Înțelepciunea pămîntului – călătoria ca educație II

Posted on October 1, 2014

 

Ziceam, mai acu’ să tot fie ceva vreme, că pentru mulți, călătoriile au fost o sursă de educație. Dar să nu ziceți că vorbesc din auzite, uite, eu mărturisesc că n-am prea învățat geografie la școală. Mai deloc.

Era greu să înveți ceva de la o profesoară care făcea dezacorduri între subiect și predicat și care, în momentul în care a vrut să explice cum apar cutremurele, a apelat la limba gimnastică. Aplicînd mîinilor din dotare o energică mișcare de forfecare, îți țugui inteligent gurița, îți așeză ferm și îndesat capul pe gușulița dublă  (inutil, să vă zic ce poreclă avea, nu?), făcu ochii mari ca Marin Moraru în Căldură Mare cu privire placidă și plină de semnificații și zise această propoziție memorabilă, rămasă în istorie: “Faliile face așa”.

Trebuie totuși să recunosc că a fost suficient de sugestiv încît să-mi amintesc. Din nefericire, restul explicațiilor ei nu s-au ridicat niciodată la nivelul poveștii despre cutremure. Prin urmare, n-am știut niciodată să desenez Carpații de curbură, sau orice altă formă de relief de altfel.

Ceea ce n-am învățat la școală, am învățat umblînd. Am aflat mult mai multe despre țări, munți, mări sau rîuri pregătindu-mi călătoriile sau pur și simplu călătorind. Parcă lumea se vede altfel de pe creasta Piatrei Craiului și capătă sens. Parcă așa te dumirești care-i nordul și pe unde e una alta. Adică, capeți perspectivă.

Poiana Zănoaga iarna

Poiana Zănoaga iarna

Și pentru că eu nu am poze digitale de pe creastă, am găsit un filmuleț

Unul dintre marile cîștiguri pe care-l capeți călătorind este modestia, prin prisma unei perspective mai largi. Dacă tu în satul tău din care n-ai ieșit în veci ești cel mai înalt la 1,80 ai tăi, ai toate șansele să fii tare mîndru, încrezător că ești cel mai grozav om din lume. Dar dac-ai da nas în nas cu unul de 1,90 din satul vecin?

Vorbele înțelepte de azi: “Ah ! cela rend modeste de voyager; on voit quelle petite place on occupe dans le monde.” (Ah! călătoriile te fac modest. Vezi ce loc mic ocupi în lume). Este ce scria,  într-o scrisoare către Luise Colet, Gustave Flaubert, un mare iubitor de călătorii (a călătorit, printre altele, prin Turcia, Grecia, Italia, Egipt, Liban, Palestina, Siria) care a și scris de altfel o mulțime de carnete de călătorii.

51NH6S5KN6L

Pe de altă parte, călătoriile te fac mai încrezător – descoperi că poți face mult mai multe decît credeai, că oamenii sunt tot oameni oriunde te-ai duce, cu aceleași bucurii, vise și tristeți, că îi înțelegi mai bine pe ceilalți și uneori chiar pe tine însuți.

Dar despre asta, poate, altă dată.

» Filed Under am citit, Am vazut, De prin Romania, vorbe de duh | Leave a Comment

Cu calul pe coclauri românești – II

Posted on September 19, 2014

 

Ziceam ceva de stînă și mîncare.  Da, știu, a trecut ceva timp, dar zău că amintirile mele sunt proaspete!

Ce-au muncit mîinile binecuvîntate ale Mariei pentru noi? Mămăligă vîrtoasă, burduf, telemea și o brîncă de umflat burta pînă la plesneală, ceva peștișori la grătar și-o pastramă de oaie de-aia adevărată de care n-am mai mîncat de multă vreme! Ei, a mai pus degețelele la învîrtit bunătățile pe grătar și Mircea.

 photo 152-DSC_0232_zps9ed337e4.jpg

 photo 157-DSC_0237_zps61846e20.jpg

 photo 155-DSC_0235_zpsa145eee6.jpg

Mergeți acolo neapărat – zona e tare frumoasă, la stînă sunt niște mogîldețe albe de căței care vor fi, nu peste mult, niște namile de ciobănești albi, adică albe că-s fete, și o să vedeți cum are o stînă acces la Internet. Ca să nu mai spun că veți constata pe limba și burta proprie cît de bună și sănătoasă e mîncarea de la Maria. Și unde mai pui că poți cumpăra și ceva brînză adevărată pentru acasă. Căluții o să ți-o care în siguranță pînă jos la Odăi.

 photo 106-DSC_0159_zps80ffa018.jpg

 photo 097-DSC_0145_zps3a11d682.jpg

 photo 134-DSC_0202_zps4fe4549b.jpg

 photo 114-DSC_0171_zpsf566d242.jpg

 photo 113-DSC_0170_zps4d39643e.jpg

 photo 104-DSC_0156_zpsbc88a605.jpg

 photo 133-DSC_0200_zps02fc7176.jpg

 photo 079-DSC_0119_zps399d48a4.jpg

Dar să nu credeți că ăsta a fost singurul moment în care am mîncat sănătos și nemăsurat. De cînd am ajuns acolo, numai bine am mîncat. Micul dejun a fost totdeauna consistent și extrem de variat, avînd în vedere muncile de peste zi la strunitul cailor (mă laud, caii se descurcau și singuri). În plus, pe lîngă Gigi care ne-a făcut niște chestii memorabile cum ar fi o ciorbă de perișoare delicioasă (chiar și pentru mine care nu-s amator de zeamă), am mai avut un “bucătar” printre noi, Florina, care ne-a trîntit niște omlete din alea complicate și niște cartofi copți în jar, cu unt și un sos de usturoi, de te-ai fi lins și pe degetele de la picioare dacă n-ar fi fost total nerecomandat. A, și niște mere tot în jar cu scorțișoară și dulceață de să faci concurență cățeilor la lătrat la lună. Să zic sau să nu zic? Hai, că zic: ne-am îndopat și cu porumb copt și fiert, și-am băut bere și vinișor numai bune de povești la foc.

