Noto – lumină și baroc sicilian roz-auriu

Posted on July 31, 2016

 

Fructul oprit e mult mai gustos – se confirmă acum în perioada asta în care sunt practic reținută la domiciliu, limitată la plimbările zilnice cu Domnu Fix prin parcul Tineretului și magazinele din preajma casei. Puturosul din mine m-a făcut de multe ori să renunț la ieșiri doar din pură și crasă lene. Acum, mă ard tălpile și parcă aș pleca în toată lumea deodată, aș dansa, aș țopăi, aș alerga, mă rog, tot ceea ce nu pot încă. Caut pe Internet tot felul de locații și cazări, mă uit cu jind la toate ofertele de plecare și mă consolez cu ideea că nu mai e mult pînă să pot pleca.

Una dintre modalitățile de evadare e călătoria în timp. Mi-e din ce în ce mai ușor să mă arunc înapoi într-un moment din oricare dintre călătoriile mele. Sunt acum în Galway, pe marginea coastei ce se prăbușește vertical în ocean și în clipa următoare văd Barcelona de pe Monjuic. Sunt pe Rocca din Cefalu cu ochii la marea în culori încredibile și privesc alături de Sfinxul roșu din Capri al lui Axel Munte. Piramida din Uxmal îmi umple mintea de uimire și ceața de dimineață îmi dezvăluie încă o dată misterul orașului Machu Picchu.

 

 photo 1-DSC_2969_zpsje8mvlfo.jpg

 photo DSC_0059_zpsf382bcfc.jpg

 photo DSC_0160_zpsijhegasu.jpg

 photo Uxmal front of Pyramid of the Magician_zpshuaihwzd.jpg

Azi vreau să mă plimb printe grupele de 4 moși, așezați ici colo pe strada principală din Noto, poate cea mai compactă și mai fermecătoare aglomerare de baroc sicilian.

 photo 4 moi 2_zpsjr3cpptg.jpg

 photo Cei 4 moi_zpstrxa12ut.jpg

Noto e un orășel pe care-l epuizezi într-o zi pentru că are o stradă principală însoțită de alte două străzi paralele și străduțele ce le leagă pe un spațiu de 550km2, prin care au trecut romani, arabi, normanzi, și, după cum spune povestea, chiar și Hercule după cea de-a șaptea sa muncă. Doar că e păcat să stai acolo doar o zi.

În 1503, regele Ferdinand III a dat orașului titlul de Civitas Ingeniosa (oraș ingenios). Orașul ingenios a fost însă distrus complet la cutremurul din 1693. Un grup de arhitecți minunați a gîndit apoi această mică capodoperă de baroc sicilian ale cărei clădiri, multe construite din piatră de tuf vulcanic, răsfrîng asupra întregul oraș un aer roz-auriu, absolut ireal.

 photo Coloane baroce_zpsdoeucotf.jpg

Nu numai clădirile așezate pe axa soarelui sunt absolut fermecătoare, ci întreaga atmosferă a orășelului care pendulează între turistic și provincie. La asfințit, dacă intri pe poarta mare (Porta Reale), cu soarele poleind toată strada cu un lichid auriu ce învelește copii, biciclete, turiști și localnici, ai impresia că trăiești într-un loc care nu reușește să rămînă un simplu orășel de provincie. Zilnic se îmbracă în culori și își afișează măreția în pofida oricăror încercări de aducere la realitate și seara crește ca o poveste veche care nu se dă dusă oricîți moșuleți ar pîndi-o.

 photo Strada la asfinit Noto_zpsid6b4fad.jpg

Poți face o cură de auriu și de detașare de cîteva zile în care ai ce vedea: Catedrala, Primăria, nenumăratele biserici, palate, micul parc de la intrare.

 photo Catedrala din Noto_zpsuzvuxpoq.jpg

 photo Primria din Noto_zpsrulwnc9l.jpg

 photo San Domenico_zpsitv65dhe.jpg

 photo San Carlo_zpsealcfpe8.jpg

Stai la o terasă mică pe Corso Vottorio Emanuele unde mănînci la fel de bine ca-n toată Sicilia, bei un suc sau o cafea, ori o bere locală, urci în clopotnițele bisericilor, mergi în Palazzo Nicolaci, unde ai toate șansele să fi singur în tot palatul, mai ales dacă mergi la sfîrșitul după-amiezii și de unde te saluți cu clopotele de la San Carlo.

 photo Palat Noto_zpst7g2xm0v.jpg

 photo Balcon baroc_zps9y3zdkmr.jpg

 photo Clopotele din San Carlo_zpsiojlyqum.jpg

 photo balcon NOto_zpsx1elqgjf.jpg

Dacă dimineața are o luminozitate ce face să strălucească roca cu stucaturi și volute a Catedralei sau a bisericii San Domenico, clopotnițele din bisericile San Carlo și Santa Chiara sunt plasate perfect ca să vezi întreaga localitate în minunata ei compoziție unitară și condensată.

 photo Noto de sus_zpsnedyd1aj.jpg

 photo Centru Noto_zpswlgm8qr5.jpg

 photo Clopote_zps439gdz1v.jpg

 photo Poarta de sus_zpshh5fuab5.jpg

 photo Balcoane_zpssj17qf4w.jpg

 photo Spre asfinit Noto_zpsvg1cd37o.jpg

O parte din iubirea mea a rămas la Noto așa cum a rămas în multe alte locuri de care mi-e dor și pe care le revăd oricînd doresc în mintea mea și, slavă domnului pentru tehnologie, în fotografii.

Nu mă omor după baroc și, așa cum am mai mărturisit deja, interioarele unora dintre bisericile baroce, chiar cele siciliene, mi se par mult prea încărcate pentru gustul meu, unele la nivelul kitsch-ului. Dar asta e după gustul meu. Barocul sicilian la exterior este însă o poezie luminoasă.  O tură între Catania și Ragusa e ceea ce vă doresc și vouă. De fapt, Sicilia, în întregimea sa, e o ofertă irezistibilă de care îmi doresc să mai profit și altă dată. Și poate ne vedem acolo. Doar spuneți cînd și sunt gata.

» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment

Machu Picchu subiectiv – orașul dintre munți

Posted on June 27, 2016

 

Inti Vatana (într-o traducere liberă, ar însemna locul unde se prinde soarele, Inti fiind zeul soarelui) de la Machu Picchu a rămas intactă, ferită de avântul distrugător al spaniolilor – elanul „firesc” al tuturor cuceritorilor. Inti Vatana (sau Intiwatana), piatra rituală a incașilor, considerată ceas și calendar, era o blasfemie în ochii bisericii spaniole și trebuia distrusă oriunde ar fi fost găsită. Căci credințele și ritualurile altora nu sunt ale noastre, deci sunt dăunătoare, ba chiar diavolești. Dumnezeul lor nu-i dumnezeul nostru. Sacrificiile lor sunt blamabile, ale noastre sunt justificate. Și regulile cuceritorilor sunt bune și drepte pentru că sunt ale lor și ale dumnezeului lor adevărat. Credincioși și păgâni, noi și voi – mulți credincioși, mulți barbari, oameni și neoameni – tabere care se schimbă după direcția din care privești.

