Poate ca unul dintre locurile care mi-au placut cel mai mult atunci cand am vizitat Copenhaga a fost Parlamentul Danez sau Folketingul. Ceea ce m-a impresionat in primul rand este cladirea in care se afla Parlamentul: Palatul Christiansborg si Piata Mare a Palatului, unde cetatenii danezi ies de obicei sa protesteze impotriva celor de la putere. Palatul pe care il vedem astazi si care a fost dat in folosinta in anul 1918 a fost ridicat intre anii 1907-1928 pe locul fostelor palate care au ars in urma unor incendii. Piata centrala care grupeaza in jurul ei cladirile palatului mi-a ramas in memorie datorita faptului ca este deosebit de vasta, linistita si armonioasa. De altfel, centrul acestei piete este marcat prin statuia ecvestra a Regelui Frederick al VII-lea, o figura ramasa reprezentativa pentru danezi prin faptul ca a jucat un rol important in obtinearea primului Act Constitutional democrat in 1849.
Casa legislativului
Interiorul palatului (adica Parlamentul propriu-zis) nu mi s-a parut la fel de spectaculos ca si exteriorul cladirii, poate din cauza faptului ca stilul adoptat este unul simplu, destul de sobru si foarte putin decorat (spre deosebire de parlamentul roman). Una din cele mai importamte sali este holul, intins pe o suprafata de aproape 900 m2 si care leaga Camera de Sus (unde se tin conferintele si evenimentele majore) de Camera Parlamentului, unde se tin sedintele din parlament. In mijlocul holului se afla Camera de Conversatie, cea mai mare sala de receptie a Parlamentului, unde sunt primiti sefii de stat si oaspetii de seama. Poate una dintre atractiile principale este Constitutia daneza eliberata in 1849 si modificata in 1953. Pe holuri vizitatorii pot admira portretele fostilor prim-ministri danezi si purtatori de cuvant ai parlamentului.
Parlamentul deschis oricui
Dintre cei 179 de membri ai Parlamentului danez, doi sunt alesi din Insulele Feroe si alti doi din Groenlanda. Un alt lucru interesant este faptul ca aproape 37% dintre membri sunt femei, ceea ce arata ca miscarea feminista a avut un real succes in Danemarca. Media de varsta a parlamentarilor danezi este destul de scazuta, ajungand la 46 de ani. In timpul unui an parlamentar (care incepe in prima marti a lunii octombrie), se tin aproape o suta de sedinte in Camera Parlamentului, timp in care se discuta aproape 2-3000 de legi. Ceea ce este interesant este faptul ca sesiunile Parlamentului sunt deschise publicului astfel incat oricine este interesat poate sa asiste, fara a deranja insa dezbaterile. La inceputul fiecarui an, parlamentar se intinde covorul rosu pentru ca familia regala vine sa asiste la deschiderea oficiala.
Parlamentul se poate vizita numai in cadrul grupurilor organizate care beneficiaza si de explicatiile unui ghid. Tururile pleaca in fiecare zi la orele 11, 13 si 15. De la intrare se pot lua si pliante gratuite cu informatii despre Parlament. Palatul Christiansborg se afla in centrul capitalei, in Slotsholmen, la numai cateva minute de mers pe jos din centru.
Atractii:
- Palatul Christiansborg
- Piata Mare a Palatului
- Constitutia daneza eliberata in 1849
Preturi: Bilet – 40 coroane (copii – 10 coroane)
Cazare: City Public Hostel, Hotel Rainbow
Manacare: Restaurant Ankara
Sursa foto: www.flickr.com/photos/benjamin_b/3215243282/
www.flickr.com/photos/tjstevens82/3410769436/in/photostream/