Noaptea Sanzienelor – unde mergem in Bucuresti

Posted on June 22, 2011

Unde mergem in noaptea sanzienelor?

Ziua pro0rocului Ioan Botezatorul, 24 iunie,  este si sarbatoarea pagana a Dragaicei sau Sazienelor.

Sanzienele – frumoasele, zanele, dragaicele, miresele, imparatesele, reginele holdelor – zane bune si frumoase care te-ajuta sa-ti gasesti perechea, te vindeca sau iti spun cum va fi recolta, danseaza in noaptea de 23 spre 24 iunie, in ritualuri misterioase si benefice, intr-o sarbatoare a lunii, a soarelui si-a vietii.

Chiar daca suntem in oras si nu putem colinda paduri, putem totusi sarbatori Noaptea de Sanziene in livada muzeelor Minovici, unde, ca in fiecare an, Prietenii Muzeelor Minovici ne-au pregatit si acum un program foarte special.

Incepand de la ora 19, organizatorii au pregătit expoziții, concursuri, proiecții de filme, dans, teatru  și cântec, si multe alte surprize.

Vor fi carti de la Editura Curtea Veche,  si-i vom vedea pe Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Cornelia Tihon, Brânduşa Casandra Mircea, Ioana Macarie, Silviu Geamanu, Constantin Florescu, Grupul Coral Sound.

Vor fi expoziţii de pictură şi fotografie ale artiştilor Flavia Lupu, Luiza Zamora şi Şerban Bonciocat  şi o prezentare de creaţii vestimentare, semnate Rhea Costa şi Elena Perseil.

Intrarea va fi libera.

Si putem continua seara participand la o Cantare de Sanziene cu Avant’n’Gard, intr-o casa veche din Bucuresti, la mansarda Ota,  pe Strada Dr. Staicovici, la nr. 26, după ora 22:00. (Trebuie intrebat despre mansarda cand ajungeti in curtea casei).

 “Adunăm sunete din oraş, din memorie, dintr-un colţ de stradă postmodernă. Psihedelic dadaist, poveştile se aliniază sau nu, se fac cântec sau nu, se transformă-n ambient şi de acolo merg mai departe, pe-un fir disonant şi modal. Dacă s-or deschide şi Cerurile, vom şti că vom fi fost în armonie.”

Cred ca ar fi un mod cat se poate de potrivit daca ne-am petrece astfel o seara de mister si bucurie, vazand si auzind lucruri minunate, bucurandu-ne mintea si sufletul cu emotiile pe care creatiile oamenilor le pot trezi la fel de puternic ca si frumusetile acestei lumi.

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Romania, Fun Turism

Comments

Leave a Reply