Machu Picchu subiectiv – Salkantay cu grupul multinaţional (I)
Posted on July 21, 2013
Cinci zile de mers pe munte pe traseul Salkantay (de fapt patru şi-un pic că ultima a fost la Machu Picchu) cu ghid, un bucătar, 2 cărăuşi şi un grup de 9 persoane au fost o experienţă amestecată pe care n-aş mai repeta-o chiar mâine. Am eu o mare problemă cu mersul în grup necunoscut şi de-aia dacă pot evita, nu merg cu excursie organizată. Să nu exagerăm! Problema nu e mare că n-am îmbătrânit degeaba!
La început, totul părea în regulă.
Grupul:
- un cuplu de americani peste 60 de ani, plimbaţi, condiţie fizică foarte bună, drăguţi, plăcuţi, nepretenţioşi – să-i numim Jack şi Jill;
- una bucată pereche ne-pereche (cel puţin din punctul lui de vedere) – el, în jur de 35, uşor grizonat, sportiv, înalt, arian, spoială de educaţie, genul care se crede subtil şi ironic, a cărui imaginaţie se ridică uşor peste nivelul solului doar ca să cadă brusc la zero. Să-i zicem Bill;
ea – blondă, urâţică, tot în jur de 35, probabil îndrăgostită de el (dacă judecăm după privirile aprobatoare şi limbajul corporal), importantă, condescendentă la limita politeţii (genul “sunt sportivă, sunt deşteaptă mult peste medie dar sunt suficient de educată să nu fiu de-adreptul jignitoare cu muritorii de rând ne-arieni, mai bătrâni sau oricine nu e “cool””). I s-ar potrivi numele de Barbara;
- o americancă de origine asiatică – mititică, delicată, cuminte şi modestă la prima vedere. La a doua privire, lucrurile se complică major. Ar putea să se numească Pamela;
- o pereche e norvegieni – un puşti de cam 30 de ani (care arată de 20) tăcut, individualist, foarte sportiv şi un tip un pic peste 50 de ani, subţirel, într-o condiţie fizică excelentă, la fel de tăcut şi rezervat. După diverse speculaţii cu privire la relaţia dintre ei, aflăm după două zile că sunt tată şi fiu. De ce speculaţii? Căci relaţia lor e foarte incertă. Gay dar discreţi? Doar prieteni (cam mare diferenţa de vârstă)? Nu prea vorbesc între ei şi nu par să împartă cu adevărat decât urcatul pe munte. Povestea pe care o aflu de la Jill (care a stat mai mult de vorbă cu fiecare-n parte): copil cu probleme, imatur, cu copil mic, pe cale de divorţat, dus de tată într-o excursie în care speră să şi-l apropie şi să-l ajute cumva. Nu dădeau semne că ar fi reuşit cine ştie ce comunicare. Dar, sper că poate au reuşit până la sfârşitul călătoriei. Ce ziceţi de numele Biorn şi Olm?
- prietenul meu peruan Fernando care mi-a tare drag pentru că e inteligent, subtil, cu umor, serios şi principial, tăios uneori, foarte educat şi surprinzător de înţelept în aceast context în care a arătat o toleranţă la care nu mă aşteptam, având în vedere că nu are decât puţin peste 40.
- o româncă trecută de prima tinereţe care, din fericire, a învăţat cu vârsta să treacă peste lucrurile mai puţin plăcute şi să se bucure de fiecare zi şi de orice mică pietricică a lumii – adică eu.
Peruanii de la agenţie:
Doi cărăuşi – eficienţi, foarte tăcuţi, invizibili – au muncit din greu primele trei zile de munte în care am dormit la corturi – pune corturi, şterge corturi, strânge corturi, încarcă tot pe cai, încarcă bagaje, descarcă bagaje, desfă vasele de gătit, strânge, curăţă, cară.
- Un bucătar – genial! A gătit timp de trei zile de trei ori pe zi plus două mese în a patra zi. Nu s-a repetat niciodată. Totul a fost delicios. A reuşit să ne pregătească chiar un tort în ultima seară de cort.
În ultima zi, în vreme ce-i aşteptam pe cei 6 care au plecat să mai facă un munte, la Hidroelectrica, gara mică de unde am luat trenul către Aguas Calientes, a stat cu noi şi a fost atât de drăguţ încât ne-a dat şi reţete (nu mie, că n-am avut răbdare să notez – dar Fernando şi Jill au luat notiţe detaliate şi dacă sunteţi interesaţi, pot oricând apela la Fernando). Ca să nu ziceţi că nu vă dau un pic pe la nas, aici găsiţi una dintre reţetele de Aji de gallina (o mâncare cu pui şi sos de aji – ardei galben iute pe care Peruanii îl folosesc la foarte multe feluri de mâncare – brânză şi multe altele). N-am cuvinte să vă explic cât e de gustoasă!
- Ghidul – amuzant şi cu carismă dar uşor frivol, care se crede macho (şi se dă bine pe lângă turistele nemăritate indiferent de vârstă) şi nu cine ştie ce ghid. Se descurca în engleză cu un accent destul de pronunţat şi un vocabular destul de limitat. La Machu Picchu a turuit vreo două ore făcând o prezentare superficială şi destul de în grabă, încăpăţânându-se să vorbească în engleză deşi majoritatea înţelegeam spaniolă şi mai era şi Fernando pe acolo. Când i-am sugerat spaniola, s-a citit o uşoară indignare pe faţa lui şi mi-a fost clar că s-a simţit lezat în amorul propriu aşa că l-am lăsat în catârii lui. Cumva, datorită firii sale plăcute şi vesele de “latino” i-am iertat greşelile, deşi cel puţin una n-a prea fost de iertat.
Ei, dar despre greşeală – data viitoare. Dacă sunteţi cuminţi, povestea mea subiectivă despre asta şi grupul multinaţional pe drum spre Machu Picchu va veni curând.
Episodul doi aici.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume
Comments
5 Responses to “Machu Picchu subiectiv – Salkantay cu grupul multinaţional (I)”
Leave a Reply
Machu Picchu subiectiv – #rotravel Salkantay cu grupul multinaţional (I) http://t.co/7MJbt4EYzl via @funtur
Machu Picchu subiectiv – Salkantay cu grupul #rotravel multinaţional (I) http://t.co/WSPKliEudV via @funtur
[…] Să revenim la grupul de pe traseul Salkantay spre Machu Picchu de care ziceam acum vreo săptămână. […]
[…] mai greu un pic şi, pe ultima poziţie, a ajuns şi Pamela (după cum am botezat-o în primul episod). Obosită rău şi cam supărată. Toată lumea a încurajat-o, a primit o jachetă mai groasă […]
[…] Zi grea, somn profund, sculat dimineaţă cu noaptea-n cap adică încă pe întuneric dar avem surpriza ca la micul dejun să avem tort, un tort încropit de bucătar din ce avea pe-acolo. Mîncabil şi mai ales lăudabil. Suntem din ce în ce mai impresionaţi de capacitatea bucătarului de a pregăti ceva diferit la fiecare masă şi pe de-asupra şi gustos. La bucătarul ăsta am mîncat prima dată aji de gallina. […]