Geniul bucătăriei peruane și B&B în Cusco

Posted on March 11, 2015

 

Știți reclama aia idioată pentru pastă de dinți cu „micile plăceri ale vieții”, nu? Ei, eu mă străduiesc să nu le prea pierd (plăcerile, desigur), nici acasă, nici în călătorii. Una dintre ele este mîncarea bună. Îmi place să mănînc. E rău? Am și eu ceva fițe și mofturi dar, oriunde am mers, totdeauna am găsit măcar un loc unde am mîncat bine.

Locurile în care am mîncat excelent au fost Italia, Turcia, Portugalia, Mexic și mai ales Peru care mi-a întrecut absolut toate așteptările. Peru, cel puțin după gustul meu, are una dintre cele mai diverse bucătării – sofisticată, inventivă, un amalgam de elemente combinate (fusion în termeni mai moderni) care au o subtilitate total neașteptată.

Am mai vorbit despre bucătăria peruană (nu mă pot abține) și azi o să vă zic ce-am mîncat la Cusco – dacă ajungeți acolo trebuie neapărat să încercați “causa” de la Chicha alături de un cocktail absolut minunat.

 photo DSCN7033_zps805266e5.jpg

 photo Cocktail in Cusco_zpsqpv51pmk.jpg

Causa asta seamănă un pic la gust cu salata de boeuf pentru că baza e cartoful fiert. Cartof fiert zdrobit (ca pentru piure) la care se adaugă un pic de zeamă de lime, un pic de ulei, sare, o pastă de ardei galben și eventual ardei iute (sau chili), eventual niște brînză, ceapă. Rețetele variază. Asta e baza care se pune în straturi cu ce doriți: avocado, creveți, pui, pește, legume, brînză, ouă (după cum se vede în poza de mai sus unde sunt 4 feluri de causa). Iată o rețetă de la mama ei. Și pentru cei care nu se descurcă în spaniolă, iată și o rețetă în engleză. Încercați un ceviche (pește marinat în lime cu ceapă și porumb), un aji de gallina (pui într-un sos de pastă de ardei) sau un lomo saltado (vită cu legume amețite în stial asiatic).

La dulciuri, încercați neapărat dulce de leche și tres leches. Pentru cei foarte puternici și care au mîncat deja, aruncați un ochi aici.

Un alt loc absolut delicios este The Muse din piața San Blas – decor spectaculos, fantezist și intim în același timp, mîncare bună, cafea bună, priveliștea de la etaj minunată.

 photo InteriorrestaurantCusco_zpscb7fd4aa.jpg

 photo DesertCusco_zps3b6d05d7.jpg
 photo Mincare la Cusco_zpseyynfbi8.jpg

 photo DSCN8126_zps5czobtfn.jpg

 photo DelafereastrarestaurantuluiCusco_zps2b17bb41.jpg

În afară de mîncarea bună, Peru, ca și Mexic, are o ofertă de cazare greu de întrecut în zona de B&B și pensiuni care au mai degrabă nivelul de boutique. La prețuri extrem de rezonabile poți sta în condiții nu numai bune ci și într-un decor net superior cazărilor din Europa.

În Cusco am stat întîi la Casona les Pleiades – ținută de o pereche de francezi – f. frumos decorată și f. bine plasată lîngă piața San Blas – la 60-70 euro/dublă/noapte cu mic dejun inclus. Noi n-am putut beneficia de mic dejun pt. că am plecat extrem de devreme a doua zi spre traseul Salkantay. Dacă n-ar fi fost durerea de cap datorată înălțimii, m-aș fi bucurat și mai tare de patul absolut senzațional de comod. Sau mai bine zis, noroc cu patul că altfel nu cred c-aș fi reușit să dorm vreun pic.

 photo Las Pleiades_zpsp6ryzxhp.jpg

 photo Hotel1Cusco_zps2ee4efea.jpg

 

 photo InteriorLasPleiades_zps74c18c6b.jpg

La întoarcerea de la Machu Picchu, am stat la pensiunea Llipimpac cam tot pe la 60-70 euro/dubla/noapte cu mic dejun inclus. Asta mi-a plăcut și mai tare pentru că toate camerele erau personalizate, avea o curte foarte pitorească și micul dejun a fost excelent și, la fel, foarte bine plasată.

 photo DSCN7985_zps44b93cfb.jpg

 photo Hol hotel Cusco_zpsgltfeesg.jpg

 photo DSCN7982_zps58821679.jpg

 photo DSCN7976_zps07bb955f.jpg

 photo DSCN7975_zpsb8f9eb1c.jpg

 photo DSCN7971_zps19b67f87.jpg

 photo DSCN7969_zps3a1e7b2e.jpg

 photo DSCN7963_zpsurbwtxwl.jpg

Despre cazarea în  Peru am mai zis aici și aici și o să mai zic cînd o să mai povestesc despre Arequipa, un alt oraș peruan unde mi-am lăsat o părticică de suflet. Pînă atunci, poftă bună și somn ușor!