 photo 068-DSC_0102_zpsd2b63fb9.jpg

 photo 051-DSC_0073_zpsd8c46d85.jpg

 photo 207-DSC_0302_zpsb20825b5.jpg

 photo 227-DSC_0326_zps82da24e8.jpg

 photo 184-DSC_0271_zps7a8d7feb.jpg

 photo 179-DSC_0266_zps938cdac3.jpg

Pe lîngă călărit caii ăia minunați, mai aveam în program un atelier de cioplit în lemn și unul de ciupercăreală (adică de mers după ciuperci și învățat care-i care). Dar n-am avut decît un amator la aceste activități, Camelia, care însă a fost foarte hotărîtă și-n ultima seară a luat un băț și l-a muncit să scoată din el un baston. Nu-mi mai amintesc dacă rezultatul final a fost unul demn de o expoziție că eram foarte ocupată cu vinișorul. Iar a doua zi, am plecat cu ea și cu Gigi la ciuperci. Eu doar așa de băgător de seamă, să mai plimb picioarele prin pădure și să fac poze. Dar tot am găsit și eu cîteva ciuperci și m-am ales și cu tare multă frumusețe.

 photo 242-DSC_0359_zpsb98adc51.jpg

 photo 257-DSC_0383_zps346af33e.jpg

 photo 327-DSC_0506_zpsf52ff5e0.jpg

 photo 304-DSC_0477_zps3cc5fdaa.jpg

 photo 279-DSC_0437_zps35f59edb.jpg

 photo 277-DSC_0435_zps05826675.jpg

 photo 244-DSC_0362_zps343de011.jpg

 photo 320-DSC_0498_zpsffee1c09.jpg

Ba, în ultima seară ne-am apucat și de jocuri – nu, n-am jucat jocuri de noroc ci din alea intelectuale. Nu mă întrebați cum se numește jocul pe care l-am jucat că sunt ramolită dar aflu eu, că mi-a cam plăcut. (update: am aflat. “Dixit”)

Duminică, la plecare, am fost invitați la Gigi și Mircea acasă la Brezoi unde ne-am delectat cu înghețată f[cut[ de Gigi și cu afine și am văzut ce muzeu de casă au oamenii ăștia frumoși și calzi.

 photo 362-DSC_0561_zpsb4297eb7.jpg

 photo 358-DSC_0555_zps9aedea79.jpg

 photo 357-DSC_0554_zps73ae1119.jpg

 photo 337-DSC_0521_zps9ed24e6e.jpg

Pe scurt, a fost un week-end minunat – relaxant, bun, plăcut, plin, cu oameni drăguți și isteți, cu zîmbete multe, cu dormit la saci, cu cai, căței, mîncare de pomenit, duș în natură, povești la foc, călărit și umblat pe coclauri. Adică un week-end pe care vi-l doresc și vouă.
Doar să vă luați lucruri mai groase că noapte pe-acolo nu-i așa cald și la cabană la sac trebuie să fii dotat.

 photo 203-DSC_0298_zps89bf424c.jpg
 photo 220-DSC_0317_zps2095b2c7.jpg

Mi-au zis Gigi și Mircea că în octombrie sunt acolo niște culori de nu-ți mai vine să pleci!

 

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Excursii, Ne-am cazat la | Leave a Comment

Înțelepciunea pămîntului – călătoria ca educație

Posted on September 9, 2014

 

Am rămas datoare cu niște proverbe englezești. Oricum, e ceva vreme de cînd mă gîndesc la un mini-serial despre proverbe, mai bine zis despre adevărurile pe care le tot repetăm, mai pompos sau mai simplu, uneori avînd impresia că inventăm roata.

E o perioadă în care se scriu multe cărți de dezvoltare personală, se dau multe sfaturi de viață, se scriu cuvinte “înțelepte” despre cum să fii fericit sau care sunt țelurile adevărate ale vieții ca și cum am descoperi acum adevărul despre lume și oameni.

Cred despre majoritatea proverbelor sau zicalelor lumii ceea ce crede și Borges despre miturile omenirii în Cartea de Nisip – ah, pe asta am uitat s-o trec în lista de cărți preferate –  că sunt puține, dar suficiente.

Și pentru că acesta este pînă la urmă un blog de călătorii, o să încep cu o vorbă despre umblat:

“Nu cine trăiește multe știe multe, ci cine umblă mult știe multe.” – e o vorbă culeasă de Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu).

 

ANTON-PANN

Același lucru îl spunea și Thomas Fuller, scriitor și preot britanic din sec.17: “He that travels much knows much” (cel ce călătorește mult, știe multe).

Euripide credea că a prin experiențe și călătorii, te educi iar Sf. Augustin era de părere că “Lumea e o carte și cei care nu călătoresc citesc doar o pagină.”

 photo DSC_0004NEF_zpsf9479e96.jpg

Fără a jigni pe cineva sau a privi cu dispreț pe cei care practică turismul, vorbele astea se referă la călători, nu la turiști. Ca la orice activitate umană, ceea ce contează este scopul. Pentru mulți, turismul este un mod de a-și petrece vacanța, de a se odihni și a se relaxa – nu e nimic rău în asta.

A călători însă, pe lîngă relaxarea implicită, are cu totul alte scopuri. S-au făcut multe interviuri, clasamente și liste cu sfaturi despre cum și de ce să călătorim. Am fost un pic surprinsă cînd am citit că mulți călătoresc pentru a evada. Cred că nu poți evada nicăieri de tine însuți și că oriunde ai merge, te iei cu tine. Dacă scopul e de a fugi, există multe șanse să nu înveți nimic din nici o călătorie. Fuga vine la pachet cu temerile și frustrările noastre și e greu să vezi ceva cu adevărat prin ceața fricii.

Dar dacă pleci la drum cu ochii și mintea deschise, poți avea surpriza să obții mai mult decît ai sperat – educație, toleranță, bucurie, frumusețe, aventură, comunicare și, de ce nu, înțelepciune.

 photo 151-DSC_0250_zpsaf69a2d5.jpg

În mod sigur, înveți despre lume, oameni și, nu în ultimul rînd, despre tine însuți.