Piatra e protejată acum de mulțimea de turiști care își doresc să poată atinge o parte din magia ei, fie doar apropiindu-și palmele cît mai mult.

 photo DSCN7728_zpsss7tipyl.jpg

Inti Vatana de la Machu Picchu a fost ferită de distrugere căci orașului incaș, construit la ceva mai sus de 2400m, într-o șa între două vârfuri muntoase, Machu Picchu, (vechiul vârf – deși eu i-aș zice, mai degrabă, vârful bătrân) și Huayna Picchu (sau Wayna Picchu – vârful tânăr), n-a fost găsit de către spanioli. Poate și faptul că a fost părăsit la mai puțin de 100 de ani de la construirea sa pe la 1450, adică chiar în perioada cuceririi spaniole, l-a ferit de distrugere.

 photo Machu Picchu clasic_zps9u7xkmwd.jpg

Dacă incașii au părăsit Machu Picchu ca să-l ferească de spanioli sau în urma unei epidemii de varicelă n-avem cum știi. Există doar speculații. Se consideră că orașul era, oricum, un soi de reședință de vară pentru curtea imperială care-și avea capitala la Cusco. Cum pentru mine istoria e doar o poveste, ce e important e că orașul există, unul palpabil și real peste orașul magic și ireal că-i folosește drept suport.

Machu Picchu e unul dintre acele subiecte care creează panică, pe care eu am mărturisit-o cinstit încă de când am început să scriu despre Peru, dând tîrcoale orașului incaș, apropiindu-mă cu fereală și smerenie, așa cum am făcut-o și în realitate, alegând traseul mai lung al Salkantay-ului.

 photo 1 salkantay_map_zpsphbfr0r7.jpg

Orașul incaș a fost o obsesie timp de 4 ani și, o dată atins, a rămas definitiv în locul acela din minte care se numește suflet, sau inimă, sau dragoste sau cum vreți voi, locul de unde nimic nu pleacă cu adevărat. Imaginea mea interioară a orașului este, ca pentru aproape toate locurile din lumea asta pe care le-am iubit, o compoziție de cel puțin 3 planuri – unul virtual, acela din timpul căutării și pregătirii, din imaginație și povești, unul fizic, palpabil de la fața locului și cel sedimentat, de după, care suprapune cel două planuri peste care adaugă creația proprie.

 photo poarta din lumea veche_zpsk8aphwmt.jpg

 photo Copacelul de la MP_zpsczdjlurb.jpg

Machu Picchu trebuie văzut singur. Doar că nu se poate. Orașul nu e al tău, nu e al nimănui de fapt și orice pretenție de acaparare e cel puțin ridicolă. Trebuie să te mulțumești să trăiești orașul alături de alții. O șansă e să stai o zi întreagă acolo. Să ajungi la prima oră, când orașul e acoperit parțial de ceața care se ridică din văi și când sunt prea puțini oameni ca să conteze. E momentul în care profilul vârfului tânăr ce străjuiește orașul se ghicește doar iar pietrele par să răsară încet, încet, trezite din somnul veacurilor. Văzut dinspre vârful bătrân, orașul se dezvăluie mult mai mare decât apare în fotografii și oricât ai citi despre el, realitatea dă profunzimea reală a locului.

 photo Muntele misterios_zpsxplewakw.jpg

După un prim moment de farmec total, după ce, încet, încet, situl se umple de oameni cu culori proprii și mai ales cu sunete proprii, crește în mine partea pragmatică și mă rup parțial de oraș, deturnată de țipetele adolescenților aduși cu școala (cam cum eram noi duși la Doftana – că acum, habar n-am unde îi mai duc pe copii sau dacă-i mai duc undeva) și exclamațiile zgomotoase ale turiștilor pentru care admirația nu e adevărată decât dacă e enunțată cât mai sonor. Mă deturnează sâcâitor și ușoara mea iritare (amestecată, e drept, cu amuzament), la explicațiile superficiale, într-o engleză destul de aproximativă, ale ghidului care ne-a dus tot cam așa de superficial și pe munte.

 photo Lume MP_zpsi32xn45q.jpg
 photo Explicatii_zpsdhxjt1wl.jpg

Soluția pentru mine a fost să suport două ore de plimbare în grup, printre alte grupuri, așteptând cu răbdare să mă izolez mai târziu, pe cât posibil, cu propriile mele senzații. Am ales apoi să urcăm pe Huayana Picchu – pe capul magic al locului la înălțimea căruia stăteau preoții și virginele și unde Luna și-a găsit Templul (Templo de la Luna) alături de Gran Caverna (marea peșteră). Speram că de sus vom avea o altă perspectivă asupra sitului. Perspectivă asupra orașului n-am prea avut dar urcușul de vreo oră și jumătate a meritat. Pe mare parte a traseului treptele sunt pe măsura unor giganți. Părerile sunt împărțite cu privire la înălțimea incașilor dar, dacă ar fi să mă iau după treptele de pe Huayana Picchu, aș zice că nu erau tocmai pitici.

 photo de sus_zps5n7sgd9v.jpg

 photo Waynapicchu_zps2a2ccc0z.jpg

 

 photo Ziduri in aer_zps28mq09i2.jpg

 photo Terasa pe Huayna_zps4o8bjb7l.jpg

 photo Trepte pe Wyna_zpsg7a5v6fc.jpg

O mică ploaie care-a udat pietrele din vârf și vântul au întărit un pic magia locului unde se făceau și desfăceau vrăji pământești.

 photo Ploaia de sus_zpsjzhb20qv.jpg

 photo Cu umblela pe Huayna_zpsnhaym7wj.jpg

 photo Pe Waynapicchu_zpsim4tgnpb.jpg

Orașul e împărțit în trei zone mari: zona rezidențială regală cu curtea aferentă, zona servitorilor și zona agricolă.

Karta_MachuPicchu

Foto wikipedia

Diferența dintre zona nobilimii și cea a claselor inferioare se vede și după calitatea pietrelor din care s-au ridicat construcțiile, zona regală fiind construită din pietre foarte fin lustruite în tehnica ashlar. E greu să nu te simți impresionat de felul în care incașii au reușit să îmbine pietre atît de diferite ca dimensiuni și forme, fără nici un fel de mortar.

 

 photo pietre _zpsfie3yrkc.jpg

 photo pietre MP_zpskjskakot.jpg

Totul e fascinant la Machu Picchu:

Terasele agricole pe panta largă și abruptă cu sistemul de irigații

 photo terase_zpschniobjs.jpg

 photo Irigatii_zpsk8ifheix.jpg

Piața centrală

 photo Piata centrala_zpsjynao8ti.jpg

Mormântul regal

 photo mormacircntul regal_zpslwdsyu8d.jpg

Templul principal

 photo DSCN7694_zpsvz88idqi.jpg

Templu Soarelui sau Torreon (observatorul astronomic)

 photo Templul Soarelui_zpsexnqrzut.jpg

Templul celor trei ferestre

 photo Cele 3 ferestre_zpsqxrzurw5.jpg

Templul Itihiatana

 photo Templul Intihiatana_zpspf9oof3u.jpg

Templul Condorului

 photo Templul condorului_zpsgubcekld.jpg

Piatra funerară

 photo Roca funeraria_zpsj89ttux2.jpg

Fantasticele ziduri și ferestre

 photo Intrare_zpsgi2tajta.jpg

 photo Prin fereastra_zpsovnrpldr.jpg
 photo DSCN7764_zpsdlzqa7j6.jpg

După-amiaza are alt tip de farmec, limpezind atmosfera și redând pietrelor contururile fascinante cu potrivirea lor perfectă și netezimea ce atrage atingerea palmele, dând profunzime ferestrelor prin care se vede muntele și cerul, învăluind totul în căldura aurie a soarelui matur. Lumea se rărește și situl poate redeveni, fie și pentru o bătaie din gene, al tău. Acolo unde stai, a stat sigur un incaș care s-a bucurat de aceeași lumină și-a simțit poate aceeași uniune cu universul.

 photo Dupa-amiaza la MP_zpsyepmsrpd.jpg

 photo piata centrala larg_zpskqsh3bgd.jpg

 photo Tablou in timp_zpsv34ubpt8.jpg

Un singur lucru regret. Că n-am urcat și pe Machu Picchu, pe vârful cel bătrân și-mi lipsește cel puțin un unghi de perspectivă. E un motiv suficient de bun să încerc să revin. Într-un alt octombrie, abordându-l mai direct și cu mai mult curaj și lăsând timp și capitalei incașe, Cusco după care încă suspin și căruia nu i-am văzut toate fețele. Rămâne atunci pe data viitoare.

