Lisabona şi Sintra – o nouă dragoste, adică două
Posted on September 12, 2013
Sunt la Porto şi măine mă întorc la Lisabona, din păcate pentru doar o zi înainte de plecarea spre casă. În primele 4 zile Lisabona a urcat spectaculos în lista iubirilor mele. De fapt spun 4 zile dar de fapt au fost doar 3 pentru că o zi am fost la Sintra care m-a cucerit iremediabil.
Prima zi – cam şapte ore de bătut cu piciorul prin Baixa şi Barro Alto, din care patru ore cu tur gratuit. Am stat lîngă grădina botanică şi am urcat şi coborît scările (280 numărate) către centru deja de atîtea ori că avem o condiţie fizică de invidiat.
A doua zi – Belem şi o tură de seară pe malul rîului pe partea modernă
A treia zi – Sintra şi Cabo da Roca
A patra zi – Muzeul Gulbenkian şi Ocenariul – suntem doctori docenţi la metroul lisabonez ba chiar şi al autobuze şi tramvaie.
Cu detalii, tone de poze, Porto şi Aveiro ne mai auzim cand mă adun de pe drumuri.
» Filed Under Am vazut, cumparaturi, De prin Europa, Insemnari din calatorii | 2 Comments
Noi românii laşi, noi românii super dotaţi
Posted on September 4, 2013
Sa omoram cainii din Bucuresti si poate pret de cateva luni, asa vreo sase, poate opt, n-o sa mai moara nimeni si toata lume o sa fie linistita. Ca orice tragedie, tine,precum minunile, tot 3 zile, pret de cat putem sa aratam cat suntem noi de sensibili si responsabili la o adica.
ONG-urile alea care sunt de fatada si de fapt papa niste bani obtinuti pe relatii, pile si mai stiu eu ce, o sa pape si alti bani facandu-se ca mai hranesc sau sterilizeaza niste caini, ONG-urile alea, cate sunt adevarate, care se zbat sa mai vindece un catel, sa mai dea spre adoptie altul, o sa continue sa munceasca in voluntariat din omenie, pe banii si timpul lor si cu ajutorul voluntarilor si donatiilor, parintii si bunicii or sa stea linistiti ca-si pot lasa copiii sa alerge in parc liberi cat doresc si toata lumea o sa-si vada multimita de treaba ca am rezolvat-o si pe asta.
Am rezolvat-o cum o rezolvam de atat de multi ani ca nici nu mai stiu de cand (poate sunt eu ramolita si stau prost cu memoria). Am mai omorat niste animale pe care tot noi le-am aruncat in strada, ne-am mai indignat justificat, am mai amintit (ca poate s-a uitat) ca suntem o natie de ….. (nu mai repet c-am obosit de cate ori am auzit-o. O zic francezii, o zic italienii, probabil toata omenirea asta si mai ales o zicem NOI) si putem sa ne intorcem la viata noastra de zi cu zi.
De ce…., ah ce-as folosi aici un cuvint pe care nu-l pot folosi, nu pentru ca n-am tupeu, curaj, sau vana sau ce vreti voi sa am, ci pentru ca m-a tinut mama cel putin 7 ani acasa si pentru ca oricat de pornita si emotionala as fi (si credeti-ma, chiar SUNT), stiu ca acel cuvant nu ma ajuta, respingem, cu obstinatie si, scuzati, optuzitate sau comoditate sau naiba mai stie ce, solutii clare si normale la problemele noastre? De ce ne ia valul si cadem prada oricarei manipulari, fie ea si extrem de transparenta?
Voi n-ati obosit de atatea injurii, violenta si suficienta? Nu vreti o viata normala? Nu au fost suficienti anii de comunism si cei de … nici nu mai stiu cum sa-i spun … de facatura semi-comunista mascata? N-ati obosit sa omoriti caini, sa invinovatiti vecini, sa aruncati cu invective in romanii care nu sunt la fel de buni ca voi?
„Pai da, ca asa sunt romanii, lasi” a comentat un taximetrist. „Dumneavoastra ce sunteti?” „Jumatate bulgar, jumatate roman.” „A, deci sunteti numai pe jumatate las”. Ce, doamne iarta-ma, mai puteam sa comentez? Mai rau, ce mai poti cometa cand persoane cu educatie iti arunca in fata aceasi placa prafuita si covenabila?
Chiar n-ati obosit? N-ar fi cazul sa gasim alta tinta pentru furia noastra, frustrarile noastre, neimplinirile si culpabilitatea noastra? N-ar fi cazul sa folosim si metodele rationale, corecte si umane? N-ar fi cazul sa ne miscam intr-o directie de normalitate si sa indreptam degetul catre cine trebuie?
N-ati obosit sa ascultati si sa vedeti politicienii nostri fara culoare, fara program, fara strategie si mai ales fara rusine, mintind, furand si manipuland?
Daca va asteptati ca romanii sa fie mai buni, mai frumosi, mai curati si mai spirituali decat restul lumii, puteti sa mai asteptati pana la calendrele grecesti. Romanii sunt tot oameni, oameni care reactioneaza ca niste oameni normali in functie de stimuli.
Da, stiu, nemtii sunt niste ingerasi disciplinati, francezii sunt niste fiinte elegante si cultivate, italienii sunt niste simpatici talentati, ma rog, intreaga lume e minunata, numai noi romanii suntem un popor retardat. Si meritam, nu-i asa, tot ce ni s-a intamplat sau ni se intampla. Pentru ca suntem din nastere lasi, puturosi si hoti. Au, am gresit, scuzati, suntem o natie de oameni inteligenti, talentati si inventivi si aici, la noi, s-a nascut populatia Europei, ce zic a Europei, a lumii… Ne hotaram o data?