» Filed Under Altele | 1 Comment

Cu calul pe coclauri românești – I

Posted on September 3, 2014

 

Am fost pe coclauri, În Țara Loviștei, La Odăi, la cîinii care umblă cu covrigi în coadă, mai precis, un cîine anume, un copoi ardelenesc zis Igor, mare adăstător prin preajma mesei, mare iubitor de lene și pisicos nevoie mare, mai ales dacă se lasă și cu ceva tratație. Și, după cum se vede, are și covrig în coadă care nu știu zău cum a scăpat de poftele sale nemăsurate.

 photo 052-DSC_0075_zpsd93d6268.jpg

 photo 056-DSC_0081_zps1eb08b8b.jpg

 photo 195-DSC_0288_zps2b02ad7b.jpg

Coclaurile cu pricina sunt undeva în sus din Călinești la stînga Văii Oltului, spre Munții Lotrului, la pomenitele Odăi păstorite de Gigi și Mircea, care pe lîngă doi căței din dotare și ceva rațe leșești, mai posedă și vreo șapte frumuseți cabaline – adică 3 băieți și 4 fete. Pe Gigi și Mircea, cu dulcicile lor de fete călărețe, Anda și Măriuca și pe Bogdan, cel priceput la toate cele tehnice, i-au găsit fetele de la Viajoa și bine au făcut! La tura asta ne-a păstorit Gabi, Aventurierul Zîmbăreț.

 photo 301-DSC_0474_zps04f02991.jpg

 photo 049-DSC_0070_zpsaa3e49b8.jpg

 photo 20140822_112415_zps37f46e0c.jpg

Poză Gabi

 photo 1-DSC_0079_zps29810577.jpg

 photo 066-DSC_0100_zps9539a8ff.jpg

Așa sunt lăsați unii cu harul făcutului, cu neliniștea aia bună de a nu sta să numere frunzele care-or să cadă în speranța de a avea ceva de tăiat unora ca Igor. Și așa au unii o dragoste adevărată și stabilă pentru libertate, pămînt, oameni și animale. Și, de ce nu, pentru ei înșiși. Au energia și mintea de a nu sta pe lavița sobei cît îi ziulica lungă or scurtă, ci de a crește ceva, de a învăța ceva și pe alții, de a vorbi cu oameni nu doar de dragul de a deschide gura. Așa sunt membrii familiei Onică din Brezoi care s-au gîndit să facă din pasiunea lor pentru cai, din dragostea lor pentru locurile curate unde stau, o treabă serioasă. Și uite-așa am ajuns noi să călărim pe coclauri.

Ah, drăguțe coclauri, coclauri după care ar suspina mulți turiști de prin alte locuri. Stăteam pe panta muntelui, pe iarbă, la stîna unde ne-a dus Mircea, la Maria, femeie zdravănă și plină de viață, și mă gîndeam la un amic irlandez care se mîndrea tare cu unul dintre parcurile lor naționale (despe care vă povestesc altă dată) și îmi imaginam ce ar simți el acolo. Să-i trimit poze, să nu-i trimit?! Dacă se demoralizează?!

 photo 137-DSC_0208_zps03b7e988.jpg

 photo 225-DSC_0324_zpsbc682f09.jpg

 photo 082-DSC_0123_zps54fd2849.jpg

Poză Camelia

Poză Camelia

Eu, cu mare jale în suflet, am ratat prima seară la foc și cea mai lungă zi cu căluții în care fetele au tot cățărat pante mai mici ori mai abrupte vreme de vreo 6 ore, numai bine cît să-și amintească pentru multă vreme aventura cu pricina. Am apucat însă așa cam o oră de urcat cu calul din locul în care am parcat bidiviul personal pe roți care însă n-avea vînă să ajungă chiar la Odăi. Am ajuns la destinație călare pe cel mai tînăr dintre cai dar și cel mai zdravăn, cu o crupă ce nu avea cum să nu-ți inspire încredere – Bongo -un cal cu multă personalitate care așteaptă la cotitură să răzbune toată căpăceala încasată de mic de la restul găștii pe principiul că pe ăla micu îl pune toată lumea la punct. Ei, lasă că mai crește el și Murgul, capul capilor, n-o să mai fie așa tinerel, și-atunci să vedem cum o să fie. Murgul e masculul alfa care dă tonul și merge în față să dea exemplu. Merge Murgul, merg și ceilalți, stă Murgul, stau și ceilalți. Cum să treci de el!? Păi, ce te lasă!? Stai că nici Fulger nu se lasă mai prejos că, de, băieții ca băieții!

Bongo cu călărețul său de bază, Florina - foto Gabi photo 20140828_192159_zps0c484faf.jpg
Bongo cu călărețul său de bază, Florina – poză Gabi

 photo 017-DSC_0022_zpsf9939950.jpg

 photo 038-DSC_0052_zps9a05e9e6.jpg

 photo 032-DSC_0043_zps7c2a4c2b.jpg

 photo 026-DSC_0032_zps86723984.jpg

 photo 014-DSC_0019_zps31b1b5c9.jpg

 photo 012-DSC_0015_zps8b6e4d77.jpg

Sîmbătă am călărit o frumoasă roșcățică cu care m-am împăcat cel puțin la fel de bine ca și cu Bongo. La început mai cu o mică luptă surdă de personalități – Pas Dochia, hai! – zic eu și trag de dîrlogi că suntem la vale abruptă și ducem caii pe jos pînă ajungem la suiș sau la plat. No, nu! – zice ea din ochi, ridicînd capul și opintindu-se pe toate patru picioarele. Apoi, mai cu mîngîiatul, mai cu pupatul pe bot, mai cu îngroșarea vocii și un Pas mai hotărît, ne-am adaptat. Pînă la urmă, cred că s-a prins că nu-s chiar o mămăligă dar și că tare-mi sunt dragi animalele așa că merit o șansă.

 photo 044-DSC_0058_zps5f2361ed.jpg

 photo 028-DSC_0035_zps7a0d51ce.jpg

Și-am ajuns la stîna de care ziceam mai sus unde am mîncat niște chestii de povestit.