 

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

» Filed Under am citit, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Leave a Comment

Peru – autenticitatea din lumile magice

Posted on June 26, 2016

 

Pe strada prăfuită din Paracas trece o femeie simplă îmbrăcată țărănește, cu doi câini. Sau poate trec doi câini cu o femeie simplă. Îi privesc din microbuzul cam deșălat în care aștept plecarea spre dunele de nisip unde o să mă dau cu buggy-ul, un soi de mașinuță de teren numai bună pt. deșert. O distracție luată la pachet cu insulele Ballestas și o jumătate de zi în rezervație care m-a costat faimoasa sumă de 80 de dolari.

 photo 26 Oameni si caini in Peru_zpsigtyjc4x.jpg

 photo DSCN9801_zps552fa9c6.jpg

În timp ce privesc grupul ce trece pe lângă microbuz, nu pot să nu mă gândesc la contrastul între luxul hotelului de 5 stele în care stau și sărăcia profundă din jur. Paracas e un soi de Vama Veche în care au crescut pensiuni și câteva hoteluri luxoase în mijlocul deșertului, în mijlocul a nimic. Pe mica faleză de unde se pleacă cu bărcile spre insule, un șir de bufete (că nu prea au statul de restaurant) se aliniează în așteptarea turiștilor ce iau o pauză între două plimbări.

 photo falexalaParacas_zps479ec05c.jpg

Tânărul care ne duce cu buggy pe dune are noroc: lucrează în turism și, mai mult, face ceva ce-i place. Este printre puținii care nu e foarte sărac. În zonă se trăiește numai din turism, căci agricultura e chinuită și nerentabilă.

 photo DSCN9785_zpscaf75b6d.jpg

 photo Cuplaca_zps49dfc2f6.jpg

Pe drumul spre dune ca și pe drumul spre rezervație, cresc, sau mai bine zis, descresc, se tocesc și se pierd în uitare și în praf resturi de clădiri de mult părăsite. E greu să nu simți tristețea abandonului. Pe de altă parte, te cîștigă naturalețea și bunăvoința autentică a peruanilor, încă puțin atinse de tăvălugul turismului. Le-am simțit peste tot, chiar și în Lima unde contrastele sunt poate cel mai vizibile.

 photo Paracas_zps92ba9363.jpg

 photo DSCN9202_zpsptepxuco.jpg

E ceva în mersul femeii și în pasul liniștit al câinilor ce aduce a resemnare, dar nu resemnarea pasivă ce țipă a deziluzii și amărăciune, ci o acceptare tăcută și fermă a lucrurilor care sunt cum sunt. Țăranca peruană mi-a amintit de satele noastre din Bărăgan unde pășesc țărani cu același pas așezat al resemnării.

Eu stau la 5 stele – sigur, doar 2 nopți și la un preț mai mult decât rezonabil și nu sunt nici pe departe un om bogat – și simt un soi de vinovăție cu gândul la dușul pe care-l voi face în baia cu 6 halate și 10 prosoape.
La barul de lângă ocean, voi sta pe un fotoliu cu perne albe, cu muzică în surdină, cu un cocktail în față și o variantă de Suspiro de Limena.

 photo DSCN9220_zpsqzystmsf.jpg

 photo DSCN9826_zpsbzbeoeni.jpg

 photo Cocktail_zpslskcxvjp.jpg

 photo Desert peruan_zpsrtp75d9y.jpg

Pe ponton stau grămadă pelicani, cormorani, pescăruși ce se încîlzesc la soarele auriu de sfârșit de zi. La masa mea vin niște hoțomane de păsări să atenteze timid la alunele mele și la porumbul meu prăjit.

 photo 7a La soare_zpswxqpnek9.jpg

 photo 5c Hotul de alune_zpsl5zrbo7n.jpg

Voi aștepta răsăritul roșu-portocaliu, simțind acea beție a singurătății nesingure, parte puternică din tot.

 photo DSCN9767_zps86c77030.jpg

Dulciurile pe care le vând peruanii pe faleză n-au finețea ciocolățelelor numite tejas de la mănăstirea Santo Domingo din Arequipa dar au savoarea și căldura casei. Și, în mijlocul pustiului, lângă micul muzeu al rezervație, un vânzător de înghețată pare un miraj, sau cel puțin o imixtiune dintr-o lume paralelă.

 photo Inghetataindesert_zps9da2daa2.jpg

Paracasul e sălbatic cu deșertul, marea, păsările și leii de mare, cu dunele roșietice și misteriosul său Candelabru, cu plajele colorate și coastele sale stâncoase cu Catedrala învinsă de timp – totul e de de o frumusețe tare, profundă și vie.

 photo Spreplaja_zpse4155cba.jpg

 photo plajarosielaPacific_zpsb10a733f.jpg

 photo Ursii de mare_zpsehkimplu.jpg

 photo Pinguin_zpsykngbjzn.jpg

 photo eleganta_zpsb0d33bc9.jpg

 photo Coastaperuana_zps59346059.jpg

 photo Insula _zpshb3y1izp.jpg

 photo El Candelabrum_zps6qycvyaq.jpg

 photo Catedralaintreaga_zps74039c46.jpg

 photo Catedrala_zps2cij4ogl.jpg

Paracas e sălbatic, oamenii săi sunt însă sociabili și politicoși.

Iar pelicanii nu numai că sunt sociabili dar sunt sunt de-a dreptul tupeiști.

 photo PelicanisipescarilaParacas_zpsfa629582.jpg

 photo DSCN9732_zps9def8f8f.jpg

 photo La pomana_zpsrzfvilwh.jpg

Dar e greu să le reziști, așa-i?

 

» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Leave a Comment

Diminețile lui Fix – Bică și porumbeii

Posted on June 18, 2016

 

 photo DSC_3377_zpsfw5ukraw.jpg

– Pfiu! Pleacă de-aici că mă enervezi groaznic, se înfoaie Fix săltîndu-și mustața dreaptă mai mult decît pe cea stîngă. Întoarce apoi coada cu dispreț și-și saltă cu oarecare dificultate fundul înapoi pe canapea.

– Frate, enervant rău porumbelul ăsta!

– Da’, de unde știi că-i același? Poate-s mai mulți și fac cu rîndul ca să te scoată pe tine din sărite. Și pe mine, de altfel.

-Îl știu după miros. N-ai tu treabă!

– Acu’, știi că ești cam obraznic? Ți-ai cam luat nasul la purtare. Vezi cum vorbești!

– Am avut mufa la purtător de cînd mă știu și, de fapt, de cînd mă știi și tu.

 photo DSC_0064.NEF_zpsoxjnojo0.jpg

– Nu zău, o cauți! Vrei un ziar pe fund?

