Încă nu mi-am stabilit traseul dar sper că scriind despre diversele posibilităţi o să-mi fac o idee mai clară despre ce vreau să văd.

Aşa că să vedem ce-ar mai fi afară de ce v-am spus deja acum 2 zile.

6. Muzeul Naţional de Istorie a României – MNIR 40 (40 de ani de existenţă a muzeului) – 18h – 02h

• Între 19h şi 24h -  Vizite ghidate gratuite în expoziţiile permanente Tezaur Istoric şi Lapidarium (45 min. de vizită)
• Vizite la expoziţiile temporare

                                        - „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”

                                        - „Istorii rescrise”- „Exponatul lunii – Costumele populare ale Smarandei Brăescu”

                                        - „Cadourile familiei Ceauşescu”, organizată special pentru această noapte

                                        - Micro-expoziţie de artizanat urban şi machete de aeroplane, organizată special pentru această noapte de “Centrul de Tineret. Mijloace de comunicare”, Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Între 20h şi 24:30h vor avea loc diverse evenimente artistice:
- Recital vioară – Monalisa Vasile
- Recital vioară şi chitară clasică – Răzvan şi Timotei Aiordăchioaie
- Recital muzică medievală, trupa No’Mads
- Spectacol fire dance, trupa No’Mads
- Spectacol teatru improvizaţie, trupa Backstage Boys
- Spectacol muzică veche românească, trupa Trei Parale

Tot în zonă va fi şi un târg hand-made între 18h şi 02h şi

după 23.00H – Reconstituiri istorico-militare Asociaţia Tradiţia Militară şi Asociaţia Deutsches Freikorps

Cred că aici ajung sigur mai ales că nu pot rata faimoasa statuie din faţa muzeului atât de controversată şi, după părerea mea, de-a dreptul hidoasă ca realizare (o să vă eu pe viu şi vă zic mai multe…)

7. Biblioteca Naţională a României – World Press Photo Romania – 19h-04h

Veţi putea vedea  cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism

Asta chiar n-o pot rata!

8. Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” – Corpul Fundaţie şi Corpul Boema – 22h – 04.h

9. Fundația Löwendal - Noaptea Muzeelor la Fundaţia Löwendal – un eveniment interactiv la graniţa dintre joc şi film – 18h – 03h

10. Muzeul Național de Artă al României - 18h – 4:30h

Cred că tocmai mi-am făcut selecţia – nu ştiu zău dacă le văd pe toate că nu-s puţine dar vă zic eu după ceşi cum.

Mai sunt o grămadă de muzee de văzut la care eu sigur nu voi ajunge dar poate vă duceţi voi:

Centrul Cultural ArtSociety
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor și colecționar
 Universitatea Spiru Haret
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Bellu
Muzeul Naţional „George Enescu”
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Municipiului Bucureşti
Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”
Palatul Voievodal Curtea Veche
Muzeul Naţional de Artă Contemporană
 Școala Centrală

Muzeul Național al Pompierilor

Vremea perfectă pt. plimbări pe-afară, pietre de toate culorile şi formele ca să nu mai vorbim despe bijuteriile care de care mai spectaculoase şi originale, haine vintage, oale de autor, genţi, insigne, căciuli, curele, mobile vechi, vase de porţelan mai valoroase sau mai kitsch, obiecte originale realizate de artişti plastici, dulceţuri de ceapă, sucuri şi vinuri, clopoţei şi broşe, tacâmuri pt. copii cu modele de autor, lume, căţei de rasă, mici, grătare, şi terasa din spatele Muzeului Ţăranului Român unde am stat la o bere şi o ceafă de porc (f. bună de altfel) cu jazz discret ca muzică de fundal şi lume de toate vârstele venită să cumpere câte un obicet sau pur şi simplu să se uite şi să ia aer.

O plimbare periculoasă din punct de vedere financiar pt. fete şi doamne dar relaxantă dacă nu vrei mai mult decât poţi duce şi te poţi bucura şi doar privind obiecte frumoase.

Cât despre week-end-ul viitor, nu uitaţi că sămbăta care vine adică pe 19 Mai e Noaptea Muzeelor.

