Noaptea focurilor, Blogoveştania sau Ziua Cucului
Posted on March 25, 2013
Azi nu muncă, nu ceartă. Veselie, burtă plină şi bani în buzunar – asta dacă nu te spurcă cucul.
Azi e Buna Vestire, sau Blagoveştania (termen vechi slavon) ziua în care Sf. Gavriil a vestit-o pe Sf. Maria că-l va naşte pe Isus. E una dintre zilele în care cei ce ţin post au voie să mănânce peşte.
Buna Vestire – Leonardo da Vinci – Galeria Uffizi din Florenţa
În tradiţia veche populară este şi ziua cucului adică ziua în care, cică, cântă cucul pentru prima dată în acest an. El cântă până la Sânziene sau la Sân Petru, când se îneacă cu orz şi, pentru că nu mai poate cânta, se transformă în uliu până-n primăvara următoare când îşi reia funcţia de vestitor – al morţii, al numărului de ani de trăit, al primăverii, al norocului în dragoste. Trebuie doar să fii atent de unde şi de pe ce cântă.
Dacă auzi cucul şi numeri de câte ori cântă, vei afla câţi ani mai ai de trăit dar dacă-l auzi din spate, e mare necaz.
Fetele pot face o chestie şi mai grozavă. Tai craca de pe care cântă cucul şi-o pui în cadă (aş zice că, pe frigul ăsta, să faci baie în râu nu e cea mai potrivită alegere) ca să ai noroc în dragoste.
Oricum, e sărbătoare mare în care nu trebuie să munceşti (vezi, eu nu muncesc, că scriu de plăcere) şi trebuie să te veseleşti. Să ai burta plină şi bani în buzunar şi mai ales să nu te cerţi. E un mic moment de relaxare care să facă postul mai uşor.
În noaptea trecută a fost noaptea focurilor în Maramureş, noaptea de curăţenie, de purificare, în care se arde tot ce e de prisos prin casă, frunzele sau fânul rămas de anul trecut prin curţi sau livezi. Focul se pune apoi în jurul ogrăzii pentru purificare dar şi pentru alungarea şerpilor.
Tot tradiţia zice că aşa cum e vremea de Bună Vestire aşa va fi şi de Paşte. E valabil şi pentru Duminica Floriilor. Eu mă bazez pe Florii că azi, cel puţin aici în capitala noastră dragă, vremea e descurajantă. Şi să ştiţi că la voi mă gândesc, că eu de Paşte sunt la Capri.
A, şi nu uitaţi să puneţi pe pragul casei pâine şi sare pentru îngeri care vă vor veghea tot anul.
Să aveţi o Bună Vestire senină şi cu câţi cuci vreţi voi!
» Filed Under Altele | 2 Comments
Ski in Mayrhofen, Austria
Posted on March 24, 2013
V-am zis deja că a fost bine la ski, nu? Doamne ce noroc am că stau lângă parc şi că-l am pe Domnu’ Fix care mă târăşte acolo în fiecare dimineaţă nedezminţit!
Căci, cum făceam eu trecerea bruscă de la munţii cu creste albe, căsuţe căţărate şi pensiuni decorate, la asfaltul şoselelor şi betonul blocurilor? Cum mi-aş fi adaptat privirea de la pantele albe şi netede punctate de skiori coloraţi la cenuşiul oraşului acoperit de o pătură gri de nori? Aşa, lacul cu raţe şi sălciile care au pleznit deja în muguri galben verzui mă bucură şi mă încarcă de linişte cât să-mi ţină toată ziua!
Înainte de orice să vă zic cum e cu pozele. După ce m-am imaginat cu aparatul în telescaun făcând cele mai senzaţionale fotografii din lume, am avut aşa imaginea mea dându-mă de-a rostogolul pe pantă lăsând în urma mea bucăţi din aparatul meu iubit. Şi skiul a câştigat (zic eu că şi aparatul meu) – n-am luat aparatul decăt în ultima zi şi…..după 5 zile de cer cu soare şi nori albi, pufoşi şi foarte fotogenici, ce să vezi…. ceaţă de nu vedeai la 10 metri. Şi cu ceaţă a fost toată ziua. Ei, dar aveam poze şi cu telefonul, măcar aşa cât să vă faceţi o idee de cât de frumos e muntele ăla. Şi, ce să vezi, mi-am pierdut telefonul cu tot, cu tot. Aşa că, vă dau şi eu ce am.
