Muzica, dragostea mea eternă – concert SONG

Posted on December 2, 2015

 

LAW_8109

Mărturisesc, fără rușine, că blogul a avut ceva de suferit datorită pasiunii mele pentru cîntat care m-a furat un pic de la scris. Să nu credeți că-mi place mai puțin să călătoresc și-am făcut-o cît de mult am putut și anul acesta.

Și n-am încetat să iubesc scrisul, doar că scrisul nu-l poți grăbi, nu-l poți face printre picături. Așa că scriu mai rar.

Nu-mi pare rău că m-a furat un pic muzica – cînt de cînd mă știu. Încă de cînd aveam 3 ani, la bunicii mei “adoptivi” (am fost fericita posesoare a 3 rînduri de bunici, a 3-a pereche fiind niște bătrîni la care au stat ai mei în chirie cînd aveam eu 3-6ani, bunici tare dragi de care-mi amintesc cu multă tandrețe). Bunicul Călinescu, care fusese avocat și care, joia după-amiază,  ținea “jour” cu alți cîțiva intelectuali prieteni, mă suia pe un scăunel de unde urlam cît mă țineau plămînii, și cum mult patos se pare, “Căpitane de Județ” (acum nu-l mai știu, dar promit să-l învăț).

De data asta, m-a furat SONG-ul, dragostea mea de studenție, fără de care, anii de facultate ar fi fost mult mai terni și triști.

Spectacol

SONG-ul, s-a reunit de mai bine de un an și jumătate cu dirijorul Daniel Jinga. Am avut cîteva concerte și turnee anul trecut, inclusiv unul de colinde pe 10 decembrie la Sala Radio.

Anul acesta, tot la Sala Radio, recidivăm, dar nu cu colinde ci cu o călătorie muzicală în jurul lumii, cu piese cunoscute și altele noi pe care abia așteptăm să vi le cîntăm.

 

song

Vă așteptăm cu drag și foarte multă bucurie, sîmbătă 5 decembrie, la Sala Radio, la ora 19:30!

 

» Filed Under Altele, De prin Romania, evenimente | Leave a Comment

Bologna – arcade, turnuri și parmezan

Posted on November 23, 2015

 

 photo 1-_DSC2112_zpsi7hzxcbl.jpg

Dacă am plecat cu ideea că voi vedea un orășel drăguț, Bologna mi-a depășit cu mult așteptările. Poate nu este la fel de căutat sau mediatizat ca alte orașe italiene, dar ar trebui să fie. Cînd mi-au propus Renate și Cătălin de la Travel Badgers să facem o tură de week-end la Bologna, habar n-aveam ce vom găsi acolo. Mi-am făcut un pic temele cu cîteva zile înainte de plecare dar chiar și așa, nu m-am așteptat să găsesc un oraș atît de încîntător.

Am ajuns acolo într-o stare nu tocmai grozavă, nici fizic nici psihic, dar am plecat de acolo mult mai bine și am prins curaj să revin într-un București tensionat și depresiv.

Ce ne-a surprins imediat ce am ajuns în centru a fost curățenia și căldura orașului. Orașul e foarte îngrijit și elegant, în culori galben, portocaliu și cărămiziu, culori care-i dau o căldură aparte. Mai toate străzile au trotuare care trec pe sub porticuri – vreo 42 de km (din care cam 38 în centrul istoric) și  deși la parterul caselor vechi din centru sunt nenumărate magazine, dintre care multe de mîncare, nimic nu pare kitsch sau murdar. Șuncile sau roțile de parmezan din vitrine sunt apetisante și magazinele cochete și luminate bine. N-am văzut magazine de nimicuri și tarabe improvizate. Sigur, am găsit un tîrg de antichități sîmbătă, dar nu de tipul bîlci. Ca să zic așa, orașul e tare “curățel”. În Piazza Maggiore sunt lucrări de restaurare dar mai trebuie și astea din cînd în cînd ca să poți păstra un oraș atît de vechi. La cît de bine arată orașul, se vede că se fac periodic restaurări.

 photo 1-_DSC1767_zpsfkhujod2.jpg

 photo 1-_DSC1772_zps871pjj5b.jpg

 photo 1-_DSC2093_zpspchimcae.jpg

 photo 1-_DSC2266_zpsa9x3t58i.jpg

 photo 1-_DSC2265_zpsi58df8dp.jpg

Ca să fac o istorie foarte scurtă, au trecut pe acolo, încă din sec.9 î.Hr, etruscii, celții, galii, romanii. În anul 88 î.Hr, Bologna era deja municipiu devenind, în perioada romană, al 2-lea oraș al Italiei cu o populație care a atins 30000 de locuitori. A trecut apoi în stăpînire bizantină și apoi lombardă, ca în 774 să fie cucerit de Charlemagne care a dăruit orașul Papei Adrian I.

Universitatea din Bologna e considerată ca prima universitate, creată în 1088, cu cîțiva ani înaintea Universității de la Oxford.

Centrul vechi e considerat al doilea cel mai mare din Europa.

Are 21 de turnuri păstrate din cele 180 construite în secolele 12 și 13.

 photo 1-_DSC1930_zps5gfxnlmz.jpg

Cum ziceam, 38km de porticuri numai în centrul istoric care îți dau cumva un sentiment de siguranță și dau eleganță străzilor.

 photo 1-_DSC2102_zps1artfj0j.jpg

 photo 1-_DSC2150_zpssbexyfxo.jpg

 Ce să vedeți în mod special?

  • Turnuri medievale dintre care, cele mai faimoase, sunt Le Due Torri, unul mai scund și foarte înclinat (Garisenda) și unul mai înalt (Asinelli), cu o istorie remarcabilă, doar ușor înclinat, în care se poate și urca contra 3 euro și un efort considerabil care însă merită pentru panorama de sus. Se pare că turnurile World Trade Center au fost construite avînd ca inspirație cele două turnuri din Bologna. Mai vedeți Turnul Prediparte unde de asemenea te poți urca și care are la bază un mic hotel.

 photo 1-_DSC1727_zpsahq5udwl.jpg

 photo 1-_DSC1735_zpsdglyumth.jpg

 photo 1-_DSC1726_zpsuknbg2oc.jpg

 photo 1-_DSC1951_zpsxwzkuqnp.jpg

 photo 1-_DSC2173_zpsugns0tai.jpg

 photo 1-_DSC2214_zpstjqcleqk.jpg

  • Basilica San Stefano care la fațadă nu pare cine știe ce dar care e absolut spectaculoasă la interior. Noi am intrat și seara (are un aer de mister și fantezie care te transpune cumva într-o atmosferă ca din Codul lui Da Vinci) și am revăzut-o apoi pe zi. Minunată.

 photo 1-_DSC1875_zpsjqbot6cr.jpg

 photo 1-_DSC1975_zpspbjmihuh.jpg

 photo 1-_DSC2037_zpsejc0bscc.jpg

 photo 1-_DSC2009_zpsfobhdhtb.jpg

 photo 1-_DSC2010_zpsotsjtdki.jpg

  • Desigur, sediul principal al Univeristății, Archiginnasio din Palatul Poggi unde se află biblioteca municipală și unde, dacă vă plac lemnul și sculpturile în lemn puteți vedea amfiteatrul numit Teatrul Anatomic (3 euro) unde se făceau autopsiile. Nu vă temeți, nu are nimic sinistru datorită lemnului cald.

 photo 1-_DSC1793_zpsimt2ocwr.jpg

 photo 1-_DSC1822_zpsnmafzbxo.jpg

 photo 1-_DSC1825_zpsaiimldyb.jpg

  • Sanctuarul Madona di Luca, unde noi n-am avut timp să ajungem pentru că e un pic de drum de urcuș pe deal dar se pare că oferă o foarte frumoasă perspectivă asupra orașului.
  • Puteți vedea orașul mai de sus, în afară de turnul Asinelli și Modona di Luca, și din turnul Catedralei San Pietro sau de la San Michele in Bosco.

