Bologna – arcade, turnuri și parmezan
Posted on November 23, 2015
Dacă am plecat cu ideea că voi vedea un orășel drăguț, Bologna mi-a depășit cu mult așteptările. Poate nu este la fel de căutat sau mediatizat ca alte orașe italiene, dar ar trebui să fie. Cînd mi-au propus Renate și Cătălin de la Travel Badgers să facem o tură de week-end la Bologna, habar n-aveam ce vom găsi acolo. Mi-am făcut un pic temele cu cîteva zile înainte de plecare dar chiar și așa, nu m-am așteptat să găsesc un oraș atît de încîntător.
Am ajuns acolo într-o stare nu tocmai grozavă, nici fizic nici psihic, dar am plecat de acolo mult mai bine și am prins curaj să revin într-un București tensionat și depresiv.
Ce ne-a surprins imediat ce am ajuns în centru a fost curățenia și căldura orașului. Orașul e foarte îngrijit și elegant, în culori galben, portocaliu și cărămiziu, culori care-i dau o căldură aparte. Mai toate străzile au trotuare care trec pe sub porticuri – vreo 42 de km (din care cam 38 în centrul istoric) și deși la parterul caselor vechi din centru sunt nenumărate magazine, dintre care multe de mîncare, nimic nu pare kitsch sau murdar. Șuncile sau roțile de parmezan din vitrine sunt apetisante și magazinele cochete și luminate bine. N-am văzut magazine de nimicuri și tarabe improvizate. Sigur, am găsit un tîrg de antichități sîmbătă, dar nu de tipul bîlci. Ca să zic așa, orașul e tare “curățel”. În Piazza Maggiore sunt lucrări de restaurare dar mai trebuie și astea din cînd în cînd ca să poți păstra un oraș atît de vechi. La cît de bine arată orașul, se vede că se fac periodic restaurări.
Ca să fac o istorie foarte scurtă, au trecut pe acolo, încă din sec.9 î.Hr, etruscii, celții, galii, romanii. În anul 88 î.Hr, Bologna era deja municipiu devenind, în perioada romană, al 2-lea oraș al Italiei cu o populație care a atins 30000 de locuitori. A trecut apoi în stăpînire bizantină și apoi lombardă, ca în 774 să fie cucerit de Charlemagne care a dăruit orașul Papei Adrian I.
Universitatea din Bologna e considerată ca prima universitate, creată în 1088, cu cîțiva ani înaintea Universității de la Oxford.
Centrul vechi e considerat al doilea cel mai mare din Europa.
Are 21 de turnuri păstrate din cele 180 construite în secolele 12 și 13.
Cum ziceam, 38km de porticuri numai în centrul istoric care îți dau cumva un sentiment de siguranță și dau eleganță străzilor.
Ce să vedeți în mod special?
- Turnuri medievale dintre care, cele mai faimoase, sunt Le Due Torri, unul mai scund și foarte înclinat (Garisenda) și unul mai înalt (Asinelli), cu o istorie remarcabilă, doar ușor înclinat, în care se poate și urca contra 3 euro și un efort considerabil care însă merită pentru panorama de sus. Se pare că turnurile World Trade Center au fost construite avînd ca inspirație cele două turnuri din Bologna. Mai vedeți Turnul Prediparte unde de asemenea te poți urca și care are la bază un mic hotel.
- Basilica San Stefano care la fațadă nu pare cine știe ce dar care e absolut spectaculoasă la interior. Noi am intrat și seara (are un aer de mister și fantezie care te transpune cumva într-o atmosferă ca din Codul lui Da Vinci) și am revăzut-o apoi pe zi. Minunată.
- Desigur, sediul principal al Univeristății, Archiginnasio din Palatul Poggi unde se află biblioteca municipală și unde, dacă vă plac lemnul și sculpturile în lemn puteți vedea amfiteatrul numit Teatrul Anatomic (3 euro) unde se făceau autopsiile. Nu vă temeți, nu are nimic sinistru datorită lemnului cald.
