Mini foto-poveste – Cu mama la muncă
Posted on March 13, 2013
M-am apucat să scriu despre Mayrhofen dar până termin articolul şi aleg pozele cele mai portivite de acolo, am aici o fotografie făcută de prietenul meu Fernando în Canionul Colca.
Ei, da, iar Peru…. Ce să fac dacă m-am îndrăgostit de o ţară frumoasă şi plină de minuni?
Fetiţa din fotografie statea aşa tristă sau doar plictisită lângă mama sa care vindea nimicuri la Crucea Condorului. Probabil făcea asta în fiecare zi – n-am avut curaj s-o întreb pe mamă dacă o lua cu ea pentru că atrăgea clienţii sau pur şi simplu nu avea cu cine să lase copila acasă.
Indiferent de motiv, fetiţa nu părea prea fericită şi parcă nici pietricelele care-i serveau drept jucării nu o mai amuzau.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 2 Comments
Ski la Mayrhofen în Tyrol, adică ski în Austria
Posted on March 8, 2013
De luni sunt în Austria la ski, mai precis la Mayrhofen în Tyrol. Ce să zic? Nu e prima dată când vin la ski în Austria dar aici în Mayrhofen n-am mai fost. E destul de cald şi azi a fost soare mai toată ziua. Sunt ruptă de picioare pt. că aici sunt atât de multe pârtii încât poţi să te dai până nu mai poţi. Multe şi bune.
E multă lume şi se fac şi cozi, dar merg repede pentru că sunt o grămadă de telescaune cu 4 până la 8 locuri (adaptate după frecvenţa skiorilor evident) care te duc unde vrei tu pe muntele ăsta.
Pensiunea la care stau este 30 euro/noapte/cameră single cu mic dejun inclus, e f. drăguţă, proprietara ştie f. bine engleză (în Austria e un mare noroc), micul dejun e exact ce trebuie, până acum am mâncat f. bine cam peste tot pe unde am fost…. ce mai, e cam bine.
Dar nu vă zic mai mult că mai am poze de făcut şi o să povestesc mai mult la întoarcere.
Până atunci, să ne auzim cu bine!
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 1 Comment
Foto mini-poveste – Inima Reginei Maria
Posted on March 5, 2013
Poate că unii dintre voi ştiţi, eu mărturisesc că până anul trecut nu ştiam unde se află inima Reginei Maria.
În 1940, când Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima Reginei Maria, care era la castelul de la Balcic, în Capela Stella Maris, a fost adusă în ţară şi mutată la Bran. Dacă mergeţi pe drum, pe lângă castelul Bran înspre Moeciu, în partea dreaptă se află un teren plat, mai jos de nivelul şoselei. Acolo se află o capelă săpată în stâncă cu un grilaj de fier lângă care străjuieşte o cruce de piatră şi la care poţi urca pe nişte simple trepte. Mai tărziu, a fost construită şi capela “Inima reginei Maria”, după imaginea celei de la Balcic.
După nenumărate peripeţii inma reginei a ajuns în sfârşit în capela constrută anume.
Ce vedeţi în fotografie este capela din stâncă unde a fost depozitată inima prima dată după aducerea de la Balcic. E păcat că locul nu pare nici promovat, nici marcat, nici prea bine îngrijit. Eu am ajuns întâmplător primbându-mă cu Fix şi căutând un loc unde să poate alerga şi el liber. Mai erau pe acolo o platformă acoperită şi câteva spaţii din lemn cu acoperiş unde probabil se ţin spectacole şi diverse evenimente, dar în luna septembrie totul părea abandonat şi nu extraordinar de curat. S-ar putea să mă înşel eu şi să fie perioade în care acolo se întâmplă lucruri. Oricum cred că locul merită mai mult, mai ales că e chiar în spatele castelului.
Dacă voi ştiţi mai multe, ziceţi-mi şi mie.
» Filed Under Altele | 2 Comments