 

» Filed Under Am mincat la, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la, Prin lume | 2 Comments

Un vin ca o poveste

Posted on February 26, 2015

 

Despre Crama Atelier M1 Murfatlar v-am mai povestit. Nu știu dacă s-a înțeles foarte bine că am devenit fan al vinurilor lor. Fără a fi foarte pricepută, sunt totuși destul de mofturoasă la vinuri (mai sunt eu și la altele dar n-o să mă dau acum în vileag de tot) și pînă acum toate cele 7 sortimente pe care le-am încercat de la ei, am fost minunate din punctul meu de vedere. Pentru că, devenind fan, după experiența din toamna trecută, mi-am mai cumpărat.

În momentul în care am participat la concursul lor, aveam deja în casă un alb dulce (Muscat Ottonel – Amprenta) și un Merlot. Amprenta e un vin desert din cele pe care le guști ușor și în tăcere și din care, dintr-un sentiment profund egoist (vinul fiind exact pe gustul meu – dulce-aromat, parfumat și plin), nu am de gînd să dau la nimeni.

1-DSC_0004

Acum sunt mulțumita posesoare a încă 3 sticle de vin cîștigat la concurs la care mai puteți participa și voi pentru că mai sunt 4 etape.

 

1-DSC_0003

Următoarea întrebare a apărut azi așa că eu zic să încercați. Eu am de gînd să particip la toate, vă anunț de acum.

S-ar potrivi un “Keep Cool and Drink Wine”

Baftă!

 

» Filed Under Altele | Leave a Comment

Fiecare cu Dragobetele său

Posted on February 24, 2015

 

Azi, de Dragobete, o să-mi declar public și deschis dragostea nu față de cineva anume, ci față de următoarele, în ordine aleatorie:

 

Londra

 photo 1-DSC_0689_zps13929793.jpg

Ființele vii

 photo Cubocceluta_zps5ecc3bd1.jpg

Teatrul

Uxmal

Tacos

Fix
 photo 151-DSC_0250_zpsaf69a2d5.jpg

Cusco

Causa

 photo DSCN6919_zps391e586e.jpg

Cărțile

Valea Loirei

 photo AA022_zps224444f8.jpg

Brînza cu mucegai

Muzica
 photo Salaradio_zps783933b7.jpg

Pietrele

Toscana

Pastele

 photo Pastecufructedemare_zpsa288fb9d.jpg

Capri

Vinul

Dansul

Iguazu

Clopoțeii

Lacurile

 photo DSCN0826_zps752bcf10.jpg

Lumina

Cascadele

Adrenalina
 photo 1-DSC_0203_zps2bf74ba8.jpg

Arequipa

 photo DSCN8984_zps2e20b515.jpg

Marea

 photo ApalaCinqueTerre_zps435b7386.jpg

Palenque

Ardeiul iute

Filmele

Vorbe

Ciocolata

Muntele

 photo PasulSalkantay_zps6f6261cd.jpg

Fotografia

 photo DSC_0012_zps311f7ffd.jpg

Gaudi

Cuvintele

Ruinele

 photo MachuPicchuclasic_zpscd0dfa29.jpg

Orașele

 photo DSC_0047_zpse33940c6.jpg

Zîmbetele

Castelele

 photo DSC_0205_zps32c43429.jpg

Umorul

nu în cele din urmă…. Viața.

 

Am uitat ceva?

 

» Filed Under Altele | Leave a Comment

Machu Picchu subiectiv – Cusco turistic sau autentic (III)

Posted on February 23, 2015

 

Iubesc fiecare loc în care am fost și am multe amintiri în diverse culori și senzații de peste tot. Cu unele dintre ele am o legătură atît de puternică încît e suficient să văd o fotografie sau să-mi vină în minte un detaliu ca să mă simt acolo într-un mod aproape concret. Au trecut 20 de ani și nu îmi e de loc greu să mă simt prezentă în fața coloanelor Templului lui Poseidon de la Sounio, între o mare incredibil de albastră și un cer incredibil de intens.

1-DSC_0019

Cusco face parte din aceeași categorie – ori de cîte ori mă gîndesc la orașul incaș am senzația că dacă aș întinde mîna aș putea mîngîia piatra netedă a zidurilor sale. Am întîi un mic moment de panică că inima iar va alega nebunește și că treapta următoare va fi la fel de greu de urcat ca Piatra Craiului. Apoi îmi amintesc că asta trece și ce rămîne e lumina, aerul, tihna și misterul. Habar n-am dacă orașul are același impact asupra tuturor, poate că fiecare rezonează diferit, poate că am avut noroc ca orașul să nu fie prea aglomerat în octombrie – căci turismul poate lejer omorî orice mister.

 photo DSCN8083_zps62c312c7.jpg

 photo Cusco_zps621bc3d9.jpg

Dar înainte de a mă pierde în visare, ar fi bine să apuc să vă mai zic ce ar mai fi de văzut în zonă.

