Ţările lumii în câteva cuvinte – Algeria
Posted on January 15, 2013
Cuvinte
- Sahara
- Locuită doar pe 12% din teritoriu
- Colonie franceză până în 1962
- Apuleius – Măgarul de Aur
- Arabi berberi, religie islamică (musulmani suniţi)
- Couscous
- Aprox. 70% dintre avocaţi şi 60% dintre judecători şi studenţi în universităţi sunt femei.
- Tassili n’Ajjer – van Daniken – Chariots of God (Carele Zeilor)
- Albert Camus
- Pied-noir
- Sf. Augustin
Pictură rupestră din Tassili
Zicală algeriană:
Faci rău – aminteşte-ţi, faci bine – uită! (traducere liberă din engleză)
Eu n-am fost în Algeria. Voi?
» Filed Under Am aflat, Prin lume, vorbe de duh | Comments Off on Ţările lumii în câteva cuvinte – Algeria
De ce să iubeşti skiul – o dragoste lungă şi chinuită
Posted on January 14, 2013
Dragii moşului, zăpadă pufoasă, zăpadă moale, tare şi cu gheaţă, alb albăstruie sau zloată, întinderi albe şi tentant de neatinse (aşa ca foile albe nescrise – pentru cine-şi aminteşte cum e să scrii pe hârtie), şleauri şi dâmburi, alb şi ud pe gene – le-am văzut pe toate, le-am iubit sau le-am urât.
Iarna spre Piatra Craiului
M-am tăvălit prin maldăre de zăpadă abia căzută, am modelat oameni caraghioşi de zăpadă, am dat la lopată, am privit cu extaz fulgii mari de dincolo de sticla geamului, am trăit filme întregi în imagini Tarkovskiene în câteva minute de aşteptare într-o maşină încălzită, cu Pink Floyd în urechi şi fulgi lenţi şi imenşi alunecând dincolo de parpriz ca pe un ecran.
Un biet om de zăpadă răsfăţat
M-am rostogolit pe pante mai mari sau mai mici, am alunecat pe cizme, pe clăpari sau cu sania. Am suferit pe pârtie de frig, am făcut insolaţie de la soarele reflectat în zăpada orbitoare, am căzut de nesfîrşit de multe ori, am coborât cu lacrimi în ochi de umilinţă când puşti de 4 ani treceau în goana mare, coborând în viteză şi fără nici o grijă, pe lângă un biet începător ca mine care la 30 de ani nu înţelegea de ce nu-i iese aşa de uşor şi bine ca la alte sporturi.
Vanitatea prostească care m-a făcut de multe ori să renunţ mai degrabă decât să sufăr o nereuşită n-a funcţionat când a venit vorba de ski. Prea spectaculos, prea incitant, prea dătător de adrenalină. Aşa că am continuat să cad o vreme, să încerc să învăţ de la monitori care nu prea ştiau să explice până s-a îndurat un prieten să mă înveţe cu ce se mănâncă. Şi ceva, ceva s-a lipit de mine – măcar am înţeles cum trebuie să stau pe schiuri corect.
Acum mă descurc dar, chiar după mulţi ani (dar nu suficientă practică) am deficienţe şi de stil ce să vorbim!! Am căzut pe la Sinaia, pe la Predeal şi pe la Poiană, mai puţin prin Austria pentru că acolo pârtiile sunt cam bune şi nu prea întâmpini surprize de gen gheaţă, şleauri sau pământ. Nu mi-ar displăcea să cad un pic şi pe la Păltiniş unde chiar n-am apucat să iau nici o buşeală (asta pentru că n-am schiat acolo niciodată).
Teleski în Austria
Text înscris în concursul #schiem, prima tabără de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos cu susținerea Sony, Vodafone, Michelin, Staropramen, Ford, Perla Păltinișului și Buonavista.
