel. Mă ofensează tupeul, obrăznicia şi cinismul cu care suntem trataţi.
Vreau ca autorităţile să-şi facă treaba! Vreau să avem turism, să câştigăm din turism, să vină străinii la noi cu plăcere şi în siguranţă, vreau să ţin capul sus că sunt român, vreau să mă laud cu ţara mea şi să mă simt apărată de criminali şi hoţi!
Voi nu?
Acest articol face parte din campania blogosferei turistice romanesti avand menirea de a trage un semnal de alarma asupra a ceea ce se intampla in Aeroportul International „Henri Coanda” Bucuresti, principala poarta de intrare in tara. Alaturi de acest articol, va invit sa cititi si articolele publicate astazi pe blogurile: Imperator Travel , World Traveller, Plăcerea de a călători, Turistu, 1001 Călătorii, Drum Liber, Ghid Turistic Digital 2.0, Travel with a Smile, Turism Market, the City Break, Lumea Mare, travelgirls.ro, Tim, Adelina Radu, Alina Rădulescu, Enciclopedia Calatorului Independent, Elena Cîrîc, Contributors.ro, Lipa Lipa, Explorio, Trans-ferro, Blog de Bucureşti, Viajoa, Wafu, Vulpitza
» Filed Under Am aflat, De prin Romania | 23 Comments
Napoli – un oraş controversat (II) – 6 motive pentru care sa-l vezi
Posted on August 31, 2012
“Dracul nu e nicioadată aşa de negru” sau “nimeni nu e aşa de negru precum dracul” – dacă le combinăm, obţinem o mare toleranţă faţă de drac. În concluzie, dacă pentru drac avem aşa mare îngăduinţă, cu atât mai mult ar trebui să avem faţă de oameni şi locuri.
Până acum, am zis numai lucruri rele despre Napoli – a venit prin urmare momentul să aratăm şi faţa sa bună ca să putem trage concluzia că merită totuşi vizitat, în pofida defectelor sale. Dar ce, noi suntem perfecţi!?
Care ar fi motivele principale pentru care am putea să luăm în considerare vorba aia “Vedi Napoli e poi mori”?
1. Poziţia – E locul cel mai potrivit pentru cazare din zonă din punct de vedere financiar. Eu am ajuns la Napoli din acest motiv – am plecat cu gândul teleghidat la Capri/Anacapri şi scopul vieţii mele de moment a fost găsirea unei cazări în acest scop. Am început desigur cu insula ca să văd cât de inabordabilă e şi am ajuns la concluzia că preţurile sunt piperate rău la cazare şi-n plus mai trebuia să plătim şi transportul maşinii pe insulă. OK. Următoarea fază a fost să caut cazare pe coasta Sorrentină şi Amalfiteană – nici măcar în localităţile mai mici nu găseai ceva prea ieftin – preţuri de fiţe, ce mai! Şi tot căutând în zonă am realizat că Napoli e totuşi cea mai economică variantă.
Am ales cea mai ieftină variantă pentru o triplă la Albergo Vittorio Veneto care ne-a costat doar 104 euro pe 2 nopti, adica 52 euro/noapte. Camera era destul de mare, curată, cu baie proprie si cu parcare pe stradă. Partea proastă este zona care e murdară, un pic dubioasă (nu pot însă zice c-am avut probleme chiar seara) – e lângă gara centrală ceea ce poate fi un avantaj dar e şi mare balamuc acolo aşa cum am mai povestit. Tramvaiul te duce în zona portului şi a Castel Nuovo în mai puţin de 10 min. şi poţi ajunge în centrul vechi şi pe jos în aprox. 15-20 de min.
O altă posibilitate destul de ieftină ar fi Toledo205 Apartments care e mai aproape de port şi într-o zonă mai bună care era cam 60 euro tripla/noapte.
O altă variantă ar fi Cezare Augusto, la 65 euro/noapte/dubla (cu mic dejun inclus) care e la două staţii de centrul istoric şi n-arată rău.