Ce puteţi vedea gratuit?

1. Muzeul Naţional Cotroceni - program 19h -24h

• Expoziţia permanentă a Muzeului Naţional Cotroceni
• 19:30 Despre commedia dell’arte (prezentare personaje și scenete): Compania de Artă STUDIO 24
  20:00 Spectacol: Pantalone Îndrăgostit – Compania de Artă STUDIO 24
  21:00 Mini Concert TRUVERII: Colindând Europa
  21:30 Atelier de dansuri medievale și renascentiste – Truverii și Compania de Artă STUDIO 24
  22:15 Concert spectacol TRUVERII: Muierea versus Barbat

2. Arhivele Naționale ale României - expoziţia Viaţa urbană în Moldova şi Muntenia, 1830-1916

3. Muzeul Național al Țăranului Român - 18h – 01h – Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului – expoziţie organizată în paralel cu

4. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” unde puteţi vedea şi expoziţia permanentă -  18h – 24h  şi

5. Muzeul Naţional de Geologie - unde mai puteţi vedea şi Comoara mineralogică a României – 20h – 01h

 Astea sunt doar câteva din muzeele care ne aşteaptă sâmbătă noapte – despre celelalte vă voi spune data viitoare.

Ei, acum, cum să nu faci nimic? Unii au virmişori şi nu pot sta aşa locului fără să dea ture prin grădină, măcar să facă poze la flori căci perioadă mai bună pentru asta nici nu cred că există.

Dar, pentru că unii, pe lângă viermişori au şi mâncărici la tălpi, pe lângă câteva ture până la piaţă, m-am gândit eu că n-ar fi rău să mai vedem ceva prin zonă din ce n-am văzut. Şi-am luat-o cu maşina uşurel spre Sinaia unde în drum s-a făcut o mănăstire nou nouţă şi frumuşică. Nu ma-ntrebaţi cum se numeste că m-a luat prin surprindere…..

Ideea e că eu vroiam în altă parte unde am şi ajuns, adică la Mănăstirea Viforâta, construită în secolele XVI-XVIII, considerată monument istoric. Mănăstiea se află la ieşirea din Târgovişte spre Pucioasa, Sinaia imediat după trecerea podului (există indicator spre dreapta) la aprox. 2 km. Există şi autobuze care merg din Târgovişte la mănăstire.

Mănăstirea de maici, a fost ctitorita de Vlad Voda al V-lea (zis Înecatul) la 1530, refăcută în întregime în 1635 de Matei Basarab, cu modificări aduse de Maria Brâncoveanu (soţia lui Constantin Brâncoveanu) la 1713,  refăcută de Logofatul Mitropoliei Nicolae după contremurul din 1802, a fost din nou reparată în anii 1960-1962 şi după cutremurul din 1977, până în 1986, au fost reparate din nou biserica, clopotniţa şi chiliile.

Este o bijuterie cu clădirea chiliilor în patrulater care include clopotniţa, biserica Sf.Ghoerghe, anexele şi cimitirul monahal cu o biserică mică Sfintii Apostoli Petru şi Pavel. 

 

 

Şi pe lângă ei şi noi care ne tot întrebam când vor apărea şi mămicile cu răţuşte noi nouţe.

Şi în sfârşit iată-i – raţe mândre şi grijulii cu răţuşte mici şi ciufulite şi-au făcut apariţia să poată fi admiraţi şi urmăriţi cu zâmbete şi interes (şi chiar cu aparate foto).

Dacă veniţi în Tineretului, le vedeţi şi voi.

Mădălina Nan şi Roxana cu poveştile lor şi desigur Alex  cu fotografiile lui minunate şi talentul său culinar m-au convins că Iordania trebuie văzută şi sper că la anul să facem aşa o grupă veselă să vedem şi noi minunile de pe acolo.

Unul dintre multe lucruri care îmi plac la întâlnirile cu Lumea Mare, afară de minunata plăcere de a sta cu oameni drăguţi şi călători, e că, pe lângă locuri pe care le-am văzut şi le revăd sau le recunosc cu bucurie, descopăr locuri faţă de care nu aveam cine ştie ce interes sau informaţii sau faţă de care aveam chiar oarece prejudecăţi.