 photo 1-_DSC1927_zpsnwdevby2.jpg

 photo 1-_DSC1944_zpscrlxfbm3.jpg

  • Piazza di Nettuno unde se află statuia lui Neptun (care, din păcate, e înconjurată cu un gard de sîrmă) și imediat lîngă,  Piazza Maggiore (unde se fac lucrări de restaurare) unde se află și Biserica San Petronio, Palazzo Communale și Palazzo del Podesta.

 photo 1-_DSC2230_zpsdzwqqrei.jpg

 photo 1-_DSC2238_zpsx5rasowl.jpg

 photo 1-_DSC2245_zps1vqteq6u.jpg

  • Biserica San Domenico unde se găsesc cîteva statuete de Michelangelo.

 photo 1-_DSC2074_zps8syeazuv.jpg

  • Sanctuarul Santa Maria della Vita unde se află o lucrare excepțională în teracotă, Compianto del Cristo Morto (lamentație pentru Christ mort), cu statui în mărime naturală creată de către Niccolò dell’Arca în a 2-a jumătate a sec.15.

 photo 1-_DSC2085_zpskekydruw.jpg

 photo 1-_DSC2170_zpskqqbsjlj.jpg

  • Casa Isolani, care găzduiește acum magazine și restaurante și în porticul căreia se zice că poți vedea trei săgeți. Legenda spune că ucigașii tocmiți de un lord să-i asasineze soția care-l înșelase, au ratat ținta pentru că soția, care era foarte frumoasă, le-a apărut goală. Noi am căutat săgețile (și nu eram singurii) și nu le-am găsit. Dar porticul e foarte frumos.

 photo 1-_DSC2138_zpsezfyujzp.jpg

  • Cîndva exista un sistem de canale bine pus la punct care acum este însă acoperit. Se mai vede un singur canal dar, dacă nu vreți să fiți dezamăgiți, nu mergeți să căutați fereastra de pe pod de pe via Piella. E mică, de fier și total neinspirată. Puteți vedea însă mai bine canalul de pe strada paralelă, Via Malcontenti.

 photo 1-_DSC2161_zpsp8g3wfwm.jpg

 photo 1-_DSC2162_zpsi5gcocpd.jpg

Mai sunt o mulțime de biserici, palate și o grămadă de muzee de văzut la care noi n-am mai ajuns  Sper însă să mai merg acolo unde aș mai sta măcar vreo 4 zile pentru că mi-au rămas multe lucruri de văzut dar și pentru că mi-a plăcut atmosfera și căldura orașului, ca să nu mai vorbim de mîncare…..

 photo 1-_DSC2130_zpsy2wj7rln.jpg

La Bologna se ajunge ușor, sunt multe zboruri low cost, de la aeroport se ajunge repede cu autobuzul BLQ care costă 6 euro/călătorie și dacă stați ca noi la Suite Hotel Elite, de la aeroport faceți cam 10 minute (2 stații pînă la Ospedale Maggiore). De la hotel se fac cam 10 minute pe jos pînă la intrarea în centrul istoric și hotelul este foarte curat și comod. În plus, are un mic dejun excelent cu de toate – omletă, cîrnați, șuncă, brînză și o mulțime de produse de patiserie absolut geniale.

Mîncarea oricum e minunată, cu specialitățile orașului: tortellini in brodo, tagliatelle ragù, lasagane bolognese, zuppa inglese, brînzeturile de tip parmezan din care am luat și pentru acasă și sunt senzaționale, șuncile apetisante și mai ales, peste tot, niște foietaje cu cremă, cu glazură, cu fructe, cu tot ce vreți voi, care te pot face să iei în greutate în timp record.

 photo 1-_DSC1752_zpsoem7gdl7.jpg

 photo 1-_DSC1756_zps0okqiqom.jpg

 photo 1-_DSC1774_zpsi28wev7p.jpg

Am mîncat foarte bine și ca la ei acasă la Trattoria dell Autotreno unde am fost ținuți din scurt la ce și cum se mănîncă. Un lucru e clar,  parmezanul are regulile lui!

 photo 1-_DSC2211_zpswxdwsagt.jpg

Sfatul meu, oricum, e să mergeți la Bologna pentru că e imposibil să nu vă placă și să nu stați doar două zile, cum am stat noi. Dacă vă hotărîți, ziceți-mi și mie și mai merg și eu :).

 

 

 

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa | 2 Comments

Mitul conștiinței individuale, culpabilizare și educație

Posted on November 9, 2015

 

Miercuri seară, eram la Unirii și așteptam niște prieteni să mergem la Universitate. Un puști de vreo 20 de ani a aruncat un pachet gol de țigări pe jos. I-am atras atenția și evident că mi-a replicat, ușor agresiv, că “așa fac toți”. Ceva din privirea mea și degetul îndreptat spre coșul care se afla chiar sub nasul lui l-au făcut să-și schimbe atitudinea. Aș fi vrut însă să am și alte argumente decît intimidarea. “Așa e frumos”sau “Așa e normal” nu au absolut nici o valoare pentru un copil care și-a văzut părinții aruncînd pe jos, căruia la școală nu i-a spus nimeni cum ar fi normal să se poarte și care știe că nu-l penalizează nimeni pentru asta, ba, mai mult, adulți cu poziții sociale importante fac lucruri mult mai grave.

Povestea asta cu culpabilizarea victimelor e o practică veche, pe care cei mai în vîrstă o știu foarte bine. Erai vinovat că întîrziai 5 minute la semnat condica pentru că nu avusesei suficientă conștiință să pleci cu vreo 2 ore înainte, ca să te poți urca într-un mijloc de transport în comun, pe scară. Căci viața nouă așa se crează – cu omul nou.

Erai vinovat că vrei să te distrezi, că faci o glumă, că te îmbraci nepotrivit pentru un cetățean responsabil al lumii noi.

Erai vinovat la școală că nu înțelegeai ce ți-a predat un profesor de lucru, devenit peste noapte profesor de istorie, și pentru că nu reușeai să reproduci, cuvînt cu cuvînt, cît mai mult din textul arid din cartea de istorie. Erai vinovat pentru că părinții tăi nu fuseseră din popor, oameni curați din mediul muncitoresc.

Erai vinovat că doreai să citești cărți și să vezi filme „imperialiste”, erai vinovat că-ți doreai produse de lux, ca ciocolată sau portocale ca urmare a unei mentalități capitaliste găunoase, demnă de dispreț. Pînă la urmă erai vinovat că mîncai prea mult și că nu aveai tăria de a răbda de frig, demn și fericit că țara își plătește datoriile și că înalți monumente eterne și mărețe.

Erai vinovat dacă vorbeai cu străini care te puteau corupe, deturnîndu-ți conștiința către calea depravării și inegalității sociale.

Erai făcut vinovat de atît de multe lucruri și tratat pe măsură încît și cei mai puternici ajungeau să se simtă vinovați, chiar dacă, rațional, știau foarte bine că vina era exact la cei care acuzau.

Și acum au apărut voci care au trecut de la culpabilizarea directă și plină de ură de tip: așa le trebuie, sunt sataniști, și-au căutat moartea cu muzica lor, chiar și titlul unui cîntec spune asta…… la un stil mai subtil de genul: noi suntem de vină pentru că nu facem fiecare ce trebuie, schimbarea trebuie să vină din noi, fiecare dintre noi trebuie să devenim mai responsabili, dacă am fi toți mai corecți lucrurile astea nu s-ar mai întîmpla. Cu alte cuvinte, avem nevoie de conștiință individuală, trebuie să fim toți mai buni, mai frumoși, mai puternici…

Mulți dintre cei care spun asta acum sunt bine intenționați. E chiar frumos și aș vrea să apuc vremuri în care să fim atît de evoluați. E însă total nerealist. Da, e minunat să fim toți conștienți, buni și frumoși. Doar că, dacă vrem să ne dăm această șansă trebuie să schimbăm un întreg sistem defect și mentalitățile pe care le-a creat.