Dacă aveţi ceva bani eu vă sfătuiesc să alegeţi Vomero House la 90 euro dubla cu mic dejun inclus pentru că se află într-o zonă mult mai elegantă şi curată cu parcuri şi vile şi nu departe de Castel Sant Elmo. E la 3 staţii de metrou de Piaţa Plebiscito.
Oricum, povestea cu micul dejun în Italia e aşa doar o poveste – un croissant şi o cafea sau un ceai. Sincer, nu merită să luaţi micul dejun inclus. Mai bine luaţi o cafea excelentă în oraş şi găsiţi sigur şi ceva bun de mâncare. Oricum au patiserie f. bună.
2. Castelele şi palatele – Castel dell’Ovo, Castel Nuovo, Castel Sant Elmo, Castel Capuano, Palazzo Reale, Palatul capodimonte, Palazzo Doria d’Angri, Palazzo San Giacomo şi încă altele.
Am văzut Castel Nuovo pe afară de nenumărate ori deoarece se află chiar lângă portul de unde iei vaporaşul către insule – nu ştiu cum e pe dinăuntru dar dacă l-a văzut cineva, aştept impresii. La fel Castel dell’Ovo pe care l-am văzut doar de sus din depărtare.
Am văzut însă Castel Sant Elmo care mi-a plăcut mai ales datorită perspectivei asupra oraşuluişi a zonei liniştite şi curate, cu parcuri şi zone rezidenţiale, care părea să facă parte din alt oraş. Ca să ajungi acolo urci cu funicularul – au trei linii de funicular cu care poţi ajunge în zona Castelului (unde mai poţi vedea şi Villa Floridiana şi Muzeul Duca di Martina) din trei puncte diferite (cele trei linii se văd cu negru pe hartă – sau cel puţin sper că se văd cât de cât).
De la funicular se urcă un pic până la castel iar castelul în sine se vizitează doar la partea sa superioară unde ajungi cu liftul – cred că este în reconstrucţie. Perspectiva însă merită şi nici nu costă mult intrarea – cred că a fost doar vreo 3 euro (până acum ceva vreme era chiar gratuit – probabil acum se plăteşte galeria de pictură aflată acum sus).
3. Bisericile – multe, multe dintre care Certosa di San Martino (lăngă Castelul Sant Elmo), Chiesa di Gesu Nuovo, Chiesa din San Domenico Maggiore, Cappella San Severo şi desigur Catedrala – Duomo di Napoli (Cattedrale di Santa Maria Assunta sau Cattedrale di San Gennaro) pe care am văzut-o şi noi şi care chiar mi-a plăcut.
4. Centrul istoric – destul de murdar şi aglomerat dar care trebuie neapărat văzut – e f. interesant, cu mai mult de 150 de biserici, palate, 30 de muzee, fântâni, situri arheologice şi monumente.
5. Pizza – la Napoli s-a născut pizza marguerita – vă recomand Pizzeria DiMatteo din centrul istoric. Aveţi grijă că e coadă pt. că e foarte cunoscută. Mai e un restaurant celebru nu departe de pizzerie, Sorbillo despre care se zice că are preţuri f. decente (nu pot garanta că n-am fost).
6. Cafeaua – acum depinde cum vă place – dar acolo puteţi găsi orice doriţi, de la expresso lor pe care eu nu-l pot bea pt. că e prea mic şi prea tare, până la cappuccino delicios şi alte combinaţii – oricum bună, bună…. Noi am luat cafeaua de pildă în Galeria Vittorio Emanuele II în apropiere de staţia de funicular şi a fost momentul şi locul perfect pt. cafeluţa de dimineaţă. Galeria este înaltă, largă şi f. luminoasă, liniştită şi curată. Pe lângă cafea, puteţi lua şi ceva de patiserie – au produse foarte bune. Despre îngheţată nu mai trebuie să vorbesc, nu?
Ei şi iată cum s-au adunat mai multe lucruri bune decât rele despre Napoli. A, era să uit, trecând în fugă prin centrul istoric pe una dintre străduţele cu nenumărate magazine, am aruncat un ochi din mare viteză la preţuri – extrem de mici, aşa că dacă vreţi să cumpăraţi haine, acolo e locul!