În afară de Machu Picchu evident (despre care încă n-am scris nici acum), întreaga zonă e plină de situri și e ușor să faci mici excursii de o zi.

Valea Sacră e de văzut în întregime și tihnit – noi nu am văzut, în afară de Machu Picchu și Cusco, decît Aguas Calientes, ultima localitate înainte de Machu Picchu, un orășel construit pentru muncitorii căii ferate care pare și acum un loc improvizat, un amestec de căsuțe transformate în hoteluri de diverse tipuri și calități, restaurante, magazine cu suveniruri ce par să păzească parcă trenurile. Un orășel care are însă farmecul său.

 photo TrenuriledinAguasCalientes_zpsea833d2b.jpg

Merită văzute și:

  • Ruinele de la Ollantaytambo (și Pinkullyuna)

Trebuie să recunoașteți că peretele celor șase monoliți îți cam taie răsuflarea.

640px-Ollantaytambo_Monolithen Sursă foto: Ollantaytambo Monolithen” by Wolfgangbeyer

  • Satul Pisac cu terasele sale agricole (tipice pentru cultura inca), ruinele și piața de produse tradiționale.
  • Satul Maras cu ruinele Morey cu terasele sale cu un sistem de irigații uimitor.

800px-Moray_-_QechuyoqSursă foto

și încă multe altele (Chinchero, Urubamba, Calca, Q’inqu….) Puteți vedea aici o schemă a zonei cu toate localitățile și cu detalii.

Tot în apropiere de Cusco găsiți ruinele de la Puca Pucara și Tambomachay.

Pentru pasionații de muzee, în Cusco există Casa Conca (un muzeu nou dedicat istoriei orașului Machu Picchu), un Muzeu de istorie regională, de artă pre-columbiană, de artă populară, de artă contemporană, de ciocolată, de istorie a plantei coca, Muzeul Inca, de textile tradiționale, și zău că nu sunt toate.

Și ca și cum n-ar fi destule minuni în Cusco, cazarea poate fi una care să satisfacă pe cei mai mofturoși iar mîncarea e una dintre cele mai bune pe care le-am mîncat. Nu, nu vă zic acum și despre astea că merită povestite aparte și între timp, m-a luat și dorul și foamea așa că, ne auzim în episodul următor.

 

» Filed Under am citit, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Leave a Comment

Fă urăto, bă prostule!

Posted on February 14, 2015

 

O fi o modă și nu știu eu că, de, de la o vîrstă, nu mai ții pasul așa ușor. Îmi scobesc amintirile și încerc să realizez dacă e o chestie de teribilism legat de vîrstă, sex…. chestii din astea. Dar la o privire mai atentă a pieței, constat că nu. Fenomenul se petrece la diverse vîrste și, ca și-n dragoste, nici în acest caz, sexul nu contează.

Se poartă plesnitul peste ochi și adevărul brutal pentru că adevărul ne eliberează, nu? Facem un bine omenirii cînd îi spunem unui gras că e penibil cînd dansează. Un bine celor care se simt traumatizați de imagini care lezează adîncul și profundul lor simț estetic dar mai ales îi facem un bine grasului (grasei, celui sărit de 45, celui căruia îi lipsește simțul ridicolului, simțul ritmului, vocea, piciorul mic și gîtul grațios).

Ce atîta politețe domnule?! Ce atîta ipocrizie?! Trebuie să avem curajul opiniilor noastre și să smulgem din rădăcini (sau din ce-o fi în funcție de context) concepții, tabuuri și falsuri. Să spunem lucrurilor pe nume: Bă grasule, ești penibil! Mă proasto, ești proastă rău! Să spunem idioților în față că sunt idioți, să-i facem pe proști să se prindă că sunt proști, să explicăm crăcănaților că nu se pot îmbrăca precum Hugh Jackman, să-i spunem parașutei ăleia blonde și fițoase că e o curvă pretențioasă, să-i spunem de la obraz pămpălăului de lîngă parașuta blondă că e penibil și jalnic.

Dar mai ales, să spunem toate lucrurile astea așa, cu cuvinte adecvate, fără eufemisme și politețuri inutile. Așa și numai așa o să aibă o străfulgerare și o revelație (deodată sau pe rînd, nu contează) și o să înceteze să mai fie grași, proști, curve și pretențioși. O să vadă calea adevărată și o să devină și ei oameni normali, așa ca noi.