Da, e o prostie să nu ai asigurare, e riscant – problema e că, în acest moment, nu e cu mult mai riscant decît să ai. Nu ești mai bine tratat și nici pe bani mai puțini dacă ai asigurare.

Da, e o totală inconștiență, chiar o crimă, să nu respecți niște norme minime de siguranță – problema e că, uneori te costă atît de mult financiar, ca timp și nervi să faci acest lucru încît îți adormi vigilența și responsabilitatea și ajungi să crezi (sau să te minți) că așa merg lucrurile și că așa fac toți, cu atît mai mult cu cît, chair și atunci cînd ești corect ești hărțuit.

Da, e total incorect să nu ai contracte de muncă și să faci tot felul de exhibiții să înșeli statul – problema e că statul te înșeală constant, de mult și grav, așa că ți se pare justificat să fraudezi. Reprezentanții statului înșiși fraudează mult mai grav și mai substanțial – cam greu să rămîi corect și pur în astfel de condiții.

Știu, sunt o moară stricată pentru unii: singura noastră șansă este educația care dă posibilitatea individului să-și dezvolte conștiința. Cînd vorbesc de educație nu mă refer doar la acumularea de cunoștințe, ci și la educație civică, morală și etică. Să-i învățăm pe copii, încă din primii ani, că nu se aruncă gunoi pe jos, că nu se scuipă pe stradă, că agresivitatea nu-i un răspuns bun la nimic, că e mai ușor să trăiești respectîndu-i pe ceilalți, că ura nu face altceva decît să te consume interior, că minciuna are picioare scurte și că satisfacția de a creea ceva cu mîinile sau mintea proprie e mult mai mare decît cea de a fura, că democrația înseamnă să fii liber în măsura în care nu încalci libertățile sau drepturile altcuiva, că diferențele între noi sunt mult mai mici decît am crede.

Calea acum e să schimbăm întreg sistemul și să începem să construim un sistem educațional care să ne dea șanse să evoluăm. Conștiința individuală e bine venită dar nu este, acum, aici, suficientă.

Și, nu, victimele nu sunt vinovate cu nimic!

» Filed Under Altele | Leave a Comment

Noaptea-n care vin adevărații monștri

Posted on October 31, 2015

images

Astăzi îmi propusesem să scriu din nou despre Sicilia dar uite că veștile din dimineața asta m-au deturnat cam de la tot ce aveam de gînd să fac azi. Și dacă subiectul nu are legătură cu călătoriile și e cam pătimaș, sper că veți înțelege.

Cuvinte ca “tragedie” sau “dramă” au ajuns să fie atît de uzate și abuzate în presă, încît atunci cînd avem o situație cu adevărat tragică sau dramatică, nu mai știm (el cel puțin) cum s-o catalogăm. Indiferent cum i-am spune, accidentul de azi noapte de la clubul Colectiv, ca și moartea polițistului Bogdan Gigina (asta ca să vorbesc doar de cele mai recente accidente) au scos la iveală cam toate tarele de care suferim azi. Tare de care suferim, de fapt, de mult și care se accentuează precum bolile netratate.

Zău dacă-mi pasă că și alții au corupție sau sisteme de tip mafiot. Adică-mi pasă pentru că asta spune ceva despre noi ca specie. Dar cum lucrurile trebuie luate din aproape-n aproape, m-aș limita acum la tarlaua noastră, care tarla supurează deja prin locuri din ce în ce mai vizibile și duhnește deja a cangrenă.

Ca să nu lungesc pelteaua, cam ce se vede cu ochiul liber? Educația din ce în ce mai defectoasă, cinismul și ticăloșenia celor care conduc această tară, corupția care nu numai că ține în loc dezvoltarea economică și calitatea vieților noastre dar care, ca și sistemul comunist al cărui model îl urmează în mare parte, naște monștri de incapacitate, optuzitate, lăcomie, o totală absență a empatiei și prostie. Nu, nu prostia aia cuminte, decentă care n-are nici o vină. Prostie agresivă, șmecheră și deja paranoică a celor care încep să semene, din ce în ce mai mult, cu fostul nostru dictator (mă scuzați, nici acum nu-mi vine să-i zic numele).

Dosarele de la parchet, din fericire din ce în ce mai numeroase (să dea domnul să fie și cu rezultat semnificativ) mai scot la vedere cîte-o pădure tăiată de cîte-un mare mahăr, șmecher nevoie mare, cîte-un plagiat penibil de calibru greu, cîte-o mită care se învîrte în jurul unor sume aberante chiar și pentru țări mai bogate decît a noastră, abuzuri flagrante și peste toate, disprețul profund și tupeist a celor care se consideră de neatins și mai ales demni de tot ce fură.

Între alde Ponta și răposatul nu e decît o clipă. Între Oprea și Vișinescu, doar o secundă. Asta ca să dau doar 2 exemple.

Mai grav e că noi, cei care facem parte din “pulime” (scuzați termenul licențios dar el reflectă exact atitudinea “conducătorilor iubiți” ), care sufeream și-așa de sindom post-traumatic, ne îmbolnăvim din ce în ce mai rău. Cu un sistem educațional incalificabil care e în continuă prăbușire încă din anii 80, cu spălarea pe creier care se practică, în diverse variante, de vreo 60 de ani, nici nu știu dacă ar trebui să ne mire reacțiile unora.

Nu știu dacă ce mă sperie cel mai rău e faptul că un polițist și-a pierdut viața pentru că cineva a abuzat de poziția sa, că drumurile sunt cum sunt, că traficul e infernal, că au murit oameni pentru că nu s-au respectat niște reguli de PSI, că legile, chiar atunci cînd sunt clare și bune, nu sunt respectate, că se dau legi peste noapte în regim de urgență pentru a ascunde abuzuri și fraude, că auzim de un număr impresionant de violuri și crime.

Cred că ce mă sperie și mai rău e că există “oameni” care se bucură de moartea altora, care sunt atăt de ignoranți și lipsiți de logică încît confundă un concert obișnuit cu un ritual satanist, care sunt atît de habotnici și spălați pe creier încît își supun copiii la ore de îndoctrinare care nu au nici o legătură nici cu creștinismul nici cu educația, în schimb critică vehement și agresiv o sărbătoare păgînă care păcătuiește poate doar prin superficialitate, că există indivizi care iau apărarea violatorilor și criminalilor, că există ființe care se bucură cînd o femeie e bătută de mineri.

Rămîn la părerea mea că fără educație nu avem nici o șansă, nici măcar aceea de a ieși în stradă.

» Filed Under Altele, Am aflat, De prin Romania | Leave a Comment

Cu Teodora și gașca prin Deltă

Posted on October 13, 2015

 

 photo 1-_DSC8657_zpssyz1hyuq.jpg

E foarte potrivit pentru zile ca astea să te uiți la poze care să te încălzească și să te înveselească. Și cum am încă amintiri din vara asta nespuse, o să fac cu voi o plimbare virtuală în Deltă, pe barca Teodora, cu o gașcă absolut memorabilă (Renate și Cătălin Nenciu de la TravelBadgers + văru, Mihai Codrescu, Irina Petre, Cristina Escobici, Matei Cosmin, Cristina Pandur, Crinu Ivan, toți în frunte cu Dragoș Nedelcu, gazda noastră.

 photo 1-_DSC0793_zpsif71zqmj.jpg

Am ajuns miercuri seară la vasul Teodora acostat la Tulcea, unde am și dormit în noaptea aia după o masă copioasă cu ….pui, că peștele încă nu era prins. Vă zic din start că Victor, căpitanul vasului, gătește genial (și nu numai peștele) și că e unul dintre puținii oameni de la care am mîncat pește de 2 ori pe zi, eu care abia de mănînc pește de 2 ori pe an. Și mai are și un ajutor serios în Florică cu care face o echipă extrem de eficientă și organizată. Sincer, noi n-am avut nici o grijă.