Aştept completări de la voi pentru că eu am fost mult prea în fugă şi n-am văzut decât o infimă parte din oraş. Cum vi s-a părut vouă Napoli?
P.S. Nici poze n-am prea făcut pentru că în singura dimineaţă de alergătură prin oraş mi-am uitat aparatul la hotel – nu vreţi să ştiţi ce-a fost la gura mea şi câte şuturi în fund mi-am dat…..
» Filed Under Altele, Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la | 4 Comments
De ce nu pot scrie – Napoli şi Italia mai trebuie să aştepte
Posted on August 25, 2012
Nu prea pot scrie. Mi-am sucit gâtul, nu la figurat ci la propriu. Adică nu mi l-a sucit nimeni (din păcate) ci mi l-am sucit singură, sau mai bine zis, s-a sucit el singur de capul meu (că nu e al lui).
Inexplicabil, imprevizibil, în plină noapte, doar cât mi-am întors capul dintr-o parte în alta în pat, am auzit un zgomot suspect şi am avut brusc senzaţia că propriul meu gât îşi doreşte să se despartă de propriul meu cap. Stupid, caraghios dar deosebit de dureros. Atât de dureros încât nu mi-a ars de loc de râs câte vreme m-am văitat tare (au,au, au….) aşa preţ de vreo oră în care am încercat, în van, să găsesc o poziţie a capului care să mă doară mai puţin, şi-n care Fix (căţelul meu cam insensibil), m-a privit uimit şi debusolat, neştiind ce anume presupune acest comportament complet neobişnuit.
A venit şi salvarea cu doi tipi care m-au compătimit cu tandreţe, uşor amuzaţi dar mascând cu grijă zâmbetele, care mi-au comunicat că mare lucru nu-mi pot face, mi-au dat un calmant, mi-au spus că am un torticolis care o să treacă, să mă dau cu un unguent şi să încerc să ţin capul în poziţia în care mă doare cel mai puţin. Le-am zis că o să le comunic când o s-o găsesc. Şi-am găsit-o, după multe încercări ratate şi foarte multe contorsionări complicate ale corpului, acompaniate de sunete sonore ale corzilor mele vocale pe care nu le puteam controla.
Aşa că ieri dimineaţă când a trebuit să ies cu Fix afară, rarii trecători de pe strada de lângă blocul unde locuiesc, au putut vedea o fiinţă mică şi ciudată cu capul aplecat spre dreapta faţă şi cu o mână susţinându-şi ceafa, din când în când aplecându-se şi strâmbându-se îngrozitor. Fix, deja obişnuit cu sunetele şi contorsionările mele, bănuind probabil că iar face mami gimnastică, şi fiind, după cum am spus cam lipsit de simţire (nimeni nu e perfect), şi-a văzut liniştit şi netulburat de treabă şi de drumul lui, ceea ce m-a jignit profund. Mă întreb dacă nu e răzbunare pentru momentul când l-am lăsat în rulota din curtea prietenilor mei de la Breaza, în vreme ce în curte să lăfăiau femei, bărbaţi dar mai ales copii. Mă rog, totul se plăteşte în viaţă!
Ei da, am găsit totuşi o poziţie în care să pot sta – cuvântul potrivit e a zace dar nu vreau să mă dau lovită – şi o vecină bună care să scoată căţelul seara să nu mă fac de râs în tot cartierul.
Azi e mai bine – adică nu mă doare decât o dată la jumătate de oră când mi se pare că sunt mai bine şi mişc capul ceva mai mult (ceva mai mult înseamnă o jumătate de grad dreapta). Cât am scris acum, am numărat 4 tăieri de cap aşa că mă voi opri aici şi Napoli, frumos sau nu, iubit sau nu, dorit sau nu, va trebui să mai aştepte ca şi toate celelalte poveşti despre Italia.
» Filed Under Altele, Am aflat, Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii, vorbe de duh | 2 Comments