Prima călătorie în lume – Budapesta în comunism
Posted on January 7, 2015
Cu cît scotocesc mai mult prin fotografii, cu atît mai tare mă identific cu amintirile și-mi dau tîrcoale povești pe care fie le uitasem, fie le lăsasem undeva la păstrare pentru dospit. Unele povești așa sunt, au propria lor respirație și apar cînd se împlinesc.
Am încheiat 2014 cu amintiri și îl voi începe 2015 la fel, cu amintirea primei călătorii în străinătate de acum 50 de ani. Nu prea departe – la Budapesta. Și nu în vacanță, ci pentru ochii mei defecți – ei, nici măcar eu nu m-am născut perfectă. Dar pentru că aveam o mamă extraordinară, luptătoare, optimistă și perfecționistă, am plecat la Budapesta unde exista un oftalmolog care putea prescrie lentile de contact. Pe vremea aceea era o mare noutate și mama s-a gîndit că așa ar fi putut scăpa piticuțul de ochelari.
Sursă foto: Wikipedia
Poate că e greu de înțeles acum ce însemna în 1965 să pleci la Budapesta, mai ales cu un copil de nici 10 ani. Nu era așa ușor să iei aprobări și pașapoarte și, financiar vorbind, era un efort foarte mare. Și vorbim de perioada de oarecare deschidere, în care lucrurile păreau să se îndrepte spre bine, se găsea de mîncare, se atenuase teroarea primilor ani de comunism, se încerca o reîntoarcere spre vest. Ghinion. N-a durat decît cîțiva ani. Oricum, chiar și așa, plecarea chiar într-o țară „prietenă” era o întreagă aventură.
Drumul – cu trenul la cușetă desigur.
Cazare –la particular, aranjat prin cunoștințe.
Bani – puțini + coniac și mănuși de piele pentru vînzare.
Perioada – vreo 4 zile.
Nu-mi amintesc cum a fost cu trenul – doar că a fost lung, am dormit (probabil a fost pe perioada nopții), am avut o oprire în care m-am trezit cînd au venit vameșii unguri să se uite la bagaje și cam atît.
De cazare-mi amintesc că era într-o zonă urîtă a orașului – totul mi se părea gri și trist și probabil așa și era – într-o cameră înaltă, veche și întunecoasă. Gazda era cam urîcioasă și de altfel cam așa mi s-au părut cam toți pe stradă.
La plecarea de acasă, mama mi-a explicat unde mergem și de ce și m-a avertizat că nu avem bani decît pentru doctor, mîncare și cazare și că n-o să-mi poată cumpăra nimic în plus. Am înțeles atît de bine încît în toată acea perioadă n-am cerut absolut nimic, nici măcar o înghețată pe stradă la care mă uitam doar cu coada ochiului. Ei, de-o înghețată a avut mama bani și, la mulți ani după aceea, mi-a povestit cît de tare am înduioșat-o și cît de mîndră a fost de mine. Pentru mine n-a fost așa greu dar pentru mama a fost probabil foarte dureros.
Povestea cu lentilele de contact n-a fost să fie căci pe vremea aceea erau abia la început și nu mi-au folosit la nimic – așa că m-am întors tot cu rețete de ochelari.
Și m-am mai întors și cu impresii amestecate:
Negative – zona unde stăteam și gazda și impresia că ungurii sunt urîcioși, mofluzi (poate că erau căci nici la ei nu era o feerie generală pe vremea aia) și cam șovini. Am intrat cu tata într-o tutungerie să-și ia țigări și tata a cerut în franceză, apoi în engleză, apoi în italiană și tot ce a primit a fost un dat din umeri. Cineva de la coadă i s-a adresat în franceză: “Dacă știți atîtea limbi străine, de ce nu știți și maghiara?” “Cînd maghiara o să devină limbă internațioanlă o să încerc să învăț cîte ceva” a fost răspunsul prompt al tatii. Pînă la urmă i-au dat țigări dar mi-a fost greu să uit atitudinea. Un copil de 10 ani percepe lucrurile astea mult amplificat.
Mîncarea proastă – cum nu aveam bani, nu ne permiteam să mergem la restaurant așa că am mîncat fie de la pachet fie la niște bufete cu autoservire unde am gustat cea mai ciudată și mai proastă mîncare din viața mea – pentru mine a fost de nemîncat – era un fel de ciulama cu un gust ciudat ușor dulceag și total neobișnuit. Între timp, am avut ocazia să mănînc și bine la Budapesta.
Pozitive – Bastionul Pescarilor care mi s-a părut fascinant. Cred că m-a impresionat mai puțin poziția și perspectiva (eram probabil prea mică să apreciez așa ceva) cît piatra în sine, scările și arcadele, un loc unde te puteai juca și visa la basme. Ultima dată cînd am fost acolo, am recunoscut imagini pe care le păstram încă de atunci. Și am înțeles și de ce mi-a rămas atît de mult timp în minte.
O altă mare bucurie a fost că ai mei au făcut o mare efort și m-au dus la Luna Park – un parc de distracție f. mare pe vremea aceea la care noi doar visam (care mai tîrziu s-a transformat în Vidam Park care a fost închis definitiv se pare în 2013). M-am dat într-o grămadă de trenulețe și alte chestii care se învîrteau, se roteau în toate direcțiile, se ridicau, zburau…ce mai, o nebunie! M-am îmbufnat că nu m-au dus în Castelul Groazei dar și mai tare pentru că nu m-au lăsat să mă dau în roller coaster (ei nu se urcau iar eu eram prea mică să merg singură). Au compensat cu Castelul Fermecat unde am trecut printr-o grămadă de aventuri (dar positive).
Articolul ăsta e un pic stîngaci și copilăresc pentru că este scris cu mintea și impresiile de la 10 ani. Am mai fost doar o singură dată la Budapesta unde am stat doar o zi acum vreo 8 ani în drumul de întoarcere din Austria. Cam puțin – poate că e momentul să-i fac o vizită mai serioasă.
Poate chiar anul ăsta în care, deocamdată nu am programate decît două plecări serioase: Sicilia în mai și Iordania cîndva în toamnă. Pe lîngă astea mai vedem….
» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Europa
Comments
4 Responses to “Prima călătorie în lume – Budapesta în comunism”
Leave a Reply
foarte probabil ca daca o sa bati Budapesta acum o sa o potrivesti foarte greu cu amintirile tale; deci merita sa incerci, ea s-a schimbat, tu te-ai schimbat, totul s-a schimbat…
Ei, am mai trecut pe acolo acum vreo 8 ani și cel puțin Bastionul e neschimbat 🙂
Chiar m-am găndit serios să mă duc măcar într-un City Break anul ăsta.
Pentru cei nu au ajuns pot spune ca Budapesta este unul din cele mai frumoase orase. Totusi a fost a doua capitala a imperiului Austro-ungar. Am fost de 2 ori in 2001 si 2007. Orasul este organizat si oamenii sunt mult mai educati in comparatie cu noi romanii. Simtul civic este mult mai profund. Dunarea cu cheiul(rokport) este senzationala noaptea. Casstelul si zona de langa sunt de o frumusete extraordinara. Dar este de mers pe jos!
Da, sunt de acord cu tine. Atmosfera s-a schimbat mult în 50 de ani 🙂 Şi mă gîndesc din ce în ce mai serios la o vizită mai serioasă.