Doar că n-aș vrea să sărăcim de lungimea vorbei așa că despre stînă, bunătățile ei, cățeii și Internetul, alte bunătăți îndesate cu sîrg în burțile noastre, despre somnul la odăi, jocuri de societate, despre tentativa de cioplit în lemn și sesiunea de ciuperci dar și despre o casă ca un muzeu, o să povestesc în episodul următor, sper eu curînd, curînd.

 

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Excursii, Fun Turism | 1 Comment

Turneu cu Song-ul la marea noastră

Posted on August 25, 2014

 

Acum două week-end-uri am fost la mare. Nu oricum însă, ci cu Song-ul. Între 8 și 10 august, am avut un turneu plin, 2 zile jumătate cu patru spectacole la Mangalia – Hotel Paradiso alături de Nicu Covaci, Mangalia – Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul galei de închidere a celei de-a XI-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu, Cumpăna – Casa de Cultură și Eforie Nord – Hotel Apollo.

Turneul a fost o reușită pentru noi – a fost lume, au fost aplauze, am fost foarte frumos primiți, sunt sigură că am făcut o figură frumoasă și ne-am onorat numele. Despre asta au mai scris alții așa că eu o să povestesc despre restul.

De dormit, am dormit la Eforie Nord. N-o să spun la ce hotel am stat dar ce pot spune e că avea acel aer din perioade de mult uitate, cu abajururi de plastic în modele “deosebite” (colega mea de cameră mai că a avut coșmaruri deoarece creația minunată se afla la capul ei), lipsă aer condiționat, un aparat TV minuscul (nu că interesa pe cineva….) și o servire la micul dejun demnă de povești cu sindicaliști. Modelul era cam așa: stăteai o oră să primești o omletă sau două ouă ochiuri cu ceva, ți se aducea omleta sau ochiurile super turtite, dar n-aveai tacîmuri, pe urmă n-aveai sare, pe urmă n-aveai pîine. Cafeaua sau ceaiul (ori/ori) o/îl primeai din altă sursă, adică de la bar, ceea ce s-a dovedit de bun augur întrucît băiatul de la bar era mult mai rapid și serviabil. De obicei, în astfel de situații, te simți iritat, pe urmă te înfurii și ceri socoteală, și dacă ești turist riști să-ți strici toată dimineața. Noi nu eram turiști, eram și în grup, așa că după primii nervi și indignare, ne-am relaxat și am dat-o pe glume.

 photo 108-DSC_0177_zps4baa57a5.jpg

După reclamă, distanța de la hotel pînă la mare era de 100 de metri și da, de la balconul meu, se vedea undeva o bucățică de mare (de la cei de pe partea cealaltă a culoarului,…. ați ghicit…., nu) dar noi am bănuit că se refereau la 100m în linie dreaptă și eventual cu elicopterul. Asta am realizat cînd am făcut prima tentativă de ajungere la plajă.

Ca să respectăm adevărul istoric, vineri seara, mai după miezul nopții, am vrut de fapt să mergem la un club să dansăm. Nu ne-a ieșit – era unul la drumul mare care însă te izbea în stomac și cutia toracică cu toată forța bașilor din dotare, încă de la ușă. Singura persoană care părea să danseze acolo era o animatoare urmărită din priviri de cîțiva turiști trîntiți în fotolii cu ceva băuturi la purtător. Muzica n-am prea reușit s-o identific datorită traumei la care a fost supus întreg corpul, inclusiv creierul. Și să mai dai și bani pentru chestia asta ni s-a părut un pic exagerat, chiar pentru unii disperați să danseze. Eu prefer contorsionările de plăcere, nu de suferință. Așa că, ne-am îndreptat spre mare. Care mare a tot fugit pe diverse străduțe, aflate într-o beznă mai mare sau mai mică, a cotit printr-un gang, a coborît niște scări rupte și luminate doar de lună (noroc cu luna plină) și s-a așezat în sfîrșit la picioarele noastre. A spălat ea toate păcatele, nu numai picioarele.

 photo 105-DSC_0171_zps43c4132c.jpg

A doua zi, după faimosul mic dejun amintit,  am plecat spre plajă, de data asta pe alte drumuri decît cele de noapte care s-au dovedit și mai traumatizante: pe șosea pe lîngă mașini, apoi pe plajă pe lîngă nudiști, dus-întors de vreo cîteva ori, ba spre nu știu ce plajă, ba spre restaurant. Duminică am încercat altă variantă că știa careva dintre noi un drum sigur. Hai, doar nu credeți că vreunul pavat sau ceva… coclauri, praf, printre diverse hoteluri mai vechi sau mai noi, mai goale sau mai abandonate, cu un peisaj dezolant și bătut de soartă. Drept compensație, drumul a fost la fel de lung, probabil ca să ne dorim și mai tare o baie și o bere. Ei, baia da, a fost excelentă în ambele zile. Apă curată și numai bună, nici prea caldă nici prea rece. Iar berea, de, ca berea.

Nu vă mai spun că sîmbătă seara iar am plecat după cluburi, de data asta cică după unele de pe plajă – și iar am umblat o sută de ani prin oraș (desigur pe un alt drum că pe noi rutina ne omoară) pînă cînd dintr-o trupă serioasă am ajuns doar vreo 6, căci, unii au simțit că făcuseră deja suficientă mișcare pentru o singură seară. Cum ați bănuit presupun, la cele 2 cluburi de pe plajă n-am intrat. Important e că am avut voință și-am căutat. Tot mai bună a fost o bere și-o vorbă pe terasa hotelului.