Mădălina şi Roxana mi-au scos din cap orice prejudecată, rezervă sau reţinere pe care am avut-o faţă de Iordania şi Petra (nu, nu Lumea Mică, ci Petra locul )

Eu, în nimicnicia mea, inconştinetă şi ignorantă, reduceam Iordania la pozele cu Petra pe care le-am văzut de nenumărate ori şi care nu mi s-a părut chiar aşa o chestie.

Ei, multe locuri în Iordania sunt o chestie, inclusiv nişte minunate ruine romane care m-au lăsat paf. Am văzut în pozele şi filmuleţele lor două amfiteatre care rivalizează f. tare cu ce-am văzut în Grecia.

Iordania are cel puţin 3 lucruri pt. care vreau s-o văd: ruine,  pietre şi canioane, deşert. Şi în mod clar, oamenii primitori sunt un element esenţial. Ca să nu mai vorbim de mâncare!!! Ne-a făcut Alex o chestie care ne-a dat gata (în sensul bun desigur) şi-am curăţat bine, bine farfuria, ba chiar am mai fi cerut şi porţia doi. Abia aştept să pună reţeta pe site să-ncerc şi eu.

Şi am mai primit şi o vedere personalizată cu o fotografie făcută de Alex pe care am refotografiat-o ca s-o pun aici. Sigur o să vedeţi şi varianta directă a lui Alex mai încolo.

Cătălin Nenciu a câştigat detaşat concursul de costume fiind cel mai perfect beduin dintre noi după cum bine se vede, dându-ne împreună cu Roxana şi cu Alex aşa un pic de aer musulman.

 Da, da, da, vrem şi noi în Iordania!

Adică încerc să fiu mai puţin subiectivă şi să încerc să-mi imaginez că e un oraş în care mă aflu pentru prima dată. La sfârşitul verii trecute am dat o tură cu noul meu aparat foto într-o zonă foarte fimiliară mie, cheiul Dâmboviţei de la Unirii spre Timpuri Noi. Familiară da, cunoscută bine, nu.

 Mă mai suprind uneori, in rarele situaţii în care merg cu autobuzul, privind pe geam şi descoperind câte o casă pe care constat că n-am privit-o niciodată cu atenţie deşi merita sau că a apărut un strat de flori acolo unde ştiam că era doar beton. Sigur, nu numai lucrurile frumoase îmi sar în ochi – Casa Poporului (n-o să pot să-i spun niciodată altfel) e la fel de monstruoasă de ori câte ori aş vedea-o, cheiul la Unirii e tot rece şi artificial. A crescut însă o Bibliotecă care nu arată rău (care nu era încă gata când am pozat-o eu) şi cheiul înspre Timpuri Noi e mai înverzit, ba sunt chiar si raţe pe marginea lui.

Se pare că nu sunt singura care apreciază locurile.

Şi uite aşa am vizitat Biserica Bucur pe care o stam bine dar unde n-am mai fost de mult desi am stat totdeauna in zonă.

Nu se ştie exact cât de veche e biserica – unele surse spun că actuala bisericuţă a fost iniţial o biserică din lemn ridicată de ciobanul Bucur cel care e considerat întemeietorul Bucureştiului. “Se spune că acest oraș își trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alții, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta își păștea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmbovița și poate că pe acolo își făcea și haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică (…) și a început să construiască și câteva case pentru el și pentru alții” spunea misionarului catolic Blasius Kleiner într-un manuscris din 1761. 

O inscripţie ascunsă de catre un egumen grec în temelia tinzii bisericii Mănăstirii Radu-Voda spune că Mircea I Basarab a fost cel care a ridicat în 1416 biserica din zid în locul celei de lemn a lui Bucur.

Bisericuţa înălţată pe ce a rămas din dealul din zonă este o mică bijuterie delicată şi elegantă cu o curte mititică dar unde te simţi un pic în altă lume. Clădirile înalte pline de sticlă din zonă te readuce însă la realitate.