– Nu, te rog, fără ziar. Hai că-s cuminte. Uite ce cuminte sunt… întoarce capul într-o parte uitîndu-se nevinovat și ușor galeș.

Aka pufnește ușor. Între timp, Bică se pune pe ciripit disperat la colțul balconului. Bică ăsta e de fapt Bică numărul doi – așa se întîmplă, în fiecare an se trezește o vrăbiuță, probabil mai puiuț așa, să-și facă veacul pe lîngă balconul meu și să facă scandal, mai întîi, în fiecare dimineață în jur de șase, apoi în mai multe ture în cursul zilei.

 photo 1-DSC_0095_zpssscezarm.jpg

– Mă, iar a început ăsta! Taci mă, Bică! Du-te și mănîncă și nu te mai strofoca atît!

– Hai, lasă-l și pe el săracu’, că pare singurel rău! Nu mi-ai zis tu că ăștia sunt mici și să-i las? M-ai învățat să mă răstesc doar la porumbei și la turturele. Cam discriminatoriu, nu crezi?

 photo DSC_0002_zps7to9fcbl.jpg

– Ce șmecher ești tu în dimineața asta…. Așa ți-am zis pentru că trebuie să fac o alegere. Nu pot hrăni toate zburătoarele cerului. Viața asta e un șir continuu de alegeri, nu toate plăcute sau amuzante. Ca să nu mai zic că porumbeii sunt cam obraznici și tupeiști, trebuie să admiți și tu.

– A, și vrăbiuțele nu-s!! Hai că mă faci să rînjesc, că încă n-am reușit să rîd. Chiar, cînd mă înveți?

– În primul rînd, tu nu te răstești, tu latri…

– Ba, pardon, chiar nimic n-ai învățat de cînd ești cu mine? Sunt nuanțe și nuanțe!

– Bine, ok, dar te rog să nu mă mai întrerupi că nu-i frumos și mă irită rău.

– Tu vorbești, care întrerupi tot timpul pe toată lumea!? Hai, zău, că asta-i chiar bună!

– Serios, ți-o cauți rău! Așa…în al doilea rînd, nu pot să te învăț să rîzi pentru că nu ești dotat pentru asta și, mai ales, pentru că vreau să evit anumite situații jenante.

– Ca de pildă?

– Lasă că știu eu….

– Nu înțeleg ce vrei să spui. Sunt cel mai simpatic și drăguț animal din preajmă.

– Din preajma cui? Ești un ciufut afurisit!

– Ei acum, zău că sunt jignit.

 photo Fix portret_zpsstlwuetn.jpg

– Pfff… de-aia nu mai pot eu!

– Confunzi demnitatea cu …. nu știu cu ce, că nu știu să-i spun… cu afurisenia.

– Ba nu confund nimic. Să-ți amintesc cum te porți cu Kira? Și e vecina ta și e o drăguță și-o scumpică care abia aștepta să se joace cu tine.

 

20160506_141705

– Cum mă port? Ce? Ce-am făcut? Nici nu m-am atins de ea!

– Nu numai că nu te-ai atins de ea dar o ignori ca și cum ar fi transparentă și fără miros. Ești un ofticos gelos și nesuferit!

– Sunt profund șocat și nu mai vorbesc cu tine, să știi!

– N-ai decît! Și-așa am treabă și n-am timp de prostii.

Fix își răsucește indignat coada, mormăie ceva și se întoarce ostentativ cu spatele.

– Mai bine te-ai duce să vezi ce mai e pe la bucătărie. Fă-ți datoria de cîine de vînătoare ce ești și vezi dacă n-a venit iar vreun șoricel că n-ai fost în stare să m-anunți nici cînd erau deja o familie în toată regula și mi-era și mie clar de mult.

– Adică tot eu sunt vinovat că mi-am pierdut instinctele. Era treaba ta să mă educi și să mă duci la vînătoare, să învăț.

– Acum chiar mă pufnește rîsul. Tu la vînătoare! Tu care, dacă se dă unul mai serios la tine, îți pui coada-ntre picioare și începi să scîncești ca un cățelandru timorat. ……. Ce, nu mai comentezi? ….. te-ai supărat…. serios??…. adevărul doare, nu?…… uite, știi ce, lasă mutrele că nu ține….. hai, mă, zii ceva…mormăie ceva…. pisoi….moacă….bibiloi….cățelu lu mami…hai, nu te supăra, că Aka te iubește… mult, mult….

 photo DSC_3442_zpscuju2vdb.jpg

– Cît de mult? ridică Fix o sprînceană pe sub breton

– Mult, mult de tot! Ești cel mai scump și mai drăguț cățel din univers. E bine?

– Binișor… hai, mai zii…

– Vezi, de-aia n-are ursul coadă și o să ți-o arestez și pe-a ta dacă te întreci cu gluma.

Fix sare ca ars de pe canapea și se repede furibund și revoluționar pe balcon cu lătratul cît casa. Porumbel alb cu pete negre, să-i zicem Tupoi, își flutură aripile spre alte tentații.

 photo 1-DSC_0005-1_zpsrtdfklkg.jpg

– Bravo puiuț!

Fix își saltă mulțumit urechile și vine să se lipească ghem de Aka. Bică revine să facă scandal, nu se știe bine de ce. Tupoi a dispărut din peisaj. Semințele-s tot acolo. Parcă văd că tot Tupoi le înhață că Bică ăsta are alte probleme. Aka-și ia cartea să termine capitolul și cafeaua.

E o dimineață mulțumitoare.

 

» Filed Under Altele, Diminețile lui Fix | Leave a Comment

Direcția Nepal – Aventuri pe urmele cărții lui Sega (II)

Posted on June 7, 2016

 

Doar nu credeați că vă las așa în suspans, nu? Un pic e interesant, dar să nu exagerăm și să continuăm cu partea a II-a interviului cu Sega.

Dacă n-ați citit cărțile lui Sega “Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India” și “Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal”, vă urez s-o faceți – sunt două cărți despre o altă lume și o altă cultură și despre căutarea de sine, cărți în care ne putem regăsi un pic cu toții și mai avem și bucuria de a prinde un pic dintr-o atmosferă pe care, cei ca mine care n-au fost prin India sau Nepal, n-o cunosc aproape deloc. Plus că-s bine scrise – nu că ăsta ar fi ultimul argument.

Cum am zis din prima parte, voi merge cu Sega în Nepal pe urmele cărții sale și vă propun să mergem împreună să descoperim Nepalul într-o aventură ….“cum scrie la carte”.

Aventuri in Nepal 2016 - semnatura

Înainte să vă mai spun despre aventura în care vă invit, să vedem ce mi-a mai zis Sega.

