Sfîntul Andrei între strigoi și lupi
Posted on November 30, 2014
Dacă azi noapte ați auzit lupte pe-afară, să știți că se războiau strigoii așa cum fac în noaptea de 29 noiembrie. Sau poate că voi ați fost pregătiți, ați păzit usturoriul și v-ați ferit de moroi, vîrcolaci și vampiri. A, nu? Atunci să vă pregătiți mai bine anul viitor.
Cum se face? Aveți mai multe variante. Una dintre ele este să vă adunați mai mulți, și băieți și fete, să puneți pe masă mai multe căciulii (adică căpățîni) de usturoi înconjurate de tămîie, smirnă și lumînări aprinse (păstrate de la Paște). Apoi puneți și ceva de mîncare pe masă și stați și vă distrați toată noaptea. Adică, un fel de Halloween. Dimineața fetele iau usturoiul și-l duc la biserică să fie sfințit și să fie folosit drept leac.
Mai există o variantă în care usturoiul, cu o pîine, un fir de busuioc, o ață roșie și rachiu, strînse de la vreo 10 fete, e păzit toată noaptea de niște babe. A doua zi, adică azi, se face horă cu băieții și la sfîrșit fetele împart tot băieților. Pîinea se mănîncă, rachiul se bea – deci, tot o petrecere. Usturoiul se păstrează de leac. Dacă dispare din usturoi în timpul nopții, nu-i merge bine fetei care l-a adus. Așa că vedeți pe cine puneți să-l păzească.
Cred că din usturoiul meu s-a furat
Tot azi noapte, fetele și-au aflat ursitul (mai ales în Maramureș) …sau nu. Și unele gospodării s-au pregătit împotriva fiarelor pădurii (cîte or mai fie ele) legînd cu sfoară toate instrumentele tăioase sau ascuțite, inclusiv pieptănul și ascunzîndu-le pentru a nu fi folosite de Sfîntul Andrei. Adică azi nu se taie nimic și dacă n-ați avut inspirația să vă aranjați părul de cu seară, azi rămîneți cu părul brambura.
Azi e ziua Sfîntului Andrei, cel care a adus creștinismul în zona noastră și care e considerat patronul spiritual al românilor și ocrotitorul României.
Ziua Sfîntului Andrei se numește și Ziua lupului sau Gadinetul șchiop (gadinet este numele dat lupului ca zeitate a iernii). De Sfîntul Andrei, lupii sunt mai ageri și chiar își pot vedea coada, adică pot îndoi gîtul. Noaptea pe 30 noiembrie se adună și primesc pradă de la Sf. Andrei pentru perioada iernii.
La țară se ung porțile, ferestrele și pragurile cu usturoi și nu se muncește. Lupul nu se apropie de gospodăria în care nu se muncește (motivul îmi scapă) dar mi se pare un obicei foarte bun.
Și toate animalele vorbesc în noaptea care vine așa că faceți și voi o încercare cu animăluțele de pe lîngă voi.
Despre lup, lupul cenușiu din pădurile noastre, legenda Marelui Lup Alb, protectorul dacilor, vom mai vorbi.
» Filed Under Altele, Am aflat, am citit, De prin Romania | Leave a Comment
Melancolie locală și istanbuleză
Posted on November 28, 2014
Îmi dă tîrcoale o melancolie. Să fie influența Istanbul-ului lui Pamuk, adică a cărții pe care o citesc acum? Un pic, mai ales că n-am reușit să ajung la Istanbul toamna asta, așa cum îmi propusesem. E un pic și ceața asta care topește contururile și amăgește ochii suprapunînd amintiri și insinuînd senzații. E și legarea la vatră de ceva vreme căci fiecare pasiune își cere sacrificiile sale iar concertul de colinde care se apropie nu prea lasă timp de plecări. Și, da, mi-e cam dor să plec.
Mi-e dor de Constanța și am restanțe grele, doar că mi-e și un pic teamă că ceea ce voi găsi acolo iar mă va întrista. Nu e vorba de tristețea aia cuminte pe care ți-o trezește orice abandon. E vorba de o tristețe mult mai adîncă care vine dintr-o legătură profundă cu orașul mamii și-al bunicii, orașul viu și colorat al vacanțelor de vară. Acolo e plaja, apa și pietrele în care mă recunosc. Mirosul mării, pe care îmi pare că-l percep încă de la trecerea Dunării, e purtător al tuturor aventurilor și bucuriilor copilăriei libere.
Mi-e dor să plec oriunde, mi-e dor de avioane și de metrouri străine, de castele, țărmuri și ruine, vreau în Africa, în deșert, vreau oriunde în lume.