 photo 1-_DSC9105_zpsb80yxmgn.jpg

 photo 1-_DSC8982_zpsrwpwsmwx.jpg

 photo 1-_DSC9107-001_zpsgyamtkif.jpg

 photo 1-_DSC9976_zpsiduobpqr.jpg

 photo 1-_DSC9510_zps7wtypz1j.jpg

Au fost 4 zile pline în care am stat practic doar pe apă, am prins (ei, nu chiar toți – am fost și cîțive care nici n-am pus mîna pe undiță) pește de felurite feluri în cantități uimitoare, gătit în jdemii de feluri de Victor, ne-am plimbat cu bărcile pe canale, am văzut mii de păsări și ceva broaște și bizami, ba chiar și un șarpe.

 photo 1-_DSC9971_zpsqce52xtv.jpg

 photo 1-_DSC9312_zpsjtiztj1f.jpg

 photo 1-_DSC9086_zpsgvnzzftc.jpg

 photo 1-_DSC9051_zpsksinxklg.jpg

 photo 1-_DSC9042_zpsyiu8gixq.jpg

 photo 1-_DSC8944_zpsed6uwazv.jpg

 photo 1-_DSC9625_zpsfydiirl1.jpg

 photo 1-_DSC0623_zpsz57yk2nv.jpg

 photo 1-_DSC0529_zpswjtjlgrn.jpg

 photo 1-_DSC0502-001_zpsbivp07uv.jpg

 photo 1-_DSC0455_zpsrhyh2uk9.jpg

 photo 1-_DSC0400_zpsbx99kkfe.jpg

 photo 1-_DSC0257_zpsu8pxh9nb.jpg

 photo 1-_DSC0242_zpsze1my9to.jpg

 photo 1-_DSC0211-001_zpsiltgpisb.jpg

 photo 1-_DSC0094_zpsjf1kpopz.jpg

 photo 1-_DSC0012_zps76asalgs.jpg

 

 photo 1-_DSC9925_zpsauswip7m.jpg

 photo 1-_DSC9852_zpsv0xy5u3k.jpg

 photo 1-_DSC9840-001_zpslb4g8akc.jpg

 photo 1-_DSC9403-001_zpsuanj7swk.jpg

 photo 1-_DSC9383_zpsysv4v8wg.jpg

 photo 1-_DSC9309 2_zpscnhbutyc.jpg

 photo 1-_DSC9281_zpsirse0izt.jpg

 photo 1-_DSC9237 2_zpsnnaamqhw.jpg

 photo 1-_DSC9036_zpsdkjacsed.jpg

 photo 1-_DSC8971_zpskkqsembi.jpg

 photo 1-_DSC8534_zpsm4allgvw.jpg

 photo 1-_DSC0607_zpsmptbkjfl.jpg

 photo 1-_DSC9398_zps0zvbhlb1.jpg

 photo 1-_DSC9717_zpsdmywnhsa.jpg

 photo 1-_DSC0754-002_zpstovk6xu2.jpg

 photo 1-_DSC0645_zpsbkd8gape.jpg

 photo 1-_DSC9059_zps4e2k98qp.jpg

Am jucat Dixit seara, ne-am ferit de musculițele care se încăpățînau să vină seara la becurile noastre, ne-am dus blidați cu tot felul de sprayuri și brățări anti-țînțari (și bine am făcut) și ne-am cam codit să împărțim puntea cu niște chestii care semănau cu vispile, doar că erau de vreo 5 ori mai mari și care ne-au gonit într-o seară la culcare înainte de vreme pentru că li s-a părut că e mai interesat la becurile noastre decît în scorbura lor de copac de pe mal. Inutil să spun că a 2-a zi ne-am căutat alt loc de „parcare”.

 photo 1-_DSC9799_zps7hdac9uk.jpg

 photo 1-_DSC9657_zpskspwf5km.jpg

 photo 1-_DSC9628-001_zpsqklnimyw.jpg

A fost o tură de 4 zile care s-a dovedit pentru toți total insuficientă așa că ne-am propus să refacem plimbarea la anul în aceeași formulă. (Și de altfel, între timp am mai făcut o tură cam în aceeași componență pe la cramele din zona Pietroasele despre care urmează să vă povestesc.)

Și dacă nu v-am convins cu păsările și peștele, poate vă conving cu frumusețea Deltei, o frumusețe care se admiră cel mai bine în tăcere. Așa că eu o să tac și vă mai las cu cîteva poze.

 photo 1-_DSC0085-1_zpsj8q173me.jpg

 photo 1-_DSC9895_zps0mnk5bqe.jpg

 photo 1-_DSC9887_zpsbokmis7o.jpg

 photo 1-_DSC0142_zpswsx849s9.jpg

 photo 1-_DSC9587_zpsiiw4pnxb.jpg

 photo 1-_DSC9576_zpsjbc78phh.jpg

 photo 1-_DSC9547_zpsubkghfyq.jpg

 photo 1-_DSC9533_zpsnect6snt.jpg

 photo 1-_DSC8827-001_zpsc1ooembd.jpg

 photo 1-_DSC8646_zpsogbe68t8.jpg

 photo 1-_DSC9599_zps4qg4ieex.jpg

 photo 1-_DSC8579-001_zpsuhzkzbia.jpg

 photo 1-_DSC9593_zpslz8hudlr.jpg

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii, Ne-am cazat la | Leave a Comment

#biodiversitate la Gura Dobrogei, căldură mare și multe căprițe

Posted on September 6, 2015

 

Ei, dragii moșului, grea luna august: week-end la Breaza (despre care am scris deja), o nouă tabără de #biodiversitate (de data asta la Gura Dobrogei), o tură prin Deltă cu Barca Teodora, un pic de mare la Vama Veche și o nouă tură la Făgăraș.

Cu ce să încep, că deja abia mă mai descurc printre poze? O luăm la rînd, zic eu, că așa e mai ușor de gestionat. Cum despre Breaza am scris, mergem în Dobrogea.

Stat la cort, căldură mare, monșer, ceaun cu pulpițe cu legume – delicios, poze la șopîrlițe, dar mai ales la țestoase de toate dimensiunile – care țestoase s-au dovedit extrem de rapide și de agitate față de ce știam noi despre ele. A fost o mare încercare să le fotografiem căci o luau la picior de cum erau puse la pozat. Nici vorbă să pozeze elegant ca broasca bufo bufo. Dar le-am înțeles pentru că le era probabil și lor la fel de cald ca și nouă.

 photo 021-_DSC8237_zpsnfh8dxir.jpg

 photo 048-_DSC8293_zps36hyzets.jpg

 photo 113-_DSC8409_zpsd8pypae9.jpg

 photo 060-_DSC8321_zpsy7swjxo0.jpg

 photo 114-_DSC8410_zpsv56o2mnb.jpg

 photo 124-_DSC8427_zpsbl4mo0ux.jpg

Cheile Dobrogei au fost admirate de la umbră că zău dacă am avut forța lui Doru Panaitescu să umblăm după șerpișori în plin soare. L-am lăsat pe el să asude și noi ne-am relaxat, ceea ce am cam făcut mare parte a timpului. Cum ziceam, căldură mare, monșer. Nici șerpii nu s-au arătat!

 photo 072-_DSC8339_zpsb8hllcmn.jpg

 photo 075-_DSC8345_zpsezybvg8c.jpg

Dar n-am stat doar în sălbăticie. Am fost și la căprițe. Nu orice fel de capre, ci din cele franțuzești, crescute la ferma de capre a firmei Elcomex unde am făcut o vizită și am văzut unde și cum cresc caprele și cum se mulg. Tot acolo am și mîncat diverse feluri de brînzeturi de capră absolut delicioase pe care le le voi căuta de aici încolo prin magazine. Recunosc, deși m-am cam simțit vinovată, am mîncat și un pic de friptură de ied, gătită senzațional, căreia nu i-am rezistat. A, și o plăcintă genială!

 photo 177-_DSC8507_zpstw4hgi4f.jpg

 photo 165-_DSC8484_zpsy4u9tzju.jpg

 photo 156-_DSC8470_zpsbehaftve.jpg

 photo 185-_DSC8515_zpsbu33fnoe.jpg
 photo 187-_DSC8517_zpss1pnsztr.jpg

 photo 189-_DSC8519_zpsfsgyuwuf.jpg

În ultima noapte înainte de plecarea spre București, ne-am hotărît să mergem să dormim pe malul mării la Vadu. Ceea ce s-a dovedit o aventură întreagă cu mașinile pe coclauri noaptea, cu trei dintre băieți mergînd pe jos vreo 2 km ca să nu dau eu cu mașinuța cu burta de nisip și să nu ajungem în bălării că deja îi patina fundul de parcă i-aș fi dat palincă, nu motorină. Cert e că la 12 noaptea eram toți în mare, în apa răcoritoare și liniștită, cu stele (inclusiv căzătoare) deasupra. Excelent!

