De vorbă cu extratereştrii despre lumea noastră
Posted on May 14, 2013
„Animalele nu sunt nicioadată canalii” zicea tata. „Noi n-avem ce căuta în lumea asta. Nu suntem de aici”.
Că am avea ce să căutăm ori ba încă n-a descoperit nimeni. Ce știu e că dacă ar fi să încerc să arăt lumea umană unei ființe venite de altundeva din acest univers, cam asta ar fi:
- Mama mea curajoasă şi tatăl meu supărat pe oameni;
- vecinul care vine cu fasole bătută la uşă;
- golanul gras şi obraznic ce afişează o siguranţă de sine care spune (dacă te uiţi mai atent) despre singurătatea şi neliniştea sa;
- funcţionarul în costum, preocupat şi eficient, care a învăţat cum să privească şi cum să dea mâna dar a uitat că un zâmbet normal e mai penetrant decât orice gest corporal învăţat;
- copilul murdar cu ochii alunecoşi care-ţi cere 1 leu de pâine şi scuipă în urma ta cu dispreţul care-i ţine loc de pavăză;
- ochii inteligenţi ai prietenului care te priveşte drept în ochi când îi povesteşti despre tine;
- discursurile politice sforăitoare în toate limbile pământului – ochii muţi şi goi ai oratorilor, auto-minciuna care-i ajută să doarmă noaptea;
- muzică amestecată – de la Bach la Queen, de la Sweet Child in Time şi Mad Hatter-ul lui Chick Corea la Adaggio lui Albinoni, de la Recviemul lui Mozart de-o perfecţiune şi-o profunzime care îţi par imposibil de egalat la vocea lui Pavarotti şi sfâşâierea răguşită a lui Jenis Joplin;
- pălărierul nebun a lui Alice şi planeta Micului Prinţ, basmele mereu aceleaşi, repetate în forme diferite, în timpuri diferite, miturile noastre limitate la număr dar suficiente;
- cărţi geniale sau doar amuzante, cărţi care nu m-au lăsat să dorm, cărţi care m-au ajutat să trăiesc, cărţi care m-au redat pe mine mie însămi, cărţi vesele, triste sau dramatice, cărţi de-o frumusețe poetică care-ţi taie respiraţia şi cărţi de-o duritate care te fac să te îndoieşti de tot;
- Street dance si tango argentinian, Baryshnikov şi Fred Astaire, dansatori de step, de rock, de salsa, corpuri ce se răsucesc cu pasiune şi ritm sau cu eleganţă şi plutire, ardere, exaltare, pasiune, plăcere;
- dictatori nebuni sau doar paranoici care şi-au justificat crimele prin principii şi idealuri;
- războaiele care ne împart între “noi” și “ei” pînă la dezumanizare;
- nebunia de gloată în care oamenii devin doar instincte, instincte brute, instincte de supravieţuire;
- agresorul de acasă care-şi loveşte femeia cu picioarele ca să-şi dovedească că e puternic, că nu-i e frică, că nu se simte pierdut, că e cineva;
- arcade de piatră în care nişte artişti îşi pun visele, credinţele şi durerile, catedrale şi podoabe, imagini în tablouri sau fotografii, comedii şi drame, actori care trăiesc mai multe vieţi şi pe-a ta şi pe-a altora în care-şi strecoară propria viaţă. Staruri, vedete, actori de teatru, pantomimă, păpuşari, regizori, scenarişti, şcenografi. Decoruri, texte, cuvinte, zâmbete, lacrimi, pasiuni, speranţe;
- înjurături şi bătăi, crime brutale greu de conceput, violuri, minciuni, tristeţi şi depresii, sinucideri, boli, moarte, credinţă oarbă sau negare, nesiguranţă, fragilitate, teamă, multă teamă
- zâmbete şi râs cu lacrimi, îmbrăţişări şi solidaritate şi peste tot nevoie profundă de iubire.
Poate animalele nu sunt canalii dar nu cred că asta e ce ne deosebeşte de ele ci creația.
Iar ceea ce ne definește este ceea ce resimt și alte animale – nevoia de afecțiune.
„Le jour ou quelqu’un vous aime, il fait tres beau!”
» Filed Under Altele, Prin lume
Comments
Leave a Reply