Nepal numai cu bune – pe munte, adică pe…deal

Posted on October 25, 2017

Cam lungă pauza de scris. Dar nu și de călătorit. De la întoarcerea din Nepal, am fost de 2 ori în Bologna, în Deltă, în Toscana din nou, la degustări la Pietroasele, în Alsacia.

Am ceva de scris,nu? Și ce zi mai bună decît asta de toamnă ploioasă?!

Deocamdată, m-am întors în Nepal. Nu chiar cum mi-ar plăcea, doar virtual. Deocamdată mă mulțumesc cu atît. A trecut ceva vreme de la primul episod ceea ce nu înseamnă că Nepalul a fost foarte departe, a stat doar cuminte în așteptare, așezat în poze și-n mine. Toate călătoriile pe care le-am iubit au rămas în mine așa cum au rămas oamenii care mi-au fost vreodată dragi.

Așa că e simplu să întorc un pic privirea în interior și să mă simt în Nepal.

Unde-am rămas? A, la plecarea spre Pokhara. 

Drumul cu microbuzul de la Katmandu la Pokhara variază ca timp în funcție de condițiile de pe drum ceea ce în Nepal e foarte normal avînd în vedere că drumurile sunt foarte proaste. Dacă stai pe locurile din spate ai toate șansele să-ți vină sufletul în gît și să ți-l și dai dacă ești mai slab de înger. S-au sacrificat Lama și echipa lui care erau ceva mai obișnuiți cu genul ăsta de roller-coaster.

 

Ne-am salvat oricum cu cîntatul – Sega n-a plecat nicăieri fără chitară – cu glume și mult rîs.

A contribuit la bună starea noastră și pauza pe care am făcut-o pe drum la Captain Shaila. Rafting!!!! Minunat! Omul ăsta mic și cald ne-a trecut prin toate apele, ne-a făcut să chirăim de bucurie, ne-a dirijat, ne-a manipulat, ce mai, a făcut ce-a vrut din noi. Și noi ne-am lăsat cu mare entuziasm! Am ajuns uzi fleașcă și tare mulțumiți. Captain Shaila, pe cît de hotărît în barcă, e pe atît de modest și timid în afara ei. Și-are și o nevastă tare drăguță care ne-a hrănit și ne-a primit așa cum primești prieteni în casa ta.

Să ne fie clar, oamenii de acolo sunt săraci. Cu toate astea nu sunt nici obraznici, nici umili. Și, ca și în Peru, nu sunt încă (poate că nici nu vor fi vreodată) modificați de turism deși mare parte din venituri de acolo vine. Ne-a fost tare drag de ei. S-a lăsat cu mulțumiri, poze și pupături. M-aș da pe mîna lor oricînd, fără ezitări.

Atmosfera din Pokhara mi-a plăcut mai mult decît în Katmandu pentru că e mai puțin eterogenă. E plină de restaurante, hoteluri, magazine și e locul unde se întîlnesc toți călătorii spre munte.

De acolo aveam să plecăm în trekking despre care, mărturisesc, mi-am imaginat că va fi unul ușurel așa, mai de pensionari. Că doar nu era să mergem pe Everest! N-am mers nici pe departe pe Everest (am rămas cu ce-am văzut din avion) dar am ajuns pe Poon Hill la 3210m. Prin comparație cu expedițiile pe munții din Himalaya, traseul pînă pe Poon Hill – da, la ei e doar un deal – e un fleac. Nu e însă nici chiar așa ușor cum te-ai gîndi. Dificultatea vine în primul rînd de la faptul că mai tot traseul e pe scări din pietre. Da, îți trebuie un pic de antrenament înainte, e bine să fi într-o condiție fizică bună. Nu e chiar Piatra Craiului, dar nici cota 1400.

Dacă n-am fi avut ajutoare la bagaje, habar n-am cum ne-am fi descurcat. Echipa lui Lama a fost imbatabilă. Iar fata asta drăguță care a cărat cot la cot cu bărbații (unul dintre ei fiind soțul ei) are cam 23 de ani și 3 copii acasă.

Traseul e foarte bine organizat și plin de grupuri care urcă și coboară cu ghizi, cu portări cu bagaje, cu cai, măgari încărcați. Treci prin sate de munte cu copii care se bucură dacă le oferi cîteva dulciuri și creioane, cu femei frumoase cu un soi de noblețe a ținutei, cu căței, căprițe, păsări, flori, vaci și….munte.

Am stat la un fel de cabane foarte decente cu camere cu 2 paturi unde găseai cîte o sobă în camera de mese unde am cîntat, am dansat, am rîs, am încercat felurile lor de mîncare și am băut „vinulnepalez, adică un soi de rachiu extrem de slab și o bere nepaleză chiar bună. Ca la cabană.

Ultima dimineață de urcuș a fost de la 4 dimineața ca să ajungem pe Poon Hill să vedem soarele răsărind din spatele munților. La 3200 de metri eram ca pe un delușor înconjurat de vîrfuri albe, eterne încălzite doa de lumina aurie a răsăritului. Spectaculos.

N-a fost un drum ușor dar dacă am urcat noi 5 femei cu o medie de vîrstă deloc neglijabilă, înseamnă că se poate. Și, mai ales, merită!

Data viitoare, care nu va mai fi peste o jumătate de an, mi-am promis mie însămi, vom coborî spre sudul Nepal-ului într-o cu totul altă conjunctură.

 

P.S. Tocmai am aflat de la Sega,  că dragul de Captain Shaila a plecat să navigeze pe ape nevăzute și-s tare tristă căci omul acela mic și energic care ne-a condus cu mînă și voce forte, avea o delicatețe și-o candoare fermecătoare. Și nu pot să nu mă gîndesc la băiatul lui care sper că-și va împli visul de a studia și la soția lui atît de caldă și delicată. Ape liniștite și vînt bun, Captain Shaila!

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume

Comments

One Response to “Nepal numai cu bune – pe munte, adică pe…deal”

  1. Multe drumuri merg în Nepal și în India …cu Sega : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on October 13th, 2023 8:08 am

    […] povestit despre cum se vede Everestul din avion, despre Katmandu, excepționalul Bhaktapur, despre trekking pe dealul-munte Poon Hill cu faimosul Lama, cu frumusețea oamenilor de acolo și a celor cu care […]

Leave a Reply