Și nici plaja cu baie de a 2-a zi n-a fost tocmai rea. Vadu are acum un aer de Vamă Veche de pe vremuri. Stat la cort sau rulotă, cu o singură cherhana prin preajmă (la care prețurile sunt însă mult mai sus decît la Vamă), lume destul de multă. E încă suficient de sălbatic dar e deja cam populat și nu are nici culoarea și nici pitorescul Vămii (despre care mai vorbim). Dar e bună pentru cei care vor o plajă naturală și o baie bună.

 photo _DSC8523-001_zpsqzw4mhmo.jpg

Am încheiat plimbarea apoteotic pe faleză la Constanța unde iar am făcut spume la gură cu cuvinte irepetabile la vederea Cazinoului, am mîncat binișor în portul Tomis și-am finalizat cu o înghețată.

 photo _DSC8524_zpsljoxsdoc.jpg

Per total, ceva poze cu animăluțe și păsări, o trupă excelentă (cu Doru Panaitescu, Giovanni Fichera (italianul vorbitor de română și iubitor de natură), Mircea Panaitescu, Alexandru Silviu (care a făcut și pozele cu căprițe), bursuceii Renate și Cătălin Nenciu, Dragoș Nedelcu, Aurelian Nedelcu) – cu care sper să ne mai întîlnim – mîncare bună, relaxare, un week-end bun.

 photo 100-_DSC8386_zpsko5bckh8.jpg

 photo 074-_DSC8341_zpsbd4a5d7w.jpg

 photo 036-_DSC8269_zps3sro4d5t.jpg

 photo 029-_DSC8250_zpsayguaesz.jpg

 photo 097-_DSC8374_zpsvauvtjpx.jpg

 photo 179-_DSC8509_zpsbxqnftxz.jpg

Tabara de diversitate de la Gura Dobrogei este a patra tabara din seria celor sase cuprinse in proiectul #biodiversitate organizat de Wildescapes cu sprijinul Lipton, Goodyear Romania si Tiriac Auto. Partener logistic: Paralela 45. Partener local: Elcomex.

Știu, urmează Delta. Greu, domnule, greu! Dar sigur urmează.

 

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, biodiversitate, De prin Romania | Leave a Comment

Turismul românesc nu se dezminte încă

Posted on August 13, 2015

 

Din cînd în cînd, un sfîrșit de săptămînă cu prieteni de-o viață e exact ce ar trebui să-ți prescrie doctorul. Ca să te luminezi și să te așezi în zîmbete vechi și sigure. Copii, căței, prieteni, lac, urcat prin pădure, alergat pe dealuri, flori, păsări, joacă, mîncare bună, o berică rece și-un vinuț curat, rîsete și liniște – a fost bine. Dar pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, trebuia să existe ceva care să strice echilibrul.

 photo 198-_DSC8003_zpsf2fszywt.jpg

 photo 172-_DSC7958_zpstqj0eoxd.jpg

 photo 063-_DSC7749_zpsnmcsaqmp.jpg

 photo 261-_DSC8161_zps9ezvjk9y.jpg

 photo 070-_DSC7757_zps7mdsopa9.jpg

 photo 143-_DSC7905_zpszky8ueh0.jpg

 photo 107-_DSC7830_zpsaiuxw9t7.jpg

 photo 089-_DSC7783_zpseyp2wuoc.jpg

 photo 187-_DSC7988_zpsxbc2voai.jpg

Mă mai supăr eu pe una, alta, dar rar mă enervez atît încît să și scriu despre asta. Un cazinou, un restaurant prost, un oraș lăsat de izbeliște, chestii din astea și foarte rar.

De data asta, sîmbăta trecută, un popas de la Paltinu a reușit să însumeze tot ce poate fi mai rău în turismul românesc: nepricepere, aroganță, mîncare proastă, proastă creștere și lipsă de creier. Toate la un loc. Unde? La Pensiunea Popas Viaduct Valea Doftanei.

11844250_879492888752961_596086209_n

Are o locație absolut perfectă cu o terasă cu mese și băncuțe de lemn chiar de-asupra lacului Paltinu, în pădure. Ideal. Ar putea fi una dintre cele mai reușite locații din țară. Și totuși nu e. Pentru că cine o administrează o face precum statul român: prost și fără cap. Și mai mult, cu foarte multă aroganță și obrăznicie.

Noi eram o trupă de 8 adulți cu 2 copii și un cățel. Inițial am vrut să bem doar niște bere și să dăm eventual ceva de mîncare copiiilor. Dar cum una dintre fete ajunsă acolo mai repede comandase cartofi prăjiți cu brînză, ni s-a făcut poftă unora dintre noi și am mai cerut 3 porții de cartofi. La mase serveau doi tineri, un băiat și o fată. Cînd băiatul a venit să ne ia comanda, cu un aer ușor pierdut, fata l-a întrebat dacă are carnet (nu toată lumea ține minte 3 feluri de beri și 3 porții de cartofi prăjiți). N-avea. I l-a dat pe-al ei și a plecat la altă masă (nu știam atunci c-o voi regreta). Comandăm unii bere neagră, alții blondă, cartofi și cred că ceva de băut pentru copii.

Au venit berile duse pe tavă alături de pahare. Băiatul lasă tava pe masă, deschide o bere neagră, ne-o dă, apoi se întoarce către masa de alături să ia comanda.

– Vă rog frumos, nu ne deschideți și berile astea?

-Da, imediat, stați puțin.

– Păi, deschideți-le și pe urmă puteți lua comanda alături, nu?

Ușor contrariat sau derutat – nu am reușit să interpretez corect expresia de pe fața lui – se întoarce și desface berile. Iau o bere, torn într-un pahar și le pasez mai departe. Mă întorc la berea mea să-mi torn și eu… ia paharul de unde nu-i !

– Mă, unde-i paharul meu? (Am crezut că mi l-a luat careva dintre ai mei, desigur)

– Uitați aici, l-am luat eu că am crezut că n-aveți nevoie – zise chelnărul senin.

Ha?? Am eu un moment de derută de data asta. Ce mama naibii am putut face să dau impresia că nu vreau pahar?? Mă scutur, îmi revin și-mi dă prin cap replica aia “Amice, ești idiot”. N-o zic tare să nu jignesc. Încep însă să mă amuz – frate, e greu rău cu gînditul. Facem glume, rîdem. Bietul băiat!

Bietul băiat vine și cu cartofii. O farfurie cu cartofi și două mai mici goale. ?????

– Poftim? Ăștia-s cartofii?

– Da, zice, pe jumătate ezitant, pe jumătate iritat și pe o altă jumătate (ce să-i fac avea prea multe) ușor obraznic. Ca și cum ar fi zis: Ce să vă fac!? Asta ați cerut, asta vă aduc.

– Păi am cerut 3 porții. De ce le-ați adus pe toate pe o singură farfurie? Să le împărțim noi, sau cum?

– Păi, nu, dar atîta ați vrut.

– Cum atîta am vrut? Am cerut 3 porții de cartofi deci 3 farfurii cu cartofi. Ce e neclar?