Bomboana de pe tortul acestui turneu a fost însă, fără nici un dubiu, cîștigînd locul întîi la mare distanță de concurență, minunatul nostru șofer și mașina lui tîrîtoare. Autocar se numea ea, doar că avea atitudini de rată. Șofer se numea el, doar că avea atitudini de căruțaș, unul morocănos și nemulțumit care nu dădea drumul la aer condiționat decît cînd ne suiam să plecăm – adică cît să faci atac de cord, fiert în suc propriu. Și cine a scăpat, a trăit să moară de frig în noaptea de duminică la întoarcere, pe principiul că dacă e omul obosit să nu-l lăsăm să adoarmă înainte să ajungă acasă în patul lui personal.

Genial a fost însă condusul prin oraș. Nu cred c-a existat vreo curbă mai strînsă pe care s-o fi luat din prima, nu cred c-a ratat vreo stradă pe care să fie parcate mașini pe ambele părți și pe care nici un om sănătos la minte nu s-ar fi aventurat.

 photo 043-DSC_0095_zps805329c0.jpg
Iulian dirijînd șoferul

La final, bilanțul s-a lăsat cu băieții mutînd manual mașini de pe stradă ca să poate trece căruțașul șef – asta în vreme ce trebuia să ajungem la hotel să ne cazăm, să ne luăm costumele și să plecăm la Mangalia să ne pregătim de spectacol. Nu vă temeți, am ajuns că avem băieți puternici. Pe partea cealaltă a străzii unde se afla hotelul era o parcare mare dar ce mai contează?! Ce farmec ar mai fi avut dacă ar fi intrat cu mașina direct în parcare și nu ne-ar fi plimbat pe străduțele din cartier ca să ne dea și ocazia să cărăm bagajele preț de vreo 10 minute pe jos?

 photo 10418483_10203574518556892_8435743570842747148_n_zps8395df62.jpg

 photo 10502465_10203574604439039_5243170053131380470_n_zps462585c5.jpg

Seara pe la 11 cînd să plecăm de la spectacol înapoi spre hotel, rata nu și nu….. că bendix, că chestii… ce mai, stătea acolo abandonată undeva pe niște coclauri pe care o cățărase șoferul nostru jucăuș și nu voia să plece de acolo sub nici o formă. Sincer, eu o înțeleg. De ce-ar fi vrut să fie iar tîrătă printre mașinuțe nevinovate ba chiar tarabe de plajă?!!! Am uitat să vă spun – ca s-o parcheze acolo de unde n-a vrut să plece, șeful volanul a intrat pe o alee cu dughene și tarabe care ducea spre plajă și noi ne-am simțit ca în Bangkok în piața aia care se strînge cînd trece trenul. Știți voi despre ce vorbesc.

Am convins-o însă pe biata mașină să plece punînd cu toții umărul la trasul și împinsul ei, din diverse unghiuri și cu foarte multe îndemnuri. Am mai mutat încă o mașină de care nu putea trece în curbă domnul vizitiu și bendixul s-a aliniat cu stelele și-am ajuns pînă la urmă la hotel.

 photo 10577158_931903860158824_821864378350591811_n_zps0129d47e.jpg

 photo 10534076_931904206825456_2625055848002429021_n_zps6174a051.jpg

Nu putem zice că nu ne-am distrat! A fost un turneu cu SONG-ul complet, unul dintre multele din viața noastră, cu tot cu aventuri ca să avem ce să ne amintim și să povestim și la alții.

 

P.S. Nu toate pozele îmi aparțin, pe unele le-am “furat” de la colegele mele Simona și Luiza cărora le mulțumesc.

 

» Filed Under Altele, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment

Pregătiri după vacanță și petrecere Viajoa

Posted on August 22, 2014

 

După o vacanță așa de lungă de la blog, cum era de așteptat, în modelul meu obișnuit, m-am apucat de vreo trei articole care așteaptă acum cuminți să le asezonez cu poze și alte mici (sau mai mari) retușuri. Ce mă (și respectiv vă) așteaptă în curînd?

1. Scurta poveste a turneului de la mare cu Song-ul, cu aventurile de rigoare ale unei călătorii cu autocarul și cazare într-o localitate a litoralului românesc;

2. Un nou episod din seria abia începută de castele/palate – de data asta, un palat turcesc;

3. O poveste despre lume, toleranță și orgoliu care e de ceva vreme la dospit.

Ce am mai planificat:

1. O întoarcere în Lima pentru un sit cu totul special – Huaca Pucllana;

2. Un nou castel – de data asta francez;

3. Încă o poveste din seria Machu Picchu subiectiv

Pînă atunci, o să amintesc că miercuri seară, am fost la petrecerea fetelor de la Viajoa care au serbat 5 ani de povești.

 photo 41-DSC_0089_zpsec13fe3d.jpg

Am revăzut oameni dragi- călători cu care am împărțit ceva drumuri sau bloggeri cu care ne știm deja de ceva vreme – am cunoscut oameni noi (eu de exemplu nu știam personal toată echipa Viajoa), am stat pe puff-uri, scaune sau pături după cum a simțit fiecare, am băut niște cockatil-uri și cafele excelente de la Origo și am mîncat niște tarte și prăjituri minunate, dar mai ales niște biluțe (așa le zice autorul, adică Bogdan, soțul Mămicii Călătoare) delicioase, cu boabe de struguri înfășurate într-o pastă de brînzeturi și nuci. Genial!

 photo 05-DSC_0027_zps078c91e6.jpg

 photo 12-DSC_0041_zpsd117b5b5.jpg

Am aflat cine e stîngaci, cine a fost pe 3 continente, cine s-a întîlnit cu un animal sălbatic, cine s-a dat cu parapanta și cine n-a fost la Vama Veche. Știu cine a citit toată seria Harry Potter, cine nu știe ce sunt “culele” și unde e paradisul. Cu ocazia asta, am cîștigat și un voucher cu care mă pot duce pe Valea Cernei în căutare de aventură.

 photo 37-DSC_0083_zpsde2745b0.jpg

 photo 22-DSC_0056_zpsf7acdc16.jpg

 photo 18-DSC_0050_zpsf9e66efe.jpg

 photo 13-DSC_0043_zpseb53d0c5.jpg

 photo 09-DSC_0038_zpsa30d6f30.jpg

 photo 1-DSC_0031_zps3c0f5073.jpg

 photo 01-DSC_0021_zpsd1ab7e6b.jpg

 photo 06-DSC_0028_zps6b3bc76b.jpg

 photo 51-DSC_0105_zps6419e06c.jpg

 photo 46-DSC_0098_zps2b30ff29.jpg

Fetele Viajoa au pus poze și au zic cîte ceva despre ce fac ele, s-a făcut tombolă cu tricouri, căni și cărți, s-a rîs, s-a vorbit, s-a povestit. Eu cu Viajoa, adică cu Gabi (Aventurierul Zămbăreț) mă voi întîlni din nou, în curînd, adică chiar săptămîna viitoare, la o tură pe la Odăi.