Dar să revenim. De ce îmi place la ski în Austria? Şi de ce mi-a plăcut la Mayrhofen? Păi, în primul rând datorită multitudinilor pârtiilor de diverse dificultăţi şi lungimi şi calităţii lor xcelente, căci austriecii trec cu ratrack-urile, nedezminţit, în fiecare noapte, peste tot. Şi să vedeţi ce faruri au că le vezi de jos din oraş de zici că sunt proiectoare spaţiale. Să nu existe vre-un pericol că dau peste ceva prin întuneric şi să fie siguri că fac totul cum trebuie.
În al doilea rând pentru servicii – au o industrie extrem de bine pusă la punct. Nenumărate telecabine şi telescaune ca să nu stai prea mult la coadă (căci au enorm de mult turişti), cardul pe care-l cumperi pe o zi (45 euro de adult şi 20.50 euro pt. copii) sau mai multe şi în diverse combinaţii, după cum puteţi vedea aici. Cu cardurile astea mergi cu absolut oricare dintre instalaţiile din toată valea Zillertal (adică 4 localităţi).
Au o multitudine de şcoli de ski unde poţi să-ţi laşi de exemplu copilul încă de la 3-4 ani, pe mâna instructorilor timp de 5 ore pe zi (2 ore şcoală dimineaţă de la 10, masa şi încă două ore după aceea) fără probleme şi să-ţi vezi de coborârile tale. Prietenii mei au un băieţel de 4 ani care s-a simţit excelent chiar dacă nu înţelegea limba. Sigur, ne mai duceam şi noi pe acolo să fim siguri că e OK, dar totul a fost excelent. Şi, după 4 zile, chiar se ţinea pe schiuri şi a coborât în ham cu maică-sa pe pârtia cea mai uşoară (dar ceva mai dificilă decăt Bradul de la Poiana Braşov).
Dacă cumva faci ultima coborâre la o instalaţie care e mai jos decât cabina care coboară în oraş, poţi urca pe nişte benzi rulante care te duc până acolo ca nu cumva să te oboseşti urcând cu skiurile în spinare.
Sunt căteva restaurante plasate la diverse niveluri unde se mănâncă f. bine doar că porţile lor sunt imense şi nu mă refer aici la porţile de la intrare. Fără nici o exagerare, deja după 2 zile am intrat într-un fel de automatism. Adică am mâncat fără să-mi fie foame, aşa mai mult de poftă.
Despre unde şi cum am mâncat, unde am stat, cum am ajuns acolo, ce-am mai văzut şi unde am înotat, vă zic în episodul următor (poate între timp mai fac rost de nişte fotografii de la prietenii mei)
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | 1 Comment
Ţărişoara mea……viitorul ei…….
Posted on March 22, 2013
Aţi putea zice că articolul ăsta n-are nici o legătură cu călătoriile. Poate nu directă, dar are cu lumea în care aş vrea să trăiesc şi să călătoresc, are cu lucrurile frumoase ale acestei ţări pe care n-aş vrea să le trecem cu vederea. Are cu oamenii acestei ţări şi a celor din toată lumea. Călătorii ştiu poate cel mai bine cât de mulţi oameni frumoşi sunt pe acest pământ. Şi că inteligenţa, bunătatea şi bunul simţ nu au de a face cu naţionalitatea.
Costum romanesc din zona Sibiului
E uimitor cum şi cei mai inteligenţi dintre oameni par să aibă uneori derapaje pe care le-am putea califica drept prostie. Un om pe care-l cunoaştem a fi unul educat, citit şi cu bun simţ, denotă într-o anumită discuţie o opacitate şi o lipsă de logică care ne surprinde şi ne deconcertează. Vorbim, sa zicem, despre necesitatea de a mânca un măr pe zi sau nu. Şi omul respectiv începe să peroreze despre incapacitatea proprietarilor livezilor de peri de pe dealul din dreapta cum intri în Vracea, de a scoate o recoltă corespunzătoare. Şi se lansează într-o argumentaţie lungă şi pătimaşă. Iar tu asculţi cu gura căscată întrebându-te nedumerit ce să zici şi ce să faci.