Interviu Sega (partea II)

“A: Personajul Lama din cartea ta despre Nepal îmi amintește un pic de ghidul peruan pe care l-am avut pe traseul Salkantay în drum spre Machu Picchu. În călătoria pe care o propui tu în Nepal alături de personajele reale ale cărții tale, se regăsește și Lama. N-aș vrea să trec prin ce-ai trecut tu alături de el 🙂 Eu, spre exemplu, deși am avut sentimente la fel de amestecate pentru ghidul peruan, nu m-aș înghesui să-l mai am prin preajmă. Cu toate astea, Lama va fi prezent în aventurile din Nepal. Cum și de ce?

ain00025

Sega: Lama e unic, să știi. În năzdrăvanul meu ghid meu nepalez s-au întâlnit Zorba și Buddha. Uneori l-am urât pe omulețul ăsta din tot sufletul, alteori l-am iubit fără rezerve, ca în orice relație de lungă durată. Abia anul trecut a recunoscut senin, de față cu mai mulți, în timp ce urcam spre Tabăra de bază Everest, că prin 2008 a traversat o perioadă mai zbuciumată, că nu a existat turist căruia să nu-i promită atunci că-l duce în Shangri-La doar ca să poată ajunge la Sushma lui, the second wife cum o alinta el. În perioada asta mai zbuciumată l-am cunoscut eu. Și în aceeași perioadă zbuciumată l-am găsit după 5 ani, când m-am întors în Nepal. Sega, m-a ispitit el, n-ai vrea să mergem în Shangri-La, la Sushma mea, ca pe vremuri? Și am mers. Ca pe vremuri. De mai multe ori, cu alți aventurieri după noi. Și n-o să scapi nici tu. Ai s-o cunoști pe Sushma, ai s-o cunoști și pe Maya, și ai să vezi ce gustos e dal bhat-ul gătit de doamnele din Shangri-La! Totul e să nu cedăm când Lama o să ne roage să mai stăm o zi la Sushma lui.

Maya-Sushma-960x542

A: Spune-mi la ce trebuie să mă aștept – nu mă sperie lipsa de confort ci mai degrabă ceea ce mă face să am rețineri și față de India: pierderea inutilă a timpului, lipsa curățeniei (nu-s maniacă dar parcă un minim…), balamucul. Pregătește-mă!

Sega: Cu timpul să nu-ți faci probleme. Nu va fi destul pentru câte vom avea de făcut. În ceea e privește mizeria, mai multă s-ar putea să găsești în România. Mai ales din aia ascunsă sub preș. Balamuc? Vor fi și momente ceva mai liniștite, promit.

ain00013

A: O să revin la niște întrebări mai personale: care sunt sentimentele tale legate de „Toate ființele să fie fericite!”?

Sega: Cu “Bhavatu sabba mangalam” încheia Goenaka-ji discursul fiecărei seri din cele zece ale cursului de meditație Vipassana. “Toate ființele să fie fericite” nu e o mantră sau un slogan, ci un țel spre care ar trebui să năzuim. Fericirea fiecăruia dintre noi depinde de fericirea ființelor din jurul nostru, oricare ar fi ele. Este gândul cu care îmi închei meditațiile și pe care îl port cu mine întreaga zi.

ain00015

A: Să nu mă înjuri, urmează o întrebare previzibilă: crezi că ai găsit și îmbrățișat balaurul din tine (sau l-ai domolit) și crezi că ți-ai găsit calea? Da, știu sunt de fapt două întrebări dar sunt legate.

Sega: Ce e mai rău? Să găsești calea, dar să nu găsești balaurul? Să găsești balaurul, dar să nu găsești calea? Pe balaur îl știu bine, am învățat să conviețuim unul cu altul. Calea? O rătăcești exact atunci când ești sigur că ai găsit-o.

ain00034

A: Am și o curiozitate de natură pur tehnică: cum ai reprodus toate discursurile de la cursul de Vipassana?

Sega: Simplu, am cumpărat cartea la încheierea cursului. Astăzi cartea cu rezumatul discursurilor se găsește și pe net, la http://www.vridhamma.org/The-Discourse-Summaries.

A: Aș vrea să mă convingi nu numai pe mine, ci și pe alții ca mine să mergem în Nepal. Deci, de ce Nepal?

Sega: Pentru că Shangri-La chiar există. E acolo, ascunsă bine, la poalele Himalayei. Am văzut-o eu cu ochii mei. Și nu doar eu, ci toți cei care s-au încumetat să se aventureze cu mine două săptămâni prin locurile acelea îndepărtate, așa cum scrie la carte.”

ain00016

Pe mine m-a convins cu cartea, cu răspunsurile sale, cu fotografiile sale (toate fotografiile din acest articol îi aparțin lui Sega), cu tentația unui program în care regăsești cîte ceva pentru fiecare vis.

M-am înscris deja și sunt ferm hotărîtă să merg, indiferent de fricile sau rezervele pe care le am. Cred că e genul de experiență pe care n-o faci toată ziua, bună ziua, și care dă ceva hrană minții și sufletului.

Ideea e că vom întîlni oamenii cărții lui Sega – eu abia aștept să-l cunosc pe Lama dar și pe Sushma, pe căpitanul Shaila și pe Monstrul din Lumbini.

Mă tentează partea cu adrenalină – parapantă, rafting, drumeție și zborul în care să fiu mai aproape de Everest decît voi fi vreodată. Abia aștept să mă bucure imaginea Annapurnei, să ajung în junglă, să fac baie cu elefanți.

ain00012

ain00004

Aștept fascinată să văd Templul maimuțelor, să aflu cum trăiesc nepalezii mai ales după dezastrul de anul trecut, să văd o parte din arta lor și varietatea reprezentărilor religioase, să văd temple, picturi, ce a rămas din monumentele și statuile lor după cutremur, cum arată o tabără de refugiați. O aventură extrem de densă timp de 2 săptămîni.

ain00036

ain00035

ain00007

 

ain00003

Despre program și detaliile practice ale călătoriei în Nepal cu Sega, puteți citi aici.

Eu sper să veniți și voi și să vă bucurați de o călătorie ca o poveste.

 

» Filed Under Am aflat, am citit, Prin lume | Leave a Comment

Direcția Nepal – Aventuri pe urmele cărții lui Sega (I)

Posted on May 31, 2016

 

Din cînd în cînd iau decizii spontan și fac cîte-o nebunie, sau așa mi se pare mie în acel moment. Ca să spun adevărul, nu e niciodată cu adevărat o nebunie și nici chiar spontan. Pritocesc cîte-o idee pe care o plimb de colo colo pînă se adună suficientă dorință ca să iau o decizie. Acum vreo 2 săptămîni, m-am decis brusc să plec în Nepal.

Aventuri-in-Nepal-2016

Dacă Mexicul a fost o alegere firească odată ce ne-am decis să plecăm spre Argentina (căci dacă ai un prieten bun mexican, doar n-o să ajungi pe continentul ăla și să nu dai o tură pe la siturile maya – una dintre cele mai bune decizii luate vreodată în viață), dacă la Machu Picchu am visat vreo 3 ani pînă am reușit să ajung acolo, dacă Africa rămîne o mare prioritate pe lista mea de călătorii, Asia e cumva în coada listei. Am multe prejudecăți și rețineri și abia de vreo 2-3 ani cochetez cu o vagă idee de a face un drum pe acolo. N-am nici o pornire deocamdată către China ori Japonia. Am auzit și am citit multe povești despre India, am văzut poze, am ascultat oameni pasionați care ar folosi orice prilej să ajungă din nou acolo și eu tot simt o strîngere de inimă. Parcă aș merge mai degrabă în Thailanda ori Cambodgia. Tibetul pare fascinant dar încă nu găsesc resursele fizice pentru o călătorie care mi se pare mai solicitantă decît pot eu acum. Mă rog, prostii. Dar prostiile astea sunt creatoare de frîne și frînele astea se înfrîng în timp și cu răbdare – cel puțin așa funcționez eu.

Și iată că, deodată, am găsit soluția: plec în Nepal cu Sega. Cum cine e Sega? Pe scurt, un brașovean matematician, fost copywriter și regizor de reclame care s-a hotărît la un moment dat să plece în lume să se (re)găsească pe sine și care e autorul a două romane NAMASTE, un Roman de Aventuri Spirituale, unul în India și al doilea în Nepal. După cutremurul din Nepal care l-a prins acolo, Sega a scos o ediție specială a cărții despre Nepal, beneficiile obținute din vînzarea acestei ediții mergînd spre supraviețuitorii dezastrului.