A, stai, nu? Nu se întîmplă chestia asta? Păi, nici nu contează prea mult. Noi ne-am făcut datoria și am încercat să le smulgem vălul de pe ochi dar, vai, dacă sunt proști, grași și lipsiți de umor, nu prea au cum să priceapă. Păi, chiar nu contează, le-am spus noi ce au de făcut, să se ducă naibii și să-și revizuiască atitudinea! Că doar n-o să ne deranjeze atîta cu ridicolul lor!

Așa-i că suntem curajoși, speciali și deștepți? Toată lumea a văzut asta, toată lumea ne-a aprobat și ne-a pupat pe peste tot. Mă rog, mai puțin grașii, dansatorii trecuți de 45, urîții și proastele. Dar ei nu contează.

Și dacă tot ne-am pornit, hai să spunem și celor de pe lîngă noi că sunt ușor penibili cînd vor să facă o glumă pentru că nu se pricep deloc, dar deloc, la spus glume, că părerile lor sunt de căcat pentru că se complac într-un idealism desuet, că ar fi bine să-și schimbe frizura aia idioată de hipsteri eco…..

Mai am. Mai vreți?

 

P.S. Clocesc de ceva vreme articolul ăsta și cred că am avut nevoie de un mic declanșator. N-o să spun care a fost declanșatorul dar e cineva care va ști :)

 

» Filed Under Altele | 2 Comments

Machu Picchu subiectiv – Cusco turistic sau autentic (II)

Posted on February 11, 2015

 

A trecut ceva vreme de la primul episod despre Cusco ceea ce nu înseamnă că orașul a dispărut din memoria sau visele mele. De fapt, în ultima vreme, chiar dacă am scris puțin despre călătorii, am tînjit și visat mult. Mă simt ruptă între pasiuni mai mici sau mai mari și necesitatea de a-mi cîștiga existența căci n-am căpătat încă nici o rentă care să mă ajute să fac doar ce-mi place. Ei, să nu credeți acum că mă vait, e doar o nostalgie și dorința aia banală și prostească de a avea mai mult timp.

Cel mai mult și mai mult mi-e dor de America latină. Îmi sar gîndurile de la Cusco la Merida, de la Iguazu la Edzna, de la Arequipa la Buenos Aires. Dar azi o să mă concentrez pe Cusco, unul dintre orașele care au rămas în mine și unde m-aș duce din nou, oricînd.

 photo DSCN8085_zps0cfadb19.jpg

 photo DelafereastrarestaurantuluiCusco_zps2b17bb41.jpg

Cred că orașul m-a cucerit în primul rînd printr-o luminozitate aparte care face culorile mai tari și mai limpezi (care se datorează probabil înălțimii sale) și prin mixtura de străzi înguste, clădiri coloniale și arhitectura pre-columbiană. Orașul are un aer autentic și fantastic în același timp, cel puțin pentru ochiul unui european ca mine.

 photo DSCN7001_zpsd465edfc.jpg
Pozele mele ratate (nu mai revin asupra poveștii că iar mă enervez inutil) spun prea puțin despre această lumină și acestă fantezie.

Zidurile incașele de la baza orașului sunt ca o promisiune pentru toți iubitorii de SF. Aceleași ziduri le regăsești în Machu Picchu doar că în oraș ele se îmbină cu zidurile albe ridicate deasupra de către spanioli, cu porțile albastre, balcoanele de lemn și cu petele de culoare ale magazinelor. Nimic nu pare să strice aerul de poveste din altă lume.

 photo DSCN6980_zpsfe376827.jpg

 photo DSCN6982_zpsd1c9a550.jpg

 photo DSCN6979_zpsd8d606c5.jpg

 photo BalconinCusco_zps991806ff.jpg

 photo StradainCusco_zps31642547.jpg

 photo DSCN6976_zps6676b873.jpg

 photo DSCN8026_zps926d6f45.jpg

 photo FintinaCusco_zps1dadb5be.jpg

Am visat multă vreme să văd Machu Picchu, acum visez să mai ajung o dată în Peru și să stau o săptămînă la Cusco, să colind străduțele în pantă, să intru în magazinele de artă, să stau cîteva ore în Catedrală și în Biserica de la Compañía de Jesus, dar mai ales să merg la ruinele incașe.

 photo DSCN8046_zpsdb832fd3.jpg

La Sacsayhuaman poți ușor să-ți imaginezi că ești pe o altă planetă, de unde te aștepți să răsară ceva omuleți cu capul mare și ochi imenși. Complexul este ridicat pe un deal de pe care poți vedea întreg orașul și mare parte a pietrelor sale au folosit la construcția clădirilor din oraș, în special de către spanioli. Din fericire, unele dintre pietre erau atît de mari încît nu au putut fi refolosite și au rămas să ne uimească pe noi.

