Craniul din Peru – extratereştrii printre noi?
Posted on April 23, 2012
Eu, cum ştiţi, cu gândul la Peru. S-au mai adăugat câteva la lista mea precum Cambogia, Iordania, Tunisia, Croatia, Kenia…., in iulie o sa dau o fuga in Italia…. dar gandul meu e în primul rând în Peru care mă aşteaptă în Octombrie 🙂
Şi între timp, mai citesc câte ceva, mai aflu una alta. Cum ar fi povestea craniului care a dat naştere la tot felul de speculaţii demne de science-fiction sau mai degrabă de presa de senzaţie.
Anul trecut s-a descoperit în Andahuaylillas din provincia de sud Quispicanchi, un craniu mumificat cu o formă alungită care părea disproporţionat faţă de corpul mic de 50 de cm căruia îi aparţinea. Şi desigur cei amatori de minuni şi poveşti cu E.T. s-au grăbit să spună că acel schelet aparţine sigur unei civilizaţii extratereste. Peru oricum e casa minunilor, nu? Liniile de la Nazca sunt un exemplu despre care voi vorbi altă dată şi pe care sper să le şi văd.
Unul dintre argumentele în favoarea teoriei extratereştrilor, pe lângă dimensiunea mare a craniului şi a spaţiilor pt. ochi este şi prezenţa fontanelei – un loc moale în mijlocul capului, cunoscut tuturor mamelor din lumea asta, caracteristic copiiilor de până la un an. Aparenta discordanţă este că acest craniu are şi doi molari mari care nu găsesc decât la adulţi. Eu zic că arată aşa ca un mic vampiruţ 🙂 O fi de pe la noi?
Cu toate astea, au apărut repede şi criticii acestei teorii care spun că acest craniu poate foarte bine fi acela al unui copil hidrocefalic sau al unui copil care a făcut parte dintr-un trib al cărui ritual era de a modifica craniul copilului prin legarea sa strâns cu o bucată de ţesătură.
Deformarea craniului pare să se fi practicat în cadrul multor civilizaţii încă din anii 45 000 î.e.n. Şi încă de acum 9000 de ani, mayaşii, nativii din America de Nord sau aborigenii din Australia au avut diverse stiluri de a modifica forma craniului astfel încât să capete o formă plată, rotundă sau conică ca semn al apartenenţei la o clasă socială sau afilierea la un anumit grup.
Pentru a obţin de exemplu un cap plat, se foloseau două bucăţi de lemn pentru a presa capul copilului. Asta mă duce cu gândul la obiceiul de legare a picioarelor la fetele asiatice – obicei chinuitor la care s-a renunţat din fericire.
Una dintre picturile canadianului Paul Kane, care a trăit în secolul 19, reproduce o astfel de practică aplicată copiilor de sub un an.
Pictura, aflată la Muzeul de Arte din Montreal, reprezintă modul de aplatizare a capului unui copil Chinookan (trib nativ din America de Nord) şi rezultatul la adult.
De altfel craniul recent descoperit arată similarităţi cu craniile descoperite în cultura Paracas din Anzi aflate acum în muzeul Regional din Ica, Peru.
Acum daca ajung la Ica sau nu, inca nu stiu dar vad c-ar fi mai multe motive să dau pe-acolo. Mai scobesc şi vă ţin la curent…
» Filed Under Altele, Am aflat, Prin lume | Comments Off on Craniul din Peru – extratereştrii printre noi?
Despre ouăle de Paşti
Posted on April 19, 2012
Paştele a venit şi a plecat dar ouăle au rămas. Adică eu cel puţin mai am ouă vopsite pentru că am făcut cam multe anul ăsta. Nu că mă plâng, că merg foarte bine cu ridichi la micul dejun ….
Am vrut să văd însă care e legătura dintre Paşte şi ouă pentru că am realizat că nu ştiu prea multe despre sursa obicieiului de a vopsi ouă de paşti.
De ce asociem ouăle cu Paştele?
Creştini au preluat se pare ideea de fertilitate şi renaştere asociată oului din vremuri păgâne, pentru că se lega foarte bine de ideea reînvierii şi a unei vieţi noi.
Persanii şi Egiptenii foloseau ouăle la sărbătorirea anului nou care, în calendarul lor, începea în perioada de primăvară. În timpul sărbătorilor de an nou, se colorau şi se mâncau ouă aşa cum se întâmplă şi acum de Paşte. Ideea de culoare roşie a fost apoi legată de sângele lui Isus. În Europa, ouăle colorate mai erau folosite şi pentru decorarea caselor în perioada Paştelui.
În cîteva ţări ca Anglia, Germania, SUA, Danemarca sau Olanda se practică un obicei foarte amuzant în Lunea de Paşte – rostogolirea ouălor pe un deal sau o pajişte în pantă. În general câştigătorul e cel al cărui ou se rostogoleşte cel mai departe şi rămâne întreg. Evident, cei care participă sunt copii. În SUA, se organizează acest obicei, an de an, pe pajiştea de la Casa Albă unde copiii rostogolesc ouăle cu ajutorul unei linguri, pe nişte culoare bine definite.
La englezi, ouăle erau iniţial fierte în foi de ceapă astfel încât să aibă o culoare aurie dar acum sunt colorate normal. Există o legendă veche în zona Lancashire care spune că trebuie zdrobite bine carcasele de ouă sparte ca să nu fie furate de vrăjitoare şi folosite drept bărci.