Dar pînă atunci, după cum spuneam la început, o să mai fie și alte povești.

P.S. Am făcut mai multe fotografii la petrecere, pe care le veți putea găsi aici.

» Filed Under Altele, evenimente | Leave a Comment

Festivalul de film istoric de la Râșnov, la a 6-a ediție

Posted on August 3, 2014

 

Pînă pe 10 august mai puteți participa la cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric care se desfășoară în fiecare vară la Râșnov. Organizat în Cetatea Râşnov şi în Cinematograful Amza Pellea, anul acesta, festivalul se derulează sub umbrela a două mari teme  – „Marele Război” și „Anul 1989″, comemorînd 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984.

afis-ffir-2014

Veți vedea filme dedicate, printre care Forty Four de Palo Bielik sau War Horse de Steven Spielberg,  veți avea parte de evenimente speciale și conferințe  ce vor avea loc pe toată durata festivalului.

Un eveniment special este filmul Tabu sau A Story of the South Seas, ultima peliculă a regizorului german Friedrich Wilhelm Murnau, un film de autor, a cărui premieră a avut loc la o săptămînă de la moartea regizorului. Turnat în insulele Bora-Bora, făcut cu distribuție de amatori, Tabu, organizat în două părți (Paradisul şi Paradisul pierdut), reprezintă “confruntarea între cultura modernă şi cea tradiţională, între sacru şi profan, între individ şi societate sau între libertate şi constrângere”.

Intrarea este liberă pe toată perioada festivalului.

Ce ocazie mai bună puteți găsi să vizitați cetatea Râșnov și să participați și la un eveniment cultural unic în România? Vă așteaptă o vacanță culturală.

» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment

Umorul într-una din casele sale – Dublin

Posted on July 28, 2014

 

Ceea ce mă ține sănătoasă mintal într-o lume debusolată și debusolantă, duală și paradoxală, e umorul (sigur, și instinctul extrem de puternic de supraviețuire).

Poate e un motiv suficient să-mi placă britanicii (mă rog, englezii, scoțienii, galezii, irlandezii…. nu vreau să supăr pe nimeni cu patalamaua de britanic).

Dacă ești turist și dorești să vezi o capitală spectaculoasă, Dublin-ul nu este alegerea potrivită. E însă un oraș cu o personalitate foarte bine definită, colorat în centru, foarte verde cam peste tot, cu multe flori, liniștit provincial în zonele din afara centrului, cu arhitectură georgiană și victoriană, cu niște uși viu colorate, extraordinare, cu nelipsitele pub-uri pline, cu muzee, catedrale și biserici, rîu, poduri, castele, statui, parcuri, lepriconi și bere. Adică, cam de toate. Despre ce poți vedea în Dublin voi mai povesti cîndva. În plus, dacă ești un călător care vrei să cunoști oameni și lumea cu toate paradoxurile și dualitățile lor, Dublin-ul este la fel de potrivit ca orice alt oraș sau sătuc din lumea asta.

 photo 1-DSC_0158_zps7fff992e.jpg

 photo 1-DSC_0144_zps3b4ff2b3.jpg

 photo 1-DSC_0069_zps40c47185.jpg

 photo 1-DSC_0656_zps8b2528a2.jpg

Umorul e o prezență palpabilă în Irlanda, un umor extrem de apropiat de cel românesc, un umor cu nenumărate valențe și nuanțe, de la clasic pînă la sec sau negru, e un haz de necaz care, în ciuda unor păreri care califică umorul drept superficial și laș (nu intru în amănunte aici), este, după părerea mea, una dintre cele mai redutabile arme de supraviețuire și curaj.

De la vremea capricioasă, la mîncarea proastă (și implicit limita resurselor), la băutură și istorie, umorul este parte din spiritul irlandez.

“I have decided to drink only on days starting with T” (Am decis să beau doar în zile care încep cu T) – scrie pe unul dintre tricouri – după care urmează: Tuesday, Thursday, Today, Tomorrow, Thaturday, Thunday.

Felicitări, vederi, tricouri sau magneți îți amintesc în permanență de vremea insulară.

 photo 1-DSC_0005_zpsa3b184a7.jpg

Little Dublin Museum e exemplul perfect de umor ca mod de viață. Un muzeu mic care o să vi se pară o mică bijuterie unde oricine are mintea deschisă, primește o lecție de toleranță și de cum să spui lucrurilor pe nume fără false patriotisme și încrîncenări retrospective.