» Filed Under Am aflat, De prin Romania | Comments Off on De ce să iubeşti skiul – o dragoste lungă şi chinuită
Valea şi Canionul Colca din Peru – ce nu/ce da, cum nu/cum da
Posted on January 13, 2013
Există călătorie perfectă? Poate, dar aş tinde să cred că nici o călătorie nu diferă prea mult de călătoria noastră obişnuită – viaţa. Multe dintre călătoriile pe care le-am făcut s-au apropiat de perfecţiune şi cea din Peru a una dintre ele. Mi-a plăcut tot ce-am văzut, m-am bucurat de fiecare moment şi aş mai fi stat dacă aş fi avut timp. Din toate alegerile pe care le-am făcut acolo, aş re-gândi doar două. Prima este traseul Salkantay (o să am o poveste, probabil două despre asta separat) şi Canionul Colca.
Am ales Colca pentru că era aproape de Arequipa, al doilea oraş ca mărime şi importanţă din Peru, care nu trebuie sub nici o formă ratat şi pentru că îmi place muntele şi sunt fascinată de trecători, chei şi canioane. Despre Canionul Colca se zice că el cel mai adânc canion din lume.
Canionul Colca
Acolo zice că cei doi vulcani care mărginesc canionul, Coropuna şi Yampato, au înălţimi de peste 6000 de metri şi că adâncimea maximă a canionului lung de 100 km este de 3400m. Sigur aşa este dar e greu să-ţi dai seama pentru că e un canion mai puţin spectaculos. Pantele vulcanilor acoperite cu vegetaţie măruntă se pierd într-un V care n-ar putea nicicând concura cu stâncile abrupte şi drepte ale multor chei de pe la noi de exemplu, ca să nu vorbim de Grand Canion.
Canonul Colca de la Cruz del Condor
Lucrul pentru care e foarte mediatizat şi promovat de agenţiile peruane de turism este Cruz del Condor (crucea condorului), o platfomă pe versantul pe care se află şoseaua, la o înăţime de 1200m de fundul văii, unde sigur e şi o cruce şi de unde poţi admira condorii. Asta dacă ai noroc. Ei pot fi acolo când te duci tu dar nu stau acolo permanent şi nu planează non-stop numai pentru bucuria turiştilor.
Crucea Condorului
Condor in zbor
Faţă de alţii care se pare că n-au văzut pană de condor în excursia lor, noi am avut un pic de noroc şi-am văzut vreo 3 dintre care unul, încă tânăr, a fost pândit de zeci de turişti cu aparate foto mai mari sau mai mici, să-şi ia zborul de pe un colţ de stâncă de sub platfoma plină de turişti şi vânzători ambulanţi de nimicuri.
Condor tânăr exasperând turiştii cu nemişcarea sa
Peruan vânzând nimicuri turistice
Mă puteam lipsi de această excursie organizată fără prea multe regrete. Sunt convinsă că dacă închiriezi o maşină din Arequipa şi mergi pe cont propriu e cu mult mai interesant. Aşa, mergi cu un mic autocar care opreşte unde zice ghidul, stai cât zice ghidul, faci ce zice ghidul. N-am fost nemulţumită pt. că am plecat pregătită sufleteşte, pt. că oamenii au fost drăguţi şi pentru că au fost şi multe lucruri frumoase de văzut. Vă zic eu şi de astea.
Iarăşi unul dintre locurile care pot lipsi de pe lista plimbărilor este vizita la băile termale La Calera de lângă Chivay. Un fel de ştrand destul de dubios chiar dacă apa din bazine e naturală. Pe mine nu m-a inspirat de loc să intru în acea apă care nu părea cea mai curată de pe faţa pământului, nici măcar în bazinul deschis care era de departe cel mai drăgut, cu atât mai mult cu cât veneam după o experienţă cu mult mai reuşită de lângă Santa Tereza (în drumul spre Machu Picchu – povestea vine, vine…). N-a fost tocmai rău însă – am vizitat micul muzeu din incintă, am stat de vorbă cu o pereche de spanioli cu care ne-am împrietenit f. repede încă de la începutul turului, am băut cu toţii o bere bună peruană, ne-am plimbat un pic prin zonă şi-am admirat vestiarele pictate care păreau cumva din alt film.
Bazinul exterior din La Calera
Din micuţul muzeu din La Calera
Cam astea ar fi singurele “plângeri”, de ce şi cum să nu mergi în Canionul Colca. Episodul următor va fi despre de ce şi cum să mergi acolo. O să vedeţi că, până la urmă, sunt mai multe argumente pentru da decât pentru nu.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | 3 Comments