Peter Pan scrie pe mine

Posted on March 26, 2014

 

Londra, Paracas, Machu Picchu, Sintra și alte povești mai vechi sau mai recente o să aștepte cuminți pînă săptămîna viitoare căci eu am alte gînduri zilele astea.

Copilul prietenilor mei a sărit de 5 ani așa că avem și noi pretextul perfect să dăm în mintea copiilor și să ne facem de cap cît mai tare și mai mult la Disneyland în Paris.

Mîine dimineață devreme vom fi moț în aeroport fără cățel, fără purcel dar cu copil, pregătiți de patru zile de destrăbălare totală. Eu abia aștept să mă dau în chestiile alea grele gen Tower of Terror dar cred că o să ne și copilărim un pic prin țara poveștilor. M-am documentat, stați liniștiți, am o listă întreagă!

Disneyland ParisSursă foto

Ce-am aflat sigur din punct de vedere logistic, în afară de program, Fasspass, mîncare și alte chestii din astea e că e scump al naibii să ajungi de la aeroport la Disneyland. Există tren rapid care ajunge cam în 15 minute dar care costă de te ia amețeala – 167 de euro 3 adulți plus un copil (dus-întors) și un autobuz care face vreo 40 de minute și costă cam 125 de euro în aceeași formulă. Drept pentru care am optat pentru taxi, rezervat pe internet, care te așteaptă cu plăcuța la sosire (nu taxi-ul, șoferul), te lasă la hotel  și face și drumul invers pentru 130 de euro. Scump domnule, scump! Ei, dar ce nu facem noi pentru copil, nu?!

Pentru că vreau să profit la maxim de sacrificiu, cred că o să iau o pauză de internet așa că ne mai auzim săptămîna viitoare și vă povestesc cum m-am chinuit. Pînă atunci, sunt Peter Pan!

 

» Filed Under Am aflat, De prin Europa

Comments

Leave a Reply