1-DSC_0101

O să vă zic mai multe despre Sega cînd mă voi întoarce din călătoria cu el în Nepal.

Pînă atunci, aș vrea să zică el despre el și despre „Aventuri în Nepal…. cum scrie la carte”, căci așa se numește aventura în care ne invită în luna octombrie. Templul Maimuțelor, pagode, plută, munte, tabără de refugiați, Grădina Sacră, junglă, elefanți, canoe, crocodili, rugi funerare, dansuri, sat arhaic și multe altele fac parte din această aventură.

ain00033

(Foto: Sega)

Nu în ultimul rînd, vom fi față-n față cu personajele cărții lui Sega. Eu abia aștept să-l cunosc pe Lama, personaj pitoresc, absolut fascinant.

ain00027

(foto: Sega)

Cum Sega, a acceptat să-l iau la întrebări, hai să vedem ce ne povestește. Eu am avut multe întrebări și Sega a avut răbdare cu mine și mi-a răspuns la toate, așa că n-o să pun, astăzi aici, tot interviul, ca să ne bucurăm pe îndelete.

Doamnelor și Domnilor, Sega despre Nepal:

“A: Din punctul meu de vedere, prima întrebare pentru tine e și cea mai banală: care a fost momentul în care ai decis că trebuie să pleci în lume după tine însuți? Sau mai bine zis, care a fost motivația din spatele deciziei de a pleca în căutare?

Sega: O fi banală întrebarea, dar momentul cu pricina se numără printre cele mai dificile din viața mea. Nu am plecat ca într-o excursie, așa cum pleacă tot omul călător. A fost mai degrabă o ruptură de tot ceea ce devenisem, căci ajunsesem, de fapt, într-o fundătură. Sună mai bine în limba engleză: dead end. “Sfârșit mort”. Prin urmare, aș spune că plecarea mea de atunci a fost ca o moarte. Dar și ca o renaștere.

 

A: Pare că Nepalul a cîștigat cumva în căutările tale. De ce Nepal mai mult decît India? Deși intuiesc răspunsul, de ce Nepal mai mult decît muntele Athos?

Sega:  Sincer să fiu, în Nepal am ajuns fără să-mi doresc prea tare, mai mult din nevoia de a-mi prelungi viza pentru India. Pe Everest nu voiam să urc, cu Yeti nu intenționam să mă întâlnesc. Am descoperit însă la poalele Himalayei o țară fascinantă, cu oameni iubitori și locuri ireal de frumoase, de care m-am îndrăgostit iremediabil. Asta în ciuda câtorva țepe, a drumurilor cu hârtoape (foarte periculoase la vremea aceea), a unei nopți petrecute în arest și a situației de atunci cu maoiștii.

M-am întors acolo după 5 ani și două cărți publicate, pentru un scurt popas în drumul meu spre India, unde    plănuiam să stau o perioadă mai lungă ca să scriu cartea a 3-a și ultima din seria Namaste. Socoteala de acasă. Ei bine, am rămas în Nepal 9 (nouă) luni, răstimp în care am conceput “Aventurile în Nepal cum scrie la carte”, născute sănătoase și vioaie în ianuarie 2014. Au trecut 3 ediții de atunci și aventurile astea cum scrie la carte nu dau semne că vor să se cumințească și ele odată.

N-aș zice că Nepalul înățimilor amețitoare înseamnă pentru mine mai mult decât India, tărâmul legendar al căutătorilor spirituali, al culorilor vii și al mirosurilor tari, sau decât Athos, muntele auster al nevoitorilor ortodocși. Fiecare mi-a modelat existența într-un fel unic și incomparabil și va trebui să scriu cărțile ca să dezvolt ideea.

 

A: Am citit (chiar de la tine) că există o multitudine de implicații și înțelesuri pentru Namaste. Pentru cei care nu știu, care este înțelesul pe care-l dai tu cuvîntului?

Sega: Namaste nu e un cuvânt oarecare. Când îl rostești, îți aduci aminte că te raportezi la cel din fața ta ca de la esență la esență, dezbrăcat de tot ce e aparent și trecător. De aici “lumina din mine recunoaște lumina din tine”, “divinitatea din mine salută divinitatea din tine” și toate celelalte interpretări ale acestui salut străvechi.

 

A: Faci în cartea despre Nepal niște paralelisme între poveștile creștine și cele spunse de diverși nepalezi, care mi-au amintit de Cartea de nisip a lui Borges. Ideea lui Borges, cel puțin așa cum o înțeleg eu, e că miturile omenirii sunt puține, dar suficiente. Pe mine m-a amuzat ironia din interpretările tale dar chiar aș vrea să-mi spui ce crezi tu despre sursa și motivația acestor povești.

Sega: Te referi la povestea lui Siddhartha spusă de ricșarul din Kapilavastu și la povestea lui Varlaam și Ioasaf, spusă de mine în replică. Trebuie să-ți destăinui că în realitate ricșarul a fost mut ca un pește, dar mi-a plăcut să-l transform într-un personaj vorbăreț, cu ajutorul căruia să pot exprima niște lucruri… Am lucrat mulți ani în publicitate și știu cam care e treaba cu miturile, poveștile și propaganda. Nu arareori am deturnat propagandistic o poveste sau un mit în favoarea unei mărci sau a alteia. Marea Renunțare a lui Siddhartha, întâmplată acum 2.500 de ani, a fost repovestită propagandistic mai întâi de către arabi. Ei vorbeau despre un prinț indian pe nume Budasaf, stâlcind cuvântul sanscrit bodhisattva care înseamnă “cel ce va deveni Buddha”. În versiunea lor, prințul Budasaf renunță la idolatrie și ajunge să îmbrățișeze o religie monoteistă. De aici până la Ioasaf nu a mai fost decât un pas, pe care departamentul de creație al Bisericii Creștine l-a făcut cu grație. Așa s-a născut povestea lui Varlaam și Ioasaf, o poveste impresionantă, convingătoare, menită să convertească pe loc la creștinism.

Josaphat

Sfântul Ioasaf predicând, scenă dintr-un manuscris grec din secolul al XII-lea (sursă Wikipedia)

Și cine știe? S-ar putea ca până la urmă și povestea lui Siddhartha să nu fie decât o născocire bazată pe o istorisire mai veche, pierdută în negura timpului, la rândul ei întemeiată pe unul dintre miturile alea puține și suficiente aduse în discuție de Borges.”

 

Eu abia aștept să continui discuțiile cu Sega direct acolo, la fața locului. Pînă atunci, va urma partea a II-a a interviului, mai multe poze și povești despre Lama și la ce să ne așteptăm în Nepal. Unde mergem, nu????

 

» Filed Under Am aflat, am citit, Prin lume | 1 Comment

Andalucia la grămadă și pe scurt

Posted on April 29, 2016

Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Așa se zicea pe vremea mea și fac și eu haz de necaz că scriu din an în paște pe blog. Săracul blog mi-a cerut parola că s-a simțit deja părăsit. De plimbat, stați liniștiți, mă plimb în continuare doar că scrisul a virat-o ușor spre alte drumuri. Nu de tot, adică n-o să bată chiar vîntul pe aici și, dacă mă concentrez puțin, o să fiu un pic mai vioaie.