Bun, gata, ne potolim. Deocamdată, pentru că singurul plan clar e Catania și asta abia în primăvară, o să-mi îndrept melancolia spre poveste. Pentru că mi-e dor și de scris, pentru care găsesc prea puțin timp și prea puțină liniște în ultima vreme.
…….
Asta scriam acum ceva vreme. Între timp mi-a trecut melancolia pentru că am petrecut ceva vreme alergînd după hărtii. Nu are rost să vă bag și vouă degetele în priză pentru că știți cu toții ce înseamnă birocrația de la noi. În plus, e cam greu să fii melancolic în plină campanie electorală. N-am putut și nici n-am vrut să fac abstracție.
Între timp am terminat și cartea lui Pamuk și știu că nu voi mai privi nicioadată Istanbul-ul cu aceiași ochi. Voi căuta sigur cu privirea rămășițele vechilor case somptuose din lemn care au dispărut în nenumărate incendii pe care istanbulezii le-au suportat cu resemnare, cu melancolie și cu un oarecare sentiment de vinovăție. Voi căuta străduțele de care povestește Pamuk și podul Galata va căpăta dimensiunea tristeții unui oraș rupt între vechi și nou, între bogăție și ruină. E posibil să-mi doresc, ca și autorul și mulți alți locuitori ai orașului, să număr vapoarele de pe Bosfor și să mă întreb de unde vin și unde se duc.
Pentru mine, care fac parte dintr-un popor care n-a plecat să cucerească pe nimeni și n-a avut veleități de imperiu, e fascinant să încerc să înțeleg modul de gîndire și sentimentele unui popor obișnuit cu măreția cuceririi. Mai mult, voi căuta probabil în privirile istanbulezilor acea mixtura de orient și occident, parcă permanent sub semnul contradicției și a incertitudinii.
Cartea este minunată și merită citită chiar dacă n-ai fost niciodată la Istanbul. Îți vei dori sigur să faci un drum pînă acolo să simți un pic din frumusețea și melancolia orașului.
» Filed Under am citit, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania | Leave a Comment
E ziua dreptului la speranță
Posted on November 16, 2014
Idealiști, poate chiar naivi, mulți dintre noi sperăm ca lumea noastră să dea un semn că putem spera la normalitate.
Sunt mulți obosiți de atîta hărțuială și mizerie, scîrbiți de obrăznicia și cinismul aruncat în ochii și urechile noastre de atîta timp.
Sunt mulți dezamăgiți de trădările și nereușitele din anii trecuți.
Sunt mulți cei care, în dorința firească de a avea o viață cît de cît normală, au renunțat de mult să mai citească ori să asculte politicienii corupți, tupeiști și demagogi.
O parte dintre aceștia mulți s-au hotărît însă să facă încă o încercare de a creea o breșă în această caracatiță care sufocă lumea noastră de atîția ani.
Primul român care a votat azi pentru Iohannis cu un mesaj clar pentru Ponta
Indiferent de rezultatul alegerilor de azi, fiecare vot va veni cu o mare încărcătură de speranță, va fi un “se poate” în plus.
Românii care au fost nevoiți să-și caute normalitatea în altă parte a lumii, dau un semn extraordinar de solidaritate și de unitate, așa cum noi n-am văzut de mult.
Dan Coroian-Vlad a fost primul român care a votat azi în Noua Zeelandă.
” Nu vreau sa imi pierd limba, “I Love You” dă bine numai in filme. Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci cand plec. Nu mai vreau atacurile de panică în dimineața plecării. Nu mai vreau să mă simt un ticălos care alege bunăstarea si casa pe malul marii in favoarea prietenilor de o viața, Clujului, familiei… Nu “vreau o țara ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate si certitudinea ca nu ne îndreptam din nou in direcția greșita. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunț in favoarea unui trai decent.”
De fapt asta am vrut toți, un trai decent.
Și dacă cei din afara țării au găsit tăria și voința de a merge sute de kilometri și de a sta ore întregi la coadă pentru a vota, e firesc ca și noi, cei obosiți, cei dezamăgiți, cei blazați, cei care-și apără bruma de liniște întorcînd capul de la ce nu mai vrem să vedem, să avem forța să sperăm sau măcar să dorim să sperăm.
Poate că Iohannis mă va dezamăgi la fel cum a făcut-o Constantinescu. Habar n-am. Ceea ce știu însă e că, după f. mulți ani, avem o șansă. Să n-o irosim și să votăm!
Există totdeauna minuni, mai ales atunci cînd totul pare pierdut.
Votul către Iohannis este astăzi o șansă!
» Filed Under Altele, De prin Romania | Leave a Comment