Amintiri în casa unui călător – ce păstrezi din visele tale
Posted on January 22, 2013
Melc călător de la Salzburg la Bucureşti
Mi-am derutat îngrozitor căţelul. Fix ştie că dacă stau în faţa laptop-ului, merge mai slab cu joaca – aşa o aruncare de minge, două, dar fără prea mare implicare. Dar deplasările prin casă presupun de obicei pretexte f. bune pt. stat în picioare, adus jucării la nas, lătrat de atenţionare şi dat puternic din coadă. Pentru că se lasă cu ceva joacă – e pauză!!!
Dar când am început să întorc casa pe dos patinând cu surescitare pe parchet, aducând plinate, vederi, broşuri şi cărticele din diverse locuri din casă ca să le înşir pe jos, chiar că bietul Fix n-a mai înţeles nimic. Ba, mai mult, de vreo două ori l-am şi uşuit din spaţiul cu obiecte pe care tare ar fi vrut să le cerceteze, pentru că-mi intra în cadru.
Apoi, mi-a dat târcoale fără să îndrăznească să mă frece la cap când am instalat diverse obiecte pe masă şi am început să mă învârt în jurul lor cu apartul căutând poziţia cea mai bună. Plictiseală mare, domnule! Pentru el, că pentru mine a fost aşa ca o vrie prin amintiri şi senzaţii. Oricât de mult m-aş gândi sau oricât aş scrie despre locurile pe care le-am văzut, mereu dau de câte o broşurică sau un bilet de intrare sau o vedere care-mi dă pe la nas, pe la ochi şi pe la urechi cu tot felul de senzaţii, imagini, mirosuri şi chiar sunete. Şi mă emoţionează, mă destinde şi mă trage pe o plajă sau la o cafenea, pe vârful unui munte sau prin sălile câte unui muzeu.
De ce plecăm în călătorii? De ce renunţăm uneori la o canapea sau la un calculator nou (ştim noi despre ce vorbim :)) şi cu banii cu care ne-am putea face viaţa mai “comodă” plecăm pe undeva, să mai vedem ceva? Pentru mine, răspunsul e simplu: pentru că vreau să mă bucur şi lumea e un mare loc de joacă şi de bucurie. Vacanţele pentru mine nu sunt doar prilej de stat cu burta la soare sau de bifat o locaţie. De fiecare dată când plec undeva, oriunde, îmi vine să tropăi mărunt de nerăbdare, perioada de pregătire o savurez ca pe un preludiu la o mare aventură şi plec cu mintea la fel de deschisă precum ochii şi urechile. Şi desigur, şi papilele mele gustative aşteaptă ceva nou şi uimitor.
Nu ştiu nici o călătorie pe care s-o fi regretat. Imaginile, bucuriile, tristeţile, regretele, exaltările unei călătorii sunt la fel cu cele ale drumului nostru de zi cu zi, în propria viaţă. Chiar şi călătoriie care n-au fost foarte reuşite tot au avut ceva de care să mă bucur şi de care să-mi amintesc cu plăcere. Ei, dar chestia cu memoria e altă poveste. Personal, nu excelez de loc în domeniul ăsta şi-n plus ce amintire nu e subiectivă? Poate e şi motivul pentru care eu vin mereu din călătorii, chiar şi din România, cu câte ceva, un obiect de artizanat caracteristic locului (sau mai multe, dacă tentaţia e prea mare), o scoică, o pietricică, vederi, cărticele, un desen, un poster sau un calendar.
Praga şi tangoul in Buenos Aires
Şi neapărat vin cu câte un clopoţel, asta pentru că am o colecţie care a depăşit 230 de clopoţei. Despre asta am mai scris anul trecut. Oricum, în colecţia de clopoţei intră şi cei pe care mi-i aduc prietenii din călătoriile lor, mulţimea de clopoţei româneşti şi cei decorativi sau care au stat cândva la gâtul vreunei căpriţe.
Iată câteva din obiectele care au încărcătură sentimentală pentru mine, grupate pe ţări, într-o ordine total aleatorie.
