Nebunie, magie și industrie la Disneyland
Posted on April 2, 2014
Lume, lume!!!!!
Da, lume multă, cu adevărat multă, de toate vîrstele, mărimile și dimensiunile.
Copii de toate înălțimile și în întreaga gamă de la cîteva luni la adolescenți, în costume de crocodili, pirați, prințese pline de importanță, iepurași, cu urechi de Minnie sau Mickey, pălării de bucătar sau de indian, serioși și pătrunși sau veseli și zgomotoși;
Părinți tineri sau maturi, cu unul sau mai mulți copii și o trenă de bunici, prieteni sau alte rude gata să se sacrifice pe altarul distracției totale, perechi, găști de puști, frați, iubiți, francezi, englezi, ruși, români, spanioli și de alte naționalități, amestecați într-o babilonie de limbi și culori, hotărîți să se distreze cît mai mult și cît mai eficient;
Flori, culori, lumini, turbioane, țipete, rîsete, plînsete, alergături, cozi mai mari sau mai mici, miraje, povești, personaje de film;
Mașini de epocă, tramvai cu cai, trenulețe, carusel, jucării cu tonele, rochii de prințese, costume de eroi și personaje faimoase, alte jucării, dulciuri și suveniruri scumpe.
Restaurante cu specific american, scumpe, scumpe, nenumărate magazine de jucării, pistoale, săbii, puști, ursuleți, iepurași, Mickey, Minnie, pălării de bucătar, urechi, urechi, roboți, globuri, păpuși, cape, tiare, brățări și coliere pentru fetițe, bomboane colorate, bomboane pe băț, căni și tricouri cu persoanjele preferate, jucării, jucării….;
Mașinuțe, avioane, rachete, roller coaster-uri mai mari sau mai mici, pentru copii, părinți mai cuminți sau adulți curajoși, povești, castele, labirinturi, insule, bărci și corăbii, carusel, turnuri și case bîntuite, demonstrații, cascadorii;
Paradă cu care și personaje de film, spectacol de imagini, lumini, muzică și poveste la final de zi de basm, industrie.
Despre unde am stat, cum și unde am mîncat, costuri și alte chestii practice dar și despre unde să te duci în Disneyland și ce să faci, în special din perspectiva unui adult, urmează în episoadele viitoare. M-am distrat? Absolut! Ceea ce vă doresc și vouă. Am și argumente să vă conving că merită să mergeți la Disneyland măcar o dată-n viață.
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa, Fun Turism | Comments Off on Nebunie, magie și industrie la Disneyland
Peter Pan scrie pe mine
Posted on March 26, 2014
Londra, Paracas, Machu Picchu, Sintra și alte povești mai vechi sau mai recente o să aștepte cuminți pînă săptămîna viitoare căci eu am alte gînduri zilele astea.
Copilul prietenilor mei a sărit de 5 ani așa că avem și noi pretextul perfect să dăm în mintea copiilor și să ne facem de cap cît mai tare și mai mult la Disneyland în Paris.
Mîine dimineață devreme vom fi moț în aeroport fără cățel, fără purcel dar cu copil, pregătiți de patru zile de destrăbălare totală. Eu abia aștept să mă dau în chestiile alea grele gen Tower of Terror dar cred că o să ne și copilărim un pic prin țara poveștilor. M-am documentat, stați liniștiți, am o listă întreagă!
Ce-am aflat sigur din punct de vedere logistic, în afară de program, Fasspass, mîncare și alte chestii din astea e că e scump al naibii să ajungi de la aeroport la Disneyland. Există tren rapid care ajunge cam în 15 minute dar care costă de te ia amețeala – 167 de euro 3 adulți plus un copil (dus-întors) și un autobuz care face vreo 40 de minute și costă cam 125 de euro în aceeași formulă. Drept pentru care am optat pentru taxi, rezervat pe internet, care te așteaptă cu plăcuța la sosire (nu taxi-ul, șoferul), te lasă la hotel și face și drumul invers pentru 130 de euro. Scump domnule, scump! Ei, dar ce nu facem noi pentru copil, nu?!
Pentru că vreau să profit la maxim de sacrificiu, cred că o să iau o pauză de internet așa că ne mai auzim săptămîna viitoare și vă povestesc cum m-am chinuit. Pînă atunci, sunt Peter Pan!
» Filed Under Am aflat, De prin Europa | Comments Off on Peter Pan scrie pe mine
Căluți și poezie
Posted on March 21, 2014
Și încă una de ziua poeziei:
Miniatură pe aceași temă de căluț
Căluţul meu
ca o fereastră
Se-ntinde-alene
cu nări rotunde
şi fragede,
Cu copite de sare
sfârâind pe plita zilei,
Ca o sămânţă de dovleac
copt
sau ca o boabă de cafea,
Când se face din alb
negru
Pelerin înaripat
înspre tărâmul vrăjitorilor.
» Filed Under Altele | Comments Off on Căluți și poezie