Băiatul a mormăit ceva nemulțumit, eu am împărțit cartofii (ăia cîți erau) și m-am pus pe mîncat. După ce că erau puțini (mă rog, era porție de garnitură – dar nu știu ce l-a împiedicat să ne sugereze că poate să ne aducă porție dublă) erau și extrem de proști (acum mă refer la cartofi). Adică din ăia congelați de cea mai slabă calitate. Evident că am comentat și printre altele am și tras concluzia logică că nu băiatul e de vină, ci managerul. Pe care l-am făcut de 2 parale. Cînd am plecat, băiatul era tare supărat, așa că l-am consolat că nu e el de vină. Managerul care trebuia să-l învețe sau să-l trimită să învețe era vinovat.

– Păi, eu altceva învăț, mi-a zis cu ciudă și cu un puseu de personalitate, învăț pentru facultate.

L-am bătut ușor pe umăr: – Bine atunci, învață pentru facultate, și lasă-te de asta.

Zău, mi-a fost milă!

Dar stați puțin că nu s-a terminat. La ieșire, în fața restaurantului, mă acostează un nene în negru, cu lanț de aur la gît și extrem de bățos.

– Am înțeles că ați avut o problemă cu cartofii.

– Păi, da, erau f. proști. Erau din cei congelați.

– Da’ la orice restaurant dacă vă duceți, tot din ăștia vi se dau.

– Aha… Înțeleg că par să nu prea fi fost prin restaurante… Dar dumneavoastră în ce calitate mă întrebați?

-Eu sunt managerul.

– Și de ce sunteți agresiv? E o metodă să convingeți clienții să mai vină?

– Nu, dar dumneavoastră ați venit aici să comandați trei porții de cartofi la mișto…..

(A, am uitat să vă spun că și pe vecinii noștri de masă tot așa bine i-au servit și-au plecat la fel de mulțumiți ca noi și da, mai aveau ceva ce ne puteau oferi: pizza, de 3 feluri, din cea congelată.)

La care a mai apărut un personaj în tricou care se ocupa de grătar – foarte supărat și chiar un pic mai agresiv – care a încercat să ne arate el că noi eram clienții ticăloși și oportuniști care am venit acolo să mergem la ei la toaletă și să comandăm la mișto. Că așa fac unii clienții – vin aici doar să meargă la toaletă.

11830829_879493108752939_870908897_n

La faza asta deja m-a pufnit rîsul și le-am promis o reclamă demnă de serviciile lor. Care ….este!

» Filed Under Am mincat la, De prin Romania, Insemnari din calatorii | 2 Comments

În căutarea biodiversității – amfibieni în Covasna

Posted on July 29, 2015

 

Aveam programat, în week-end-ul trecut, să dăm corn în corn (sau măcar cap în cap, dacă nu dădeam de coarne) cu vipera, la tabăra de #biodiversitate de la Comandău, organizată de Doru Panaitescu, cu un grup de bloggeri, mari amatori de natură (Renate și Cătălin Nenciu de la Travelbadgers, Vali Petcu (Zoso), Daria Stoian și Bogdan Epure de la Nihasa, Morarasu Romina).

 photo 206-_DSC7337_zpszvsa9hrz.jpg

N-a fost să fie pentru că viperele n-au avut chef să-și scoată la iveală capetele, cu sau fără corn. Asta nu înseamnă că nu ne-am ales cu alte trofee fotografice: șopîrle, tritoni și broaște au fost, pentru scurtă vreme, modelele cele mai admirate. N-aveți teamă, toate au fost mînuite cu grijă, fotogafiate, hidratate și apoi eliberate în mediul lor.

Ce-am găsit?

  • Broasca rîioasă brună (Bufo Bufo) – absolut spectaculoasă, grăsană cu niște ochi galbeni senzaționali, cu labele puternic palmate ceea ce o face un bun săpător.

 photo 076-_DSC6916_zpsuvbktm5a.jpg

 photo 074-_DSC6912_zpsqklyyq19.jpg

 photo 217-_DSC7373_zpsigswyiss.jpg

  • Tritoni de munte de diferite culori și mărimi – probabil am mai văzut tritoni cîndva dar sigur i-am confundat cu șopîrle sau salamandre. Sper ca de acum încolo să-i recunosc.

 photo 042-_DSC6832_zpsmjjwji9o.jpg

 photo 029-_DSC6790_zpsjwimleed.jpg

 photo 026-_DSC6776_zpsfybxy1rt.jpg

  • Broasca roșie de munte – care se afla acolo din abundență

 photo 057-_DSC6874_zps9sxjawca.jpg

 photo 012-_DSC6707_zpsdww5japb.jpg

 photo 007-_DSC6689_zpskcjxbpcj.jpg

  • Șopîrle de munte

 photo 143-_DSC7114_zpsqg9htu6l.jpg

 photo 142-_DSC7110_zpssnfmwcrp.jpg

 photo 013-_DSC6711_zps5pxdsuia.jpg

  • Buhai de baltă cu burta galbenă care se răsucește cu burta în sus în reflex de apărare.

 photo 017-_DSC6732_zps62lenjco.jpg

 photo 019-_DSC6743_zpsdx5znlz3.jpg

 photo 020-_DSC6753_zpsdyzjwptl.jpg

În drumul nostru spre poiana unde speram să dăm de ceva vipere, am reușit să mai zăresc un scatiu (adică l-a zărit Doru și mi l-a arătat cu degetul) și ne-am dedat la niște plăceri total vinovate ca tăvălitul pe mușchi, lăfăitul în poiană cu afinele la nas (adică la gură) și cu o puzderie de frăguțe cu care ne-am îndopat fără limite pentru că ne-au petrecut cam pe tot drumul. Cum să le reziști? Nu, n-am nici o remușcare.

 photo 108-_DSC7003_zps9jvuii0s.jpg

 photo 127-_DSC7054_zpst46rsspe.jpg

 photo 117-_DSC7034_zpsffdqtn7j.jpg

În drumul de întoarcere spre casă, ne-am oprit în pădurea de la Reci în căutare de niște broscuțe foarte speciale și de cerbi lopătari și de orice altceva am mai fi avut noroc să vedem, avînd în vedere bogăția de floră și faună a locului.

De cerbi n-am avut parte pentru că am fost adoptați de o gașcă de cîini care au ținut morțiș să meargă cu noi prin pădure și care se alergau și lătrau suficient încît să ne știe toată pădurea.

 photo 235-_DSC7420_zpslbdlmx7d.jpg

 photo 243-_DSC7450_zpspx7gejdo.jpg

Broaște însă am găsit, ba chiar de două feluri:

  • Rana Arvalis pe care toată lumea visează s-o vadă la perioada împerechierii pentru că masculul capătă culoarea albastră. Poate, cîndva, om avea și noi noroc.

 photo 229-_DSC7406_zpshv9xg4ms.jpg

  • Rana lessonae – o broscuță mică verde cu ochi aurii, extrem de frumoasă.

 photo 240-_DSC7432_zpscpejca8o.jpg

 photo 233-_DSC7414_zps0bhiiksl.jpg

Cu ce ne-am mai ales?

Cu un ceaun cu carne de cerb și vită cu multe legume, vrăjit cu multe incantații pînă-n noapte, ba încă și ceva vreme a doua zi dimineață. Cu un pic de cîntat la chitară, cu veselie, cu farmecele unui Mercedes GLA 220 cu care mi-a cam plăcut să merg, cu mult aer curat, flori, ciuperci și gîze și cu un pic de răcoreală binevenită după canicula din București. Pentru mine a contat foarte mult și compania. E reconfortant să mergi într-o astfel de aventură cu oameni plăcuți, cum zic eu, „normali”.

 photo 184-_DSC7261_zpsxzcgjna7.jpg

 photo 192-_DSC7284_zpsya1ggppv.jpg

 photo 112-_DSC7023_zpsqi7uldb1.jpg

 photo 170-_DSC7192_zps4maosix3.jpg

 photo 139-_DSC7095_zpsp8skkt95.jpg

 photo 113-_DSC7027_zpsqmlrlllx.jpg

 photo 034-_DSC6814_zpszmu2qepb.jpg

În concluzie, mai vreau, mai ales că eu trebuie să găsesc lupul. Și-o să insist pînă-l găsesc și-ntre timp, mai un șerpișor, mai o pasăre, mai o mură….