Nu cred că sunt prea mulţi oameni care să nu aibă astfel de momente. Dialogul interior explodează şi te asurzeşte blocând orice comunicare exterioară în orice formă ar fi ea. E ca o rotire în jurul cozii din care nu te poţi opri. Pentru că sunt subiecte despre care avem convingeri puternice care riscă să frizeze prejudecata dacă nu primim (sau nu ne dăm singuri) o căldare cu apă rece în cap.
Una dintre sursele care duc de cele mai multe ori la astfel de blocaje este naţionalismul. Un subiect care dă foc instantaneu şi care e folosit cu mare succes în manipularea maselor, probabil de când au existat 2 triburi care au căpătat o identitate asumată.
Nici nu e nevoie de cine ştie ce metode sofisticate pentru a duce la un conflict între un căţel şi o pisică. Tu ai o pisică. Dă-i pisicii o bucată suculentă de cărniţă pe care o treci mai întâi pe la nasul căţelului (care e al vecinului) răstindu-te eventual la căţel în timp ce faci asta. Ghici ce va face căţelul?
Spune-i unui adolescent de 15 ani că ungurii din România sunt nişte cotropitori aroganţi care plănuiesc acapararea totală a ţării şi care trebuie urâţi din adâncul fiinţei sale naţionale şi vezi ce va face de ziua Ungariei, într-o şcoală în care majoritatea sunt maghiari.
Spune-i unui copil maghiar că românii sunt nişte hoţi şi nişte puturoşi şi că bucăţica de şcoală şi de pământ pe care calcă e muncită şi stăpânită de drept de maghiari de sute de ani şi vezi ce se întâmplă.
Şi să vedem ce se întâmlă dacă alimentăm aceste discursuri interioare şi în loc să lăudăm reciproc culorile şi varietatea costumelor naţionale, ajungem să urâm verdele sau albastrul.
Costum maghiar din zona Harghita
Vă amintiţi de Târgul Mureş şi “Martie Negru” din 1990? Ca şi atunci, se petrec lucruri în ţară mult mai grave decât o reacţie teribilistă a unei fete de liceu şi o altă reacţie deplasată a profesorilor sau a altor adolescenţi.
Adrian Năstase a ieşit din închisoare, Ponta n-a plagiat, ne răţoim la UE ca să arătăm cât suntem noi de puternici şi neatârnaţi (ah, iar naţionalismul ăsta), mai aplicăm nişte taxe, mai facem nişte declaraţii umflate şi suficiente, mai luăm o şpagă ici, una colo, ne mai facem puţin de râs în lumea culturală şi ne vedem de şmenurile şi afacerile noastre în vreme ce o mare parte a populaţiei încearcă să facă faţă păienjenişului de obstacole din calea bunăstării lor. Şi desigur, ne dăm în stambă în public la rice nivel, ne aruncăm injurii ca să ne pupăm apoi în piaţa publică şi să ne arătăm palatele şi maşinile scumpe pe care le-am obţinut, desigur, din modestele noastre salarii de primari sau parlamentari…..
Dar ce contează toatea astea? Fraţilor, ţărişoara mea e în pericol! S-o apărăm de venetici sau de adolescenţi perverşi ce vor să-şi facă capital politic!
Fraţilor, dragi concetăţeni, măi dragă….! N-ar fi mai bine să ne uităm unde trebuie şi să-i lăsăm pe românii, maghiarii şi pe toţi ceilalţi de orice ednie ar fi ei, din ţara asta, să se calmeze şi să-şi vadă liniştiţi de vieţile lor? Derapajele de genul ăsta se pot rezolva punctual şi nu e nevoie să cădem în cursa naţionalismului. Patriotismul e altceva. Să ne reamintim cum e să fi patriot cu adevărat, nu să ne ascundem praful sub covor făcând paradă ieftină şi demagogică.
N-ar fi momentul să ne ocupăm de treburile cu adevărat serioase?
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | Comments Off on Ţărişoara mea……viitorul ei…….