Faţă-n faţă cu biserica Bucur, se ridică Mănăstirea Radu Vodă, ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi care purta pe vremea aceea numele de Sfânta Troiţă. După ce trece prin mâinile turcilor, voievodul Radu Mihnea începe reconstrucţia sa în 1614. Planul şi arhitectura bisericii fost inspirate de cele ale ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.

Biserica mănăstirii a fost restaurată în perioada 1967-1974 şi mai târziu a fost şi repictată.

În partea de nord a bisericii se află turnul-clopotniţă care se păstrează din vechea mănăstire a lui Radu Mihnea şi ale cărui refacere în 1804 i-a păstrat înfăţuşarea din sec.  al XVI-lea.

Turnul e si el pictat in arcada de trecere si biserica se vede minunat privita din partea cealalta a turnului.

Toată această mică plimbare mi-a luat cam o oră şi jumătate şi când n-ai prea mult timp să pleci din Bucureşti, o ieşire ca asta care te poate scoate din rutină şi din nebunia şi aglomeraţia de zi cu zi. O plimbare relaxantă şi liniştitoare.

Eu, cum ştiţi, cu gândul la Peru. S-au mai adăugat câteva la lista mea precum Cambogia, Iordania, Tunisia, Croatia, Kenia…., in iulie o sa dau o fuga in Italia…. dar gandul meu e în primul rând în Peru care mă aşteaptă în Octombrie

Şi între timp, mai citesc câte ceva, mai aflu una alta. Cum ar fi povestea craniului care  a dat naştere la tot felul de speculaţii demne de science-fiction sau mai degrabă de presa de senzaţie.

Anul trecut s-a descoperit în Andahuaylillas din provincia de sud Quispicanchi, un craniu mumificat cu o formă alungită care părea disproporţionat faţă de corpul mic de 50 de cm căruia îi aparţinea. Şi desigur cei amatori de minuni şi poveşti cu E.T. s-au grăbit să spună că acel schelet aparţine sigur unei civilizaţii extratereste. Peru oricum e casa minunilor, nu? Liniile de la Nazca sunt un exemplu despre care voi vorbi altă dată şi pe care sper să le şi văd.

Unul dintre argumentele în favoarea teoriei extratereştrilor, pe lângă dimensiunea mare a craniului şi a spaţiilor pt. ochi este şi prezenţa fontanelei – un loc moale în mijlocul capului, cunoscut tuturor mamelor din lumea asta, caracteristic copiiilor de până la un an. Aparenta discordanţă este că acest craniu are şi doi molari mari care nu găsesc decât la adulţi. Eu zic că arată aşa ca un mic vampiruţ O fi de pe la noi?

Cu toate astea, au apărut repede şi criticii acestei teorii care spun că acest craniu poate foarte bine fi acela al unui copil hidrocefalic sau al unui copil care a făcut parte dintr-un trib al cărui ritual era de a modifica craniul copilului prin legarea sa strâns cu o bucată de ţesătură.

Deformarea craniului pare să se fi practicat în cadrul multor civilizaţii încă din anii 45 000 î.e.n. Şi încă de acum 9000 de ani, mayaşii, nativii din America de Nord sau aborigenii din Australia au avut diverse stiluri de a modifica forma craniului astfel încât să capete o formă plată, rotundă sau conică ca semn al apartenenţei la o clasă socială sau afilierea la un anumit grup.

Pentru a obţin de exemplu un cap plat, se foloseau două bucăţi de lemn pentru a presa capul copilului. Asta mă duce cu gândul la obiceiul de legare a picioarelor la fetele asiatice – obicei chinuitor la care s-a renunţat din fericire.

Una dintre picturile canadianului Paul Kane, care a trăit în secolul 19, reproduce o astfel de practică aplicată copiilor de sub un an.

Sursa foto

Pictura, aflată la Muzeul de Arte din Montreal, reprezintă modul de aplatizare a capului unui copil Chinookan (trib nativ din America de Nord) şi rezultatul la adult.

De altfel craniul recent descoperit arată similarităţi cu craniile descoperite în cultura Paracas din Anzi aflate acum în muzeul Regional din Ica, Peru.