 photo DSCN8100_zpsa72fc32c.jpg

 photo DSCN8074_zps51dbbc12.jpg

 photo DSCN8064_zpsccc1e6e8.jpg

 photo DSCN8057_zps379ca6e6.jpg

Eu am văzut situl după Machu Picchu și eram cumva pregătită dar, chiar și așa construcțiile sunt fantastice iar priveliștea către oraș minunată.

 photo AvioninCusco_zps2aa2f2e4.jpg

 photo DSCN8088_zps8f676d5d.jpg

Poza asta e ca să aveți o perspectivă corectă asupra mărimii zidurilor extratereste cu pricina:

 photo DSCN8062_zpse6852d21.jpg

Combinația între civilizația inca și colonială e foarte vizibilă la Qorikancha (Templul Soarelui) deasupra căreia spaniolii au construit Templul San Domingo. Chiar dacă mi-a plăcut arhitectura exterioară a bisericii coloniale, personal am avut impresia că spaniolii ar fi putut-o ridica în altă parte lăsînd templul incaș la locul lui, fie el și în ruine. Dar asta-i doar impresia mea. Oricum ar fi, merită sigur o vizită.

 photo DSCN7004_zps96222419.jpg

 photo DSCN7987_zpsd0c820da.jpg

 photo DSCN8014_zpsa422c2a2.jpg

Mai sunt multe lucruri de văzut în și pe lîngă Cusco dar despre astea, despre mîncare și despre cazare vă zic data viitoare. Și zău că ajung eu și la Machu Picchu cîndva!

 

» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Leave a Comment

Machu Picchu subiectiv – Cusco turistic sau autentic (I)

Posted on January 18, 2015

 

Un acces de tuse mai sănătos m-a lăsat în miez de noapte cu ochii pe pereți și cum toți pereții au poveștile lor, m-am gîndit să-mi aleg una de adormit. Doar că peretele de lîngă patul meu e plin de povești vechi și lungi cu tați, căței și iubiți, care nu sunt tocmai potrivite pentru somn, ci mai degrabă pentru introspecție.

1-DSC_0108

Pentru că prețuiesc orele mele de somn fără de care, din păcate, nu pot funcționa corespunzător și cum faza cu oile la mine nu merge, m-am gîndit să-mi spun o poveste care să mă ducă într-un loc relaxant unde să-mi leagăn mintea cu folos.

Și uite-așa am ajuns la băi, dar nu la orice băi, ci în plin munte peruvian. Vouă v-am spus povestea așa că n-o să mă repet. Ideea e că, după bălăceala de azi noapte, am cam rămas cu mintea prin Peru, mai precis în zona Machu Picchu despre care am tot scris și tot n-am terminat. Am povestit tot traseul Salkantay dar despre muntele sfînt mai nimic. Că de, ce să zic eu despre muntele sacru care să nu fie platitudine sau să nu rămînă la nivelul de sfaturi tehnice!?

MP in ceata

Prin urmare rămîn pe terenul subiectivității și spun în primul rînd că dacă voi avea marele noroc să mai ajung vreodată acolo, voi avea grijă să stau mai mult în Cusco înainte, nu numai pentru acomodarea cu înălțimea (Cusco, capitala imperiului incaș, este un oraș aflat într-o vale montană la 3300m altitudine) ci și pentru a intra într-o anumită atmosferă de care m-am privat atunci.

Și uite cum am găsit eu un motiv să mai amîn Machu Picchu. Rămînem deocamdată la Cusco, unde am petrecut doar două jumătăți de zi și n-am scăpat nici acum de regretul de a fi trecut în prea mare grabă pe lîngă magie. Deși e considerat cel mai turistic oraș al Peru-ului, nu mi s-a părut artificial nici un moment. Poate am avut noroc în luna octombrie că nu mișunau turiștii prea tare. Oricum, orașul este unul dintre puținele în care m-am simțit ca-ntr-o poveste veche, am avut sentimentul acela de istorie și de încremenire în timp.

Piața centrală a orașului (Plaza de Armas) cu Catedrala și Biserica de la Compañía de Jesus, în care se îmbină stil masiv colonial cu baroc, e genul de piață în care te aștepți oricînd să apară o paradă sau măcar cîțiva colonialiști călare.

Catedrala din CuscoCatedrala din Cusco-001

 

Nu departe de piața mare este Piaza Regicijo în care vrei să stai, să te oprești din orice fugă, să te uiți pur și simplu la clădiri și la lume și să te împaci cu omenirea. Este și locul unde găsești unele dintre cele mai bune restaurante și chiar și un muzeu al ciocolatei unde, dacă vrei, poți participa la un curs de 2 ore și poți și mînca o mulțime de minunății.

panocabildo6

Sursă foto

Muzeul de ciocolata

O piață mică dar bogată și absolut încîntătoare, e piața San Blas unde se află biserica cu același nume, centrul cultural, magazine cu obiecte de artă și tradiționale și un tîrg tradițional la sfîrșit de săptămînă. Numai acolo poți să-ți petreci lejer cîteva ore.

