Iulian şi bunica lui nu mai au nimic, dar mai ales nu mai a un cămin
Posted on February 14, 2012
Stau în faţa laptop-ului şi scriu linistită despre lucruri care-mi plac, mă amuză sau mă impresionează. Şi fac asta în apartamentul încălzit, luminat, cu un fond muzical şi o bucăţică de ciocolata sau un pahar de vin.
Când cei de la Lumea Mare mi-au spus despre Iulian şi bunica lui, am încercat să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să ies din mediul călduţ în care mă aflu şi să încerc să mă pun în pielea unui copil de 13 ani şi a unei bunici de 67 de ani care au rămas fără nimic după un incendiu în care le-a ars casa. Tatăl mort anul trecut, mama la muncă la Bucureşti ca să-i poată întreţine iar ei găzduiţi de rude până s-o încălzi vremea. Şi pe urmă?
Nu haine, nu cărţi, nu manuale – nimic!
Dar mai ales, sentimentul acela de dezrădăcinare şi deznădejde pe care ţi-l lasă dispariţia căminului – bogat sau sărac, comod sau modest, căminul e o ancoră necesară a cărei dispariţie e traumatizantă şi pentru un adult, ce să mai vorbim de un copil de-abia trecut prin trauma pierderii unui părinte….
Sunt momente când solidaritatea nu e un cuvânt golit de semnificaţie. Un simplu exerciţiu de imaginaţie şi puţină solidaritate pot fi esenţiale pentru un băiat şi o bătrână care n-au nici o vină că se află în această situaţie.
Putem să-i ajutăm cât putem donând fie şi 10 lei în contul de mai jos, specificând DONAŢIE PENTRU IULIAN.
CONT: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău. Titular cont: Tudor Marian
În vremuri limită, solidaritatea e cea care ne salvează şi dezvăluie cel mai bine partea aceea din noi mai bună şi mai tolerantă.
Putem fi, măcar un pic, buni, toleranţi şi idealişti.
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | 2 Comments
Mistere din Insula Paştelui – statui cu corp şi pălării
Posted on February 13, 2012
Chile pare să fie una dintre cele mai binecuvântate ţări din lume – Anzi, fiorduri, deşert, oraşe ca Santiago sau Valparaiso şi o mulţime de insule interesante printre care şi Insula Paştelui.
Insula Paştelui sau Rapa Nui (Rapa Mare cu referire la insula Rapa din grupul Insulelor Bass) una dintre cele mai izolate şi îndepărtate insule din lume făcând parte din grupul insulelor Polineziene din Pacificul de Sud, pentru mine e un fel de poveste. Poveste pentru că încă nu sper s-o văd vreodată. Îndepărtată, la 4000 de km de coasta Chiliană, cu zboruri puţine, scumpă pentru turişti – un loc fascinant pe care puţini şi-l pun totuşi pe lista priorităţilor.
Unii ar zice şi că nu sunt prea multe de făcut acolo decât să admiri statuile „moai”(care în limba Rapa-Nui însemană falus) – statui monolite având, deasupra solului înălţimi între 5 şi 12 m reprezentând figuri omeneşti dar şi păsări şi peşti, mormintele “ahu” acoperite cu platforme şi tăbliţele cu scrierea rongo-rongo (singura scriere descopertă în inslulele Polineziene).
Foto:IanAndWendy.com
Cu toate astea, pe insulă sunt destule de văzut. Mai e vulcanul Ranu Kau, satul Orongo din parcul naţional Rapa-Niu unde ţi se va spune povestea Omului Pasăre sau platformele restaurate de la Ahus Vaihu şi Akahanga, vulcanul Rano Raraku la a cărui poale se află o mulţime de statui îngropate, culcate sau în picioare.
Interesant e să prinzi sărbătorile populare şi să afli câte ceva din traditiile vechi polineziene. Există de pildă un sport popular care constă din coborârea muntelui pe buşteni – incitant mai ales pentru iubitorii de sporturi extreme.