- Sanctuarul Madona di Luca, unde noi n-am avut timp să ajungem pentru că e un pic de drum de urcuș pe deal dar se pare că oferă o foarte frumoasă perspectivă asupra orașului.
- Puteți vedea orașul mai de sus, în afară de turnul Asinelli și Modona di Luca, și din turnul Catedralei San Pietro sau de la San Michele in Bosco.
- Piazza di Nettuno unde se află statuia lui Neptun (care, din păcate, e înconjurată cu un gard de sîrmă) și imediat lîngă, Piazza Maggiore (unde se fac lucrări de restaurare) unde se află și Biserica San Petronio, Palazzo Communale și Palazzo del Podesta.
- Biserica San Domenico unde se găsesc cîteva statuete de Michelangelo.
- Sanctuarul Santa Maria della Vita unde se află o lucrare excepțională în teracotă, Compianto del Cristo Morto (lamentație pentru Christ mort), cu statui în mărime naturală creată de către Niccolò dell’Arca în a 2-a jumătate a sec.15.
- Casa Isolani, care găzduiește acum magazine și restaurante și în porticul căreia se zice că poți vedea trei săgeți. Legenda spune că ucigașii tocmiți de un lord să-i asasineze soția care-l înșelase, au ratat ținta pentru că soția, care era foarte frumoasă, le-a apărut goală. Noi am căutat săgețile (și nu eram singurii) și nu le-am găsit. Dar porticul e foarte frumos.
- Cîndva exista un sistem de canale bine pus la punct care acum este însă acoperit. Se mai vede un singur canal dar, dacă nu vreți să fiți dezamăgiți, nu mergeți să căutați fereastra de pe pod de pe via Piella. E mică, de fier și total neinspirată. Puteți vedea însă mai bine canalul de pe strada paralelă, Via Malcontenti.
Mai sunt o mulțime de biserici, palate și o grămadă de muzee de văzut la care noi n-am mai ajuns Sper însă să mai merg acolo unde aș mai sta măcar vreo 4 zile pentru că mi-au rămas multe lucruri de văzut dar și pentru că mi-a plăcut atmosfera și căldura orașului, ca să nu mai vorbim de mîncare…..
La Bologna se ajunge ușor, sunt multe zboruri low cost, de la aeroport se ajunge repede cu autobuzul BLQ care costă 6 euro/călătorie și dacă stați ca noi la Suite Hotel Elite, de la aeroport faceți cam 10 minute (2 stații pînă la Ospedale Maggiore). De la hotel se fac cam 10 minute pe jos pînă la intrarea în centrul istoric și hotelul este foarte curat și comod. În plus, are un mic dejun excelent cu de toate – omletă, cîrnați, șuncă, brînză și o mulțime de produse de patiserie absolut geniale.
Mîncarea oricum e minunată, cu specialitățile orașului: tortellini in brodo, tagliatelle ragù, lasagane bolognese, zuppa inglese, brînzeturile de tip parmezan din care am luat și pentru acasă și sunt senzaționale, șuncile apetisante și mai ales, peste tot, niște foietaje cu cremă, cu glazură, cu fructe, cu tot ce vreți voi, care te pot face să iei în greutate în timp record.
Am mîncat foarte bine și ca la ei acasă la Trattoria dell Autotreno unde am fost ținuți din scurt la ce și cum se mănîncă. Un lucru e clar, parmezanul are regulile lui!
Sfatul meu, oricum, e să mergeți la Bologna pentru că e imposibil să nu vă placă și să nu stați doar două zile, cum am stat noi. Dacă vă hotărîți, ziceți-mi și mie și mai merg și eu :).
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa
Comments
2 Responses to “Bologna – arcade, turnuri și parmezan”
Leave a Reply
Arhitectura e de-a dreptul splendida. Probabil ca daca si cladirile din Romania ar fi fost ingrijite cat de cat decent, am fi avut parte de ceva placut si in tara noastra.
Absolut. Bucureștiul înainte de 45 era mult mai omogen arhitectonic. Din păcate, ne-am ales cu Casa Poporului și alte aberații în detrimentul unor clădiri minunate și acum cu blocuri fără stil plantate unde vrei și unde nu vrei.