Piața mică CuscoMagazin Cusco

Albastru si faiantaDSCN8113

 

Templo de San Blas

Nu-mi plac articolele prea lungi și oricum am ajuns într-un punct în care realizez că mai am foarte multe de spus despre Cusco așa că iată un bun pretext să mai amîn Machu Picchu și să pregătesc o continuare în care va fi vorba despre Qurikancha – templul inca peste care spaniolii au ridicat mănăstirea Santo Domingo – străzile și casele orașului, cazarea excelentă și mîncarea pe care am lăudat-o peste tot (dar prea puțin aici) și ce poți vedea în jurul orașului.

Ca un mic avans, asta e doar o priveliște care se vede de la ruinele Saksaywaman:

Avion in Cusco

și cam așa mulțumită arăt eu la un restaurant din Cusco:

Cocktail in Cusco

» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 3 Comments

Prima călătorie în lume – Budapesta în comunism

Posted on January 7, 2015

 

Cu cît scotocesc mai mult prin fotografii, cu atît mai tare mă identific cu amintirile și-mi dau tîrcoale povești pe care fie le uitasem, fie le lăsasem undeva la păstrare pentru dospit. Unele povești așa sunt, au propria lor respirație și apar cînd se împlinesc.

Am încheiat 2014 cu amintiri și îl voi începe 2015 la fel, cu amintirea primei călătorii în străinătate de acum 50 de ani. Nu prea departe – la Budapesta. Și nu în vacanță, ci pentru ochii mei defecți – ei, nici măcar eu nu m-am născut perfectă. Dar pentru că aveam o mamă extraordinară, luptătoare, optimistă și perfecționistă, am plecat la Budapesta unde exista un oftalmolog care putea prescrie lentile de contact. Pe vremea aceea era o mare noutate și mama s-a gîndit că așa ar fi putut scăpa piticuțul de ochelari.

640px-BudapestMontage

Sursă foto: Wikipedia

Poate că e greu de înțeles acum ce însemna în 1965 să pleci la Budapesta, mai ales cu un copil de nici 10 ani. Nu era așa ușor să iei aprobări și pașapoarte și, financiar vorbind, era un efort foarte mare. Și vorbim de perioada de oarecare deschidere, în care lucrurile păreau să se îndrepte spre bine, se găsea de mîncare, se atenuase teroarea primilor ani de comunism, se încerca o reîntoarcere spre vest. Ghinion. N-a durat decît cîțiva ani. Oricum, chiar și așa, plecarea chiar într-o țară „prietenă” era o întreagă aventură.

Drumul – cu trenul la cușetă desigur.

Cazare –la particular, aranjat prin cunoștințe.

Bani – puțini + coniac și mănuși de piele pentru vînzare.

Perioada – vreo 4 zile.

Nu-mi amintesc cum a fost cu trenul – doar că a fost lung, am dormit (probabil a fost pe perioada nopții), am avut o oprire în care m-am trezit cînd au venit vameșii unguri să se uite la bagaje și cam atît.

De cazare-mi amintesc că era într-o zonă urîtă a orașului – totul mi se părea gri și trist și probabil așa și era – într-o cameră înaltă, veche și întunecoasă. Gazda era cam urîcioasă și de altfel cam așa mi s-au părut cam toți pe stradă.

La plecarea de acasă, mama mi-a explicat unde mergem și de ce și m-a avertizat că nu avem bani decît pentru doctor, mîncare și cazare și că n-o să-mi poată cumpăra nimic în plus. Am înțeles atît de bine încît în toată acea perioadă n-am cerut absolut nimic, nici măcar o înghețată pe stradă la care mă uitam doar cu coada ochiului. Ei, de-o înghețată a avut mama bani și, la mulți ani după aceea, mi-a povestit cît de tare am înduioșat-o și cît de mîndră a fost de mine. Pentru mine n-a fost așa greu dar pentru mama a fost probabil foarte dureros.

Povestea cu lentilele de contact n-a fost să fie căci pe vremea aceea erau abia la început și nu mi-au folosit la nimic – așa că m-am întors tot cu rețete de ochelari.

Și m-am mai întors și cu impresii amestecate:

Negative – zona unde stăteam și gazda și impresia că ungurii sunt urîcioși, mofluzi (poate că erau căci nici la ei nu era o feerie generală pe vremea aia) și cam șovini. Am intrat cu tata într-o tutungerie să-și ia țigări și tata a cerut în franceză, apoi în engleză, apoi în italiană și tot ce a primit a fost un dat din umeri. Cineva de la coadă i s-a adresat în franceză: “Dacă știți atîtea limbi străine, de ce nu știți și maghiara?” “Cînd maghiara o să devină limbă internațioanlă o să încerc să învăț cîte ceva” a fost răspunsul prompt al tatii. Pînă la urmă i-au dat țigări dar mi-a fost greu să uit atitudinea. Un copil de 10 ani percepe lucrurile astea mult amplificat.

