Turismul românesc nu se dezminte încă
Posted on August 13, 2015
Din cînd în cînd, un sfîrșit de săptămînă cu prieteni de-o viață e exact ce ar trebui să-ți prescrie doctorul. Ca să te luminezi și să te așezi în zîmbete vechi și sigure. Copii, căței, prieteni, lac, urcat prin pădure, alergat pe dealuri, flori, păsări, joacă, mîncare bună, o berică rece și-un vinuț curat, rîsete și liniște – a fost bine. Dar pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, trebuia să existe ceva care să strice echilibrul.
Mă mai supăr eu pe una, alta, dar rar mă enervez atît încît să și scriu despre asta. Un cazinou, un restaurant prost, un oraș lăsat de izbeliște, chestii din astea și foarte rar.
De data asta, sîmbăta trecută, un popas de la Paltinu a reușit să însumeze tot ce poate fi mai rău în turismul românesc: nepricepere, aroganță, mîncare proastă, proastă creștere și lipsă de creier. Toate la un loc. Unde? La Pensiunea Popas Viaduct Valea Doftanei.
Are o locație absolut perfectă cu o terasă cu mese și băncuțe de lemn chiar de-asupra lacului Paltinu, în pădure. Ideal. Ar putea fi una dintre cele mai reușite locații din țară. Și totuși nu e. Pentru că cine o administrează o face precum statul român: prost și fără cap. Și mai mult, cu foarte multă aroganță și obrăznicie.
Noi eram o trupă de 8 adulți cu 2 copii și un cățel. Inițial am vrut să bem doar niște bere și să dăm eventual ceva de mîncare copiiilor. Dar cum una dintre fete ajunsă acolo mai repede comandase cartofi prăjiți cu brînză, ni s-a făcut poftă unora dintre noi și am mai cerut 3 porții de cartofi. La mase serveau doi tineri, un băiat și o fată. Cînd băiatul a venit să ne ia comanda, cu un aer ușor pierdut, fata l-a întrebat dacă are carnet (nu toată lumea ține minte 3 feluri de beri și 3 porții de cartofi prăjiți). N-avea. I l-a dat pe-al ei și a plecat la altă masă (nu știam atunci c-o voi regreta). Comandăm unii bere neagră, alții blondă, cartofi și cred că ceva de băut pentru copii.
Au venit berile duse pe tavă alături de pahare. Băiatul lasă tava pe masă, deschide o bere neagră, ne-o dă, apoi se întoarce către masa de alături să ia comanda.
– Vă rog frumos, nu ne deschideți și berile astea?
-Da, imediat, stați puțin.
– Păi, deschideți-le și pe urmă puteți lua comanda alături, nu?
Ușor contrariat sau derutat – nu am reușit să interpretez corect expresia de pe fața lui – se întoarce și desface berile. Iau o bere, torn într-un pahar și le pasez mai departe. Mă întorc la berea mea să-mi torn și eu… ia paharul de unde nu-i !
– Mă, unde-i paharul meu? (Am crezut că mi l-a luat careva dintre ai mei, desigur)
– Uitați aici, l-am luat eu că am crezut că n-aveți nevoie – zise chelnărul senin.
Ha?? Am eu un moment de derută de data asta. Ce mama naibii am putut face să dau impresia că nu vreau pahar?? Mă scutur, îmi revin și-mi dă prin cap replica aia “Amice, ești idiot”. N-o zic tare să nu jignesc. Încep însă să mă amuz – frate, e greu rău cu gînditul. Facem glume, rîdem. Bietul băiat!
Bietul băiat vine și cu cartofii. O farfurie cu cartofi și două mai mici goale. ?????
– Poftim? Ăștia-s cartofii?
– Da, zice, pe jumătate ezitant, pe jumătate iritat și pe o altă jumătate (ce să-i fac avea prea multe) ușor obraznic. Ca și cum ar fi zis: Ce să vă fac!? Asta ați cerut, asta vă aduc.
– Păi am cerut 3 porții. De ce le-ați adus pe toate pe o singură farfurie? Să le împărțim noi, sau cum?
– Păi, nu, dar atîta ați vrut.
– Cum atîta am vrut? Am cerut 3 porții de cartofi deci 3 farfurii cu cartofi. Ce e neclar?
Băiatul a mormăit ceva nemulțumit, eu am împărțit cartofii (ăia cîți erau) și m-am pus pe mîncat. După ce că erau puțini (mă rog, era porție de garnitură – dar nu știu ce l-a împiedicat să ne sugereze că poate să ne aducă porție dublă) erau și extrem de proști (acum mă refer la cartofi). Adică din ăia congelați de cea mai slabă calitate. Evident că am comentat și printre altele am și tras concluzia logică că nu băiatul e de vină, ci managerul. Pe care l-am făcut de 2 parale. Cînd am plecat, băiatul era tare supărat, așa că l-am consolat că nu e el de vină. Managerul care trebuia să-l învețe sau să-l trimită să învețe era vinovat.
– Păi, eu altceva învăț, mi-a zis cu ciudă și cu un puseu de personalitate, învăț pentru facultate.
L-am bătut ușor pe umăr: – Bine atunci, învață pentru facultate, și lasă-te de asta.
Zău, mi-a fost milă!
Dar stați puțin că nu s-a terminat. La ieșire, în fața restaurantului, mă acostează un nene în negru, cu lanț de aur la gît și extrem de bățos.
– Am înțeles că ați avut o problemă cu cartofii.
– Păi, da, erau f. proști. Erau din cei congelați.
– Da’ la orice restaurant dacă vă duceți, tot din ăștia vi se dau.
– Aha… Înțeleg că par să nu prea fi fost prin restaurante… Dar dumneavoastră în ce calitate mă întrebați?
-Eu sunt managerul.
– Și de ce sunteți agresiv? E o metodă să convingeți clienții să mai vină?
– Nu, dar dumneavoastră ați venit aici să comandați trei porții de cartofi la mișto…..
(A, am uitat să vă spun că și pe vecinii noștri de masă tot așa bine i-au servit și-au plecat la fel de mulțumiți ca noi și da, mai aveau ceva ce ne puteau oferi: pizza, de 3 feluri, din cea congelată.)
La care a mai apărut un personaj în tricou care se ocupa de grătar – foarte supărat și chiar un pic mai agresiv – care a încercat să ne arate el că noi eram clienții ticăloși și oportuniști care am venit acolo să mergem la ei la toaletă și să comandăm la mișto. Că așa fac unii clienții – vin aici doar să meargă la toaletă.
La faza asta deja m-a pufnit rîsul și le-am promis o reclamă demnă de serviciile lor. Care ….este!
» Filed Under Am mincat la, De prin Romania, Insemnari din calatorii
Comments
2 Responses to “Turismul românesc nu se dezminte încă”
Leave a Reply
Multumim pt info, macar stim sa nu ne pierdem vremea acolo. Au si cont pe FB, in caz ca vrei sa-i anunti ca ti-ai tinut promisiunea.
Nu știu dacă merită să-mi pierd timpul să-i anunț. N-ar înțelege oricum.