Deocamdată, deși sunt restantă cu multe povești, o să le las restante și-o să atac ultima prospătură, adică Andalucia de unde tocmai m-am întors de cîteva zile.

 photo 1-DSC_0129_zpsxe8sqw7e.jpg

Turul a fost cam așa: Malaga, Ronda, Cadiz, Sevilla, Cordoba, Granada. Cu mașina, că nu mai am vîrsta și forța să car bagaje prin autobuze sau trenuri cîteva sute de kilometri.

Încă sunt îngropată în poze așa că deocamdată cîte puțin despre fiecare.

Malaga

 photo 1-DSC_0075_zpserf7hnve.jpg

Mă așteptam să fie mai puțin interesantă și mai de trecere așa. Mi s-a părut curățică, verde și plăcută.

Ronda

 photo 1-DSC_0253_zpskvo9j0kx.jpg

Minunată, originală, un pic turistică dar de neratat.

Juzcar

 photo 1-DSC_0296_zpszqiocf24.jpg

O mică glumă albastră între satele albe, amuzantă dar cam kitsch. Putea fi ceva mult mai tare. Oricum de poze, bună.

Cadiz

 photo 1-DSC_0167_zpsqczlis6w.jpg

Atmosferă de port, nu cine știe ce interesant – sincer, aș fi putut sări lejer peste oraș fără prea mari regrete

Sevilla

 photo 1-DSC_0219_zps3wibsxmc.jpg

Încîntătoare, savuroasă, cu parcuri absolut splendide și un Alcazar minunat. Am prins și o zi din feeria de Abril dar despre asta zic data viitoare.

Cordoba

 photo 1-DSC_0133_zpsypbwwhap.jpg

Preferata mea – elegantă, curată chiar dacă destul de turistică, cu atmosferă și foarte multă personalitate. Iar Mezquita/Catedrala – o nebunie!

Granada

 photo 1-DSC_0022_zpsrsopxxrg.jpg

Turistică, cosmopolită, agitată, cățărată, colorată. Alhambra – o dantelă întreagă.

Peste tot, plin de flori, păsări, căței, pisici și portocali sălbatici.

 photo 1-DSC_0160_zpsjdy3lf2r.jpg

 photo 1-DSC_0104_zpsil1mw5oz.jpg

 photo 1-DSC_0280_zpsdljpy99j.jpg

Spaniolii din zonă funcționează cam pe același model cu noi – foarte gălăgioși – uneori chiar mai gălăgioși ca noi, aruncă pe stradă la fel ca noi, mănîncă semințe pe stradă, serviciile la restaurant sunt varză, altfel amabili fără să dea pe-afară.

Foarte mult kitsch mai ales în materie de produse turistice. Cordoba stă un pic mai bine, mai ales la produsele din piele. Cu alte cuvinte, dacă vreți shopping, nu e cea mai bună alegere.

Din punctul meu de vedere, punctul cel mai slab al zonei e mîncarea. Cu excepția a 2-3 feluri de mîncare locale care au fost f. bune (coadă de taur, cremă de fructe de mare, salmorejo). Sigur, eu sunt subiectivă mai ales că nu mănînc mîncare dulce – sunt sigură că unele feluri erau bune dar nu pentru mine.

De fapt, cred că totul ar fi fost ok dacă n-ar fi fost micul dejun pe care nu am reușit să-l schimbăm în nici o zi. Absolut toate restaurantele din toate orașele unde am fost aveau fix același lucru: tostas. Nu, nu tostas de care știam eu din Mexic (miam) ci niște chifle mari tăiate pe din două, încălzite, nu cine știe ce gustoase la care-ți aduceau ca la hotel, o cutiuță de pate, sau unt, sau un pic de brînză, sau o combinație de salsa de roșii cu un soi de bacon tăiat mărunt (și care mirosea dubios). În general, din ce am gustat în materie de salamuri și șunci, cam nimic n-a fost pe gustul meu. Salvarea venea de la uleiul de măsline f. bun cu care puteai stropii nenorocirea s-o salvezi. Dar fix același lucru peste tot. Multă, multă pîine…. Nici vorbă de ouă sau omletă. Omletă făceau doar la prînz și de fapt nu era chiar omletă că era o chestie mai mult cu cartofi și ceva ou. În fine, cu excepția celor trei feluri de mîncare menționate care mi-au plăcut, cele mai bune chestii pe care le-am mîncat au fost….paste, evident la restaurant italienesc.

Berea însă bună 🙂

 photo 1-DSC_0147_zpsc1hm8dez.jpg

Nici dulciurile lor nu m-au încîntat cine știe, în schimb am mîncat niște clătite excelente la un bar arăbesc.

Cu cazările a fost bine că doar sunt expert în a alege, dar tot am avut o aventură în Granada pe care trebuie neapărat să o povestesc. De data asta, chiar va veni și urmarea căci nu pot sări peste picanterii.

 

 

» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii | Leave a Comment

Ski în Chamonix? Spectaculos? Absolut!

Posted on February 19, 2016

Relaxare la ski la Bad Gastein

Plec la ski. Pînă aici nimic spectaculos. Ce mare lucru? Multă lume merge la ski iar eu fac asta de vreo 30 de ani. Spectaculos e că merg la Chamonix, adică în Franța. Nu la Sinaia, nu la Poiană, nici în Austria, nici măcar în Bulgaria. Nu pare spectaculos, nici așa? Cu toate astea este. Pentru că acum 25 de ani, să mergi la ski la Chamonix era de neimaginat. N-aveam nici măcar vise despre cum ar fi să skiez în Franța. Era un mare bucurie și să reușesc să merg o săptămînă la Sinaia. Lumea din afară nu exista. Nu visam la ea pentru că nu aveam suficiente repere. Pentru cei care n-au trecut prin asta, e foarte greu de imaginat. E ca și cînd ai locui într-o casă fără ferestre spre exterior, unde știi că sunt alte case dar habar n-ai cum arată. Grădinile și curțile interioare nu au vedere decît la cîteva bucățele de cer. Chiar și pentru mulți dintre cei care au trăit maturitatea atunci, amintirile s-au estompat și frustrările au fost împinse undeva în subconștient.

Cînd în sfîrșit s-au deschis ușile și ferestrele, limitările au fost de natură financiară. Un bilet de avion costa cel puțin 350 de euro în Europa, cazarea era piperată pentru un salariu ce reprezenta cam 80-100 de euro pe lună și o călătorie în Europa (despre alte continente nu prea puteam discuta), făcută în condiții de minim confort și cu mare economii la mîncare (adică se lua salamul de Sibiu la drum), era un efort serios.

Chiar ieșind din condițiile noastre specifice, capacitatea de a călătorii a crescut spectaculos o dată cu apariția Internetului.

Ni se pare normal acum să găsim cazare rapid și la o gamă foarte largă de preț și condiții, să putem zbura cu mai puțin de 100 de euro în Europa, să ne facem traseele extrem de ușor doar privind o hartă, să putem avea chiar imaginea străzii unde vom sta, să rezervăm bilete la un muzeu sau un card care să ne scape de toate grijile de transport.

Ski-ul nu e un sport ieftin – faci o investiție în echipament și nici scaunele și cabinele nu sunt tocmai pe semințe. Miracolul e că diferența dintre a skia la Brașov sau la Chamonix nu mai e insurmontabilă. Hai să facem o mică socoteală – bilet avion Geneva 160 euro în sezon de iarnă (se poate găsi și mai ieftin dacă îți rezervi din timp și urmărești ofertele). Un apartament de 4 persoane pt. o săptămînă – 900 euro adică aprox. 225 euro/persoană.