Mîncarea proastă – cum nu aveam bani, nu ne permiteam să mergem la restaurant așa că am mîncat fie de la pachet fie la niște bufete cu autoservire unde am gustat cea mai ciudată și mai proastă mîncare din viața mea – pentru mine a fost de nemîncat – era un fel de ciulama cu un gust ciudat ușor dulceag și total neobișnuit. Între timp, am avut ocazia să mănînc și bine la Budapesta.

26032006(011)

Pozitive – Bastionul Pescarilor care mi s-a părut fascinant. Cred că m-a impresionat mai puțin poziția și perspectiva (eram probabil prea mică să apreciez așa ceva) cît piatra în sine, scările și arcadele, un loc unde te puteai juca și visa la basme. Ultima dată cînd am fost acolo, am recunoscut imagini pe care le păstram încă de atunci. Și am înțeles și de ce mi-a rămas atît de mult timp în minte.

25032006(034)

O altă mare bucurie a fost că ai mei au făcut o mare efort și m-au dus la Luna Park – un parc de distracție f. mare pe vremea aceea la care noi doar visam (care mai tîrziu s-a transformat în Vidam Park care a fost închis definitiv se pare în 2013). M-am dat într-o grămadă de trenulețe și alte chestii care se învîrteau, se roteau în toate direcțiile, se ridicau, zburau…ce mai, o nebunie! M-am îmbufnat că nu m-au dus în Castelul Groazei dar și mai tare pentru că nu m-au lăsat să mă dau în roller coaster (ei nu se urcau iar eu eram prea mică să merg singură). Au compensat cu Castelul Fermecat unde am trecut printr-o grămadă de aventuri (dar positive).

Articolul ăsta e un pic stîngaci și copilăresc pentru că este scris cu mintea și impresiile de la 10 ani. Am mai fost doar o singură dată la Budapesta unde am stat doar o zi acum vreo 8 ani în drumul de întoarcere din Austria. Cam puțin – poate că e momentul să-i fac o vizită mai serioasă.

Poate chiar anul ăsta în care, deocamdată nu am programate decît două plecări serioase: Sicilia în mai și Iordania cîndva în toamnă. Pe lîngă astea mai vedem….

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 2 Comments

2014 – călător și muzical

Posted on December 23, 2014

 

De cînd cu blogul, am început să fac și recapitulări, liste, retrospective și planuri. Ei, anul ăsta a fost un an mai cuminte pentru blog, cu mai puține călătorii decît mi-aș fi dorit, cu mult mai puține povești, dar cu multă muzică.

Dar să fiu cinstită, n-am stat chiar acasă tot timpul. Să recapitulăm cu ce se laudă 2014 în materie de călătorii:

1. Februarie – 4 zile perfecte în Londra, orașul în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, cu bonus Shakespeare cu Jude Law. Am restanțe vreo 2-3 povești.

 

 photo 1-DSC_0689_zps13929793.jpg

 

2. Martie – Disneyland parizian – absolut delicios, perfect pentru moralul oricui – cu bonus o zi de Paris. Aici am restanțe majore la ambele capitole.

 photo 1-DSC_0022-001_zps002c922a.jpg

 photo 1-DSC_0744_zps052753a9.jpg

 

3. Mai – 9 zile în Irlanda, adică Dublin cu împrejurimi și Galway cu împrejurimi – o listă lungă de povești rămase încă nespuse.

 photo 1-DSC_0314_zps4d2463f5.jpg

 photo 1-DSC_0115_zpscffd66d6.jpg

 

4. August – La Odăi, în Țara Loviștei cu calul și pe coclauri – o mini vacanță relaxantă bună de repetat.

 photo 082-DSC_0123_zps54fd2849.jpg

 

5. Septembrie – O mică vacanță de mare la vecinii noștri bulgari, la Kavarna – n-am scris despre asta pentru că despre coasta bulgară am mai scris și, de data asta, am stat 3 zile doar la soare și la relaxare.

 photo 1-DSC_0259_zpsb7498f26.jpg

 

6. Octombrie – O plimbare prin delta Văcărești și o vizită la Fortul 13 de la Jilava

 photo 102-DSC_0209_zps548d0217.jpg

 photo 1-DSC_0322_zps4b459989.jpg

Am mai făcut cîteva călătorii virtuale cu o grupă de studenți extrem de drăguți și simpatici de la ASE în proiectul celor de la Paravion.

 photo 21-DSC_0034_zps608a91cc.jpg

Ar mai fi trebuit să fie și o tură de Istanbul dar n-a fost să fie – rămîne pentru anul care vine.

