Nostalgii de ceaţă
Posted on October 25, 2013
Ceaţa e ca o misterioasă promisiune a tuturor posibilităţilor. La coada ochiului mă fură o frunză ce-şi trăieşte încă vara iar la marginea lacului se întrezăreşte o mică beţie colorată ce stă se se desfacă la prima clipire a soarelui.
Dacă aş face un pas în spate, m-ar putea prinde briza de la Cabo da Roca, sub cerul întins al cărui albastru încearcă să rivalizeze cu cel al valurilor ce bordează cu alb marginea fustelor de piatră ale coastei singuratice.
Stau încremenită în aşteptare, prelungind momentul alegerii. Dacă fac un pas la dreapta m-aş putea trezi în faţa crestei albe a Salkantayului, lîngă un căluţ peruan, docil şi resemnat, ce pare să ignore mirarea oricărui biped faţă de frumuseţea spectaculoasă a muntelui.
Respir uşor să las să se încropească imaginea ce-o presimt dincolo de copacul din stînga unde sigur se înalţă din ceaţă Podul Turnului şi nu departe, la încă un pas, e sigur Sagrada Familia sau poate creşte Chenonceau de-asupra apei.
Dacă mai merg un pic de-alungul lacului s-ar putea să dau de bărcuţele colorate de la Cinque Terre sau de cele de la Aveiro.
Îmi place ceaţa misterelor şi a promisiunilor. Îmi place toamna ce păstrează amintirile toride ale verii şi cochezează cu muşcătura albului iernii. E tandră, melancolică şi temperată ca un saxofon alto la marginea serii.
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, Prin lume
Comments
Leave a Reply