Sursa foto

Acum daca ajung la Ica sau nu, inca nu stiu dar vad c-ar fi mai multe motive să dau pe-acolo. Mai scobesc şi vă ţin la curent…

Am vrut să văd însă care e legătura dintre Paşte şi ouă pentru că am realizat că nu ştiu prea multe despre sursa obicieiului de a vopsi ouă de paşti.

De ce asociem ouăle cu Paştele?

Creştini au preluat se pare ideea de fertilitate şi renaştere asociată oului din vremuri păgâne, pentru că se lega foarte bine de ideea reînvierii şi a unei vieţi noi.

Persanii şi Egiptenii foloseau ouăle la sărbătorirea anului nou care, în calendarul lor, începea în perioada de primăvară. În timpul sărbătorilor de an nou, se colorau şi se mâncau ouă aşa cum se întâmplă şi acum de Paşte. Ideea de culoare roşie a fost apoi legată de sângele lui Isus. În Europa, ouăle colorate mai erau folosite şi pentru decorarea caselor în perioada Paştelui.

În cîteva ţări ca Anglia, Germania, SUA, Danemarca sau Olanda se practică un obicei foarte amuzant în Lunea de Paşte  - rostogolirea ouălor pe un deal sau o pajişte în pantă. În general câştigătorul e cel al cărui ou se rostogoleşte cel mai departe şi rămâne întreg. Evident, cei care participă sunt copii. În SUA, se organizează acest obicei, an de an, pe pajiştea de la Casa Albă unde copiii rostogolesc ouăle cu ajutorul unei linguri, pe nişte culoare bine definite.

Sursa foto

La englezi, ouăle erau iniţial fierte în foi de ceapă astfel încât să aibă o culoare aurie dar acum sunt colorate normal.  Există o legendă veche în zona Lancashire care spune  că trebuie zdrobite bine carcasele de ouă sparte ca să nu fie furate de vrăjitoare şi folosite drept bărci. 

 Sunt multe ţările din Europa unde iepuraşul ascunde ouă prin grădină sau prin jurul casei pe care copiii le caută şi le culeg, spre marea bucurie a tuturor.

Pentru mine cel puţin acest obicei are un farmec aparte pentru că am o amintire extrem de senină şi fericită despre bucuria căutării şi găsirea comorilor din iarbă. Între 3 şi 6 ani am locuit cu ai mei, în chirie, la o pereche de bătrâni care nu avuseseră copii şi care au devenit pentru mine a treia pereche de bunici. Şi-acum ţin minte că aveau o pajişte cu câţiva copaci în spatele casei unde mi se dădea drumul în curte cu un coşuleţ, să găsesc ouăle ascunse de iepuraş prin iarbă. În vremea asta părinţii şi cei doi “bunici” mă încurajau şi se bucurau cu mine ori de câte ori găseam câte un ou vopsit sau de ciocolată (pe care ai mei îl achiziţionau cu greu în acea perioadă). E o amintire pe care, sincer, o doresc oricărui copil şi care face parte din acel bagaj emoţional care contribuie enorm la evoluţia unei persoane şi la legătura dintre copii şi familia lor.

 De ce iepuraşul?

Iepuraşii ca şi ouăle reprezentau în vremuri păgâne renaşterea şi viaţa nouă şi au fost preluate de creştini ca simbol, ca şi ouăle, pentru a reprezenta renaşterea lui Isus.

Şi să nu credeţi că suntem singurii care încondeiază ouă – la fel se face şi în Ungaria, Bulgaria sau Ucraina şi modelele nu sunt prea diferite.

Şi cu asta ne lăm la revedere de la sărbătoarea de Paşte de anul astă că acum începem să ne gândim la vacanţa de vară.

Eu nu prea mă pricep la obiceiuri şi de-aia m-am gândit să caut şi eu să văd ce obiceiuri există la noi speciale în afara celor bine cunoscute legate de sărbătoarea religioasă.

Şi am aflat câteva lucruri despre care habar n-aveam.

