Drumul spre Machu Picchu

Posted on April 7, 2012

Machu Picchu here I come! Ei da, am făcut primul pas concret spre locul care stă pe lista obsesiilor mele de vreo 3 ani – am cumpărat biletul de avion pentru Lima şi voi fi în Peru timp de trei săptămâni în luna octombrie.

Foto: Wikmedia Commons

Tropăi mărunt prin casă de nerăbdare şi “excitement” (cel mai bun cuvânt pentru ce simt eu acum) cu gândul că Machu Picchu e ceva mai mult decât o simplă dorinţă.

Intenţia mea este să nu urmez traseul simplu de o zi cu trenuleţul sau clasicul Inca trail ci să merg pe un traseu mai lung un pic, adică să fac fie traseul Salkantay de 5-7 zile fie Inca Jungle un traseu mai nou de 4 zile. Nu depinde însă doar de mine ci şi de prietenii mei cu care mă voi vedea acolo – Alejandro (mexican care locuieşte în Washington) şi Fernando (peruan – care lucrează cam peste tot în lume). Va trebui întâi să ne coordonăm programele şi mai ales capacităţile – o negociere va fi sigur la ordinea zilei dar ceva îmi spune că-l vom convinge greu pe Alejandro să meargă într-un traseu greu şi probabil vom accepta compromisul Inca Jungle. Nu contează, oricare din ele va fi sigur minunat.

Sigur n-o să merg doar la Machu Picchu – vreau să merg la Arequipa şi Canionul Colca, Puno si lacul Titicaca, eventual Nazca.

Foto: Steve Bennett – Wikimedia Commons

Oricum vă voi ţine la curent cu evoluţia pregătirilor şi orice sugestie e binevenită. Iar dacă vreunul dintre voi are vreo tentaţie, orice participant(ă) la această experienţă e binevenit(ă).

» Filed Under Altele, Prin lume

Comments

2 Responses to “Drumul spre Machu Picchu”

  1. Adina on April 7th, 2012 9:21 pm

    Mi-am planificat o plecare in America de Sud,Ecuador,Peru si Bolivia,ma gandeam sa plec in septembrie-octombrie sa stau 3 luni sau poate mai mult.
    Cat a costat biletul?ultima data am zburat spre Argentina cu 600 de euro,stiu rar oferte sub 1000 de euro,inca mai caut si sper sa gasesc un bilet convenabil.
    ma gandesc sa fie ori sep/oct plecarea sau din decembrie,sa vad pana la urma ,sigur o sa fie o experienta frumoasa Peru,poate ajungi inaintea mea si astept sa citesc despre Peru.
    eu as alege sa merg cu trenul Panoratic,nu este de mine sa fac drumul pe jos,dar cine are antrenament de mers pe munte,cred este perfect.

  2. Apollo on April 9th, 2012 1:52 pm

    Felicitari, abia asteptam sa ne povestesti 🙂

Leave a Reply