 

 photo 061-_DSC6890_zpsxmi02gmi.jpg

Pentru această tabără, am beneficiat de suportul celor de la Lipton (ca parte din campania #mievara) si Tiriac Auto (care ne-a pus la dispozitie noul Mercedes GLA 220, 4×4, 2.2 litri, 170CP, automat).

» Filed Under Am vazut, biodiversitate, De prin Romania | Leave a Comment

Alba-neagra pe linia Făgăraș – Rupea – Viscri

Posted on July 10, 2015

 

Într-o țară cu atîtea monumente abandonate, fiecare restaurare e o mare bucurie – e ca o bilă albă într-o mare de bile negre care se tot adună.

Acum două săptămîni am revăzut, după cinci ani (Au, ce?! Deja cinci???), cetățile Rupea și Făgărașului și biserica fortificată de la Viscri. Trei bile albe dar și trei neagre.

 photo 192-_DSC5252_zpstgmiqndr.jpg

1A – Una bucată bilă albă – habar n-am cît de fidel și corect arhitectonic a fost refăcută Rupea. Știu doar că în 2010 abia începuseră lucrările și m-am bucurat că, în sfărșit, s-au găsit bani pentru asta. Vedeți aici cum arăta pe atunci. Mie-mi plac și pietrele foarte mult dar parcă e păcat să lași să fie tocite de timp pînă la dispariție. Din 2013, de cînd s-au încheiat lucrările, tot zic să ajung acolo. N-am citit nimic înainte ca să nu-mi fac idei preconcepute și, pentru mine, a fost o surpriză extrem de bună. Poate pentru specialiști, restaurarea a fost mai degrabă o cosmetizare dar, sincer, mie mi-a plăcut așa cosmetizată și poate cam turistică cum e. Turnuri, bastione, creneluri, căsuțe, scări (fericirea lui Fix) și curți interioare. Cam goale, dar chiar și așa, o alternativă incomparabil mai bună decît ce-a fost acum cinci ani. Clar bilă albă.

 photo 096-_DSC5097_zpsssibghwy.jpg

 photo 040-_DSC5015_zps52ahzmeo.jpg

 photo 058-_DSC5041_zpsy1lpenkd.jpg

 photo 075-_DSC5063_zpswgfxy658.jpg

 photo 069-_DSC5057_zpshhmnfprp.jpg

 photo 065-_DSC5053_zpstvwafsra.jpg

 photo 047-_DSC5025_zpsmzhod0ax.jpg

 photo 056-_DSC5039_zpscr24aeg7.jpg

 photo 046-_DSC5024_zpskkapjqy7.jpg

 photo 027-_DSC4997_zpsfgkhzuuu.jpg

Program de vară

  • iunie – august – 9h – 21h
  • septembrie – octombrie – 9h – 19h

Tarife

  • 10 lei adulti (8 lei la grupuri)
  • 5 lei copii (4 lei la grupuri)

1N – Și-acum vine și bila neagră – e cam pustietate pe-acolo – o căsuță cu ceva răcoritoare și pufuleți și una și mai mică cu artizanat. Un WC ok și cam atît. Nu sunt în nici un caz adeptul circului de la castelul Bran dar se pare că noi n-avem cale de mijloc – ori deloc, ori foarte prost. Ei, poveste veche în turismul de la noi.

2A – A doua piesă albă – Cetatea Făgărașului. Acum 5 ani am fost doar prin curtea interioară unde nu era chiar mai nimic și jeleam că e păcat de așa cetate să stea închisă. De un an s-a deschis muzeul și cetatea poate fi vizitată și în interior. Și sunt multe lucruri refăcute pe acolo. Oricum, cetatea e spectaculoasă și ca arhitectură și ca poziție. Pare să placă și lebedelor care se simt f. bine acolo cu pui cu tot. Foarte clar bilă albă.

 photo 369-_DSC5645_zpsj7jemrt8.jpg

 photo 191-_DSC5250_zps5o0hclsu.jpg

 photo 371-_DSC5647_zpsbsjziyqe.jpg

 photo 363-_DSC5637_zpsmcznvfie.jpg

 photo 276-_DSC5515_zpsbgauag0n.jpg

 photo 362-_DSC5634_zps9j1virdn.jpg

 photo 347-_DSC5614_zpsemtwbvij.jpg

 photo 335-_DSC5595_zpsqqn1yp6o.jpg

 photo 321-_DSC5574_zpsslcoqahs.jpg

 photo 318-_DSC5570_zpswib8cch3.jpg

 photo 315-_DSC5566_zpsocabcbsz.jpg

 photo 300-_DSC5545_zps9psf1tnp.jpg

 photo 280-_DSC5521_zpsfe3gydfg.jpg

 photo 303-_DSC5549_zpsm5g8mfyz.jpg

 photo 291-_DSC5536_zpsfdcolpp9.jpg

 photo 294-_DSC5539_zps8oca9ajp.jpg

 photo 221-_DSC5326_zpsgnj6iu4n.jpg

 photo 206-_DSC5284_zpsbwxyvo50.jpg

 photo 210-_DSC5290_zpswbzizam7.jpg

 photo 203-_DSC5273_zpspc0r3idy.jpg

Programul de vară 

Luni: Inchis

Marți-Vineri: 08:00-19:00

Sâmbătă-Duminică: 10:00-18:00

Ultima intrare cu o oră înainte de intrare.

Tarife:

Adulți – 15 RON
Elevi, studenți, pensionari – 7 RON
Gratuit – copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora

2N – Bila neagră – vine de la catedrala cu copolă cu foiță de aur care a crescut lîngă cetate și care îți strică pozele dintr-un anumit unghi. N-am loc aici de o părere personală legată de acest tip de aberații și nu pot repeta expresiile la adresa bisericii române, mitraliate la foc rapid și acum 5 ani și acum, că nu vreau să șochez vreun drept credincios, doamne ferește! O speranță poate e – un localnic mi-a spus că nu ar exista aprobările necesare și ar trebui dărîmată. Să dea domnul!

 photo 216-_DSC5318_zps4edc1xq0.jpg

3A – A treia bilă albă e aceeași bilă de acum 5 ani – fortificația de la Viscri care e la fel de spectaculoasă și care mi se pare una dintre cele mai frumoase din Transilvania. Albă, mare, cu scări, turnuri, bastioane, o priveliște minunantă, biserica cu o orgă de 300 de ani, altar cu pictura originală, băncuțele de lemn și panourile pictate – toate originale, muzeu, curtea interioară cu flori și șopîrlițe la soare. Minunat! – O mare bilă albă, albă!

 photo 099-_DSC5103_zps5ss4bp8v.jpg

 photo 140-_DSC5166_zpsam2mf2kl.jpg

 photo 101-_DSC5105_zps3qaovnoi.jpg

 photo 138-_DSC5164_zpsjnuuwtxk.jpg

 photo 132-_DSC5154_zpsjftuumqo.jpg

 photo Viscri cetatea 5_zpsqnqtxcmx.jpg

 photo 134-_DSC5158_zps1u2imqhp.jpg

 photo 133-_DSC5155_zpsjhnupccw.jpg

 photo Viscri cetatea 11_zpspzmfmwrw.jpg

 photo 126-_DSC5146_zpspsora2di.jpg

3N – Bila imens neagră – drumul pînă acolo – cel mai prost pe care am condus în ultimii 6-7 ani. Mai prost decît ăsta, ca drum județean, nu e decît drumul dintre Pucioasa și Breaza pe care am luat-o eu acum vreo 3 ani, uitîndu-mă pe google maps și care s-a dovedit a fi două drumuri cu o bucățică de 2 km de bolovani între ele. (Inutil să spun că eram singura nebună pe acolo și doar cu domnul Fix care n-are cunoștințe nici de condus nici de mecanică – în caz de ceva- și că am făcut febră musculară la antebrațe și la fesieri. Doi kilometri în 20 de minute, la pas, pardon la roată, ca-n desenele animate.) La Viscri, cei 8 km dus + 8 km întors sunt o cursă cu obstacole care cred că e una dintre cele mai bune școli de șoferie aplicată. Un maxim 30 la oră, cu momente de desene animate ca la drumul menționat mai sus.