O altă atracţie o reprezintă “Ahu Te Pinto Kura“, cunoscut drept “Buricul Pământului” care este un grup reprezenat de o piatră rotundă înconjurată de alte 4 pietre mai mici ca nişte ouă care au proprietăţi magnetice – în acel loc busola o a razna – şi despre care se spune că are proprietăţi miraculoase în problemele legate de sex şi fertilitate.
Foto: JoaquinLR
Dar uite că m-a furat peisajul şi de ce să nu mărturisesc, m-a cam luat valul şi mai, mai că aş pune insula la priorităţi. De fapt vroiam să ajung la noile descoperiri din Insula Paştelui care o fac şi mai interesantă.
Easter Island Statue Project a scos la iveală dimensiunea reală a statuilor moai care nu sunt simple capete ci statui întregi. Excavaţiile au descoperit că statuile au un corp de aproximativ doua ori mai mare decat capul. (Gândiţi-vă că greutatea medie a statuilor a fost până acum estimată la aprox. 40 de tone).
Pe partea îngropată s-au descoperit şi o mulţime de petroglife (desene pe rocă) bine păstrate în pământ. Există deja o mulţime de teorii şi idei despre cum au fost transportate statuile imense acolo, s-a descoperit că aveau un fel de pălării (sau coroane) şi că unele aveau ochi din coral sau zgură roşie.
» Filed Under Altele, Am aflat, Prin lume | Leave a Comment
Exerciţiu de toleranţă – 9 feb.12
Posted on February 9, 2012
Astăzi pot zice că am făcut nenumărate exerciţii de toleranţă toate legate de comunicarea pe FB.
Treabă delicată cu comunicarea în mediul virtual! Îţi trebuie ceva exerciţiu ca să discerni nuanţe şi să citeşti printre rânduri.
Exerciţiile de toleranţă nu sunt uşoare pentru mine pentru că sunt structural impulsivă şi emotivă. Răbdarea e chestie grea, domnilor şi doamnelor! Aşa că, exerciţiul pe care trebuie să-l fac ca să pot ajunge şi la toleranţă este acela de muşcare de limbă şi numărat până la zece, ce zic eu zece, mai spre sută aşa…
Astazi pe FB, pe două grupuri diferite, cu scopuri diferite, a existat câte o persoană care m-a scos din sărite.
Într-unul din cazuri, m-a deranjat reacţia unei persoane care a primit cu agresivitate o critică pe un grup de fotografie. După ce mi-am plimbat degetele pe tastatură aşa în gol preţ de câteva minute, încercând în acelaşi timp să mă gândesc că bietul om e tânăr, impulsiv şi ne-educat, i-am explicat frumos că acela e un grup în care lumea vorbeşte civilizat şi că dacă nu e de acord cu criticile, poate folosi umorul sau poate aduce argumente pentru ceea ce a vrut să exprime. Sau, pur si simplu, poate renunţa să posteze pe grupul respectiv. Nu am reuşit mare lucru – oricum s-a supărat dar măcar şi-a mai controlat un pic tonul. Şi cred că a şi-a luat jucăriile şi-a plecat.
Oricum mie exerciţiul mi-a ieşit – nu i-am luat gâtul şi nu l-am făcut una cu pământul aşa cum aş fi făcut-o acum 20 de ani.
În cel de-al doilea caz, pot vorbi din păcate doar de exerciţiu pentru că toleranţa nu mi-a ieşit. Mi-a ieşit doar stăpînirea de sine. M-am abţinut (cu greu) să nu sar în gâtul unei peroane care s-a apucat, pe pagina unui grup de discuţii între oameni educaţi, să dea lecţii şi să fie condescendent la limita suportabilului.
N-am reuşit să fiu tolerantă oricât am căutat motivaţii şi scuze. Am reuşit doar să mă abţin de la comentarii. O fi bine? O fi rău?
» Filed Under Altele, Am vazut | Leave a Comment