DSC_0018

Transport microbuz Geneva -Chamonix – aprox. 45-50 euro dus/întors. Cea mai logică variantă e închirierea de ski-uri online – noi am găsit ski-uri la 46 de euro / 7 zile fără clăpari (dacă nu vrei să te cari cu clăparii în bagaj, mai dai aprox. 12 euro). Cel mai scump e pass-ul care poate fi între 220 și 300 euro pe 5-7 zile. Cheltuielile mari te duc cam la 700 de euro la care trebuie să adaugi mîncarea (sigur nu-i ieftin dar nu trebuie să mănînci tot timpul la restaurant că doar ai apartament). Mai bei o bere, mai cumperi vreun flecușteț…. hai să zicem 1000 euro. În condițiile în care pregătești totul din timp, ai toate șansele să scazi suma la zbor și cazare și dacă te duci într-un grup mai mare poți ajunge la o sumă decentă. Sigur, nu-i oricum puțin, dar nu mai e de neatins. În plus, marele avantaj acum e că poți face cheltuielile treptat. Biletele de avion le cumperi cu mai multe luni înainte, dai un avans la apartament de 30%, cumperi pass-ul online și ai o mică reducere dacă o faci cu cel puțin 3 zile înainte. E mai ușor de suportat. Ei, și doar n-o să mergi la Chamonix în fiecare iarnă!

Chamonix_Valley_Panorama

Foto: Paul Nash

Ziceți voi că nu e spectaculos! Cînd mă întorc, vă spun dacă e tot atît de spectaculos și la fața locului și dacă merită efortul financiar.

» Filed Under Altele, De prin Europa, Fun Turism, Sport extrem | Leave a Comment

Blogul și pauzele sale

Posted on January 22, 2016

 

Oricît de mult mi-ar plăcea să cred că-s buricul pămîntului și nu respirați bine fără articolele mele, e clar că încă nu a intrat nimeni în depresie pentru că blogul meu stă cuminte și total liniștit de mai bine de o lună. Și BBC încă n-a comentat nimic că nu mi-am făcut o trecere în revistă a anului trecut.

 photo 734-DSC_0315_zpslvdgctbv.jpg

N-am scris nimic nici despre liste, planuri și intenții pentru anul ăsta. Și chiar așa va și rămîne pentru n-am nici ce-a mai vagă intenție de a face liste. Despre anul trecut vă zic atît: a fost unul extrem de amestecat cu multe drumuri minunate dar și cu un final de an atît de dramatic încît a marcat imaginea întregului an.

Cine mai citește din cînd în cînd ce scriu, o să mă ierte, sper, pentru pauzele lungi. Așa-i cu ăștia care vor să facă prea multe de-odată. Cu toate astea, nu disper și nici nu renunț. Sunt pe-aici căci mi-e drag blogul meu, că de, e-al meu.

Fără liste clare și promisiuni, vă zic doar atît: că anul ăsta am luat deja bilete de avion pentru 10 zile în Andalucia și abia aștept să vină luna aprilie!

Escudo_de_Andalucía_(oficial).svg

Mă pregătesc de o vizită în Canada și m-am luat cu mîinile de cap cînd am văzut cîtă birocrație implică viza. Frate, e mai rău ca în State! O să-mi prind urechile și o să mă enervez sigur! Dar de hotărîtă, sunt hotărîtă! Am o prietenă bună la Montreal și deja i-am promis că mă duc, așa că nu mai pot da înapoi.

Și mai vreau la ski în Franța la finalul lunii viitoare pentru care sunt în pregătiri avansate.

Sper să văd din nou Delta anul ăsta, și nu o dată, ba chiar de două ori cu excelenta gașcă de anul trecut și-nc-odată cu prieteni care vin din Belgia. Parcă și-n Belgia aș mai merge, dar poate nu chiar anul ăsta.

Mă mai tentează un city break la Barcelona că parcă nu mi-a ajuns prima vizită.

Mergem desigur în tabere de #biodiversitate cu Doru Panaitescu – abia aștept!

Și cîntatul cu SONG va rămîne o permanență, ca și aventura cu SDT unde pregătim tot felul de chestii.

Restul, ce-o mai fi, să fie! Și hai, că scriu mai des că mi-a cam lipsit căsuța asta și-am vizitat-o cam rar în ultima vreme.

Am o mulțime de povești restante și-un pogon de poze. Dacă vedeți că mă dau dusă, mai trageți-mă și voi de mînecă!

 

» Filed Under Altele, biodiversitate | 3 Comments

Week-end de București fără Crăciun….încă

Posted on December 10, 2015

 

Dacă nu plecați din București în acest sfîrșit de săptămînă, chiar că aveți ce face. Eu nu știu încă ce să aleg și m-am gîndit să vă dau și vouă de furcă, măcar așa cu cîteva propuneri:

  • Vineri, 11 decembrie, teatru la Godot, de la ora 22, Secretul Fericirii de Alexandru Popa, cu Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton.

90dab603bae16d8763bfd2ac75e07e21_view

PuzzleSuprarealist

Puzzle suprarealist – trei manifeste de avangardă, cu sound design & live Foley’Ala şi pagini bizare de Urmuz:

“Ballet mécanique”, r. Fernand Léger & Dudley Murphy, sc. F. Léger, 1924
“Un chien andalou”, r. Luis Buñuel, sc. Salvador Dalí & L. Buñuel, 1929 – cu o intervenţie psihanalitică din “Spellbound”, r. Alfred Hitchcock, decoruri S. Dalí, 1945
“Entr’acte”, r. René Clair, sc. Francis Picabia & R. Clair, 1924

După spectacol vor avea loc discuţii moderate de către criticul de film Irina Margareta Nistor (directorul festivalului) la care va participa dr. Florian Predescu, psihanalist (Bastia/Corsica).

Biletele le găsiți:

– online pe eventbook.ro
https://eventbook.ro/film/bilete-festival-psihanaliza-film-2015-puzzle-suprarealist

– la casa de bilete Elvira Popescu (Bd. Dacia, nr. 77)

– la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45) și Kyralina (Str. Amzei nr. 10).

  • Joi (adică azi), vineri și sîmbătă, începînd de la ora 20, la Muzeul Țăranului Român, vor fi cîte două concerte, în cadrul seriei Hibernal de chitară. Mă tentează f. tare toate, dar mai ales cel de chitară de sîmbătă cu Jose Luis Ruiz del Puerto.

programhibernalfinal

Intrarea este liberă.

  • La ArCub, sîmbătă 12 dec, e un concert de jazz cu Tudy Zaharescu, tot de la ora 20, în concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

Tudor Zaharescu va cînta alături de Ana Mardare (voce) Emil Bâzgă şi Silviu Albei (trompete), Mihai Sebastian (saxofon), Sorin Gabriel Dragoş (pina și sintetizator), Jan Stoian (chitară) şi Laurențiu Horjea (chitară bas).

Biletele le găsiți la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro.

JAZZAJ-Decembrie-12-Tudy-Zaharescu-Jazz-Soul-Project-820x615

  • De azi, joi 10 dec., începînd cu ora 19 și pînă duminică avem o expoziție a cretivității românești, o galerie Experimentalist.ro, la The Ark, unde vor fi prezenți 30 de artiști români pe care-i veți vedea chiar la lucru.

Intrarea se face cu invitație pentru care vă puteți înscrie aici.

4d68bb1f0acb9a9a93a5e3f44bb9dde1

Gata, am amețit. Iar sunt prea multe evenimente și eu nu știu ce să fac. Voi unde mergeți?

 

» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment

keep looking »