Au fost multe cărți minunate în care călătoresc în fiecare dimineață și de care nu m-aș putea lipsi.

Și a fost foarte multă muzică, muzică cu Song-ul într-un an al unei reveniri la care nu m-aș fi gîndit niciodată – un an în care am avut o emisiune la TV, un concert la Fac. de Drept – Universitate, în iunie, un turneu la Bacău și Onești, un turneu la mare, un flash-mob la Murfatlar și un spectacol de colinde la Sala Radio cu casa plină.

Sala Radio dec. 2014

A urmat o înregistrare la TV în cadrul emisiunii “Vă rugăm să aveți o viață frumoasă” pe care o puteți vedea pe 26 dec. la TVR2 la ora 20:10 și va urma participarea la o emisiune în direct, tot la TVR2 la emisiunea “Ieri, Azi, Mîine”, mîine în ajunul Crăciunului, la ora 16:00.

Despre planurile pentru 2015, vă zic după Crăciun.

Pînă atunci, vă invit cu drag să ne urmăriți la TVR și vă urez sărbători cît mai senine și mai aproape de bucuria și iubirea cu care ne-ar prinde bine să ne înconjurăm!
 photo 1-DSC_0002_zpsad5dd3f1.jpg

La Mulți Ani!

 

 

» Filed Under Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment

Sfîntul Andrei între strigoi și lupi

Posted on November 30, 2014

 

Dacă azi noapte ați auzit lupte pe-afară, să știți că se războiau strigoii așa cum fac în noaptea de 29 noiembrie. Sau poate că voi ați fost pregătiți, ați păzit usturoriul și v-ați ferit de moroi, vîrcolaci și vampiri. A, nu? Atunci să vă pregătiți mai bine anul viitor.

Cum se face? Aveți mai multe variante. Una dintre ele este să vă adunați mai mulți, și băieți și fete, să puneți pe masă mai multe căciulii (adică căpățîni) de usturoi înconjurate de tămîie, smirnă și lumînări aprinse (păstrate de la Paște). Apoi puneți și ceva de mîncare pe masă și stați și vă distrați toată noaptea. Adică, un fel de Halloween. Dimineața fetele iau usturoiul și-l duc la biserică să fie sfințit și să fie folosit drept leac.

Mai există o variantă în care usturoiul, cu o pîine, un fir de busuioc, o ață roșie și rachiu, strînse de la vreo 10 fete, e păzit toată noaptea de niște babe. A doua zi, adică azi, se face horă cu băieții și la sfîrșit fetele împart tot băieților. Pîinea se mănîncă, rachiul se bea – deci, tot o petrecere. Usturoiul se păstrează de leac. Dacă dispare din usturoi în timpul nopții, nu-i merge bine fetei care l-a adus. Așa că vedeți pe cine puneți să-l păzească.

Cred că din usturoiul meu s-a furat

Cred că din usturoiul meu s-a furat

Tot azi noapte, fetele și-au aflat ursitul (mai ales în Maramureș) …sau nu. Și unele gospodării s-au pregătit împotriva fiarelor pădurii (cîte or mai fie ele) legînd cu sfoară toate instrumentele tăioase sau ascuțite, inclusiv pieptănul și ascunzîndu-le pentru a nu fi folosite de Sfîntul Andrei. Adică azi nu se taie nimic și dacă n-ați avut inspirația să vă aranjați părul de cu seară, azi rămîneți cu părul brambura.

Azi e ziua Sfîntului Andrei, cel care a adus creștinismul în zona noastră și care e considerat patronul spiritual al românilor și ocrotitorul României.

Ziua Sfîntului Andrei se numește și Ziua lupului sau Gadinetul șchiop (gadinet este numele dat lupului ca zeitate a iernii). De Sfîntul Andrei, lupii sunt mai ageri și chiar își pot vedea coada, adică pot îndoi gîtul. Noaptea pe 30 noiembrie se adună și primesc pradă de la Sf. Andrei pentru perioada iernii.

Canis_lupus_portrait

Foto: Gary Kramer

La țară se ung porțile, ferestrele și pragurile cu usturoi și nu se muncește. Lupul nu se apropie de gospodăria în care nu se muncește (motivul îmi scapă) dar mi se pare un obicei foarte bun.

Și toate animalele vorbesc în noaptea care vine așa că faceți și voi o încercare cu animăluțele de pe lîngă voi.

Despre lup, lupul cenușiu din pădurile noastre, legenda Marelui Lup Alb, protectorul dacilor, vom mai vorbi.

 

» Filed Under Altele, Am aflat, am citit, De prin Romania | Leave a Comment

keep looking »