Muzeul are două componente: la etaj cîteva săli cu obiecte și fotografii primite din donații, care ilustrează istoria orașului fără texte școlărești și o cameră dedicată formației U2, o mare mîndrie a orașului;

 photo 1-DSC_0106_zpsb5cf9a9d.jpg

 photo 1-DSC_0642_zpsdd6d66ea.jpg

 photo 1-DSC_0651_zps4f79adc1.jpg

 photo 1-DSC_0111_zps8f7ea884.jpg

 photo 1-DSC_0114_zpsca343b10.jpg

La parter, o cameră tapetată cu foi de  flipchart pe care e desenată întreaga istorie a orașului cu nativi irlandezi, vikingi și normanzi, sintetic dar mai ales extrem de amuzant.

 photo 1-DSC_0639_zpsdaf0fa37.jpg

 photo 1-DSC_0103_zps67b3dd58.jpg

 photo 1-DSC_0093_zps82280e3f.jpg

 photo 1-DSC_0094_zpse07c04d1.jpg

Probabil personajul cel mai prezent este regele Sitric, zis și Silkbeard (barbă de mătase) firesc aș  zice, avînd în vedere că a domnit timp de 46 de ani și  a condus faimoasa Bătălie de la Clotarf în 1014 unde, în alianță cu vikingii, l-a înfrînt pe oponentul său Brian Boru. Aici lucrurile par cel puțin discutabile și perspectiva modern-umoristică a istoriei e demnă de cele mai bune serii de desene de tip cartoon. Singura problemă e că, pentru a te bucura pe deplin de ea, trebuie să știi engleză destul de bine.

 photo 1-DSC_0105_zpsbe77773c.jpg

 photo 1-DSC_0099_zps756e7d90.jpg

Dacă nu știați, vikingii sunt primii turiști ai lumii :)

 photo 1-DSC_0095_zpsff219975.jpg

Chiar dacă 7 euro mare mult pentru un muzeu atît de mic, după părerea mea, sunt 7 euro extrem de bine investiți – înveți ceva istorie și contribui și la propria sănătate mintală.

 

P.S. Dacă careva dintre voi are ceva dubii în legătură cu vreunul dintre textele din imagini și chiar nu se descurcă, îi stau la dispoziție cu o traducere liberă.

 

P.P.S. Vederea este pusă la bătaie în concursul cu castele care va continua.

 

 

 

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, Fun Turism | 3 Comments

Castelul Malahide între stafii și flori

Posted on July 17, 2014

 

E lumea plină de stafii, care de care mai faimoase, mai teribile sau mai pretențioase. Nici un castel care se respectă n-ar îndrăzni să-și renege stafiile.

 photo 1-DSC_0037_zps2c8e5dd6.jpg

Malahide, castelul irlandez cu care am zis că voi începe călătoria mea prin amintiri și povești castelane, în lunga sa istorie de 9 secole, a devenit mîndrul posesor a cel puțin cinci stafii importante.

Castelul a fost construit la 1185 de către Sir Richard Talbot care a primit de la Henry II pămînturile și portul Malahide (devenind astfel Lord de Malahide). Pentru o scurtă perioadă de 11 ani însă, a fost luat din posesia familiei Talbot și acordat de către Oliver Cromwell parlamentarului Miles Corbet care a sfîrșit spînzurat. Un sfîrșit previzibil cînd te-apuci să semnezi pedeapsa cu moartea lui Charles I. Desigur, o moarte atît de violentă nu putea să fie fără urmări. Din cînd în cînd (de preferință de ziua lui de naștere) Corbet are chef de apariții.

Miles_Corbett

Corbet se mai întîlnește prin castel cu un trio extrem de interesant a cărei poveste are toate ingredientele unui film cu priză la public. Începe dramatic, romantic, medieval/cavaleresc cu moartea lui Sir Walter Hussey, ucis în duel în chiar ziua nunții lui cu Lady Maud Plunkett care devine astfel, într-o singură zi, o servitoare ajunsă la rang de soție și văduvă totodată. Doamna cu pricina bîntuie și ea castelul dar nu de durerea morții primului soț, deși acesta murise în duel apărîndu-i numele și onoarea. De asta se ocupă el personal, văitîndu-se de durere și preumblîndu-și periodic rana, așa în văzul lumii (mă rog, a celor mai înzestrați). Ea bîntuie în tandem cu cel de-al 3-lea soț. Dar nu e prea clar dacă el o aleargă pe ea, fiind cam iute din fire, sau ea stă în urma lui bîntuindu-l și după moarte, căci bîrfa zice că devenise cicălitoare rău și insuportabilă. Aici ar putea fi partea comică.

Mormîntul lui Maud

Mormîntul lui Maud – foto Patrick Healy

Ce lipsește însă din toată această bîntuială este chiar elementul cel mai palpitant și personajul care ar da sarea și piperul istoriei. Cel de-al doilea soț a fost, nici mai mult nici mai puțin, cel care s-a bătut în duel cu nefericitul Hussey. De unde se trage concluzia că fie domnul cu pricina l-a provocat pe soțul doamnei pentru a-i face felul și a-i ocupa locul în patul ei, fie Maud era o creatură perfidă și perversă care n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să-l ia de bărbat fix pe cel care-i omorîse primul bărbat și o mai și denigrase. Hamlet curat, ce mai! Ce nu înțeleg eu este cum poate lipsi chiar acest personaj important din gala stafiilor!

 photo 1-DSC_0214_zps2dda6378.jpg

Se zice că mai umblă pe acolo stafia nebunului castelului, Puck, care a pus ochii pe cine nu trebuia și-a sfîrșit înjunghiat. Și-a luat rolul de nebun prea în serios. Și-n plus, el chiar și-a propus să bîntuie castelul ca să-i supere pe Talboți pînă la ultimul.

Castelul nu e mare dar e compact, adunat, cu alura aceea clasică de castel medieval cu turnuri crenelate. Într-un alt decor ar putea fi locuința ideală pentru familia Adams. Învelit însă în iederă pînă aproape de jumătate, aflat în mijlocul unor grădini largi și luminoase cu tipicul gazon impecabil (și îngrijit permanent după cum am putut vedea pe viu), castelul e mai degrabă romantic.

 photo 1-DSC_0850_zps8dece85d.jpg

 photo 1-DSC_0201_zpsd0dc3b58.jpg

 photo 1-DSC_0213_zps914c50cb.jpg

 photo 1-DSC_0107_zps75ff8b2a.jpg

 photo 1-DSC_0079_zpsfffc5797.jpg

Castelul a fost locuit de familia Talbot pînă în 1975 cînd, Rose, sora ultimului Lord Talbot, mort în 1973, a vîndut castelul și domeniile statului irlandez. Mare parte din mobilier se păstrează sau s-a recuperat și castelul pare și  acum locuit.

