Paracas – mic paradis netulburat
Posted on March 14, 2014
Dacă n-am reușit pînă acum să vă tentez cu o bucățică de Paracas, e cazul să insist, mai ales că așa m-am și lăudat, de mult, de mult.
Aflat la 260 de km sud de capitala peruană Lima și la 220 km nord de faimoasele linii Nazca, Paracasul e o zonă de rezervație naturală care cuprinde o peninsulă cu plaje în colori diverse, de la gri deschis la roșu-brun, ce alternează cu coaste abrupte, o zonă de deșert întins cu consistențe și culori de la gri-cenușiu la brun-roșcat sau dune de nisip alb-gălbui, și insule refugiu pentru o faună extrem de bogată.
Pelicani, cormorani, egrete și alte este 150 de specii de păsări de toate formele și mărimile, pinguini, urși de mare și foci, mult soare, apusuri spectaculoase ca toate apusurile de pe mare, cocktail-uri sau pisco sour, deserturi delicate și delicioase, vin la pachet cu deșert și cu dune, cu coaste spectaculoase, nuanțe de apă demne de orice vis, plaje mici și neatinse de artificialitate.
Toate vin alături de aceleași contraste despre care am mai vorbit și pe care le întîlnești peste tot în Peru dar și de o anumită candoare pe care o parte a peruanilor o păstrează încă, candoarea aceea a autenticității care nu a fost încă total coruptă de superficialitatea turismului. Conducătorii bărcilor pline de turiști de toate națiile, care fac turul spre insulele Ballestas trecînd pe lîngă faimosul Candelabru, au același aer cu al bacagiilor din Capri sau de la Cascadele Iguazu – totul merge ca pe bandă rulantă, totul e rutină deja pentru ei.
Însă tînărul care ne-a dus, pe mine și o tînără autraliancă rătăcită, cu buggy-ul pe dunele de nisip, păstra încă bucuria de a ne face să zîmbim la fiecare viraj strîns, coborîre în viteză de pe coama cîte unei dune aurii sau urcuș în forță spre cerul albastru profund. Și care avea încă plăcerea de a se distra cu noi la încercările mai reușite sau mai chinuite la datul cu placa pe duna de nisip.
Tot el ne-a confirmat ceea ce era vizibil de altfel cu ochiul liber – că peruanii sunt săraci și că zona de deșert nu le dă prea multe șanse – peste tot vezi clădiri în ruină, abandonate sau pur și simplu neterminate. În afară de pescuit, nu prea e nimic pe acolo. Cei care lucrează în turism sunt cei norocoși.
În orășelul Paracas, care seamănă mai degrabă cu un sat de vacanță, așa ca Vama Veche, există hoteluri elegante dar în jurul lor sălbăticia deșertului pare neschimbată, plajele sunt neatinse de artificialitate și doar pelicanii par să dea semne de slăbiciune, lăsîndu-se ademeniți cu peștișori pentru care acceptă, cu o ușoară condescendență reflectată în ochii reci albaștri, să pozeze lîngă cîte un turist ce pendulează între curaj și teama de a nu fi atacat de ciocul lung multicolor.
Există suficiente agenții de turisme în apropierea micii faleze care îți oferă diverse tururi la prețuri extrem de decente. Eu am rezervat pe internet turul cu barca, cel din rezervație și plimbarea cu buggy-ul dar e mult mai ușor să te descurci la fața locului. Dacă-mi amintesc bine, două ore cu barca, o după-amiază (cam 6 ore) în rezervație și două ore cu buggy-ul au fost cu totul (mai puțin masa din rezervație) în jur de 80 de euro. Acolo le poți obține mai ieftin.
Dacă mă voi putea întoarce acolo, plimbarea din rezervație o voi face pe cont propriu și o să vă spun și de ce dar nu acum. Data viitoare, care promit că nu va fi însă după un an.
» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume
Comments
2 Responses to “Paracas – mic paradis netulburat”
Leave a Reply
pelicanul peruan de Paracas e mulatru, din cate vad 🙂
grozave locuri, si niste poze pe potriva! iar poza cu voi doua in buggy e de pomina…
Dar cu ochii albaștrii! Locurile sunt extraordinare, pozele puteau fi cu mult mai bune dar nu ma mai vait ca e tardiv. Avem si o poza din alea clasice sarind pe nisip dar prea era comerciala 🙂