Cine să înțeleagă de ce drumuri ca cel dintre Făgăraș și Rupea (care nu are decît 40 km vs. 125km prin Brașov), cel pîna la Viscri, (și multe altele între satele din Transilvania care sunt pline de fortificații numai bune de vizitat), sau drumul între Pucioasa și Breaza (30 km. vs. 60km prin Sinaia), sunt ignorate de autoritățile județene cu o seninătate demnă de chestii mult mai constructive?!

4a-4n – Ar mai fi o mică biluță neagră dar care, prin compensație, vine la pachet și cu o biluță albă.

La fortificație e pauză de masă – adică dacă sosești ca noi acolo între 13 și 15, te uiți la poarta închisă și la programul de pe ea. Sincer, la orice mă așteptam dar la asta ba. În grădina de la intrare însă e un indicator către Café așa că am ieșit pe ulița din spate (de fapt, din față…mă rog, complicat….) și-am dat de o gospodărie amenajată cu ceva mese la care să bei și să mănînci ceva în pauza aia de prînz care are și un magazinaș cu cipici și borcane. Pisicii, cățeii, copiii și berzele cu pui vin la pachet. Liniște, umbreluțe, o cafea bună. De mîncare nu știu, că noi mîncasem, dar mirosea bine și ca la o casă de oameni, a ciorbiță și fripturică.

 photo 118-_DSC5135_zpszkujlouf.jpg

 photo 113-_DSC5124_zpsqgymb8sf.jpg

 photo 110-_DSC5119_zpsyggdkkev.jpg

 photo 108-_DSC5116_zpssgkpi3dn.jpg

 photo 105-_DSC5112_zps6bkbehcd.jpg

 photo 164-_DSC5212_zpsjcaetydp.jpg

Per total, cîntăresc mai greu bilele albe decît pe cele negre. Sau mai bine zis, încerc să le ignor pe cele negre, căci cele albe merită cu vîrf și îndesat. Eu sigur mă mai duc pe acolo!

» Filed Under Am vazut, De prin Romania, Insemnari din calatorii | Leave a Comment

Cum o fi ziua lui Fix?

Posted on June 25, 2015

 

 photo DSC_0064.NEF_zpsoxjnojo0.jpg

O fi de plecare? Mai e mult pînă se trezește? Gata, s-a sculat! S-o grăbesc. Hai la baie, hai mai repede să plecăm! Cutia aia nu mai face clic o dată să ne urcăm în ea? Hmm, la roata asta a fost ăla mai mare și alb. Sau o fi fost ciufulita aia mică? Asta-i roata mea, să fie clar.

 photo DSC_3517_zpsvf6rqvfp.jpg

Mamă, cum miroase pe aici pe lîngă lac…..Nu înțeleg cu cine vorbește mami. Ce, cine ce are cu coada mea?? Ce-i aia? O zburătoare. Mami rîde de ea și de mine că m-a luat de coadă. O nebună! Pasărea, nu mami. Cred.

 photo 1-DSC_3605_zpsywpp6dhg.jpg

 photo 1-DSC_3612_zpst0rnqav8.jpg

Gata, vreau acasă că mi-e foame. Trebuie să mă opresc să mă uit dacă vine după mine că altfel mă ceartă. Hai, vii o dată?

Mie mi-e foame și ea se învîrte prin casă. Cică pune de cafea. Adică moșmodește ceva pe sus. Pe urmă cică mergem să dăm de mîncare la flori și la vrăbiuțe. Pe urmă cică termină cafeaua. Nu înțeleg de ce sunt eu ultimul mereu. Mă rog. Mă resemnez că n-am ce face. Gata. MÎNCARE! …

Ah, ce bine e. Mă frec un pic cu botul de covor. Mami rîde. Bine că se-amuză și nu se supără. Mi-a pus păturica mea pe canapea lîngă ea și mă strigă. Mai stau puțin, mai dau o tură. Doar n-o să mă duc acum la primul chemat. Să mă mai strige. M-am suit lîngă ea și mă frec de pătură și mami mă freacă pe spate. Bine, bine…mmmmm. Mami a luat cartea și bea cafeaua citind și mîngîindu-mă pe mine. Nu-i rău.

 photo Fix portret_zpsstlwuetn.jpg

 photo DSC_3442_zpscuju2vdb.jpg

A venit un nemernic de porumbel. Mă reped lătrînd pe balcon. Mami îmi zice ceva că nu, că cică e vrăbiuță, e mică și ea… Ei, n-am văzut bine. Mă urc iar pe canapea dar pe partea cealaltă, să fie clar că toată canapeaua e a mea.

Gata, mă culc, că mami iar stă cu ochii în chestia aia căreia-i zice laptop și n-o să mai aibă timp de mine.

A, ce? E rost de ceva? O joacă mică? Unde se duce? La bucătărie. A, poate îmi dă ceva bun. Mmmm, chestiile astea roșii sunt f. bune. Gata, s-au terminat. Hai, ne jucăm un pic cu mingea? Bine, ți-o dau o dată, de două ori, dar pe urmă trebuie să mă prinzi, da? Ok. Iar s-a așezat cu chestia aia în brațe. E de somn.

 photo 1-DSC_0008.NEF_zpspt6eomot.jpg

Șase, se scoală. A, mergem pe balcon. Ia-mă și pe mine-n brațe un pic. Bate vîntul, acolo jos se mișcă ceva, mi-e un pic frică dar mami mă ține bine. M-a dat jos. Cică sunt greu. Cît or fi 12 kg? Nu-s mai greu ca nesuferita aia de Kira, precis. Vai ce mă enervează că din cauza ei nu mai e locul meu la Lica. Acolo aveam și jucărie și se juca Dan cu mine. Acum nu mă mai duce mami că am făcut pipi acolo și m-a certat. Păi, trebuia s-o elimin pe urîta aia! Dar tot acolo e și nu pleacă! Miroase în toată casa a ea. Sunt foarte supărat.

 photo Kira_zpsw4yn6hci.jpg

Mami, e tîrziu, hai, ce mai faci? Nu mergem afară? Cică mai stai puțin că e devreme. Asta înseamnă că nu plecăm încă. Bine, dar eu vreau acum. Mai stăm, mai stăm…… Gata, s-a sculat. Mergem!

Iar ne întîlnim cu ăștia – bine el e drăguț și simpatic dar ea e pisăloagă rău și nu-mi place cum miroase. Nu știu de ce se tot bagă în sufletul meu. Eu mă duc mai încolo. Mă enervează și mami asta care-i mîingîie pe toți, chiar și pe obraznica asta. Strig la ea că deja e prea mult. Cică sunt gelos. Ce-o fi aia? Nu sună de bine dar nici nu pare supărată. Nu cred că e prea rău.

 photo 1-DSC_3818_zpss0ep3gui.jpg

Acasă, acasă!!! Mi-e foame! Am urcat în cutia aia cu omul ăla care mă place foarte tare și pe care pot să mă sui. M-am ales cu un mîngîiat pe cap. Bun.

Papa! Bun! Și-acum mingea! Nu, nu aia, n-o vreau pe aia, eu o vreau pe asta. Nu înțeleg de ce se încăpățănează. Azi n-o vreau pe aia! Și vreau să mă alergi în jurul mesei! Așa da.

Iar s-a așezat în fața laptop-ului. Eu mă culc. Unde să mă culc? Deocamdată dincolo că mă întind cît vreau. Mami mișună prin cameră. Se pregătește de culcare. Mă duc și eu după ea. Stai să pun capul pe tine. Nu te mai freca , că nu stau bine! Bine, mă întorc eu că așa nu putem dormi. Eu alerg, sau așa cred…..

 photo 1-DSC_3697_zpsbkzrtjjp.jpg

» Filed Under Altele | Leave a Comment

« go backkeep looking »