P.S. Pentru cei care cred ca omorarea cainilor, pedepsirea bunicilor si a ONG-urilor e o solutie, va rog sa nu tineti cont de acest text care este, pe alocuri, un pamflet. A, uitam, am constatat ca cei mai ferventi „uratori” de romani sunt din dizidenta si au numai cuvinte unul si unul la adresa celor care am ramas aici si nu ne-am facut treaba, adica sa transformam tara intr-una dulce si frumoasa in asteptarea sau absenta lor. Am si eu prieteni romani prin alte tari dar, spre norocul meu, au ramas normali.
P.P.S. Acest text e scris la nervi, fara diacritice si nu are legatura cu calatoriile de placere!
» Filed Under De prin Romania | Comments Off on Noi românii laşi, noi românii super dotaţi
Tabăra dacică sau ce e un grup bun (II)
Posted on September 2, 2013
Despre Costeşti Cetăţuie se crede că este cea mai veche cetate din Munţii Orăştiei şi capitala lui Burebista. Ideal e să plecaţi în explorare cu un Mihai Căstăian, aşa ca noi, adică un arheolog care sa-ţi povestească pe ce pămînt calci şi cam cum funcţiona cetatea.
Sursă: România de vis
Ca la orice ruine, dacă te duci neavizat, nu prea ştii nici ce vezi şi nici ce să cauţi. Şi nici informarea la locul faptei nu e una genială. Ei, dar dacă ai povestitorul cu tine poţi să faci un efort de imaginaţie şi să ţi-l imaginezi pe Burebista în casa lui din cetate.
Cred că şi succesiunea în care am văzut cele trei situri dacice, a fost perfectă pentru că e bine să laşi la urmă ce-i mai bun. La oraşul Sarmizegetusa (căci oraş a fost) se ajunge cu maşina. Drumurile sunt proaste, eu mi-am lăsat pe acolo o bucată de scut (era el un pic bolnav din-ainte, să fiu sinceră) dar e fezabil. Sigur, pentru o aşezare de dimensiunea şi importanţa Sarmizegetusei, un drum astfaltat ar trebuit să fie făcut acolo de mult. Dar n-aş vrea să intru pe poteca asta, că nu mai termin!
Ce m-a bucurat e că la Sarmizegetusa este acum pază, nu mai poţi intra cum vrei şi nu te poţi sui pe pietrele templelor. Oraşul e mult mai mare decît îmi imaginam (spre ruşinea mea, asta a fost prima mea vizită acolo) şi e destul de îngrijit acum. O să mă repet – îmi plac pietrele şi ruinele în mod special aşa că m-am simţit minunat acolo. De la daci nu ne-a rămas decît baza de piatră pentru că restul clădirilor erau construite din lemn – cu toate astea, oraşul dacic mi s-a părut impresionant ca dimensiuni şi forţă dar şi armonioas şi frumos gîndit. Situl este mare şi nu este complet descoperit. Pe două terase largi se regăsesc şapte sanctuare, fierace pentru cîte un zeu (cel puţin aşa spun unele teorii). Semn de toleranţă sau de înţelepciune? Din poveştile lui Mihai am înţeles că geniul din spatele dezvoltării oraşului a fost Deceneu, marele preot al lui Burebista, filozof, astronom, erudit, plimbat prin lume, rege la rîndul său, după Burebista (peste statul dac din zona Orăştiei) care a mutat capitala la Sarmizegetusa. N-o să vă spun secrete arhitecturale, istorice sau tactice căci internetul e plin de teorii. Cred că pozele spun destul de mult.
La Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie unde ne-a dus Mihai, există o machetă a întregii zone muntoase cu toate cetăţile din zonă. Impresionant. Mi-am amintit de harta cetăţilor din zona Dobrogea. Istorie şi poveste ignorată din păcate la nivel guvernamental, redată, cercetată şi “muncită” de cei cîţiva pasionaţi aşa ca arheologii pe care i-am întîlnit noi în Orăştie.
Mergeţi la cetăţi să regăsiţi umbra oamenilor care au trăit, au iubit şi-au luptat pe acelaşi pămînt pe care puneţi piciorul. Luaţi şi un ghid cu voi, unul care ştie sau a înţeles poveştile pietrelor. Cine nu iubeşte poveştile, cine nu are nevoie de mituri? Energia locului e aceea care rezonează cu cea a sufletului nostru de copii care se hrănesc cu basme. Şi basmele astea sunt cu atît mai puternice cu cît pot fi adevărate.
Zona nu poate fi văzută într-o singură zi şi-ar fi păcat să nu vă bucuraţi în linişte de frumuseţea locurilor. Pentru cei care nu merg cu cortul şi preferă un pat adevărat, puteţi oricînd alege o pensiune din zonă.
Eu mai am de văzut şi de revăzut aşa că mă voi întoarce. Şi dacă va fi tot cu un grup bun aşa cum a fost în tura asta, va fi minunat! Un grup cu care am rîs, am căţărat pe coloane de bazalt, am împărţit beri călduţe abia răcite la rîu şi am privit cu jale la berile luate la vale de răuleţul acela mic care a devenit unul mare, pămîntos şi beţiv, după o mare ploaie cu spume pe care noi am scăpat-o că eram prin galerii romane. Cu grupul ăsta am făcut baie în lac (mă rog, unii dintre noi :)) , am stat la foc, am încercat hamacul adus de Ciprian, am stat la foc cu vinuţ, porumb fiert şi caşcaval topit pe tablă, am jucat jocuri, ne-am ţinut unii după alţii cu maşinile, ne-am spus bancuri, ne-am împrumutat lucruri şi ne-am distrat. Ioana, mai vrem!
» Filed Under Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii | Comments Off on Tabăra dacică sau ce e un grup bun (II)