Danemarca
Amsterdam
Mexic
Da, sunt tot clopoţei
Pereche de clopoţei asortată cu solniţă şi piperniţă (în care se află “ahi” peruan)
Masca lui Pacal de la Palenque
Italia
Capri şi Roma (Vatican)
Londra
Clopoţel cască ascuţitoare – numai la englezi 🙂
Peru
Paris
Praga
Barcelona
Istanbul
Austria
Washington
Argentina
Toate obiectele astea ar putea părea o simplă vanitate, lucruri de arătat la prieteni şi cunoştinţe ca să vadă lumea pe unde m-am plimbat şi ce-am acumulat. În realitate, sunt bucăţele de amintiri a căror pierdere m-ar afecta mai mult decât orice pierdere materială. Ştiu de unde le-am luat pe fiecare, cu cine eram în acel moment şi ce-am simţit când le-am ales. Din unele locuri am luat mai multe pentru că erau foarte multe şi variate (cum ar fi în Mexic, Peru şi Istambul), din altele abia am apucat să iau un obiect, sau o pietricică, fie că n-am avut timp de cumpărături, fie că oferta era mai săracă, fie că aveam bani mai puţini.
Ce anume îmi mai aminteşte de drumurile mele? Cortul, schiurile, ghetele de munte, ochelarii de apă, sacul de dormit, monezi, reţete, şosete, valizele de diverse mărimi şi tipuri, rucsacii mai mici sau mai mari şi miile de fotografii, unele chiar pe hârtie (vărsta, de!).
Numai trecerea în revistă a tuturor acestor amintiri m-a înveselit şi m-a umplut de energie şi mă simt tare bogată. Abia aştept să cumpăr un mic clopoţel din călătoriile deja planificate pentru anul ăsta! A, şi neapărat un calendar. În fiecare an cumpăr unul pentru anul următor şi pe cel cumpărat anul trecut de la Capri pentru 2013 nu-l găsesc nici să dau cu tunul. L-oi fi dat?
Acest articol face parte din prima campanie din 2013 a Blogosferei de Turism. Astăzi, mai mulţi bloggeri au scris despre amintirile pe care le aduc acasă din drumurile lor sau despre ceea ce poţi găsi într-o casă de călător. Vă invit să citiţi: Imperator Travel, Blogul Larisei, Hai la Bord, Catherine’s Crossroad, 1001 Călătorii, Bucketlist, Adriana Cocic, Enciclopedia Călătorului Independent, Airlines Travel, Bialog, Elena Cîrîc, Paravion , Turist în ţara mea, Lucian’s Blog, Hai-Hui Stangaci, Călători prin lume, Tomata cu Scufiţă
» Filed Under Am vazut, cumparaturi, Prin lume | 26 Comments
Mini Foto-poveste – Strajă la Machu Picchu
Posted on January 19, 2013
Muntele care se vede în toate fotografiile de la Machu Picchu este Huayna (sau Wayna) picchu pe care îl poţi urca contra cost, preţ de cam o oră. Promit că o să scriu şi povestea asta, în secolul ăsta sigur.
Ideea e că acolo sus, pe vârf, noi am dat de această imagine.
Strajă pe Wayna picchu
N-aş vrea să stric misterul pozei dar acesta era un angajat care stătea chiar pe vârful muntelui, pentru a se asigura că turiştii nu-şi frâng gâtul pe stâncile ude. Căci ploua, nu rău, nu deranjant, dar suficient încât să n-ai prea multă siguranţă pe picioare. E inutil să spun că nu există sisteme de siguranţă sus acolo.
Mie mi s-a părut că arată ca un vultur care apără muntele.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Comments Off on Mini Foto-poveste – Strajă la Machu Picchu
Mini Foto-poveste – femeie peruană şi câinii de stradă
Posted on January 17, 2013
O altă fotografie a unei peruane – de data asta, o femeie matură şi simplă.
Am mai spus că Peru este o ţară a contrastelor, poate mai mult ca altele, poate chiar mai mult decât România. Lângă hoteluri de 5 stele găseşti ziduri abandonate şi câmpuri goale. Ţara e săracă şi doar în ultimii ani a reuşit să crească, unul dintre motive fiind şi turismul.
Femeie peruană în Paracas
Fotografia e făcută din microbuzul care urma să ne ducă în rezervaţia din Paracas şi, în timp ce urmăream femeia mergând cu dificultate alături de cei doi căţei, mă gândeam la femeile bătrâne din satele noastre care, şi ele, îşi duc cu greu paşii pe uliţele desfundate.
Căţeii erau cel mai probabil căţei de stradă pentru că în Peru câinii “vagabonzi” sunt poate chiar mai mulţi decât la noi. Marea diferenţă, în favoarea peruanilor, e că mai toţi sunt în mod evident bine hrăniţi şi f. paşnici pentru că peruanii îi tratează f. bine. Acolo nimănui nu pare să-i fie frică de un câine de stradă şi nici câinii nu sunt de loc agresivi. Asta ar trebui să ne spună ceva.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume | Comments Off on Mini Foto-poveste – femeie peruană şi câinii de stradă