 photo 1-DSC_0093_zps5586c9cf.jpg

 photo 1-DSC_0076_zps05431998.jpg

 photo 1-DSC_0802_zpsc134a986.jpg

Fără o opulență ostentativă, interioarele sunt cochete și elegante, cu stucaturi și candelabre fermecătoare, mobilă elaborată și vizibil funcțională.

 photo 1-DSC_0088_zpsbf43d601.jpg

 photo 1-DSC_0064_zpsd3af0c4a.jpg

 photo 1-DSC_0055_zpsd9a85566.jpg

 photo 1-DSC_0052_zps5d3382e1.jpg

 photo 1-DSC_0086-001_zpsaa14ac3d.jpg

 photo 1-DSC_0824_zps9dd9c3f6.jpg

În afara poveștilor de familie, ghidul mai lasă o urmă de mister cînd ajungi în camera de stejar (Oak Room) lambrisată cu stejar și cu cîteva piese de mobilier extrem de frumoase. Pe un set de panouri sculptate, se află o încuietoare despre care ghidul spune că n-a fost deschisă niciodată pentru că nimeni n-a dorit să forțeze și să distrugă lucrătura în lemn. Ei, vă imaginați atunci cum m-am gîndit instantaneu la pasaje secrete și vise închise pentru totdeauna într-un loc suspendat în timp. Poate e doar o poveste menită să aprindă imaginația. Ei și?

 photo 1-DSC_0785_zps24a29b99.jpg

 photo 1-DSC_0045_zpseb36e7d6.jpg

Castelul mai are multe povești dar mai bine vă duceți voi acolo să-l vedeți, mai ales că are o curte molcomă, o grădină botanică cu o seră elegantă și cu un aer de grădină secretă, gîndită și  împărțită inteligent,  un mic lac și-un păun ce-și face veacul într-una dintre aceste separeuri romantice.

 photo 1-DSC_0204_zpsd0c5318d.jpg

 photo 1-DSC_0144_zps11d06541.jpg

 photo 1-DSC_0156_zps7d0c2007.jpg

 photo 1-DSC_0193_zps6e606f29.jpg

 photo 1-DSC_0176-001_zps51d5bdfd.jpg
 photo 1-DSC_0128_zps90d7afe1.jpg

La intrare se află și ruinele unei mănăstiri (acum închise), în fața clădirii noi (dar bine încadrate în peisaj) unde se află recepția (de unde se iau bilete și se intră în grădini), un magazin de suveniruri și un fel de cafenea.

 photo 1-DSC_0200-001_zps3d5a181a.jpg

Prețul: 12 lire adult, 6 – copil, 8 – student, 7,5 – senior

Program: 9:30-16:30

Cel mai bine se ajunge acolo din centrul Dublin-ului cu trenul DART – 25-30 min. Sau cu autobuz 102.

 photo 1-DSC_0484-001_zpsd2af3cf7.jpg

Și-acum partea de concurs – am un suvenir din Irlanda pentru cel care îmi trimite cel mai amuzant, palpitant sau dramatic comentariu la acest articol sau chiar un articol pe adresa anca@funtur.ro. Pentru cine se încumetă la articol, va exista la sfîrșitul seriei despre castele și un premiu mai consistent, deocamdată secret.

 

» Filed Under Altele | 3 Comments

Castelul – Între poveste și realitate

Posted on July 13, 2014

 

Cuvintele stau încă în așteptare, unele mai cuminți, altele mai nebădăioase, de-a valma așezate în cîte o casetuță a minții, ca piesele unor puzzle-uri pregătite să construiască o imagine sau o poveste. Din cînd în cînd, cîte două, trei se regăsesc în grămadă și țopăie fericite împreună, oferindu-se ca o nadă.

Nada mea de acum sunt cuvintele “castel” și “basm”.

 photo Chenonceau_zpsbb779e05.jpg

Dac-aș vedea toate castelele și palatele din lume și tot n-aș epuiza dorința de vis – poveștile și basmele copilăriei mele sunt cu zîne, prințese, castele și zmei. Nu te vindeci niciodată de visele copilăriei. Castelul e lumea frumoasă a lipsei de griji, e locul balurilor și-al luminilor, e locul grădinilor cu flori nemaivăzute, e spațiul unde „au trăit fericiți pînă la adînci bătrăneți”.

 photo Cheverny_zps9ea2860c.jpg

Oricît aș citi despre istoria sîngeroasă ce bîntuie cîte un castel sau palat, oricît de conștientă aș fi de realitatea crudă, meschină sau doar banală pe care zidurile acestuia le-au adăpostit, undeva, în plan secund, există totdeauna imaginea basmului. Poate din acest motiv, uneori ruinele mi se par mai fascinante decît castelele ce par gata de locuit.

 photo Chinon_zps6b3e0802.jpg

Castele și palate mici, mari, înalte, luxoase și ample, spectaculoase, cochete, în ruine, colorate sau sobre, cu garguie si dantelarii baroce, cu turnuri medievale sau donjoane elegante, cu creneluri de aparare sau arcade romantice – în fața lor, sunt ca un copil aruncat în mijlocul poveștilor.

 photo BranCastle_zpsc2bfa4e0.jpg

Așa că acest vis își cere partea sa. Voi revedea, cu perspectiva dublă a visului și realității, cîteva dintre castele pe care le-am văzut în decursul timpului.

 photo CetateaFagaras_zpsd2ae6004.jpg

Și voi începe, în următorul episod dedicat mirajelor poveștilor cu prinți și prințese, cu ultimul castel din panoplia imaginilor – castelul Malahide aflat la doar 13km de centrul orașului Dublin.

 photo 1-Malahide_zpsb4fa79e7.jpg

Și vă invit și pe voi să veniți cu castelele voastre, cu visele și poveștile voastre cu turnuri și mistere, fie că vreți să spuneți doar cîteva cuvinte, fie că vreți să participați cu un articol de sine stătător. Și, se va lăsa și cu un concurs. Curînd.

 

» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, Prin lume | 4 Comments

keep looking »