Palatul Vechi, Florenta

 
Unde vrei sa mergi?
 
  
20 Mai 2009
Fosta resedinta a familiei de Medici
Palatul Vechi din Florenta dateaza din secolul al XIII-lea si a fost pe rand sediu al guvernului medieval, resedinta a familiei de Medici, Primarie si muzeu. Cele mai spectaculoase parti ale palatului sunt Salone dei Cinquecento, Apartamentele Elementelor sau Capela Signoria
Palatul Vechi, Florenta

Prima data cand am ajuns in Florenta am fost surprinsa sa aflu ca, exact in centrul orasului, (Piazza della Signoria, nr. 1) se afla o cladire care pare a fi o fortareata. Apoi am aflat ca se numeste Palatul Vechi si este, de fapt, sediul Primariei si al Consiliului Municipal. Cladirea are un aspect foarte bizar pentru Italia, apartinand stilului gotic toscan, dar semanand mai mult cu arhitectura scandinava.

Se spune ca palatul a fost construit intre 1299-1304 de catre arhitectul Arnolfo di Cambio, ca resedinta a membrilor guvernului medieval ce conducea orasul. Cladirea din piatra are forma cubica si iese in evidenta prin cele doua randuri de ferestre in stil gotic care decoreaza palatul la exterior. Di Cambio a incorporat mai tarziu in structura cladirii si turnul antic al familiei Foraboschi (Turnul La Vacca), inalt de 94 m, si in care au fost intemnitati pe rand Cosimo de’Medici si predicatorul Girolamo Savonarola. Astazi, turnul se numeste Torre d’Arnolfo iar piesa sa principala este ceasul Lederle, construit in 1667 de catre Vicenzo Viviani.

In fata cladirii, puteti admira o serie de statui foarte frumoase, printre care si o copie dupa David al lui Michelangelo (care a inlocuit originalul in 1873) si „Hercules si Cacus” al lui Bandinelli. Chiar deasupra intrarii, se afla un detaliu foarte interesant: frontispiciul din secolul al XVI-lea care infatiseaza monograma lui Isus flancata de doi lei din aur. Interiorul palatului este dispus pe doua etaje iar la parter se afla alte trei curti interioare.

Cea mai frumoasa parte a palatului este cu siguranta Salone dei Cinquecento (Salonul celor 500), care masoara 52 m lungime si 23 latime si era folosit ca loc de intalnire al Consiliului General al Poporului in timpul lui Savonarola. Desi initial camera a fost pictata de catre Michelangelo si Leonardo, decoratiunile actuale apartin lui Vasari: tavanul pictat, frescele de pe pereti si sculpturile.

La etajul superior se afla o serie de alte camere la fel de frumoase: Salla delle Udienze (Sala de Justitie), Sala dei Gigli, Capela Signoria sau Sala de Studiu. Foarte interesante sunt cele 5 Apartamente ale Elementelor, sediul privat al lui Cosimo I, unde sunt reprezentate fresce alegorice ale apei, focului sau pamantului. De asemenea, foarte interesant mi s-a parut faptul ca Cosimo cel Varstnic a amenajat in palat (Casa cu lei) o menajerie de lei, pe care ii folosea ca distractie la festivaluri.

Cea mai mare parte a Palatului Vechi este astazi transformata in muzeu, iar accesul publicului este permis in fiecare zi intre orele 9 si 19 (joia muzeul se inchide la ora 14). Pretul unui bilet este de 6 euro. Exista si tururi cu ghizi specializati care tin aproximativ o ora.

Atractii:

  • Torre d’Arnolfo
  • Salla delle Udienze (Sala de Justitie)
  • Sala dei Gigli
  • Capela Signoria
  • Sala de Studiu
  • Salone dei Cinquecento
  • Cele 5 Apartamente ale Elementelor

Preturi: bilet intrare 6 euro

Cazare: Hotel Montreal

Mancare: Trattoria la Carabaccia

Sursa foto: www.flickr.com/photos/44548980@N00/159050923/

Autor: Mihaela Palimariu » Mihaela Palimariu Foto (1) 1 voturi
Cuvinte cheie : frontispiciu statui ceas turn gotic salon primarie palat fresce
 » comenteaza articolul | printeaza |  trimite e-mail


Comentarii de la useri ( 0 )

 

  Comenteaza articolul
    user*:
    url:
    email*:
    text*:
    Introduceti textul din imagine:
   

<

Recomandarea noastra


+ Salonul celor 500


- Evitati sa vizitati palatul in miezul zilei pentru ca poate fi aglomerat


 
 
 
 
 Romania |  Bulgaria |  Suedia |  Cipru |  Grecia |  Rusia |  Malta |  Turcia |  Ungaria |  Polonia |  Austria |  Germania |  Portugalia |  Spania |  Franta |  Slovacia |  Italia |  Elvetia |  Danemarca |  Cehia |  Olanda |  Luxemburg |  Bavaria |  Belgia |  Croatia |  Cehia |  Cehia |  Anglia |  Slovenia |  Estonia |  Norvegia |  Irlanda |  Finlanda |
 
Africa  America Centrala  America de Nord  America de Sud  Antartica  Asia  Australia  Europa  
Anglia  Austria  Bavaria  Belgia  Bulgaria  Cehia  Cehia  Cehia  Cipru  Croatia  Danemarca  Elvetia  Estonia  Finlanda  Franta  Germania  Grecia  Irlanda  Italia  Luxemburg  Malta  Norvegia  Olanda  Polonia  Portugalia  Romania  Rusia  Slovacia  Slovenia  Spania  Suedia  Turcia  Ungaria  
 

Cuvinte cheie:   Sauvignon | Feteasca | Carligele | Cotesti | Tifesti | Soveja | Lepsa | Jaristea | Focsani | Tulnici | Panciu | Odobesti | podgorie | Vrancea | Cruz | Santa | Barrio | Columb | Barbierul | lume | treia | Sevilla | temple | Shinjuku | Disneyland | Tokyo | Sensoji | Asakusa's | Japonia | Paseo | Venus | Meninas | Las | Guernica | Prado | Prado | renastere | opere | Vaduz | colectii | Liechtenstein | Liechtenstein | Bay | Little | Montego | corali | Cove | Dolphin | Dunn | Rios |