Sunt multe ţările din Europa unde iepuraşul ascunde ouă prin grădină sau prin jurul casei pe care copiii le caută şi le culeg, spre marea bucurie a tuturor.
Pentru mine cel puţin acest obicei are un farmec aparte pentru că am o amintire extrem de senină şi fericită despre bucuria căutării şi găsirea comorilor din iarbă. Între 3 şi 6 ani am locuit cu ai mei, în chirie, la o pereche de bătrâni care nu avuseseră copii şi care au devenit pentru mine a treia pereche de bunici. Şi-acum ţin minte că aveau o pajişte cu câţiva copaci în spatele casei unde mi se dădea drumul în curte cu un coşuleţ, să găsesc ouăle ascunse de iepuraş prin iarbă. În vremea asta părinţii şi cei doi “bunici” mă încurajau şi se bucurau cu mine ori de câte ori găseam câte un ou vopsit sau de ciocolată (pe care ai mei îl achiziţionau cu greu în acea perioadă). E o amintire pe care, sincer, o doresc oricărui copil şi care face parte din acel bagaj emoţional care contribuie enorm la evoluţia unei persoane şi la legătura dintre copii şi familia lor.
De ce iepuraşul?
Iepuraşii ca şi ouăle reprezentau în vremuri păgâne renaşterea şi viaţa nouă şi au fost preluate de creştini ca simbol, ca şi ouăle, pentru a reprezenta renaşterea lui Isus.
Şi să nu credeţi că suntem singurii care încondeiază ouă – la fel se face şi în Ungaria, Bulgaria sau Ucraina şi modelele nu sunt prea diferite.
Şi cu asta ne lăm la revedere de la sărbătoarea de Paşte de anul astă că acum începem să ne gândim la vacanţa de vară.
» Filed Under Altele, Am vazut, De prin Europa, De prin Romania, evenimente, Prin lume | 1 Comment
Obiceiuri pascale de prin România
Posted on April 11, 2012
Ţinem post, facem curăţenie, ne aprovizionăm pentru zilele de Paşte, ne gândim la familie, la culorile în care vom vopsi ouă, la reţetele de miel sau cozonac, pască şi alte bunătăţi, ne pregătim fiecare cum poate sau cum ştie. Încercăm să fim un pic mai buni şi mai spirituali, uneori reuşim, alteori ne fură realitatea cotidiană. Suntem mai empatici, mai calmi şi mai toleranţi, sau cel puţin încercăm.
Eu nu prea mă pricep la obiceiuri şi de-aia m-am gândit să caut şi eu să văd ce obiceiuri există la noi speciale în afara celor bine cunoscute legate de sărbătoarea religioasă.
Şi am aflat câteva lucruri despre care habar n-aveam.
Pe la sate în Moldova, există o tradiţie a spălatulului în ziua de Înviere. Se pune un ou roşu (sau două în unele locuri) si o moneda de argint într-un lighean peste care se toarnă apă proaspătă (neîncepută) de la fântâna. Toată familia se spală în apa respectivă dându-şi cu oul roşu peste obraz şi zicând : “Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul ; toţi să mă dorească şi să mă aştepte aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti ; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor.” Se trece apoi moneda de argint peste faţă şi se zice : “Să fiu mândru şi curat ca argintul”. Iar fetele adaugă: “Să trec la joc din mână-n mână ca şi banul; să fiu uşoară ca şi cojile de ouă care trec plutind pe apă”. Merită încercat!
În unele locuri se adaugă şi busuioc ca să fi onorat precum e busuiocul. Şi unde mai pui că apa miroase şi mai frumos.
Există zone unde, în a doua zi de Paşti, tinerii stropesc fetele, iar acestea le dau de băut şi le oferă daruri – se zice că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu e udaă. Nu cred că duşul e suficient….
În Maramures, în zona Lăpuşului în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii de până la 9 ani merg într-un fel de colind pe la casele prietenilor şi vecinilor să anunţe Învierea Domnului şi primesc câte un ou roşu. Tot acolo, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un baiat, ca să nu fie discordie tot restul anului în gospodărie. Implicaţiile sunt foarte puţin flatante pentru femei.
In Bucovina, în noaptea de Înviere, fetele spală limba clopotului din clopotniţa bisericii cu apă neîncepută. Cu această apă se spală apoi pe faţă în zorii zilei de Paşti ca să fie frumoase tot anul. Băieţii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele le ofera un ou roşu dacă consimt sentimentelor.
În Ţara Moţilor, în noaptea un grup de flăcăi ia toaca de la biserică şi o duce în cimitir unde trebuie s-o păzească să nu fie furată. Un alt grup încrecă s-o fure pentru că miza e importantă. Dacă păzitorii nu reuşesc şi toaca e furată, trebuie să dea de mâncare şi de băut a doua zi. Dacă cei care trebuie să fure toaca nu reuşesc, atunci ei sunt cei care dau de băut şi de mâncat.
La Calarasi, la slujba de Înviere, pe lângă bucatele pe care le aduc oamenii la sfinţit, aduc în cocoş alb. Cocoşii sunt crescuţi special pentru această ocazie ei vestind miezul nopţii – obiceiul spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este cel al cărui cocoş cântă primul pentru că e semn de belşug. Dupa slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci. Îmi imaginez că posesori fac un fel de training cu cocoşii adică se duc la miezul nopţii să scuture cocoşul să nu adoarmă si să-şi facă treaba.
Data viitoare o să mă uit şi în alte curţi – să vedem la alţii cum e, cu cocoşi, fără cocoşi….
» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | 1 Comment