Pe la sate în Moldova, există o tradiţie a spălatulului în ziua de Înviere. Se pune un ou roşu (sau două în unele locuri) si o moneda de argint într-un lighean peste care se toarnă apă proaspătă (neîncepută) de la fântâna. Toată familia se spală în apa respectivă dându-şi cu oul roşu peste obraz şi zicând : “Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul ; toţi să mă dorească şi să mă aştepte aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti ; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor.” Se trece apoi moneda de argint peste faţă şi se zice : “Să fiu mândru şi curat ca argintul”. Iar fetele adaugă: “Să trec la joc din mână-n mână ca şi banul; să fiu uşoară ca şi cojile de ouă care trec plutind pe apă”. Merită încercat!

În unele locuri se adaugă şi busuioc ca să fi onorat precum e busuiocul. Şi unde mai pui că apa miroase şi mai frumos.

Există zone unde, în a doua zi de Paşti, tinerii stropesc fetele, iar acestea le dau de băut şi le oferă daruri – se zice că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu e udaă. Nu cred că duşul e suficient….

În Maramures, în zona Lăpuşului în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii de până la 9 ani merg într-un fel de colind pe la casele prietenilor şi vecinilor să anunţe Învierea Domnului şi primesc câte un ou roşu. Tot acolo,  pragul casei trebuie trecut mai întâi de un baiat, ca să nu fie discordie tot restul anului în gospodărie. Implicaţiile sunt foarte puţin flatante pentru femei.

 In Bucovina, în noaptea de Înviere, fetele spală limba clopotului din clopotniţa bisericii cu apă neîncepută. Cu această apă se spală apoi pe faţă în zorii zilei de Paşti ca să fie frumoase tot anul. Băieţii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele le ofera un ou roşu dacă consimt sentimentelor.

În Ţara Moţilor, în noaptea un grup de flăcăi ia toaca de la biserică şi o duce în cimitir unde trebuie s-o păzească să nu fie furată. Un alt grup încrecă s-o fure pentru că miza e importantă. Dacă păzitorii nu reuşesc şi toaca e furată, trebuie să dea de mâncare şi de băut a doua zi. Dacă cei care trebuie să fure toaca nu reuşesc, atunci ei sunt cei care dau de băut şi de mâncat. 

La Calarasi, la slujba de Înviere, pe lângă bucatele pe care le aduc oamenii la sfinţit, aduc în cocoş alb. Cocoşii sunt crescuţi special pentru această ocazie ei vestind miezul nopţii – obiceiul spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este cel al cărui cocoş cântă primul pentru că e semn de belşug. Dupa slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci. Îmi imaginez că posesori fac un fel de training cu cocoşii adică se duc la miezul nopţii să scuture cocoşul să nu adoarmă si să-şi facă treaba.

Data viitoare o să mă uit şi în alte curţi – să vedem la alţii cum e, cu cocoşi, fără cocoşi….

Foto: Wikmedia Commons

Tropăi mărunt prin casă de nerăbdare şi “excitement” (cel mai bun cuvânt pentru ce simt eu acum) cu gândul că Machu Picchu e ceva mai mult decât o simplă dorinţă.

Intenţia mea este să nu urmez traseul simplu de o zi cu trenuleţul sau clasicul Inca trail ci să merg pe un traseu mai lung un pic, adică să fac fie traseul Salkantay de 5-7 zile fie Inca Jungle un traseu mai nou de 4 zile. Nu depinde însă doar de mine ci şi de prietenii mei cu care mă voi vedea acolo – Alejandro (mexican care locuieşte în Washington) şi Fernando (peruan – care lucrează cam peste tot în lume). Va trebui întâi să ne coordonăm programele şi mai ales capacităţile – o negociere va fi sigur la ordinea zilei dar ceva îmi spune că-l vom convinge greu pe Alejandro să meargă într-un traseu greu şi probabil vom accepta compromisul Inca Jungle. Nu contează, oricare din ele va fi sigur minunat.

Sigur n-o să merg doar la Machu Picchu – vreau să merg la Arequipa şi Canionul Colca, Puno si lacul Titicaca, eventual Nazca.

Foto: Steve Bennett – Wikimedia Commons

Oricum vă voi ţine la curent cu evoluţia pregătirilor şi orice sugestie e binevenită. Iar dacă vreunul dintre voi are vreo tentaţie, orice participant(ă) la această experienţă e binevenit(ă).